Document embed

DECIZIE nr. 231 din 9 mai 2013 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Marieta Safta	- prim-magistrat-asistent

I. Pe rol se află cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 9.645/1.154 din 15 aprilie 2013 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.516 din 17 aprilie 2013 şi constituie obiectul Dosarului nr. 270 E/2013.

Autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, constând în împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de normele constituţionale, determinată de modificarea, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a procedurii de desemnare a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, se solicită Curţii Constituţionale dispunerea unor măsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale care trebuie să existe între autorităţile publice prevăzute în titlul III din Constituţie.

Prevederile constituţionale "asupra cărora poartă conflictul" sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 133 - Rolul şi structura (Consiliului Superior al Magistraturii), art. 134 - Atribuţii (ale Consiliului Superior al Magistraturii).

II. În motivarea cererii se susţine, în esenţă, că Guvernul a schimbat procedura de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013, "reducându-se în mod considerabil atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte propunerea de candidatură."

Potrivit art. I pct. 1 din actul normativ menţionat, "Desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de către Guvern, cu avizul comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, la propunerea unei comisii formate din persoanele enumerate mai jos, care îşi exercită mandatul în mod individual şi independent şi îşi exprimă propria opinie:

a) ministrul justiţiei;

b) ministrul afacerilor externe;

c) agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

d) directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei;

e) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia;

f) un judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat de Colegiul de conducere al acesteia;

g) Avocatul Poporului;

h) două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuţi la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăţilor de drept."

Anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, stabilea următoarea procedură: "Desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juriştilor cu mare prestanţă morală şi civică, cu reputaţie profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. Comisiile reunite vor audia candidaţii propuşi, în şedinţă comună. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiţiei, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot."

Invocând, în continuare, o serie de dispoziţii apreciate ca fiind relevante din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 19 - Înfiinţarea Curţii, art. 20 - Numirea judecătorilor, art. 21 - Condiţiile exercitării funcţiilor, art. 22 - Alegerea judecătorilor), precum şi din Regulamentul Curţii (art. 4 - Incompatibilităţi), autorul sesizării susţine că "statutul judecătorilor Curţii este similar, în multe privinţe, statutului judecătorilor români, atât în ceea ce priveşte condiţiile impuse sub aspectul reputaţiei morale ori al competenţei profesionale, cât şi al interdicţiilor şi incompatibilităţilor", cea mai importantă dintre acestea fiind "independenţa de care se bucură judecătorii internaţionali în exercitarea mandatului lor." În acest context, propunerea candidaţilor la funcţia de judecător la Curte din partea României de către Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum stabilea vechea formă a Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999, "corespundea atât rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenţei justiţiei, cât şi cerinţei de independenţă a viitorului judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului". Modificarea acestei proceduri reprezintă "o intervenţie nejustificată din perspectiva aplicării principiului constituţional care consacră echilibrul puterilor în stat."

Astfel, "propunerea candidaţilor de către o comisie formată din 9 membri, în care Guvernul este reprezentat de nu mai puţin de 4 membri, iar aceşti 4 reprezentanţi ai executivului pot lua decizia doar ei, în condiţiile în care cvorumul de luare a deciziilor este de cel puţin 3 voturi [...], cumulat cu faptul că tot Guvernul este cel care decide cu privire la aceste propuneri, rupe echilibrul între cele trei puteri ale statului, deplasând nejustificat centrul de influenţă, inclusiv în etapa formulării propunerilor, spre puterea executivă."

Se mai arată că acest proiect de act normativ nu a fost supus dezbaterii publice şi nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ.

În motivarea cererii se invocă Declaraţia de la Brighton din aprilie 2012, adoptată la finalul Conferinţei privind viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, organizată de Preşedinţia britanică a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, Ghidul cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Avizul nr. 5 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de Miniştri, referitor la regulile şi practicile privind desemnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciindu-se că instituţia Consiliului Superior al Magistraturii întruneşte cerinţele conturate în aceste documente cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind "singura autoritate independentă constituţional şi funcţional, recunoscută ca reprezentând garanţia independenţei judecătorilor".

Se susţine, totodată, că preluarea atribuţiei de propunere a candidaţilor de către comisia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, în care Guvernul, angajat politic, alături de alte persoane pentru care nu există vreo garanţie de neimplicare politică, joacă un rol important, ar putea ridica unele probleme din perspectiva apartenenţei de independenţă şi imparţialitate de care trebuie să se ţină cont în procedura de desemnare a judecătorilor Curţii. Se invocă în acest sens Memorandumul explicativ al Ghidului cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut că, dacă organismul care propune candidaţii este stabilit sub autoritatea Guvernului şi cuprinde membri proveniţi din administraţie, nu poate fi considerat independent.

