REGULAMENT din 22 iulie 2014 de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor simultane cu preţ descrescător pe piaţa centralizată pentru serviciul universal
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1:
1.1 Scop
Art. 1
Prin organizarea pieţei centralizate pentru serviciul universal se urmăreşte implementarea unui mecanism transparent şi concurenţial de achiziţie a energiei electrice de pe piaţa angro de către furnizorii de ultimă instanţă, pentru acoperirea consumului de energie electrică facturat la tarif CPC al clienţilor finali deserviţi în regim de serviciu universal.
Art. 2
Prezentul regulament stabileşte principiile, termenele, condiţiile şi responsabilităţile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor simultane cu preţ descrescător pe piaţa centralizată pentru serviciul universal.
SECŢIUNEA 2:
1.2 Domeniu de aplicare
Art. 3
Prezentul regulament se aplică:
a)
furnizorilor de ultimă instanţă desemnaţi prin ordin al preşedintelui ANRE în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare;
b)
producătorilor de energie electrică şi furnizorilor de energie electrică, alţii decât FUI;
c)
operatorului pieţei de energie electrică, în calitate de OPCSU.
SECŢIUNEA 3:
1.3 Abrevieri şi definiţii
Art. 4
Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificaţii:
a)
ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b)
CPC - componenta de piaţă concurenţială;
c)
FUI - furnizor/furnizori de ultimă instanţă;
d)
OPCSU - operator al pieţei centralizate pentru serviciul universal, calitate deţinută de operatorul pieţei de energie electrică, stabilit conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
e)
PCSU - piaţa centralizată pentru serviciul universal;
f)
SU - serviciu universal;
g)
VMO - volumul maxim/volumele maxime de ofertare.
Art. 5
(1)
Termenii utilizaţi în prezentul regulament au înţelesul din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.
123/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, titlul I.
(2)
În înţelesul prezentului regulament, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.
a)
cantitate
- număr întreg de produse standard;
2.
b)
cantitate liberă
- cantitate reţinută pentru un produs de tranzacţionare, care, în urma unor transferuri de cantitate de pe alte produse, este eliberată şi poate fi ofertată de către participant numai în runda următoare a licitaţiei, chiar dacă produsul respectiv este blocat; poate fi constituită numai din cantităţi solicitate a fi transferate către alte produse, pentru care a fost respinsă solicitarea;
3.
c)
cantitate retrasă
- diferenţa dintre cantitatea validată în runda anterioară şi cea ofertată în runda curentă a unei licitaţii, pentru un produs de tranzacţionare, mai puţin cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse; în oferta de vânzare poate fi menţionat preţul la care participantul la licitaţie este dispus să vândă această cantitate (preţ de reţinere); acest preţ trebuie să fie mai mare decât preţul din runda curentă şi mai mic sau egal cu preţul din runda anterioară;
4.
d)
cantitate reţinută
- cantitate suplimentară faţă de cantitatea ofertată într-o rundă, care este necesară pentru acoperirea cererii aferente unui produs de tranzacţionare; această cantitate este asigurată în primul rând din cantităţi retrase, în ordinea preţurilor de reţinere corespunzătoare acestora, şi apoi din cantităţi solicitate a fi transferate către alte produse, pentru care este respinsă solicitarea în ordinea inversă a priorităţii de transfer;
5.
e)
cantitate validată
- cantitatea care poate fi selectată pentru vânzare la preţul anunţat în runda curentă de licitaţie, pentru un produs de tranzacţionare, compusă din cantitatea ofertată la preţul rundei şi cantităţile acceptate a fi transferate de pe alte produse;
6.
f)
cerere
- cantitatea scoasă la licitaţie prin intermediul unui produs de tranzacţionare;
7.
g)
cumpărător prin licitaţie (cumpărător)
- furnizor de ultimă instanţă înregistrat la piaţa centralizată pentru serviciul universal, care, în urma desfăşurării licitaţiilor simultane cu preţ descrescător, cumpără pe PCSU energie electrică destinată acoperirii consumului clienţilor finali deserviţi în regim de serviciu universal;
8.
h)
deficit de ofertă
- neacoperirea cererii aferente unui produs de tranzacţionare prin cantităţile din ofertele de vânzare, considerând şi cantităţile retrase, cu excepţia celor solicitate a fi transferate către alte produse;
9.
i)
eligibilitate
- cantitatea totală maximă pe care un participant la licitaţie o poate oferta într-o rundă, pentru toate produsele tranzacţionate simultan; în prima rundă a licitaţiei, eligibilitatea unui participant este egală cu suma cantităţilor corespunzătoare limitei maxime a preţului de pornire a licitaţiei, prevăzute în ofertele indicative transmise de respectivul participant pentru toate produsele tranzacţionate simultan, iar în fiecare dintre rundele următoare eligibilitatea unui participant este egală cu suma cantităţilor proprii validate în runda anterioară pentru toate produsele tranzacţionate simultan care nu sunt blocate plus cantităţile libere proprii;
10.
j)
excedent de ofertă (excedent)
- surplusul înregistrat faţă de cererea aferentă unui produs de tranzacţionare, exprimat ca raport supraunitar între cantitatea total validată pentru respectivul produs într-o rundă de licitaţie şi cererea aferentă acestuia; atunci când cantitatea total validată este egală sau mai mică decât cererea, excedentul aferent respectivului produs de tranzacţionare se consideră egal cu 1;
11.
k)
garanţie financiară de participare la licitaţie (garanţie financiară)
- sume de bani şi/sau instrumente financiare (de exemplu, garanţii de plată, bilete la ordin avalizate de către o bancă comercială, file CEC certificat) constituite în favoarea OPCSU de fiecare producător/furnizor de energie electrică înregistrat la PCSU (cu excepţia FUI), pentru fiecare sesiune de licitaţie la care acesta doreşte să participe; este executată de OPCSU numai în cazul refuzului de semnare a unui/unor contract(e) stabilit(e) în urma licitaţiei, pentru acoperirea penalităţii datorate de respectivul participant în această situaţie;
12.
