HOTĂRÂRE nr. 94 din 27 iunie 2016 privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de definire a caracteristicilor vaselor de pescuit (reformare) COM (2016) 273 final
În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi al Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/485 din 22 iunie 2016,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se constată:
I.Prezenta propunere de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
II.Se notează:
Această abordare este avantajoasă pentru operatorii care deţin nave mici, iar România (deţinătoare doar de nave mici) este favorizată astfel prin creşterea numărului de operatori care vor putea exploata resursele disponibile, cel puţin la Marea Neagră, în condiţiile gestionării mult mai eficiente a acestor noi valori.
III.Se apreciază:
Propunerea Comisiei privind noua definire a caracteristicilor vaselor de pescuit (în special, noua formulă de calcul al puterii motoarelor) constituie o abordare mult mai echilibrată şi coerentă a politicilor sectoriale şi speră că va aduce efecte benefice unei exploatări mai durabile a resurselor piscicole maritime, dar şi la o nouă abordare a modului de determinare şi redefinire a capacităţilor de pescuit ale statelor membre.
IV.Se consideră necesare şi importante: în contextul modificărilor efective ce vor surveni practic în componenţa capacităţilor de pescuit ale fiecărui stat membru, odată cu punerea în practică a prezentelor prevederi, România solicită ferm Comisiei Europene o rediscutare a capacităţilor şi a cotelor de pescuit alocate Românie şi aducerea capacităţii de pescuit şi a cotelor de pescuit ale României, cel puţin, la nivelul Bulgariei.
Art. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituţiile europene.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 506 din data de 6 iulie 2016