DECIZIE nr. 288 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea "Enel Energie" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.790/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 755D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, şi de menţinere a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv soluţia şi considerentele care au stat la baza deciziilor nr. 364 din 25 iunie 2014, nr. 377 din 26 iunie 2014 şi nr. 34 din 3 februarie 2015, apreciind că nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 8 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.790/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Societatea "Enel Energie" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune în pretenţii, supusă procedurii cu privire la cererile de valoare redusă.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare drepturilor şi intereselor ambelor părţi în proces, pe de o parte, reclamantul care promovează acţiunea pentru recuperarea creanţei şi care nu are certitudinea recuperării acesteia şi a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situaţia în care cade în pretenţii, este obligat să plătească apărări pentru care nu şi-a dat consimţământul şi care pot fi contrare intereselor acestuia. Prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepţia alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât şi al pârâtului. Prin alin. (3) al art. 167 din Codul de procedură civilă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil şi al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiţie şi este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi ale părţilor în litigiu. Legiuitorul, prin prevederile criticate, a înţeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului. Prin introducerea în noul Cod de procedură civilă şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor criticate este favorizată o parte - debitorul obligaţiei contractuale, obstrucţionându-se accesul la justiţie al celeilalte părţi - creditorul, restrângându-i-se acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acţiunea - creditorul - are interes în continuarea procesului şi trebuie să plătească pentru apărarea părţii adverse - debitorul, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în instanţă, nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanţă şi, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit chiar din fondurile acestuia. Numirea unui curator special în astfel de cauze înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a accesului liber la justiţie şi restrângerea exerciţiului unor drepturi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului pârâtului la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care apărătorul numit de instanţă doar le poate intui, fără a le cunoaşte. Punerea în sarcina creditorului a obligaţiei de plată a curatorului pentru continuarea procesului încalcă dispoziţiile art. 21 şi 53 din Legea fundamentală, în condiţiile în care, urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a dovedi citarea sa cu rea-credinţă şi pentru a formula apărările necesare în cauză. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunţată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei. În ceea ce priveşte dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, autorul excepţiei apreciază că şi acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes este, în primul rând, justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situaţia obţinerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului şi până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate şi radierea de la Registrul Comerţului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul. Toate aceste consecinţe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancţionat pentru că a fost de bună-credinţă în raportul juridic dedus judecăţii.
6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textele de lege criticate aducând atingere prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Legea fundamentală, deoarece duc la îngreunarea situaţiei procesuale a reclamanţilor care nu sunt responsabili de incertitudinea referitoare la domiciliul respectivilor pârâţi. Nu este excesivă în sine protejarea intereselor pârâţilor cu domiciliul imposibil de stabilit, ci este excesivă punerea în sarcina reclamanţilor a cheltuielilor referitoare la onorariul curatorului, care este în realitate un avocat care urmează să-l reprezinte pe adversarul reclamantului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cele mai multe cazuri în care este necesară numirea curatorului se pune problema culpei pârâtului, care, deşi are obligaţia să înregistreze în evidenţele autorităţilor administrative schimbarea domiciliului, nu face acest lucru.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 167 alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Codul de procedură civilă a fost republicat după data sesizării Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textele de lege criticate păstrând-şi conţinutul şi numerotarea. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă: "Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredinţarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată."
- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului."
- Art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: "Instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului."
11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.
13. În prezent, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost extinsă instituţia curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1) din acest act normativ, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant. În temeiul art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal."
14. Curtea reţine că această instituţie, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficienţă art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, prin textele de lege criticate sunt protejate interesele celor chemaţi în judecată şi care nu au capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii şi interzişii - persoane fizice, ci şi persoanele juridice ori entităţile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acţiune subsecventă demersurilor nereuşite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.
15. Într-o astfel de situaţie Curtea constată că instanţa va putea încuviinţa, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea pârâtului prin publicitate, rămânând, aşadar, la aprecierea instanţei dacă recurge la această posibilitate. Însă, în cazul în care instanţa încuviinţează citarea părţii pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 din acelaşi Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Legiuitorul a extins aşadar protecţia prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi asupra celor chemaţi în judecată şi al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat. Însă, în acest context, trebuie avute în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum şi alte acte normative care reglementează obligaţia legală a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de a aduce la cunoştinţa autorităţilor însărcinate cu evidenţa persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reşedinţei ori, după caz, a sediului.
16. Curtea constată, aşadar, că în cauzele deduse judecăţii, dacă instanţa a încuviinţat, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea uneia dintre părţi prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 din acelaşi cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă], întrucât, în această ipoteză, prevederile legale, fiind imperative, nu lasă posibilitatea de apreciere a instanţei în ceea ce priveşte numirea curatorului.
17. Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului la apărare şi nu o piedică împotriva accesului la justiţie, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor referitoare la instituţia curatelei speciale.
18. Pentru argumentele expuse Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
19. Prevederile constituţionale ale art. 53 nu au incidenţă în cauză, întrucât, astfel cum rezultă din argumentele anterior expuse, Curtea nu poate reţine că prin textele de lege criticate ar fi restrânse drepturi sau libertăţi fundamentale (a se vedea, în acest sens, şi deciziile nr. 455 din 16 septembrie 2014 şi nr. 34 din 3 februarie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014, şi respectiv Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2015).
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Enel Energie" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.790/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 167 alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 527 din data de 15 iulie 2015