l)
licitaţie cu preţ descrescător (licitaţie)
- mecanism de achiziţie concurenţială a energiei electrice, care se desfăşoară în runde iterative, preţul de cumpărare anunţat pentru fiecare rundă fiind mai mic decât cel din runda anterioară; în fiecare rundă se primesc oferte de vânzare la preţul de cumpărare anunţat şi se determină excedentul de cantitate ofertată comparativ cu cererea; procedura se repetă la fiecare rundă, oferta de vânzare scăzând de la o rundă la alta până când ajunge egală sau mai mică decât cererea;
13.
m)
limita minimă/maximă a preţului de pornire a licitaţiei
- valori-limită între care se poate situa preţul de pornire a licitaţiei şi care sunt publicate în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei;
14.
n)
operator al pieţei centralizate pentru serviciul universal
- operatorul pieţei de energie electrică, stabilit conform prevederilor legislaţiei în vigoare, care este responsabil cu organizarea, desfăşurarea şi închiderea licitaţiilor, transmiterea/publicarea rezultatelor licitaţiilor şi, după caz, reducerea cantităţilor din ofertele de cumpărare sau anularea licitaţiilor în condiţiile prevăzute de prezentul regulament;
15.
o)
ofertă de cumpărare (necesar)
- cantitatea necesar a fi cumpărată de un FUI pe anumite zile/intervale orare caracteristice din perioada de livrare pentru care se organizează licitaţia;
16.
p)
ofertă de vânzare (ofertă)
- pachet care include cantitatea oferită spre vânzare la preţul anunţat pentru un produs în runda de licitaţie curentă şi, după caz, cantitatea retrasă cu preţul de reţinere corespunzător acesteia, precum şi cantitatea/cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse (cu priorităţile de transfer aferente, dacă este cazul);
17.
q)
ofertă indicativă
- pachet care include, pentru fiecare produs de tranzacţionare, două cantităţi disponibile pentru vânzare: una corespunzătoare limitei maxime a preţului de pornire a licitaţiei şi a doua corespunzătoare limitei minime a preţului de pornire a licitaţiei;
18.
r) participant la licitaţie (participant) - producător/furnizor de energie electrică înregistrat la piaţa centralizată pentru serviciul universal (cu excepţia FUI), care transmite oferte de vânzare în sesiunea curentă de licitaţie;
19.
s)
piaţa centralizată pentru serviciul universal
- componentă a pieţei centralizate de energie electrică, administrată de OPCSU, care funcţionează pe baza unui mecanism de licitaţii simultane cu preţ descrescător şi este destinată achiziţionării energiei electrice necesare pentru acoperirea consumului clienţilor finali care beneficiază de serviciu universal; participarea FUI la această piaţă este obligatorie;
20.
t)
platforma informatică a PCSU
- sistem de aplicaţii informatice prin intermediul cărora OPCSU asigură desfăşurarea fiecărei etape din rundele aferente sesiunilor de licitaţie;
21.
u)
prioritate de transfer
- indicator menţionat numai în ofertele de vânzare care includ două solicitări de transfer de cantitate; poate avea valoarea 0 (prioritate maximă) sau 1 şi indică ordinea în care participantul care a transmis oferta doreşte să realizeze cele două transferuri; dacă la una dintre solicitările de transfer din ofertă indicatorul are valoarea 0, atunci la cealaltă solicitare de transfer din aceeaşi ofertă indicatorul trebuie să aibă valoarea 1;
22.
v)
procedura de înregistrare
- procedura privind înregistrarea participanţilor la pieţele centralizate administrate de operatorul pieţei de energie electrică, avizată de ANRE;
23.
w)
produs blocat
- produs de tranzacţionare pentru care s-a îndeplinit condiţia de închidere a licitaţiei într-o rundă, dacă această condiţie nu s-a îndeplinit în aceeaşi rundă şi pentru celelalte produse tranzacţionate simultan; pentru produsul blocat, preţul din runda respectivă şi ofertele corespunzătoare ale participanţilor la licitaţie nu se modifică pe parcursul rundelor următoare în care se menţin condiţiile de blocare; participanţii la licitaţie pot transmite oferte pentru un produs blocat numai în cazul în care dispun de o cantitate liberă;
24.
x)
produs de tranzacţionare (produs)
- pachet care include cantitatea agregată din toate ofertele de cumpărare de energie electrică la putere medie orară constantă pe zile/intervale orare caracteristice din perioada de livrare pentru care se organizează licitaţia şi preţul maxim de pornire a licitaţiei pentru cumpărarea acestei cantităţi;
25.
y)
produs standard
- ofertă de vânzare/cumpărare de energie electrică la o putere medie orară constantă de 1 MWh/h;
26.
z)
regim de serviciu universal
-furnizarea energiei electrice asigurată de FUI clienţilor finali casnici şi clienţilor finali noncasnici cu drept de serviciu universal, conform reglementărilor în vigoare;
27.
aa)
vânzător
- participant la licitaţie declarat câştigător la închiderea unei sesiuni de licitaţie;
28.
bb)
volum maxim de ofertare
- cantitatea maximă pe care un participant la licitaţie o poate oferta pentru un produs de tranzacţionare, stabilită sub nivelul cererii aferente respectivului produs; pentru ofertele indicative, VMO aferente produselor tranzacţionate simultan sunt publicate în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei, iar pentru ofertele de vânzare, VMO aferente produselor tranzacţionate simultan sunt publicate în specificaţiile licitaţiei.
CAPITOLUL II:
Organizarea şi funcţionarea pieţei centralizate pentru serviciul universal
Art. 6
Licitarea, în vederea cumpărării pe PCSU, este obligatorie pentru consumul de energie electrică facturat la tarif CPC al clienţilor finali deserviţi de FUI în regim de serviciu universal.
