DECIZIE nr. 492 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioniţa Cochinţu

- magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2013, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Palotas Erzsebet şi de Eva Paraschiva Salat, prin mandatar Balog Arpad, în dosarele nr. 13.653/320/2012 şi nr. 13.645/320/2012 ale Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 315D/2013 şi nr. 336D/2013.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 octombrie 2013, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 336D/2013 la Dosarul nr. 315D/2013 care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 21 noiembrie 2013, dată la care este pronunţată prezenta decizie.

CURTEA.

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 24 aprilie 2013 şi din 10 mai 2013 şi încheierea din 7 iunie 2013 de îndreptare a erorii materiale, pronunţate în dosarele nr. 13.653/320/2012 şi nr. 13.645/320/2012, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Palotas Erzsebet şi de Eva Paraschiva Salat, prin mandatar Balog Arpad, în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de reglementările legale în materie silvică.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că dreptul de proprietate nu este garantat şi ocrotit de lege, în măsura în care o administrare necorespunzătoare a proprietăţii private poate avea ca efect obligarea persoanei care are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate), fără niciun fel de contraprestaţie, fără ca sancţiunea să fie justificată prin crearea unui prejudiciu unei autorităţi sau instituţii ale statului şi fără ca proprietarul să fie vinovat, în mod direct, de producerea prejudiciului.
Totodată, consideră că textul criticat este contrar şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2), deoarece nu se poate vorbi de o justă aşezare a sarcinilor fiscale în condiţiile în care proprietarul unui teren cu destinaţie forestieră este ţinut să despăgubească o autoritate publică, neproprietară asupra acestuia şi neprejudiciată în urma tăierii arborilor, întrucât nu a încheiat la timp o "convenţie" pentru administrarea şi asigurarea serviciilor silvice, respectiv paza pădurii, cu entitatea competentă.
Judecătoria Târgu Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite în condiţiile legii, iar impunerea unor limitări ale acestui drept nu este de natură să încalce prevederile constituţionale, în măsura în care sunt respectate cerinţele referitoare la proporţionalitate, iar obligaţia impusă de textul criticat respectă prevederile art. 53 din Constituţie.
De asemenea, arată că instituirea obligaţiei de despăgubire în sarcina proprietarilor de terenuri cu destinaţie forestieră unde s-au descoperit pagube şi nu este încheiată o asigurare nu contravine echităţii fiscale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că raţiunea dispoziţiilor legale constă în necesitatea gestionării durabile a pădurilor şi dezvoltarea unei silviculturi multifuncţionale pe termen lung care îndeplineşte nevoile societăţii, precum şi creşterea utilizării durabile a serviciilor şi produselor forestiere, iar, potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţie, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului. Obligaţia instituită prin aceste dispoziţii are natura unei obligaţii propter rem, având în vedere faptul că vegetaţia forestieră din păduri şi din afara acestora reprezintă bunuri de interes public.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că prevederile criticate, precum şi celelalte acte normative în materie forestieră reglementează obligativitatea administrării şi asigurării serviciilor silvice la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice de interes public. Calitatea pe care o are statul, aceea de reprezentant al societăţii interesate în ocrotirea fondului forestier şi asigurarea echilibrului ecologic, justifică o astfel de reglementare, care este adoptată tocmai în aplicarea dispoziţiilor constituţionale şi nu instituie plata vreunei taxe sau vreunui impozit.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007.
Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
"(5) Contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumite de faptul că au fost sancţionate contravenţional şi obligate la plata a 50% din contravaloarea pagubelor produse în pădurea a căror proprietare sunt, ca urmare a nerespectării prevederilor legale referitoare la regimul silvic, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a asigura administrarea pădurii/serviciile silvice (paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier), stabilite în condiţiile legii.