Se arată că demersul Guvernului de a modifica o procedură atât de importantă pe calea ordonanţei de urgenţă trebuie analizat critic şi din perspectiva definiţiei date conflictului juridic de natură constituţională în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 53/2005 a acestei Curţi. Astfel, prin actul normativ menţionat, Guvernul a golit de substanţă o atribuţie care aparţine Consiliului Superior al Magistraturii, afectând astfel regimul unei instituţii fundamentale a statului, ceea ce înseamnă o încălcare a art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Se susţine că art. 134 alin. (1) din Constituţie este principiul general care reglementează dreptul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, iar textul constituţional nu restrânge sfera atribuţiilor Consiliului numai la numirea în funcţii a judecătorilor şi procurorilor de la instanţele şi parchetele naţionale, ci se referă, implicit, şi la candidaţii pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin actul normativ adoptat, Guvernul a înfrânt voinţa legiuitorului exprimată prin Legea nr. 87/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, care a ţinut seama de rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a reglementat aceeaşi procedură-cadru în etapa propunerilor, pentru desemnarea unor candidaţi pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Consiliul propune, şi o altă autoritate din sfera executivului desemnează (preşedintele ţării - pentru judecătorii naţionali sau Guvernul - pentru judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), iar cele două autorităţi publice care au competenţe conjuncte în realizarea obiectivului constituţional conlucrează în spiritul interpretării loiale a Constituţiei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 destabilizează astfel binomul propunere-numire şi încalcă principiul echilibrului puterilor în stat în cadrul unei proceduri ce implică două autorităţi publice.

Invocându-se în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 98/2008 şi nr. 1.221/2008, se apreciază că procedura desemnării unor candidaţi la funcţia de judecător din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se supună aceluiaşi principiu general al exercitării atribuţiilor constituţionale: cele două autorităţi implicate trebuie să colaboreze, respectându-şi una alteia prerogativele şi neintervenind una în prerogativele celeilalte. Or, Guvernul a intervenit prin actul normativ menţionat, anulând prerogativa "propunerii" ce aparţinea Consiliului Superior al Magistraturii.

Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 goleşte de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece încalcă art. 134 alin. (1) din Constituţie, afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului şi încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie. Actul normativ menţionat nu a fost adoptat pentru reglementarea unei situaţii urgente, ci pentru a contracara o lege adoptată de Parlament în anul 2001 şi pentru a reveni la un cadru legislativ care să excludă Consiliul Superior al Magistraturii din procedura propunere şi numire.

În concluzie, se solicită admiterea cererii şi pronunţarea unei decizii prin care să se constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi puterea executivă, precum şi a existenţei blocajului instituţional ce poate fi înlăturat numai prin statuarea unei modalităţi concrete de soluţionare a conflictului juridic care produce în continuare efecte, respectiv prin recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

III. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima în scris punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.783/1.154 din 22 aprilie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.574 din 22 aprilie 2013, prin care arată că la soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională "urmează a fi avute în vedere argumentele prezentate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională".

Pe lângă aceste argumente, se fac şi o serie de precizări suplimentare. Astfel, potrivit autorului sesizării, faptul că în alte state europene propunerea candidaţilor naţionali la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului este atributul executivului sau al unor organisme constituite în acest scop, cu componenţă mixtă, nu poate reprezenta un contraargument definitoriu, în lipsa unor dispoziţii ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau ale altor instrumente juridice care să oblige la o anumită componenţă a organului ce propune candidaţii. Se arată că există şi alte state europene în care consiliile judiciare ori magistraţii sunt implicaţi în procedura de desemnare a candidaţilor la Curte, de exemplu Belgia, Croaţia, Cehia, Finlanda, Grecia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia. Se apreciază ca fiind cel mai relevant exemplul Slovaciei, unde procedura de desemnare a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este foarte apropiată de cea anterioară din România.

Varietatea modalităţilor de constituire a comisiilor trebuie înţeleasă şi din perspectiva particularităţilor specifice fiecărui stat în parte, iar în România, din perspectiva rolului său de garant al independenţei justiţiei, consacrat constituţional, Consiliului Superior al Magistraturii prezentând garanţiile cele mai potrivite pentru o propunere a candidaţilor naţionali la funcţia de judecător al Curţii nu doar liberă de orice influenţe, ci şi care să inducă o asemenea aparenţă.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/2.619/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.625 din 25 aprilie 2013.

