HOTĂRÂRE nr. 27 din 14 ianuarie 2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, denumită în continuare ANCSI, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. D. I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
(2)ANCSI este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Art. 2
ANCSI îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile altor acte normative, în vigoare, incidente în domeniu.
Art. 3
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi Programului de guvernare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
Art. 4
(1)Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, conduce sistemul naţional de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, exercitându-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate, şi realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort politica guvernamentală în domeniul său de activitate.
(2)Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are drept de iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii financiare şi al resurselor umane din sfera cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
(3)Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în calitatea sa de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, poate delega ANCSI alte competenţe ce derivă din acte normative, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
Art. 5
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are rolul şi responsabilitatea:
a)de a defini obiectivele strategice;
b)de a defini, aplica, monitoriza şi de a evalua politicile necesare în vederea realizării obiectivelor prevăzute la lit. a);
c)de a asigura planificarea activităţilor, conform obiectivelor stabilite;
d)de a defini cadrul normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi financiar necesar în vederea aplicării politicilor;
e)de a asigura comunicarea cu celelalte autorităţi publice pentru a realiza coerenţa politicilor guvernamentale;
f)de a asigura comunicarea cu structurile societăţii civile şi cu cetăţenii;
g)de a defini, finanţa, aplica, monitoriza şi de a evalua programe, în scopul atingerii obiectivelor stabilite;
h)de a stimula dezvoltarea parteneriatului internaţional.
Art. 6
Pentru a-şi realiza rolul şi obiectivele strategice în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
b)de administrare, prin care alocă, monitorizează şi evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniul său de activitate;
c)de elaborare, coordonare, control şi evaluare a realizării politicilor în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
d)de sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional, instituţional şi financiar necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul său de activitate;
e)de reprezentare, prin care asigură în numele Guvernului reprezentarea în organismele/instituţiile şi în organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate;
f)de comunicare cu celelalte structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu societatea civilă;
g)de cooperare internaţională, prin care asigură aplicarea acordurilor internaţionale în domeniul său de activitate şi promovarea de noi acorduri;
h)de absorbţie a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, de alte state şi de organisme internaţionale prin acorduri bilaterale în domeniul său de activitate.
Art. 7
(1)În vederea îndeplinirii rolului său, Min sterul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice exercită, prin intermediul ANCSI, următoarele atribuţii:
1.a) fundamentează, elaborează şi actualizează periodic politicile şi strategiile sale în domeniu;
2.b) diseminează informaţii în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării;
3.c) stimulează, în rândul operatorilor economici şi în economie în general, dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, precum şi transferul tehnologic şi valorificarea rezultatelor de cercetare, prin absorbţia şi difuzia acestora;
4.d) participă la cofinanţarea temelor care asigură parteneriate între unităţi de cercetare şi operatori economici;
5.e) organizează acţiuni promoţionale de imagine şi diseminare de informaţii, traduceri, precum şi altele asemenea în domeniul său de activitate;
6.f) stimulează şi, după caz, asigură editarea, tipărirea şi difuzarea de publicaţii sau de materiale specifice domeniului său de competenţă; publicarea de rapoarte, studii şi altele asemenea;
7.g) urmăreşte armonizarea politicilor proprii cu cele din domeniul industriei, comerţului, mediului, sănătăţii, muncii, precum şi din alte domenii;
8.h) elaborează propuneri de acte normative şi de reglementări în domeniu şi asigură crearea şi dezvoltarea cadrului instituţional aferent;
9.i) avizează proiectele de acte normative care conţin prevederi ce intră în domeniul său de competenţă, iniţiate de alte autorităţi ale administraţiei publice;
10.j) monitorizează aplicarea normelor legale în vigoare;
11.k) elaborează politici privind dezvoltarea resurselor umane pentru şi prin cercetare;
12.l) stimulează şi monitorizează participarea României la programe şi proiecte internaţionale, europene şi bilaterale în domeniu;
13.m) asigură atragerea, utilizarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei tehnice şi a consultanţei interne şi internaţionale pentru domeniul său specific de competenţă;
14.n) asigură dezvoltarea instituţională a institutelor şi unităţilor de cercetare aflate în subordine, coordonare şi sub autoritate;
15.o) stimulează dezvoltarea regională şi locală, prin programe şi proiecte de dezvoltare a cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, prin înfiinţarea şi iniţierea înfiinţării, în condiţiile legii, de entităţi de inovare şi transfer tehnologic şi de parcuri ştiinţifice şi tehnologice;
16.p) sprijină transferul tehnologic al rezultatelor cercetării către întreprinderile mici şi mijlocii, în colaborare cu ministerele de resort, în baza unor programe aprobate de Guvern;
17.q) stimulează şi susţine dialogul dintre comunitatea ştiinţifică şi alte structuri ale societăţii civile;
18.r) defineşte procedurile specifice de analiză, de monitorizare şi de evaluare a sistemului cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
19.s) elaborează Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pe perioade multianuale, pe baza evaluării resurselor necesare;
20.ş) realizează studii, analize şi monitorizări, evaluări şi alte activităţi similare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, pentru monitorizarea şi evaluarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, şi în acest scop poate să contracteze servicii de consultanţă, expertiză, asistenţă tehnică şi altele asemenea;
21.t) stabileşte şi actualizează obiectivele strategiei urmărite prin Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în concordanţă cu priorităţile politicilor economice şi sociale ale Guvernului;
22.ţ) evaluează programele cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi detalierea lor anuală;
23.u) aprobă structura anuală a Pianului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi informează Guvernul asupra realizării acestora;
24.v) conduce, finanţează şi monitorizează programe/proiecte de cercetare-dezvoltare, inginerie tehnologică şi de stimulare a inovării;
25.w) atribuie proiecte prioritare operatorilor economici, instituţiilor publice, instituţiilor şi unităţilor cu profil de cercetare-dezvoltare şi inovare, organizaţiilor neguvernamentale cu activitate de profil, în sistem competiţional sau în mod direct, potrivit reglementărilor în vigoare;
26.x) prognozează, planifică şi programează, după caz, bugetul aferent cercetării, cuprins în bugetul de stat, şi resursele financiare necesare realizării politicilor în domeniul său de competenţă;
27.y) stabileşte fondurile destinate finanţării din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi programele de finanţare instituţională;
28.z) coordonează activităţile de participare a României la târguri, expoziţii şi la alte asemenea manifestări interne şi internaţionale cu caracter tehnico-ştiinţific;
