Subsemnatul, .................., legitimat cu BI/CI seria ...... nr. ..........., eliberat(ă) de ........... la data ..........., CNP ..........., reprezentant legal al ..........., declar că: Am luat cunoştinţă de condiţiile de eligibilitate, respectiv mă angajez să efectuez lucrările prevăzute în programul de investiţii, în termenul menţionat, să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat, să mă supun oricărui control şi, în cazul în care declaraţia mea se va dovedi falsă, să înapoiez la simpla cerere a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) suma care a fost virată de aceasta sub titlul de sprijin, fără a mă sustrage eventualelor urmări ce ar putea fi angajate împotriva mea. Declar că am luat cunoştinţă de prevederile comunitare privind măsura de investiţii, de condiţiile de acordare a sprijinului conform Ordinului viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 1.801/2014 şi recunosc că orice încălcare a dispoziţiilor care sunt precizate de APIA antrenează respingerea sprijinului sau înapoierea sumelor incorect încasate. Datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate acesteia sunt reale, complete şi perfect valabile şi am luat cunoştinţă despre consecinţele legale rezultate în urma furnizării de date false. Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date APIA, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care renunţ la drepturile mele aferente cererii de plată, voi comunica în scris aceasta către APIA cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea plăţii. În cazul în care între data depunerii cererii şi data acordării plăţii au intervenit modificări ale informaţiilor declarate în cerere, în termen de 10 zile lucrătoare de la producere voi comunica în scris aceste schimbări către APIA. Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului financiar, precum şi înscrierea cu intenţie în formular a informaţiilor incomplete, neconforme cu realitatea, atrag sancţiuni de natură financiară sau penală, după caz. ATENŢIE! Orice persoană care face declaraţii false poate fi acţionată în justiţie. O declaraţie falsă sau incorectă poate conduce la pierderea drepturilor şi la pierderea posibilităţii de recuperare a oricăror cheltuieli executate deja. |