În punctul de vedere exprimat se arată, mai întâi, că cererea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, întrucât în cauză nu a fost declanşat un conflict juridic de natură constituţională, criticile formulate vizând, de fapt, neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013. Se opinează că dispoziţiile Constituţiei nu consacră atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, judecătorii din partea statelor membre nu trebuie să aibă calitatea de judecător în statul membru. Or, Consiliul Superior al Magistraturii, la nivel naţional, este autoritatea care decide cu privire la cariera judecătorilor, şi nu şi a altor persoane care exercită profesii juridice. În consecinţă, nu se poate susţine că Guvernul şi-a arogat o competenţă care nu îi aparţine potrivit Constituţiei, acţiune de natură a determina un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi publice, Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvern. Se apreciază că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia Guvernul şi-ar fi arogat competenţa de a modifica prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă procedura de numire a judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, golind de substanţă rolul Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât Guvernul poate legifera în acest domeniu, prin intermediul ordonanţei de urgenţă, în măsura în care sunt respectate condiţiile constituţionale privind emiterea ordonanţelor de urgenţă. Se mai susţine că este inadmisibilă solicitarea de recunoaştere a competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională nu este competentă să modifice acte normative, întrucât nu are calitatea de legiuitor pozitiv, neputând să recunoască astfel competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul fondului cauzei, se apreciază că norma de modificare a procedurii de selectare a candidaţilor, din partea României, la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu aduce atingere atribuţiilor constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin urmare nu este susceptibilă de a crea premisele unui conflict juridic de natură constituţională. Prin norma criticată nu au fost atrase de către puterea executivă competenţe exclusive, determinând astfel, cum se susţine în cerere, limitarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Ordonanţa de urgenţă, menţinând rolul Guvernului deja consacrat în forma anterioară a reglementării, creionează o procedură de selecţie în sensul recomandărilor cuprinse în Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind selecţia candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Modificarea adusă asigură o componenţă echilibrată a structurii colegiale care gestionează procedura de selecţie a candidaţilor, prin cooptarea unor instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, a celei mai înalte instanţe naţionale şi a mediului academic juridic, fără a leza implicarea Consiliului Superior al Magistraturii şi, mai ales, fără a aduce atingere competenţei sale de garant al independenţei justiţiei. Criticând configuraţia comisiei, Consiliul Superior al Magistraturii se pronunţă, în fapt, asupra oportunităţii soluţiei legislative, or, legiuitorul naţional poate să promoveze modificări ale cadrului normativ, în limitele stabilite de Constituţie, de tratatele la care România este parte, şi ţinând seama de recomandările organismelor internaţionale al căror membru este România.

IV. Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, preşedintele Curţii Constituţionale a fixat termenul şedinţei de judecată pentru data de 9 mai 2013, cu citarea părţilor implicate în conflict.

La termenul de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările şedinţei de judecată şi invită prim-magistratul-asistent să facă referatul cauzei.

Sunt prezenţi, pentru autorul sesizării, doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, iar pentru Guvern, prim-ministrul, domnul Victor-Viorel Ponta, împreună cu ministrul justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc, Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, doamna Catrinel Brumar, şi consilierul onorific al prim-ministrului, domnul Gyorgy Frunda.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul doamnei procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru susţinerea cererii formulate.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală reiterează motivele expuse pe larg în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Mai arată că actul normativ emis de Guvern determină împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să îşi exercite rolul de garant al independenţei justiţiei. Prin natura litigiilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în faţa Curţii este chemat statul român prin intermediul Guvernului. În această situaţie, este necesar să se asigure aparenţa de imparţialitate a magistraţilor Curţii, aceştia neputând fi desemnaţi de aceeaşi autoritate care este chemată ulterior în judecată. Consideră că în cauză există un conflict juridic de natură constituţională şi solicită Curţii să constate existenţa blocajului instituţional care impune statuarea unei modalităţi concrete de rezolvare, respectiv recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii naţionali la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul prim-ministrului, domnul Victor-Viorel Ponta.