29.aa) elaborează planul sectorial de cercetare-dezvoltare propriu şi avizează planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare ale celorlalte autorităţi;
30.bb) stabileşte fondurile destinate finanţării pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice;
31.cc) stabileşte şi repartizează fondurile de finanţare a programelor proprii de cercetare-dezvoltare ale institutelor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare;
32.dd) stabileşte fondurile destinate finanţării investiţiilor institutelor din coordonare;
33.ee) stabileşte fondurile destinate finanţării instalaţiilor şi obiectivelor de interes naţional;
34.ff) exercită atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, privind funcţionarea unităţilor aflate în subordinea sau coordonarea sa;
35.gg) monitorizează şi evaluează unităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2)ANCSI îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
(3)ANCSI, corespunzător obiectului său de activitate, exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ce decurg din raporturile juridice ale acestuia cu terţii.
Art. 8
(1)Regulamentul de organizare şi funcţionare al ANCSI se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
(2)În structura organizatorică a ANCSI funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Structura organizatorică a ANCSI este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin decizie a preşedintelui, pot fi organizate servicii, birouri, compartimente, colective temporare de lucru, în condiţiile legii.
(4)ANCSI poate constitui şi alte structuri organizatorice necesare în vederea realizării reformei cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, în conformitate cu Programul de guvernare, cu obligaţiile asumate prin acorduri cu organismele internaţionale şi prin programele europene.
Art. 9
(1)În cadrul ANCSI funcţionează, la nivel de direcţie generală, Organismul intermediar în cadrul Programului operaţional Creşterea competitivităţii economice, care va prelua şi rolul de organism intermediar în cadrul Programului operaţional Competitivitate, denumit în continuare Organism intermediar pentru cercetare.
(2)Organismul intermediar pentru cercetare îndeplineşte atribuţiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional Creşterea competitivităţii economice şi pentru Programul operaţional Competitivitate prin acordul părţilor implicate.
(3)Organismul intermediar pentru cercetare funcţionează cu un număr de 59 de posturi.
(4)Numărul de posturi cu care funcţionează Organismul intermediar pentru cercetare este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat pentru funcţionarea ANCSI.
Art. 10
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trec în subordinea ori coordonarea ANCSI entităţile, organizate, după caz, preluate de la Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexele nr. 2, 3a şi 3b.
(2)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trec sub autoritatea ANCSI entităţile preluate conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, organizate ca societăţi comerciale, prevăzute în anexa nr. 4.
(3)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trece sub autoritatea ANCSI Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi Organe de Asamblare - ICPROA" - S.A. Braşov, preluată conform Hotărârii Guvernului nr. 820/2002 privind transferul acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi Organe de Asamblare - ICPROA" - S.A. Braşov din administrarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în temeiul prevederilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001, cu modificările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 4.
(4)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, exercită atribuţiile specifice ale organelor administraţiei publice centrale din subordinea/coordonarea sau sub autoritatea cărora s-au aflat entităţile prevăzute în anexele nr. 3a-3b şi anexa nr. 4, ce decurg din actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea acestora, prin ANCSI.
Art. 11
(1)Numărul maxim de posturi pentru ANCSI este de 141, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare şi statul de funcţii se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, la propunerea preşedintelui ANCSI.
Art. 12
(1)ANCSI este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
(2)Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui ANCSI se face conform prevederilor legale aplicabile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
Art. 13
(1)Preşedintele ANCSI are următoarele atribuţii principale:
a)asigură conducerea operativă a ANCSI;
b)reprezintă ANCSI în relaţia cu terţii şi semnează actele ce o angajează faţă de aceştia, în condiţiile legii;
c)angajează şi concediază personalul unităţii, în condiţiile legii;
d)încheie contracte individuale de muncă şi dispune măsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea acestora, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
e)exercită orice atribuţii care îi revin conform prevederilor legale şi regulamentului de organizare şi funcţionare.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
(3)Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, preşedintele este ordonator secundar de credite.
(4)Preşedintele poate delega dreptul de semnătură vicepreşedintelui sau unuia dintre conducătorii compartimentelor funcţionale.
Art. 14
Preşedintele ANCSI reprezintă instituţia în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
Art. 15
Atribuţiile vicepreşedintelui se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
Art. 16
Pentru exercitarea atribuţiilor sale, ANCSI este sprijinită de Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, care se constituie şi funcţionează conform prevederilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice.
Art. 17
(1)Pentru desfăşurarea activităţii, ANCSI preia în administrare de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice unele bunuri mobile aflate în patrimoniul acestuia, aferent activităţii preluate.
(2)Preluarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea ANCSI se va realiza în condiţiile legii.
(3)Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4)ANCSI are în dotare pentru activităţile specifice un parc auto, stabilit potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 18
(1)Structurile organizatorice, statele de funcţii şi regulamentele de organizare şi funcţionare pentru entităţile subordonate se stabilesc prin decizie a preşedintelui ANCSI, la propunerea directorului general sau, după caz, a directorului entităţii.
(2)Numirea şi eliberarea directorilor sau, după caz, a directorilor generali ai entităţilor aflate în subordinea ANCSI, prevăzute în anexa nr. 2, se fac prin decizie a preşedintelui ANCSI.
(3)Numirea şi eliberarea directorilor sau, după caz, a directorilor generali, precum şi a membrilor consiliilor de administraţie din cadrul entităţilor aflate, după caz, în coordonarea sau sub autoritatea ANCSI, prevăzute în anexele nr. 3a şi 3b şi în anexa nr. 4, se fac prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
Art. 19
Personalul ANCSI se constituie din funcţionari publici şi personal contractual preluat sau, după caz, transferat de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, care îşi păstrează drepturile salariale, în condiţiile legii.
Art. 20
Preluarea posturilor, precum şi a personalului din aparatul propriu al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice aferent activităţii pentru cercetare ştiinţifică se face pe bază de protocol de predare-preluare, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal şi fără afectarea drepturilor salariale.
Art. 21
Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 22
ANCSI poate să încheie contracte sau convenţii cu alte organisme şi cu operatorii economici din ţară şi din străinătate, în vederea colaborării şi cooperării pe plan naţional ori internaţional în domeniul său de activitate, în condiţiile legii.
Art. 23
Anexele nr. 1, 2, 3a, 3b şi 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii,

familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

ANEXA nr. 1: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Numărul total de posturi: 141, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele
ANEXA nr. 2: INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare

Nr. crt.

Denumirea unităţii

Sursa de finanţare

1.

Agenţia Spaţială Română

Venituri proprii

2.

Institutul de Fizică Atomică

Venituri proprii

ANEXA nr. 3a: INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare

Nr. crt.

Denumirea unităţii

Sursa de finanţare

1.

Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti

Venituri proprii

2.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti

Venituri proprii

ANEXA nr. 3b: INSTITUTELE NAŢIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare

Nr. crt.

Denumirea unităţii

Sursa de finanţare

0

1

2

1

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică - INOE 2000 Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

2

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

3

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei - IGR Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

4

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie - INCDTP Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

5

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini Agricole şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare - INMA Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

6

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei"- IFIN - HH Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

7

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei - INFLPR Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

8

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iaşi

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

9

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor-INCDFM Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

10

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

11

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - ICCF Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

12

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată - INCEMC Timişoara

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

13

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

14

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice - INCDSB Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

15

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

16

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

17

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare - INCDTIM Cluj-Napoca

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

18

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică - Cercetări Avansate - ICPE - CA Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

19

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - I.N.C.A.S.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

20

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării - INCDMTM Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

21

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi încercări pentru Electrotehnică - ICMET Craiova

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

22

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

23

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier - IPCUP Ploieşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

24

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi încercări de Materiale-ISIM Timişoara

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

25

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive - ICPMRR Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

26

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie - ICECHIM Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

27

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare - INMR Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

28

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX - S.A. Petroşani

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 5712002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

29

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie - ICEMENERG Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

30

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă - URBAN - INCERC

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

31

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Comunicaţii - Bucureşti - INSCC Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

32

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "Alexandru Darabont" - INCDPM Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

33

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - INCSMPS Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

34

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

35

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale "Victor Babeş" Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

36

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

37

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

38

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă - Fundulea

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

39

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultura Ştefăneşti, Argeş

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

40

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

41

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

42

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Turism - INCDT

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

43

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" - INCDMIC Bucureşti

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare

ANEXA nr. 4: INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care funcţionează sub autoritatea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare

Nr. crt.

Denumirea unităţii

Sursa de finanţare

1.

Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi INCERTRANS" - S.A.

Venituri proprii

2.

Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi Organe de Asamblare - ICPROA-S.A. Braşov

Venituri proprii

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 56 din data de 23 ianuarie 2015