Astfel, acestea susţin că prevederile legale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, care instituie o obligaţie în sarcina persoanei ce are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate (respectiv ministerul de resort, prin autorităţile subordonate sau în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice) sunt neconstituţionale, întrucât nu beneficiază de niciun fel de contraprestaţie din partea acesteia. De asemenea, arată că sancţiunea nu este justificată, deoarece nu s-a creat un prejudiciu statului, proprietarul nefiind vinovat, în mod direct, de producerea pagubei terenului forestier cu destinaţie silvică al cărui proprietar este chiar persoana păgubită, ceea ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi celor privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
II. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 a fost adoptată ca urmare a necesităţii îndepliniri obiectivelor Planului de acţiune forestier al Uniunii Europene (2007-2011), plan care vizează instituirea unui cadru coerent referitor la iniţiativele pentru păduri la nivelul Uniunii Europene, fiind un instrument de coordonare a acţiunilor europene şi a politicilor forestiere ale statelor membre ale Uniunii Europene. De asemenea, astfel cum reiese din preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, s-a avut în vedere şi faptul că legislaţia în vigoare la acea dată prevedea ca personalul care asigură paza pădurii să suporte integral sau în parte despăgubirile în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vânatului, nefiind reglementată o limitare a răspunderii acestui personal pentru situaţiile bine justificate, valorile despăgubirilor calculate în condiţiile legislaţiei existente nefiind în concordanţă cu posibilităţile financiare ale acestui personal.
III. Potrivit art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, "contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3,4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice". Din economia dispoziţiilor menţionate, reiese că acestea stabilesc, pe de o parte, modul şi condiţiile în care se determină contravaloarea pagubelor constatate [în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (4) ], iar, pe de altă parte, subiecţii care sunt ţinuţi să suporte contravaloarea acestor pagube, precum şi cuantumurile acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4), prevederi la care textul de lege criticat face referire, "în situaţia în care se constată, de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice".
Astfel:
a) contravaloarea pagubelor constatate se suportă în cuantum de:
- 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice; şi
- 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice;
b) textul criticat face referire la pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice, în condiţiile legii.
c) sumele care se determină ca despăgubiri:
- se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice.
Aşadar, există obligaţia proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, de a asigura administrarea şi serviciile silvice prin încheierea unui contract. Această obligaţie are natura unei obligaţii propter rem, fiind instituită în considerarea naturii bunului - pădurile, vegetaţia forestieră şi fondul forestier, în general, constituindu-se în bunuri de interes public.
IV. Prevederile criticate în această cauză, respectiv prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, nu trebuie analizate şi interpretate în mod singular, ci în contextul întregului art. 8, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 în ansamblul său.
Astfel, art. 8 prevede următoarele:
"(1) Contravaloarea pagubelor evaluate în condiţiile art. 7 se încasează după cum urmează:
a) de către persoana juridică care realizează paza pădurii, dacă paza nu este asigurată printr-un ocol silvic;
b) de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, dacă acesta asigură şi paza pădurii.
(2) Sumele încasate cu titlu de despăgubiri în conformitate cu prevederile alin. (1) au următoarele destinaţii:
a) se fac integral venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit în conformitate cu prevederile art. 63 din Legea nr. 26/1996- Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul despăgubirilor pentru pagubele produse pădurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz;
b) se fac venit în cuantum de 50% la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit în conformitate cu prevederile art. 81 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pădurile proprietate privată; restul de 50% se acordă proprietarului pădurii în care s-a produs paguba, dacă acesta are asigurate serviciile silvice/administrarea pădurii în condiţiile legii.
(3) Obligaţia distribuirii sumelor încasate ca despăgubiri în conformitate cu prevederile alin. (2) revine persoanelor prevăzute la alin. (1).
(4) În situaţia în care se constată, de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice.
(5) Contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice.
(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), proprietarul nu este exonerat de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege referitoare la asigurarea administrării/serviciilor silvice printr-un ocol silvic.
(7) Proprietarii pădurilor nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor acordate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente, potrivit legii."
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1996 şi Legea nr. 26/1996, la care face trimitere textul mai sus menţionat, au fost abrogate prin Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, prevederile respective fiind preluate de noul Cod silvic.
V. Termeni şi definiţii care sunt utilizate în materie forestieră:
- pagubă în vegetaţia forestieră din păduri sau în vegetaţia forestieră din afara pădurii - constă în modificarea aspectului, a integrităţii fizice şi/sau a caracteristicilor fiziologice ale arborelui/arborilor ori ale arboretului/plantaţiei/regenerării naturale, după caz, rezultată prin tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însuşirea acestora, în condiţii ilegale [art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006) ];
- administrarea pădurilor - totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic [pct. 1 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- regimul silvic-sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile [pct. 37 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- amenajament silvic - documentul de bază în gestionarea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric şi economic, fundamentat ecologic [pct. 2 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- amenajarea pădurilor - ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc [pct. 3 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- prejudiciu adus pădurii - efectul unei acţiuni umane, prin care sunt afectate integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot afecta pădurea:
a) în mod direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal;
b) în mod indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatării de resurse minerale, cu identificarea relaţiei cauză-efect certificate prin studii realizate de organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum şi neasigurarea dotării minime pentru intervenţie în caz de incendiu [pct. 28 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- gestionarea durabilă a pădurilor - administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme [ pct. 15 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic];
- ocol silvic: unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având suprafaţa minimă de constituire după cum urmează: a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier; b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier; c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier [pct. 19 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic].
