Document embed

DECIZIE nr. 354 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bel Plastic" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 78.381/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a - contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 122D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, referitor la înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 79 şi 141 arată că avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat, iar în ceea ce priveşte avizul Consiliului Economic şi Social se raportează la Decizia Curţii Constituţionale nr. 83/2009, astfel că această critică nu poate fi reţinută. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea extrinsecă a ordonanţei de urgenţă, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui aspect prin Decizia nr. 850/2011, constatând că din această perspectivă ordonanţa nu înfrânge dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4).

În ceea ce priveşte avizul Comitetului TVA, arată că prin jurisprudenţa sa, Cauza C-409/99, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că un stat membru nu poate să excludă produse din sistemul de deducere a taxei pe valoarea adăugată fără a consulta în prealabil Comitetul consultativ pentru taxa pe valoarea adăugată. În continuare, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 668/2011, apreciază că înţelesul normei invocate a fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu toate acestea, consideră că cele statuate nu se circumscriu unui nivel de relevanţă constituţională. Declararea neconstituţionalităţii unui text prin raportare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene trebuie să fie ceva subsidiar, care se regăseşte ca un ultim remediu.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 78.381/3/CA/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a - contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unei măsuri financiar-fiscale, prin care s-a completat Legea nr. 571/2003 cu art. 145¹ în forma în vigoare în perioada 1 mai 2009-31 decembrie 2010. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Bel Plastic" - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect o contestaţie împotriva unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în lipsa avizelor Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 79 şi 141. În continuare, susţine că, deşi este vorba despre o ordonanţă de urgenţă, Guvernul nu a motivat urgenţa adoptării acestui act normativ astfel cum impun prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Neîndeplinirea exigenţelor constituţionale impuse Guvernului, în calitate de legiuitor delegat, în baza art. 115 alin. (4) din Constituţie, de a indica situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi de a motiva urgenţa reglementării în cuprinsul actului normativ determină neconstituţionalitatea acestuia. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dispoziţii introduse prin art. 32 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, arată că acestea reglementează limitările speciale ale dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată stabileşte cazurile şi condiţiile în care pot fi aduse restricţii dreptului de deducere a taxei, iar Guvernul a înţeles, conform Notei de fundamentare, să recurgă la dispoziţiile art. 177 din această directivă.

Din cuprinsul Notei de fundamentare rezultă că Guvernul sa limitat la a întocmi şi a transmite Comisiei Europene solicitarea privind consultarea Comitetului TVA, adoptând art. 32 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 fără a aştepta consultarea efectivă a acestui organism consultativ, contrar dispoziţiilor art. 177. Pentru nerespectarea obligaţiei procedurale de a consulta Comitetul TVA în prealabil adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, apreciază că Guvernul a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 148 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a - contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Dispoziţiile legale invocate privesc aspecte fiscale, reglementate printr-o Ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului fiscal, cu privire la care nu există elemente certe că Guvernul României a întreprins toate măsurile necesare obţinerii avizelor obligatorii, prealabile modificărilor adoptate. Prevederile legilor de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social, precum şi a Consiliului Legislativ erau obligatorii la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009.

Nerespectarea atribuţiilor acestor instituţii şi încălcarea legilor care reglementează activitatea acestor instituţii aduc grave atingeri modalităţii în care s-a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, apreciază că nu există dovezi referitoare la situaţia extraordinară care a determinat adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.

Referitor la invocarea prevederilor art. 148 din Constituţie, arată că la dosar există dovezi de înaintare din partea României, la 22 aprilie 2009, a unei solicitări de consultare a Comitetului TVA, aşadar după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precizează că, astfel cum se susţine în cuprinsul Notei de fundamentare a actului normativ, reglementarea are ca scop întărirea disciplinei în ceea ce priveşte ajustarea TVA, măsura fiind de natură a contribui la atingerea obiectivelor de creştere economică şi reducere a deficitului bugetar, obiective inserate în cuprinsul preambulului. În ceea ce priveşte eventuala neconcordanţă între norma criticată şi dispoziţiile comunitare, arată că, în cuprinsul Deciziei nr. 1.596/2009, Curtea Constituţională a reţinut că "nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie.(...) În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil".

Referitor la respectarea dispoziţiilor legale în materie privind consultarea Consiliului Economic şi Social şi obţinerea avizului Consiliului Legislativ, precizează că, în conformitate cu atribuţiile stabilite prin lege, urmează a se pronunţa Ministerul Finanţelor Publice (instituţia iniţiatoare a proiectului de ordonanţă de urgenţă) şi Secretariatul General al Guvernului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Din încheierea de sesizare şi din notele scrise depuse în motivarea excepţiei rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009.

Art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 are următorul cuprins:

"(1) În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor acestor vehicule şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleaşi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, cu excepţia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă;

b) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

c) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane, instruirea de către şcolile de şoferi, transmiterea folosinţei în cadrul unui contract de leasing financiar sau operaţional;

d) vehiculele utilizate în scop comercial, respectiv în vederea revânzării.

(2) Prin achiziţie de vehicule, în sensul alin. (1), se înţelege cumpărarea unui vehicul din România, importul sau achiziţia intracomunitară a vehiculului.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru avansurile care au fost achitate înainte de data de 1 mai 2009 pentru valoarea totală sau parţială a vehiculelor rutiere motorizate, dacă livrarea acestora intervine după data de 1 mai 2009 inclusiv.

(4) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv."

