Document embed

DECIZIE nr. 475 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel-Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Vlad Ţari în Dosarul nr. 5.406/2/CAF/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 469D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronie, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea formulată de autorul excepţiei de amânare a pronunţării în vederea depunerii de note scrise la dosar, Curtea a amânat pronunţarea la data de 16 iunie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.406/2/CAF/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Vlad Ţari cu prilejul soluţionării unui "litigiu privind magistraţi".

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, coroborat cu ultima teză din art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, respectiv ultima teză din art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, contravin prevederilor art. 41, art. 53 şi art. 16 din Constituţie, dar şi prevederilor art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în mod concret, critica vizează sintagma "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", autorul considerând că neacordarea acestui salariu cu prilejul avansării într-o nouă gradaţie aferentă tranşei de vechime în muncă îl plasează într-o situaţie discriminatorie în raport cu persoanele care, anterior anului 2012, au beneficiat de acest salariu cu prilejul avansării în aceeaşi gradaţie, astfel că au obţinut un cuantum al salariului mai mare.

5. În susţinerea celor arătate, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 457 din 7 noiembrie 2013, în care s-a subliniat obligaţia ca legiuitorul să revină la nivelul salarial avut înainte de diminuarea salariilor ca urmare a adoptării Legii nr. 118/2010. De asemenea, aminteşte Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, în care Curtea Constituţională a statuat că, deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă.

6. În sfârşit, arată că restrângerea dreptului la salariu nu se mai justifică în prezent, de vreme ce condiţiile economice care au justificat adoptarea acestor măsuri s-au modificat.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, iar exprimarea opiniei sale cu privire la aceasta, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu este obligatorie.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Ministerului Justiţiei transmis la dosar, concluziile procurorului, concluziile scrise ale autorului excepţiei depuse la dosar, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, şi aprobată prin Legea nr. 36/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014. Totodată, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, şi aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: "În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare."

- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013."

- Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz."

12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la dreptul la muncă şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul de proprietate privată.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, s-a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru persoanele din sectorul bugetar. Deşi s-a prevăzut reîncadrarea personalului bugetar pe noi funcţii, gradaţii şi grade, precum şi în raport cu vechimea avută, art. 7 alin. (2) din această lege a stabilit că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se va face etapizat, astfel încât, în perioada de implementare, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut da care beneficia. În acest scop, prin art. 30 alin. (5) din aceeaşi lege s-a prevăzut că, "În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 [...]."

14. Urmare a crizei economice traversate de România, prin art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, drepturile salariale ale personalului bugetar au fost diminuate cu 25%, începând cu data de 1 iulie 2010. Potrivit art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege, această măsură urma să se aplice până la 31 decembrie 2010.

15. Începând cu 1 ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, care a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009. Această lege a prevăzut, de asemenea, reîncadrarea personalului pe clase de salarizare, pe noi funcţii, gradaţii şi grade. Deşi reîncadrarea personalului bugetar potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, a stabilit, în mod derogator, că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010 prevăzând însă majorarea cuantumului brut al drepturilor salariale cu 15%, raportat la cuantumul avut în luna octombrie 2010. În mod corespunzător, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că, în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, fără a se acorda însă salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

16. Prin Legea nr. 283/2011 s-a prevăzut introducerea în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a art. II art. 1 care a prevăzut că, în anul 2012, cuantumul brut al drepturilor salariale se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fondurile publice pentru luna decembrie 2011. De asemenea, art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a prevăzut, pentru anul 2012, dispoziţii identice celor ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010. Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a prelungit aplicarea dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi pentru anul 2013, în timp ce art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 a prevăzut aceleaşi dispoziţii pentru anul 2014.

17. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate instituie o diferenţă de tratament juridic nejustificată între persoanele care au fost avansate într-o gradaţie anterior anului 2012 şi persoanele care au fost avansate ulterior acestei date şi susţine că această diferenţă de tratament este determinată de sintagma "fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", conţinută de textele de lege supuse analizei de constituţionalitate.

18. Având în vedere atât critica de neconstituţionalitate, cât şi evoluţia legislativă în domeniul salarizării, Curtea constată că autorul excepţiei porneşte de la o premisă falsă, anume că diferenţele de salarizare apărute între el şi colegii săi ca urmare a avansării într-o nouă gradaţie sunt determinate de faptul că, în anul 2012 şi ulterior, cu prilejul avansării, nu a fost acordat salariul aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Or, Curtea observă că şi anterior anului 2012 a existat acelaşi regim juridic, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010. Raţiunea neacordării salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 în anul 2011 şi în anii ce au urmat a fost aceea de a preveni afectarea drepturilor salariale ale unor categorii de personal care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor acestei legi şi necesităţii de a se circumscrie celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, cu privire la dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, în sensul că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin aplicabil egal lunii iunie 2010." Astfel, "pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege."

19. Prin urmare, diferenţele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislaţia anterioară anului 2010 şi cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 şi 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010.

20. Cu privire la aceste diferenţe de tratament juridic, Curtea, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, ori Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico - financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

21. Cât priveşte invocarea de către autorul excepţiei a considerentelor deciziilor nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi ale Deciziei nr. 457 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 10 decembrie 2013, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional s-a referit la obligaţia legiuitorului de a reveni la cuantumul salariilor avut anterior aplicării dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, şi nu la obligaţia de a reveni la cuantumul care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, act normativ la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate atunci când se referă la "salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare."

22. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica referitoare la restrângerea continuă a exerciţiului dreptului la salariu, ceea ce ar pune în discuţie respectarea acestui drept, aşa cum susţine autorul excepţiei, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 244 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 iunie 2014, Curtea reţine că, din perspectiva celor reţinute prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, neaplicarea pentru mai mulţi ani consecutivi a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 nu poate fi privită ca o restrângere a dreptului la salariu contrară art. 53 din Constituţie, ci, din contră, ca o măsură ce împiedică diminuarea salariilor sub nivelul din iunie 2010.

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Ţari în Dosarul nr. 5.406/2/CAF/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 605 din data de 11 august 2015