VI. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută pentru motivele arătate în continuare.
1. Sumele calculate în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, respectiv contravaloarea pagubelor, nu se transferă în proprietatea unei alte "entităţi (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate)", ci se fac venit la Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor/Fondul de ameliorare a fondului funciar, după caz, cu scopul de a regenera suprafeţele parcurse cu tăieri, împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi, reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier, efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente, efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere, acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi, efectuarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, degajări şi curăţări, cumpărarea de terenuri, în conformitate cu metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti etc.
În situaţia în care se constată pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în temeiul art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi care se află la dispoziţia ministerului de resort, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice, potrivit art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, astfel cum este şi în speţa de faţă.
2. Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permiţând titularului acestuia să posede, să folosească şi să dispună de acel lucru, în putere proprie şi în interes propriu, însă în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, prin definiţie, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii, care stabilesc limitele exerciţiului dreptului de proprietate, ce constituie expresia îmbinării interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale.
Exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu poate fi absolutizat decât făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice".
Ca atare, potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". În aplicarea acestor dispoziţii, Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, prevede în cuprinsul titlurilor II şi III reguli stricte cu privire la obligaţiile proprietarului de fond forestier, indiferent de forma de proprietate, referitoare la obligaţia de respectare a regimului silvic şi a regulilor privind protecţia mediului, a amenajamentelor silvice, precum şi alte obligaţii.
3. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia legiuitorul poate aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii măsurile de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, paragraful 46), privarea de proprietate fiind permisă în măsura în care aceasta urmăreşte un scop legitim de utilitate publică (Hotărârea din 6 decembrie 2001 pronunţată în Cauza Tsironis împotriva Greciei, paragrafele 38-39).
Referitor la noţiunile de "utilitate publică", "interes public" şi "control al folosinţei bunurilor", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţi împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei, paragrafele 38-45, că, atunci când privarea de proprietate este dispusă pe considerente de utilitate publică, verificarea respectării acestei condiţii are ca obiectiv principal detectarea unui eventual "exces de putere" sau a "manifestării arbitrarului". Referitor la marja de apreciere a ceea ce poate fi considerat "interes public", din jurisprudenţa aceleiaşi instanţe se desprinde ideea că aceasta trebuie să fie una flexibilă. Noţiunea de "utilitate publică" este amplă prin natura sa, astfel încât legiuitorul dispune de o largă latitudine pentru a duce o politică economică şi socială, instanţa europeană respectând modalitatea în care el concepe imperativele utilităţii publice, însă mai puţin atunci când o prevedere se dovedeşte în mod evident lipsită de orice temeiuri justificatoare.
În măsura în care se are în vedere o limitare a exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv despre un "control al folosinţei bunurilor" în accepţiunea celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se recunoaşte dreptul statelor de a exercita un control asupra folosinţei bunurilor, în concordanţă cu interesul general, şi de a adopta în acest sens legile pe care le consideră necesare. Deşi situaţiile pe care le are în vedere acest paragraf nu sunt cele ale privărilor de proprietate propriu-zise, ci acelea referitoare la restricţiile de folosinţă a proprietăţii, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, şi în aceste situaţii trebuie să se ţină seama de principiul dedus din primul paragraf, referitor la proporţionalitatea care trebuie să existe între mijloacele folosite şi scopul urmărit, scop care, de asemenea, trebuie să fie unul de "interes public".
În conformitate cu prevederile paragrafului 2 al art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Astfel, în aceeaşi Cauză James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei, instanţa de la Strasbourg a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social şi dacă răspunde unei "utilităţi publice", sens în care este şi Decizia nr. 725 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 13 august 2012.
4. Potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor; a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional [art. 1 alin. (1) ], care este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional [art. 3 alin. (1) ] şi sunt obligatorii administrarea, precum şi asigurarea serviciilor silvice [art. 10 alin. (1)].