Art. 7
Participarea la PCSU a producătorilor şi furnizorilor de energie electrică (alţii decât FUI) este voluntară.
Art. 8
Licitaţiile simultane cu preţ descrescător sunt organizate pe PCSU de către OPCSU, în conformitate cu procedurile specifice elaborate în baza prezentului regulament.
Art. 9
(1)
Piaţa centralizată pentru serviciul universal funcţionează în sesiuni de licitaţii simultane cu preţ descrescător, organizate pentru perioade de livrare de un trimestru.
(2)
În cadrul unei sesiuni de licitaţie se tranzacţionează Simultan două sau 3 produse definite pe zile/intervale orare caracteristice din trimestrul calendaristic următor.
Art. 10
(1)
Numărul de produse tranzacţionate simultan şi zilele/intervalele orare caracteristice fiecărui produs se stabilesc şi se comunică FUI de către ANRE şi pot fi diferite în funcţie de perioada de livrare pentru care se organizează licitaţia.
(2)
Ofertele de cumpărare ale fiecărui FUI sunt avizate de ANRE, iar caracteristicile produselor de tranzacţionare aferente se stabilesc şi se comunică OPCSU de către ANRE, împreună cu ofertele de cumpărare ale FUI.
(3)
Volumele maxime de ofertare, atât pentru ofertele indicative, cât şi pentru ofertele de vânzare, precum şi limita maximă şi limita minimă a preţului de pornire a licitaţiei se stabilesc pentru fiecare produs de tranzacţionare şi se comunică OPCSU de către ANRE.
Art. 11
(1)
Deschiderea, respectiv închiderea unei sesiuni de licitaţie se fac simultan pentru toate produsele tranzacţionate.
(2)
O sesiune de licitaţie se desfăşoară în runde iterative, preţul anunţat pentru o rundă fiind mai mic decât preţul din runda anterioară, pentru fiecare produs de tranzacţionare în parte. Prin excepţie, pentru un produs de tranzacţionare blocat, preţul nu se schimbă pe parcursul rundelor în care se menţin condiţiile de blocare a respectivului produs.
(3)
Condiţia de închidere a licitaţiei este ca suma cantităţilor validate într-o rundă să fie mai mică sau egală cu cererea, pentru fiecare produs de tranzacţionare. O sesiune de licitaţie se închide în runda în care această condiţie se îndeplineşte simultan pentru toate produsele tranzacţionate.
(4)
Dacă într-o rundă condiţia de închidere a licitaţiei se îndeplineşte pentru un produs, dar nu pentru toate produsele tranzacţionate simultan, licitaţia continuă, produsul respectiv fiind blocat în rundele care urmează, până la eliminarea condiţiilor de blocare sau până la runda finală în care condiţia de închidere a licitaţiei se îndeplineşte simultan pentru toate produsele tranzacţionate.
Art. 12
Determinarea ecartului între preţul anunţat pentru o rundă de licitaţie şi preţul din runda anterioară se face de către OPCSU pe baza unei formule de calcul stabilite şi comunicate către OPCSU de ANRE, care ţine cont de excedentul de ofertă înregistrat în runda anterioară, pentru fiecare produs de tranzacţionare.
Art. 13
(1)
Închiderea unei sesiuni de licitaţie, precum şi câştigătorii şi rezultatele finale ale acesteia sunt stabilite de OPCSU conform prevederilor prezentului regulament.
(2)
Rezultatele fiecărei sesiuni de licitaţie sunt publicate de OPCSU conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice.
Art. 14
(1)
Toate informaţiile privind tranzacţiile bilaterale dintre FUI şi participanţii la licitaţie declaraţi câştigători la închiderea unei sesiuni de licitaţie, respectiv cantităţile şi preţurile pe produse, valoarea totală a tranzacţiilor etc., se stabilesc de către OPCSU conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice şi se comunică, în format material şi în format electronic, către ANRE şi părţile implicate.
(2)
Contractele dintre FUI şi participanţii la licitaţie declaraţi câştigători la închiderea unei sesiuni de licitaţie se încheie obligatoriu în condiţiile comunicate de OPCSU. Partea care refuză încheierea unui astfel de contract trebuie să plătească o penalitate egală cu jumătate din valoarea totală a tranzacţiei (Vt) calculată conform prevederilor art. 62 alin. (4) şi comunicată de OPCSU.
(3)
Decontarea tranzacţiilor încheiate pe PCSU se realizează bilateral, conform contractelor încheiate între FUI şi participanţii la licitaţie declaraţi câştigători la închiderea unei sesiuni de licitaţie. Preţul final al unui produs de tranzacţionare este acelaşi pentru toţi cumpărătorii şi toţi vânzătorii.
Art. 15
OPCSU are dreptul de a suspenda/de a anula o sesiune de licitaţie, de a diminua ofertele de cumpărare şi cantităţile aferente produselor de tranzacţionare pe parcursul unei sesiuni de licitaţie şi/sau de a respinge parţial sau total solicitările de transfer de cantitate ale participanţilor la licitaţie, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament.
CAPITOLUL III:
Participarea la piaţa centralizată pentru serviciul universal
SECŢIUNEA 1:
3.1 Cumpărătorii prin licitaţie
Art. 16
Cumpărătorii prin licitaţie sunt titularii de licenţă desemnaţi de ANRE pentru prestarea serviciilor de FUI în condiţiile legii şi ale reglementărilor specifice.
Art. 17
Participarea FUI la PCSU este obligatorie pentru achiziţia energiei electrice destinate acoperirii consumului de energie electrică facturat la tarif CPC al clienţilor finali deserviţi în regim de serviciu universal.
Art. 18
Înregistrarea FUI la PCSU se face în baza deciziilor de desemnare emise de ANRE, cu respectarea prevederilor din Procedura de înregistrare, dar fără a fi necesară transmiterea scrisorilor de intenţie din partea FUI.