Acesta arată că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională. Propunerea judecătorilor din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu figurează în Constituţie ca fiind în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Este însă necesar rolul de arbitru al Curţii Constituţionale având în vedere că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013. Prim-ministrul invocă şi reglementarea în materie din alte state europene, în majoritatea (23 din 30 exemple analizate), competenţa de propunere a judecătorilor naţionali la Curtea Europeană a Drepturilor Omului revenind autorităţii executive. Mai arată că este adevărat că judecătorul român numit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca şi cauze împotriva statului român, însă acele cauze sunt finalizate de justiţia română. Subliniază că instituţia Consiliului Superior al Magistraturii nu este eliminată din procedura de selecţie a judecătorilor din partea României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cât priveşte justificarea urgenţei pentru adoptarea actului normativ în cauză, arată că pe data de 16 iulie 2013 trebuie finalizată această procedură de selecţie.

Preşedintele Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, dă cuvântul judecătorilor care au pus întrebări părţilor.

Doamna judecător Iulia Antoanella Motoc întreabă care este autoritatea competentă să decidă asupra numirii judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că această autoritate este Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Domnul judecător Petre Lăzăroiu întreabă dacă judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă statul român sau se integrează în structura în care a fost numit.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statut de magistraţi independenţi, subliniind că acest considerent fundamentează interpretarea dată în cauză art. 134 din Constituţie.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că doar în procedura de selecţie a candidaţilor există criteriul naţional; de la momentul numirii, judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului devin imparţiali.

Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, solicită opinia Guvernului cu privire la posibilitatea alegerii, până la data de 16 iulie 2013, a celor două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie care vor fi membri ai comisiei ce va realiza desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta asigură că imediat după decizia Curţii Constituţionale, comisia va fi înfiinţată. Subliniază şi existenţa unei condiţii de cvorum prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, care acoperă acele situaţii în care ar lipsi vreunul dintre membrii comisiei.

Doamna judecător Aspazia Cojocaru întreabă dacă reglementarea actuală privind propunerile de numire a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reflectă un echilibru între cele trei puteri ale statului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că procedura implică o comisie, existând un echilibru între puterile statului în cadrul acesteia.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că mecanismul checks and balances era asigurat doar prin procedura precedentă, în prezent decizia fiind deplasată în zona puterii executive.

Nemaifiind alte întrebări, preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise şi ridică şedinţa.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, punctele de vedere ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

V. Curtea este competentă potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

VI. Cu privire la cererea formulată, Curtea reţine următoarele:

1. Izvorul conflictului juridic de natură constituţională, potrivit sesizării, îl constituie exclusiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013.

Prin actul normativ menţionat s-a modificat procedura de desemnare a candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, anterior modificării intervenite prin actul normativ menţionat, desemnarea acestora se realiza de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. În prezent, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, desemnarea se realizează de către Guvern cu avizul comisiilor parlamentare, însă la propunerea unei comisii formate din: ministrul justiţiei; ministrul afacerilor externe; agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului; directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei; un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia; un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnat de Colegiul de conducere al acesteia; Avocatul Poporului; două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuţi la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăţilor de drept.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 este apreciată de Consiliul Superior al Magistraturii ca stabilind o reglementare a desemnării judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrară principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiului constituţional care consacră supremaţia Constituţiei şi a legilor, precum şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă şi celor referitoare la rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Din întreaga motivare transpare faptul că esenţa criticii vizează acţiunea Guvernului de a împiedica Consiliul Superior al Magistraturii să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi, din această perspectivă, afectarea acestuia ca instituţie fundamentală a statului în sensul art. 115 alin. (6) din Constituţie. Se mai invocă faptul că actul normativ ce constituie izvorul conflictului juridic de natură constituţională nu a fost supus dezbaterii publice şi nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii. Înlăturarea blocajului instituţional cu privire la care se afirmă că a fost creat se poate realiza, potrivit sesizării, numai prin recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşadar prin revenirea la procedura anterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013.

2. În ceea ce priveşte noţiunea de conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune "acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor". De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reţinut: "conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale." Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea". (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Noţiunea de conflict juridic de natură constituţională "nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).

3. Având în vedere definiţiile jurisprudenţiale ale sintagmei cuprinse în art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea urmează să se pronunţe dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 a produs, în sine, un conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvern prin netransmiterea "în timp util" a actului normativ, spre avizare, Consiliului Superior al Magistraturii şi, respectiv, prin stabilirea unei proceduri de desemnare a judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care Consiliul Superior al Magistraturii nu mai are atribuţii exclusive în ceea ce priveşte propunerile de candidatură. Aceste critici vizează o examinare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 în raport cu normele constituţionale invocate de autorul sesizării, aşadar verificarea constituţionalităţii acestui act normativ atât din punctul de vedere al soluţiei legislative pe care o consacră, cât şi din punctul de vedere al procedurii de adoptare.