Având în vedere faptul că pădurea constituie un bun de interes naţional, legiuitorul a reglementat un cadru legislativ strict în privinţa conţinutului dreptului de proprietate asupra acesteia, în privinţa atributului de folosinţă, acest cadru legal are în vedere administrarea pădurii şi asigurării serviciilor silvice prin ocoale silvice pe bază de contract [art. 10 alin. (1) şi (3) din Codul silvic] şi, în mod evident, aplicarea regimului silvic cu toate obligaţiile pe care acesta le presupune [art. 6 alin. (1) din Codul silvic]. Rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească în acest fel conţinutul dreptului de proprietate asupra pădurii/fondului forestier, sub aspectul atributului de folosinţă, tocmai în aplicarea art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie.
Din cele expuse mai sus rezultă că dreptul de proprietate asupra pădurii - care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - este supus unei reglementări stricte din partea statului. O atare reglementare este justificată, fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, şi anume asigurarea gestionării durabile a pădurilor, prin care legiuitorul a dorit, pe de o parte, ca proprietarul să continue politica în materie forestieră începută înainte de punerea în posesia proprietarilor, persoane fizice şi juridice, a terenurilor forestiere, în temeiul legilor funciare, respectiv executarea lucrărilor tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, iar, pe de altă parte, să asigure cadrul legal pentru realizarea sarcinilor referitoare la protecţia mediului.
Ca atare, măsurile instituite de prevederile legale nu echivalează cu o sarcină asupra proprietăţii, ci sunt obligaţii impuse proprietarului în considerarea bunului pentru a se asigura gestionarea durabilă a pădurilor/fondului forestier.
Aşadar, raportat la scopul legitim urmărit, Curtea constată că regimul special de reglementare a atributului de folosinţă, inclusiv sub aspectul obligaţiei care incumbă proprietarilor de a încheia contractul de administrare/servicii silvice, este adecvată, necesară şi proporţională, respectând un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi cele particulare ale titularilor dreptului de proprietate.
5. Sancţiunea contravenţională, precum şi plata contravalorii pagubelor produse fondului forestier sunt o consecinţă a nerespectării prevederilor legale referitoare la obligativitatea unei administrări corespunzătoare a proprietăţii asupra pădurii, indiferent de forma de proprietate. Astfel, titularul dreptului de proprietate asupra pădurii este cel care suportă atât riscul pieirii bunului în ipoteza/limitele prevăzute de lege, potrivit principiului res perit domino, cât şi contravaloarea pagubelor constatate sau, după caz, o parte din contravaloarea acestora, tocmai datorită nerespectării de către acesta a dispoziţiilor legale incidente.
Aşadar, prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, prin adoptarea acestora, legiuitorul a stabilit anumite măsuri suplimentare pentru protejarea şi conservarea pădurilor, precum şi regenerarea vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, cum sunt, în speţa de faţă, cele referitoare la obligarea unei administrări corespunzătoare a fondului forestier, indiferent de titularii dreptului de proprietate.
Totodată, Curtea observă că, din evaluarea prevederilor legale în materie, în realitate, proprietarii au o serie de facilităţi, singura obligaţie ce le este impusă fiind aceea de a încheia un contract de administrare şi de asigurare a serviciilor silvice pentru toate pădurile ce le au în proprietate. În aceste condiţii, beneficiază de asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrării, precum şi a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociaţie; plata se face către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz, potrivit art. 97 alin. (1) lit. a), capitolul III - Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor, din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
VII. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4), prevederi la care textul de lege criticat face referire, "în situaţia în care se constată, de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice". Fondul de ameliorarea fondului funciar se află la dispoziţia ministerului de resort (Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi, respectiv, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului), potrivit art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, iar Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor are regimul rezervelor fiscale şi se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice, potrivit art. 33 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
Sumele care se determină ca despăgubiri nu reprezintă o sarcină fiscală, în sensul de impozite sau taxe ce se fac venit la bugetul de stat, ci sunt sume încasate cu titlu de despăgubiri şi se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar.
VIII. Faţă de cele prezentate mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Palotas Erzsebet şi de Eva Paraschiva Salat, prin mandatar Balog Arpad, în dosarele nr. 13.653/320/2012 şi nr. 13.645/320/2012 ale Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 54 din data de 22 ianuarie 2014