SECŢIUNEA 2:
3.2 Participanţii la licitaţie
Art. 19
(1)
Titularii de licenţă participanţi la licitaţie pot fi:
a)
producători de energie electrică;
b)
furnizori de energie electrică, alţii decât FUI.
(2)
Pentru a avea dreptul să transmită oferte în cadrul unei sesiuni de licitaţie, titularii de licenţă prevăzuţi la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)
să fie înregistraţi la PCSU, conform prevederilor din Procedura de înregistrare;
b)
să semneze Convenţia de participare la PCSU cu cel puţin 13 zile lucrătoare înaintea datei de deschidere a sesiunii de licitaţie;
c)
să transmită ofertele indicative în termenul prevăzut în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei;
d)
să depună garanţia financiară de participare la licitaţie, calculată pe baza ofertelor indicative, în termenul specificat la art. 22 alin. (1).
(3)
Odată cu înregistrarea la PCSU un titular de licenţă primeşte dreptul de acces pe platforma informatică a PCSU, într-un cont individual pentru transmiterea ofertelor şi vizualizarea rezultatelor.
Art. 20
OPCSU poate respinge/revoca înregistrarea sau poate suspenda participarea la PCSU a unui titular de licenţă, în conformitate cu prevederile din Procedura de înregistrare.
CAPITOLUL IV:
Pregătirea desfăşurării licitaţiilor
SECŢIUNEA 1:
4.1 Anunţul privind desfăşurarea licitaţiei
Art. 21
Anunţul privind desfăşurarea licitaţiei este publicat de OPCSU pe website-ul propriu cu cel puţin 28 de zile lucrătoare înainte de începutul perioadei de livrare pentru care se organizează sesiunea de licitaţie şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a)
perioada de livrare pentru care se organizează licitaţia;
b)
denumirea produselor care vor fi tranzacţionate şi zilele/intervalele orare de livrare caracteristice acestora;
c)
volumul maxim de ofertare aplicabil ofertelor indicative, pentru fiecare produs de tranzacţionare în parte, conform datelor stabilite şi comunicate în acest sens de ANRE;
d)
limita maximă şi limita minimă a preţului de pornire a licitaţiei, pentru fiecare produs de tranzacţionare în parte, conform datelor stabilite şi comunicate în acest sens de ANRE;
e)
perioada de timp în care se transmit ofertele indicative, care trebuie să se încheie în maximum 5 zile lucrătoare de la publicarea anunţului, stabilită de OPCSU cu respectarea termenelor-limită din prezentul regulament;
f)
data de publicare a specificaţiilor licitaţiei, stabilită de OPCSU cu respectarea termenelor-limită din prezentul regulament;
g)
informaţii referitoare la depunerea garanţiilor financiare de participare la licitaţie, stabilite în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
SECŢIUNEA 2:
4.2 Depunerea garanţiilor financiare de participare la licitaţie
Art. 22
(1)
În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la publicarea anunţului privind desfăşurarea licitaţiei, titularii de licenţă care doresc să participe la sesiune, cu excepţia FUI, trebuie să constituie în favoarea OPCSU o garanţie financiară de participare la licitaţie.
(2)
Pentru un titular de licenţă, valoarea garanţiei financiare prevăzute la alin. (1) se calculează astfel:
unde:
Vg = valoarea garanţiei financiare de participare la licitaţie, solicitate unui titular de licenţă [lei];
p
max, i
= limita maximă a preţului de pornire a licitaţiei, prevăzută în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei, pentru produsul de tranzacţionare i [lei/MWh];
O
max,i
= cantitatea corespunzătoare limitei maxime a preţului de pornire a licitaţiei, prevăzută în oferta indicativă transmisă de respectivul titular de licenţă pentru produsul de tranzacţionare i [MWh/h];
h
i
= numărul de intervale orare din perioada de livrare pentru care este organizată sesiunea de licitaţie, caracteristice produsului de tranzacţionare i [h].
(3)
Constituirea garanţiei financiare de participare la licitaţie în termenul specificat la alin (1) este o condiţie obligatorie pentru participarea la licitaţie.
SECŢIUNEA 3:
4.3 Transmiterea ofertelor indicative
Art. 23
(1)
Titularii de licenţă, cu excepţia FUI, transmit ofertele indicative pentru sesiunea de licitaţie la care doresc să participe, în termenul prevăzut în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei, pentru fiecare produs de tranzacţionare în parte.
(2)
Transmiterea ofertelor indicative se face prin intermediul platformei informatice a PCSU şi este o condiţie obligatorie pentru participarea la licitaţie.
(3)
OPCSU poate suplimenta cu maximum o zi lucrătoare perioada de timp anunţată pentru transmiterea ofertelor indicative, în cazul în care intervin defecţiuni sau avarii care afectează funcţionarea platformei informatice a PCSU. în acest caz, OPCSU publică pe website-ul propriu un anunţ privind prelungirea termenului-limită de transmitere a ofertelor indicative.
Art. 24
Oferta indicativă a unui titular de licenţă pentru un produs de tranzacţionare trebuie să cuprindă două cantităţi disponibile pentru vânzare: o cantitate corespunzătoare limitei maxime a preţului de pornire a licitaţiei şi o cantitate corespunzătoare limitei minime a preţului de pornire a licitaţiei. Fiecare dintre aceste cantităţi nu poate depăşi VMO aferent respectivului produs, publicat în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei.
Art. 25
După terminarea perioadei de timp anunţate, ofertele indicative înregistrate în platforma informatică a PCSU împreună cu informaţiile referitoare la depunerea garanţiilor financiare de participare la licitaţie sunt transmise imediat de OPCSU către ANRE, sintetizate într-un format electronic prelucrabil (fişier Excel).