Curtea reţine că, potrivit alin. (4) suscitat, art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv. Deşi nu mai sunt în vigoare în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, aceste dispoziţii îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel, aceste prevederi legale constituie temeiul juridic pentru nerecunoaşterea autoarei excepţiei a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei de combustibil în perioada 1 mai 2009-31 august 2010. În acest caz, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că instanţa de contencios constituţional are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale ale art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost transmis Consiliului Legislativ, spre avizare, de către Secretariatul General al Guvernului cu Adresa nr. 61 din 10 aprilie 2009. Consiliul Legislativ a emis, la data de 13 aprilie 2009, Avizul nr. 316 favorabil proiectului de ordonanţă de urgenţă. Curtea reţine că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, pentru ordonanţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, termenul de emitere a avizului este de 24 de ore.

Prin urmare, pe baza acestor date, Curtea constată că Guvernul şi-a îndeplinit sarcina constituţională de a solicita avizul Consiliului Legislativ, acesta din urmă fiind în culpă prin nerespectarea termenului legal de emitere a avizului.

Referitor la lipsa avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, a constatat că art. 141 din Constituţie se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic şi Social ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Norma constituţională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere.

Într-un mod cu totul diferit, legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, care "este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României". Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă. Dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost în sensul impunerii obligativităţii solicitării avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimată în cuprinsul art. 141 din Legea fundamentală, într-un mod asemănător celui folosit la redactarea art. 79 pentru reglementarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Legislativ.

Având în vedere aspectele reţinute în decizia precitată, Curtea constată că nici în speţa de faţă nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin raportare la art. 141 din Constituţie.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), din perspectiva inexistenţei situaţiei extraordinare şi a nemotivării urgenţei adoptării ordonanţei de urgenţă, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a statuat că pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de "caz excepţional", utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de"situaţie extraordinară", arătând că, deşi diferenţa dintre cei 2 termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrând, astfel, în terminis imperativul urgenţei reglementării.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că "existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă" (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinată de:

- contextul internaţional, principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice;

- reducerea cheltuielilor bugetare în sensul diminuării cheltuielilor curente de administrare şi alocarea cu prioritate a resurselor către proiecte cu efect multiplicator în economie care reprezintă principalul mijloc de limitare a ritmului de scădere economică şi de compensare parţială a reducerii activităţii din sectorul privat, deziderate ce se regăsesc şi în opiniile şi recomandările Comisiei Europene şi ale organismelor financiare internaţionale;

- necesitatea măsurilor menite să reducă volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.

Având în vedere jurisprudenţa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie la care s-a făcut referire mai sus, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea consideră că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care a stat la baza adoptării ordonanţei de urgenţă criticate. Pentru aceste motive, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ordonanţa criticată a fost adoptată contrar dispoziţiilor art. 177 din Directiva 2006/112/CE, încălcând, astfel, art. 148 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.

Art. 177 primul paragraf din Directiva 2006/112/CE dispune că, "După consultarea comitetului TVA, fiecare stat membru poate exclude total sau parţial, din motive economice conjuncturale, din sistemul de deduceri toate sau o parte din bunurile de capital sau alte bunuri". Directiva 2006/112/CE a abrogat, printre altele, inclusiv Directiva nr. 77/388/CEE, care la art. 17 alin. (7) conţinea dispoziţii corespondente celor din art. 177, dispunând că, "sub rezerva consultărilor prevăzute la articolul 29, fiecare stat membru poate, din cauza caracterului ciclic al economiei, să excludă, în totalitate sau în parte, toate sau câteva dintre bunurile de capital sau alte bunuri de la sistemul deducerilor."

De asemenea, Curtea observă că, răspunzând unor întrebări preliminare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, prin Hotărârea din 8 ianuarie 2002, pronunţată în Cauza C-409/99, şi Hotărârea din 14 septembrie 2006, pronunţată în Cauza C228/05, că prima teză a articolului 17 alineatul (7) din a şasea Directivă nr. 77/388/CEE trebuie interpretată în sensul că nu autorizează un stat membru să excludă produse din sistemul de deducere a taxei pe valoarea adăugată fără a consulta în prealabil Comitetul consultativ pentru taxa pe valoarea adăugată instituit prin articolul 29 din directivă.

În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, a constatat că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Prin prisma condiţionalităţii cumulative enunţate rămâne la aprecierea Curţii Constituţionale aplicarea în cadrul controlului de constituţionalitate a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau formularea de către ea însăşi de întrebări preliminare în vederea stabilirii conţinutului normei europene. O atare atitudine ţine de cooperarea dintre instanţa constituţională naţională şi cea europeană, precum şi de dialogul judiciar dintre acestea, fără a se aduce în discuţie aspecte ce ţin de stabilirea unor ierarhii între aceste instanţe.

În cauza de faţă, Curtea consideră că, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat hotărâri referitoare la dispoziţiile directivei invocate, prin care a stabilit în mod clar, precis şi neechivoc înţelesul acesteia, norma nu are relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei. Rămâne, astfel, în competenţa instanţei de judecată realizarea tuturor demersurile necesare aflării situaţiei reale referitoare la existenţa sau inexistenţa consultărilor Comitetului TVA şi, studiind jurisprudenţa europeană, fie să o aplice direct, fie, dacă consideră necesar, să formuleze o întrebare preliminară.

Având în vedere cele expuse, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Bel Plastic" - S.R.L. în Dosarul nr. 78.381/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a - contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 145¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a - contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 764 din data de 9 decembrie 2013