HOTĂRÂRE nr. 32 din 30 ianuarie 2013 pentru modificarea art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.467/2008 privind acordarea unor măsuri de sprijin familiilor afectate de explozia care a avut loc în data de 15 noiembrie 2008 la Exploatarea Minieră Petrila, judeţul Hunedoara
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
1.Alineatul (1) al articolului 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.467/2008 privind acordarea unor măsuri de sprijin familiilor afectate de explozia care a avut loc în data de 15 noiembrie 2008 la Exploatarea Minieră Petrila, judeţul Hunedoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 21 noiembrie 2008, cu completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
(1) Copiii din familiile persoanelor decedate în explozia care a avut loc la Exploatarea Minieră Petrila, prevăzuţi în anexa nr. 2, beneficiază de burse speciale pe durata şcolarizării. Cuantumul bursei speciale este de:
a) 180 lei/lună pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial;
b) 230 lei/lună pentru învăţământul liceal, postliceal şi profesional;
c) 290 lei/lună pentru învăţământul universitar."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 72 din data de 4 februarie 2013