Art. 26
Pe baza datelor din ofertele indicative, ANRE stabileşte preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare produs de tranzacţionare. Suma cantităţilor corespunzătoare limitei maxime a preţului de pornire a licitaţiei, prevăzute în ofertele indicative transmise de un participant pentru toate produsele tranzacţionate simultan, determină eligibilitatea iniţială a acestuia. Suma cantităţilor din ofertele transmise de respectivul participant în prima rundă a licitaţiei pentru toate produsele tranzacţionate simultan nu poate depăşi eligibilitatea iniţială a acestuia.
CAPITOLUL V:
Stabilirea produselor de tranzacţionare
SECŢIUNEA 1:
5.1 Categorii de produse şi caracteristicile lor
Art. 27
(1)
Un produs de tranzacţionare cuprinde următoarele caracteristici:
a)
perioada de livrare (trimestrul calendaristic) şi zilele/intervalele orare caracteristice produsului;
b)
cererea (cantitatea scoasă la licitaţie);
c)
preţul de pornire a licitaţiei.
(2)
Produsele de tranzacţionare aferente unei sesiuni de licitaţie sunt stabilite de ANRE cu cel puţin 19 zile lucrătoare înainte de începutul perioadei de livrare pentru care se organizează licitaţia.
Art. 28
(1)
Se definesc două categorii de produse de tranzacţionare:
a)
produse de tranzacţionare în bandă;
b)
produse de tranzacţionare la vârf.
(2)
Pentru fiecare sesiune de licitaţie se definesc un produs de tranzacţionare în bandă şi, după caz, unul sau două produse de tranzacţionare la vârf.
(3)
Numărul de produse de tranzacţionare la vârf se stabileşte de către ANRE în funcţie de profilarea orară a consumului prognozat de fiecare FUI, perioada de livrare pentru care se organizează licitaţia şi caracteristica sezonieră a consumului (vară, iarnă).
Art. 29
(1)
Produsul de tranzacţionare în bandă este caracterizat de livrarea energiei electrice la putere medie orară constantă în toate zilele/intervalele orare din perioada pentru care se organizează licitaţia.
(2)
Pentru fiecare produs de tranzacţionare la vârf se stabilesc zilele/intervalele orare de livrare a energiei electrice la putere medie orară constantă, din perioada pentru care se organizează licitaţia, caracteristice respectivului produs.
SECŢIUNEA 2:
5.2 Determinarea cererii
Art. 30
(1)
Trimestrial, fiecare FUI transmite la ANRE profilarea orară a consumului prognozat aferent clienţilor finali proprii deserviţi în regim de serviciu universal, separat pe fiecare categorie de clienţi (casnici, respectiv noncasnici), pentru trimestrul calendaristic următor, precum şi consumul realizat de aceleaşi categorii de clienţi în trimestrele similare din ultimii 3 ani încheiaţi şi, dacă este cazul, justificarea diferenţelor lunare între realizări şi prognoze.
(2)
Transmiterea datelor menţionate la alin. (1) se face în format material şi prin e-mail, într-un format electronic prelucrabil (fişier Excel), cu cel puţin 35 de zile lucrătoare înainte de începutul unui trimestru calendaristic.
Art. 31
(1)
După analizarea datelor primite conform prevederilor art. 30, transmiterea, după caz, a solicitărilor de clarificare/completare/corectare şi primirea răspunsurilor de la FUI, ANRE stabileşte numărul produselor de tranzacţionare la vârf şi zilele/intervalele orare de livrare caracteristice acestora, pentru sesiunea de licitaţie aferentă trimestrului calendaristic următor.
(2)
ANRE comunică fiecărui FUI datele stabilite conform prevederilor alin. (1) în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la termenul-limită de transmitere a datelor de către FUI specificat la art. 30 alin. (2).
(3)
Comunicările prevăzute la alin. (2) se transmit prin e-mail persoanelor de contact desemnate în acest scop de fiecare FUI.
Art. 32
(1)
După primirea comunicărilor prevăzute la art. 31, fiecare FUI stabileşte şi transmite la ANRE propunerile proprii de oferte de cumpărare, corespunzătoare fiecărui produs de tranzacţionare definit pentru sesiunea de licitaţie aferentă trimestrului calendaristic următor.
(2)
Cantităţile aferente ofertelor de cumpărare ale unui FUI se stabilesc astfel încât să se îndeplinească următoarea condiţie:
unde:
E = prognoza consumului total de energie electrică facturat la tarif CPC al clienţilor finali deserviţi în regim de serviciu universal, în trimestrul calendaristic următor [MWh/trimestru];
N
i
= necesarul aferent produsului de tranzacţionare i [MWh/h];
h
i
= numărul de intervale orare de livrare caracteristice produsului de tranzacţionare i, din trimestrul calendaristic următor [h],
avându-se în vedere ca, în perioada de timp corespunzătoare intervalelor orare caracteristice produselor de tranzacţionare la vârf, să nu se depăşească prognoza de consum de energie electrică aferentă acestora.
(3)
Transmiterea datelor menţionate la alin. (1) se face în format material şi prin e-mail, într-un format electronic prelucrabil (fişier Excel), în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea comunicărilor prevăzute la art. 31.
Art. 33
Propunerile de oferte de cumpărare ale FUI corespunzătoare fiecărui produs de tranzacţionare pot fi revizuite de ANRE în următoarele situaţii:
a)
dacă se constată nerespectarea condiţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2);
b)
dacă nivelul excedentului estimat pentru prima rundă de licitaţie pe baza ofertelor indicative este sub valoarea 1,5, în sensul reducerii ofertelor de cumpărare cu maximum 35% faţă de necesar.
Art. 34
(1)
Ofertele de cumpărare ale FUI, corespunzătoare fiecărui produs de tranzacţionare definit pentru o sesiune de licitaţie, sunt avizate de ANRE cu cel puţin 19 zile lucrătoare înainte de începutul perioadei de livrare pentru care se organizează licitaţia.