4. Până în prezent, Curtea Constituţională nu a statuat asupra existenţei unor conflicte juridice de natură constituţională ale căror izvoare să rezide în chiar conţinutul unor acte normative, distinct de orice act de aplicare a lor, respectiv de conduite comisive sau omisive ale autorităţilor publice prevăzute de Constituţie.

Cât priveşte procedura de adoptare a actelor normative, există precedente în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, când, prin cererile de soluţionare a unor conflicte juridice de natură constituţională, au fost formulate şi astfel de critici, apreciate de Curte ca vizând neconstituţionalitatea actelor normative în cauză. Astfel, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, pronunţându-se asupra criticii referitoare la adoptarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea a statuat că "în speţă nu suntem în prezenţa unui astfel de conflict [n.a - de natură constituţională], ci în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare". Dezvoltând aceste considerente prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, în care analiza Curţii a purtat cu privire la lipsa unui aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reţinut că "aspectele semnalate de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative, şi nu un conflict juridic de natură constituţională". Or, "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, şi nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e)."

5. Această viziune restrictivă a Curţii Constituţionale, în sensul posibilităţii de a se stabili neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, a fost nuanţată, cu raportare însă la atribuţia prevăzută de art. 146 lit. i) din Constituţie ("veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia"). Astfel, de exemplu, prin Hotărârea nr. 2 din 24 iulie 2012 asupra cererii referitoare la constatarea inaplicabilităţii la referendumul din 29 iulie 2012 a prevederilor articolului unic pct. 4 [referitor la art. I pct. 5² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi ale articolului unic pct. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 iulie 2012, Curtea a statuat că, pentru a fi calificată ca fiind o contestaţie care să se circumscrie atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie, cererea formulată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii alternative: "să antameze probleme de constituţionalitate, respectiv să se solicite Curţii Constituţionale exercitarea unui control de constituţionalitate a posteriori asupra actelor normative incidente în cadrul procedurii referendumului; să vizeze contestarea legalităţii unor acte (inclusiv cele emise de Biroul Electoral Central) sau fapte îndeplinite pe parcursul desfăşurării procedurii referendumului, cu condiţia ca soluţionarea unei asemenea cereri să nu intre în competenţa birourilor electorale sau a instanţelor judecătoreşti." Curtea a acceptat aşadar posibilitatea verificării constituţionalităţii unor acte normative în exercitarea unei alte atribuţii decât cele prevăzute la lit. a) şi d) ale art. 146 din Constituţie, însă numai în situaţia în care această verificare este subsumată atribuţiei esenţiale în care se solicită controlul de constituţionalitate. Este o viziune constantă, reflectată şi în jurisprudenţa mai veche în aceeaşi materie, de exemplu Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003, prin care Curtea a realizat un control de constituţionalitate a posteriori cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2003 pentru modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 10 octombrie 2003. În considerentele hotărârii menţionate, Curtea a reţinut că "are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi de a confirma rezultatele acestuia. În înţelesul prevederii constituţionale menţionate, soluţionarea contestaţiilor care îi sunt adresate cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, inclusiv cele referitoare la legile şi ordonanţele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, aparţin sferei sale de competenţă, în măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor judecătoreşti".

6. În cauză nu subzistă însă o situaţie asemănătoare, care să susţină posibilitatea examinării, cu caracter subsecvent în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, a constituţionalităţii unui act normativ.

Unicul scop al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulate în prezenta cauză, distinct de orice acte comisive sau omisive ale autorităţilor implicate sau alte situaţii care ar putea fi circumscrise sintagmei de conflict juridic de natură constituţională, este acela de constatare a neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 şi a lipsirii de efecte juridice a acesteia. Or, neconstituţionalitatea unei ordonanţe, cu circumstanţierea enunţată, poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie [şi, prin intermediul legii de aprobare, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie], iar nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e), atât timp cât neconstituţionalitatea invocată se identifică chiar cu obiectul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituţionalităţii actelor normative.

De altfel, asupra constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 Curtea Constituţională s-a pronunţat cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului nr. 269 D/2013 al Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii şi constată că nu există conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvernul României.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din 9 mai 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 347 din data de 12 iunie 2013