(2)
Cererea aferentă fiecărui produs de tranzacţionare definit se determină ca sumă a cantităţilor din ofertele corespunzătoare de cumpărare ale fiecărui FUI.
SECŢIUNEA 3:
5.3 Stabilirea preţurilor de pornire a licitaţiei
Art. 35
(1)
Preţul de pornire a licitaţiei se stabileşte de către ANRE, ţinând cont de evoluţia preţurilor pe piaţa angro de energie electrică din România, separat pentru produsul de tranzacţionare în bandă şi pentru produsul/produsele de tranzacţionare la vârf.
(2)
Preţurile de pornire a licitaţiei sunt exprimate în lei/MWh, cu maximum două zecimale.
Art. 36
Preţul de pornire a licitaţiei pentru un produs de tranzacţionare, stabilit conform prevederilor art. 35, trebuie să fie situat între limita minimă şi limita maximă a preţului de pornire a licitaţiei, care au fost publicate în anunţul privind desfăşurarea licitaţiei.
SECŢIUNEA 4:
5.4 Specificaţiile licitaţiei
Art. 37
Cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data deschiderii unei sesiuni de licitaţie, OPCSU publică în platforma informatică a PCSU şi pe website-ul propriu specificaţiile licitaţiei.
Art. 38
Specificaţiile licitaţiei trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)
data deschiderii licitaţiei, stabilită cu cel puţin 12 zile lucrătoare înainte de începutul perioadei de livrare pentru care se organizează licitaţia;
b)
denumirea produselor tranzacţionate simultan în cadrul licitaţiei;
c)
caracteristicile fiecărui produs: cantitate, zile/intervale orare de livrare, preţ de pornire a licitaţiei, conform datelor stabilite şi comunicate în acest sens de ANRE;
d)
volumul maxim de ofertare (VMO) pentru fiecare produs de tranzacţionare în parte, conform datelor stabilite şi comunicate în acest sens de ANRE.
CAPITOLUL VI:
Desfăşurarea licitaţiilor simultane cu preţ descrescător
SECŢIUNEA 1:
6.1 Procedura de licitaţie
Art. 39
OPCSU elaborează în baza prezentului regulament, actualizează ori de câte ori este nevoie şi transmite pentru avizare la ANRE procedura operaţională de desfăşurare a licitaţiilor simultane cu preţ descrescător.
Art. 40
(1)
Fiecare sesiune de licitaţie se desfăşoară în mai multe runde distincte. În fiecare rundă se parcurg 3 etape:
a)
etapa de ofertare;
b)
etapa de calcul;
c)
etapa de raportare.
(2)
OPCSU stabileşte duratele aferente fiecărei etape în procedura prevăzută la art. 39.
(3)
Etapa de ofertare a unei runde de licitaţie poate fi prelungită cu maximum 30 de minute, la solicitarea participanţilor la licitaţie. Într-o sesiune de licitaţie, fiecare participant are dreptul să solicite o singură dată la OPCSU o prelungire a duratei aferente etapei de ofertare. Dacă pentru aceeaşi rundă mai mulţi participanţi solicită prelungirea etapei de ofertare, aceasta se va prelungi conform duratei maxime solicitate, fără să depăşească durata maximă de 30 de minute, în acest caz, OPCSU informează imediat toţi participanţii la licitaţie, prin intermediul platformei informatice a PCSU, cu privire la prelungirea etapei de ofertare.
SECŢIUNEA 2:
6.2 Etapa de ofertare
Art. 41
(1)
În etapa de ofertare, participanţii la licitaţie transmit ofertele de vânzare prin intermediul platformei informatice a PCSU, separat pentru fiecare produs de tranzacţionare definit şi în formatul standard stabilit de OPCSU prin procedura prevăzută la art. 39.
(2)
Toate datele din ofertele de vânzare transmise de participanţii la licitaţie sunt considerate date confidenţiale.
Art. 42
Oferta de vânzare a unui participant la licitaţie pentru un produs de tranzacţionare cuprinde cantitatea oferită spre vânzare la preţul anunţat în runda de licitaţie curentă, începând cu runda a doua a sesiunii, oferta de vânzare poate cuprinde şi:
a)
o pereche cantitate retrasă - preţ de reţinere;
b)
una sau, după caz, două solicitări de transfer de cantitate către alte produse.
Art. 43
(1)
Un participant la licitaţie poate transmite oferte de vânzare într-o rundă a licitaţiei numai dacă a transmis oferte de vânzare şi în runda anterioară.
(2)
Suma cantităţilor ofertate într-o rundă de un participant la licitaţie, pentru toate produsele tranzacţionate simultan, nu poate fi mai mare decât eligibilitatea acestuia.
(3)
Cantitatea ofertată într-o rundă de un participant la licitaţie, pentru un produs de tranzacţionare, nu poate fi mai mare decât VMO aferent acestuia.
Art. 44
(1)
Pentru un produs de tranzacţionare, cantităţile validate într-o rundă care nu mai sunt ofertate de participanţii la licitaţie în runda următoare sunt considerate cantităţi retrase. Fiecare participant poate specifica în oferta de vânzare cantitatea retrasă proprie şi preţul la care ar fi dispus să vândă această cantitate (preţul de reţinere), preţ care trebuie să fie mai mare decât preţul din runda curentă şi mai mic sau egal cu preţul din runda anterioară. Dacă un participant nu a specificat preţul de reţinere al unei cantităţi retrase, atunci acesta va fi considerat egal cu preţul din runda anterioară, în care respectiva cantitate a fost ofertată.
(2)
Preţurile de reţinere corespunzătoare cantităţilor retrase sunt exprimate în lei/MWh, cu maximum două zecimale.
Art. 45
(1)
Participanţii la licitaţie au posibilitatea să solicite, prin oferta de vânzare, transferul unor cantităţi, de pe un produs de tranzacţionare către un altul, inclusiv către produsele blocate.
(2)
O solicitare de transfer de cantitate cuprinde:
a)
codul produsului de tranzacţionare către care se solicită transferul;
b)
cantitatea solicitată a fi transferată;
c)
prioritatea solicitării de transfer, numai în cazul în care oferta de vânzare cuprinde două solicitări de transfer de cantitate (pentru sesiunile de licitaţie în care se tranzacţionează simultan 3 produse).
Art. 46
Un participant la licitaţie îşi poate modifica ofertele de vânzare oricând pe parcursul etapei de ofertare, dar numai ultimele oferte validate de platforma informatică a PCSU vor fi luate în considerare.
Art. 47
(1)
Platforma informatică a PCSU validează ofertele de vânzare ale fiecărui participant la licitaţie pentru fiecare produs de tranzacţionare după următoarele criterii:
a)
ofertele au fost transmise în perioada de timp corespunzătoare etapei de ofertare şi în formatul standard stabilit prin procedura menţionată la art. 39;
b)
ofertele respectă condiţiile prevăzute la art. 43;
c)
cantitatea ofertată în runda curentă nu este mai mare decât cantitatea validată în runda anterioară;
d)
cantitatea retrasă nu este mai mare decât diferenţa dintre cantitatea validată în runda anterioară şi cantitatea ofertată în runda curentă plus cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse:
Q
retras (r)
< = Q
validat (r-1)
- (Q
ofertat (r)
+ Q
transfer(r)
)
;
e)
preţul de reţinere corespunzător cantităţii retrase este mai mare decât preţul din runda curentă şi mai mic sau egal cu preţul din runda anterioară;
f)
în cazul unei oferte cu două solicitări de transfer de cantitate, cele două solicitări nu au aceeaşi valoare a indicatorului de prioritate;
g)
în cazul unui produs blocat, cantitatea liberă rezultată din runda anterioară are valoare pozitivă diferită de zero;
h)
în cazul unui produs blocat, cantitatea ofertată în runda curentă nu este mai mare decât diferenţa dintre cantitatea liberă rezultată din runda anterioară şi cantitatea solicitată a fi transferată către alte produse.
(2)
În cazul invalidării unei oferte de vânzare, platforma informatică a PCSU notifică participantul la licitaţie care a transmis-o asupra motivelor invalidării.
SECŢIUNEA 3:
6.3 Etapa de calcul
Art. 48
În etapa de calcul sunt stabilite, pentru fiecare participant la licitaţie şi pentru fiecare produs de tranzacţionare, cantităţile validate la preţul rundei, cantităţile reţinute şi preţurile de reţinere corespunzătoare acestora, precum şi cantităţile libere şi eligibilităţile pentru runda următoare.
Art. 49
Începând cu a doua rundă de licitaţie, platforma informatică a PCSU stabileşte o cantitate retrasă implicit de un participant, pentru un produs de tranzacţionare care nu este blocat, în următoarele cazuri:
a)
dacă oferta de vânzare transmisă nu include nicio pereche preţ-cantitate retrasă sau cantitatea retrasă specificată în ofertă este mai mică decât diferenţa dintre cantitatea validată în runda anterioară pentru respectivul participant şi cantitatea ofertată în runda curentă plus cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse;
b)
dacă un participant la licitaţie nu a transmis nicio ofertă de vânzare pentru runda curentă sau toate ofertele transmise au fost invalidate.
Art. 50
(1)
Cantitatea retrasă implicit este egală cu diferenţa pozitivă dintre cantitatea validată în runda anterioară pentru un produs de tranzacţionare care nu este blocat şi cantitatea ofertată în runda curentă pentru respectivul produs plus cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse şi cantitatea retrasă specificată în ofertă:
Q
retras implicit (r)
= Q
validat (r-1)
- (Q
ofertat (r)
+ Q
transfer(r)
+ Q
retras oferta(r)
) (3)
(2)
Preţul de reţinere corespunzător cantităţii retrase implicit este egal cu preţul din runda anterioară pentru respectivul produs de tranzacţionare.
Art. 51
Platforma informatică a PCSU verifică, pentru fiecare produs de tranzacţionare, diferenţa dintre suma cantităţilor ofertate şi cererea aferentă acestuia şi calculează excedentul de ofertă. Pentru produsul/produsele de tranzacţionare la care excedentul de ofertă este mai mare ca 1, cantităţile retrase sunt anulate, iar transferurile de cantităţi către alte produse sunt acceptate la nivelul la care au fost solicitate.
Art. 52
(1)
Pentru fiecare produs de tranzacţionare la care excedentul de ofertă este egal cu 1, platforma informatică a PCSU determină valoarea diferenţei dintre cerere şi suma cantităţilor ofertate şi a cantităţilor transferate de pe alte produse pentru care excedentul este mai mare ca 1. Cantităţile necesare pentru acoperirea acestei diferenţe sunt cantităţi reţinute.
(2)
În situaţiile prevăzute la alin. (1), platforma informatică a PCSU stabileşte cantităţile reţinute şi preţurile de reţinere corespunzătoare acestora, anulează cantităţile retrase şi acceptă solicitările de transfer de cantitate între produse conform următoarelor principii:
a)
cantităţile reţinute sunt selectate în primul rând din cantităţile retrase, în ordinea crescătoare a preţurilor de reţinere corespunzătoare acestora, şi apoi, dacă mai este necesar, din cantităţile solicitate a fi transferate către alte produse, pentru care este respinsă solicitarea;
b)
în cazul unei oferte aferente unui produs de tranzacţionare care cuprinde două solicitări de transfer de cantitate către alte produse, respingerea solicitărilor se face în ordinea inversă a priorităţii de transfer indicate de participant, numai până la nivelul care permite anularea deficitului de ofertă al respectivului produs;
c)
pentru cantităţile retrase, preţurile de reţinere sunt cele specificate în oferte sau, după caz, stabilite conform prevederilor art. 50 alin. (2);
d)
preţul de reţinere al unei cantităţi pentru care este respinsă solicitarea de transfer va fi considerat egal cu preţul din runda anterioară pentru produsul de tranzacţionare pe care a fost ofertată respectiva cantitate;
e)
dacă, pentru acoperirea strict a diferenţei prevăzute la alin. (1), trebuie selectate parţial cantităţi care au acelaşi preţ de reţinere de la mai mulţi participanţi, se aplică regula de distribuţie prevăzută la art. 58;
f)
cantităţile retrase, care nu au fost selectate pentru acoperirea diferenţei prevăzute la alin. (1), sunt anulate;
g)
solicitările de transfer de cantitate sunt acceptate pentru diferenţa dintre cantitatea solicitată a fi transferată şi cantitatea pentru care a fost respinsă solicitarea de transfer conform prevederilor lit. a), b) şi e).
Art. 53
(1)
Un produs blocat într-o rundă anterioară a licitaţiei poate fi deblocat în runda curentă numai dacă, prin acceptarea solicitărilor de transfer de cantitate de pe alte produse şi/sau prin ofertarea în runda curentă a cantităţilor libere, cantitatea total validată devine mai mare ca cererea aferentă respectivului produs.
(2)
În urma acceptării solicitărilor de transfer de cantitate de pe alte produse către un produs blocat sau a ofertării unor cantităţi libere, care însă nu conduc la deblocarea produsului respectiv, platforma informatică a PCSU eliberează parţial cantităţile reţinute aferente respectivului produs, în următoarea ordine:
a)
în primul rând din cantităţile reţinute selectate din cantităţi pentru care a fost respinsă solicitarea de transfer către alte produse; cantităţile astfel eliberate de la un participant la licitaţie sunt puse la dispoziţia respectivului participant, drept cantităţi libere; în runda următoare cantităţile libere pot fi ofertate pe acelaşi produs, transferate către alte produse sau retrase;
b)
apoi, dacă mai este necesar, din cantităţile reţinute selectate din cantităţi retrase, în ordinea descrescătoare a preţurilor de reţinere corespunzătoare acestora; cantităţile astfel eliberate se anulează.
(3)
La eliberarea parţială, conform alin. (2), a cantităţilor reţinute de la mai mulţi participanţi, care au acelaşi preţ de reţinere, pentru acoperirea strict a cererii se aplică regula de distribuţie prevăzută la art. 58.
Art. 54
În condiţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) pentru deblocarea unui produs blocat, platforma informatică a PCSU eliberează total cantităţile reţinute aferente respectivului produs, astfel:
a)
cantităţile reţinute care au fost selectate din cantităţi pentru care a fost respinsă solicitarea de transfer către alte produse devin cantităţi libere;
b)
cantităţile reţinute care au fost selectate din cantităţi retrase se anulează.
Art. 55
(1)
Cantitatea validată pentru fiecare produs de tranzacţionare, corespunzătoare fiecărui participant la licitaţie, este egală cu cantitatea proprie ofertată la preţul rundei plus cantităţile proprii acceptate a fi transferate de pe alte produse către respectivul produs.
(2)
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul unui produs blocat, cantitatea validată în runda curentă pentru un participant la licitaţie este egală cu cantitatea proprie validată în runda anterioară plus cantităţile proprii acceptate a fi transferate de pe alte produse către respectivul produs şi cantitatea liberă ofertată de acesta în runda curentă.
(3)
Pentru un produs blocat, cantitatea validată în ultima rundă în care produsul nu era blocat se păstrează sau se poate majora numai ca urmare a unor transferuri de cantităţi către acest produs şi/sau prin ofertarea unor cantităţi libere, pe parcursul tuturor rundelor în care se menţin condiţiile de blocare.
Art. 56
(1)
După aplicarea prevederilor art. 49-55, platforma informatică a PCSU calculează cantitatea total validată pentru fiecare produs de tranzacţionare, ca sumă a cantităţilor validate pentru fiecare participant la licitaţie, precum şi excedentul de ofertă corespunzător. Dacă pentru cel puţin unul dintre produsele tranzacţionate simultan excedentul este mai mare ca 1, OPCSU programează o nouă rundă de licitaţie, preţurile aferente acestei runde fiind stabilite astfel:
a)
pentru produsul/produsele la care excedentul de ofertă este mai mare ca 1, se stabileşte un preţ nou, mai mic decât cel din runda curentă, prin aplicarea formulei prevăzute la art. 12;
b)
pentru produsul/produsele la care excedentul de ofertă este egal cu 1, se menţine preţul din runda curentă.
(2)
În situaţia prevăzută la alin. (1), produsul/produsele la care excedentul de ofertă este egal cu 1 se blochează pentru runda următoare.
Art. 57
Daci excedentul de ofertă este egal cu 1 la fiecare dintre produsele tranzacţionate simultan, runda este declarată finală şi sesiunea de licitaţie se închide, preţul de închidere aferent fiecărui produs fiind stabilit astfel:
a)
dacă cantitatea total validată este egală cu cererea, preţul de închidere este egal cu preţul anunţat pentru runda finală;
b)
dacă cantitatea total validată este mai mică decât cererea, preţul de închidere este egal cu cel mai mare preţ al unei cantităţi reţinute în runda finală pentru acoperirea cererii respectivului produs.
Art. 58
Atunci când cantităţile care pot fi selectate de la mai mulţi participanţi pentru acoperirea cererii aferente unui produs de tranzacţionare au acelaşi preţ de reţinere, iar suma lor depăşeşte cantitatea totală necesar a fi reţinută pentru acoperirea strict a cererii, pentru stabilirea cantităţilor reţinute de la flecare participant se aplică următoarea regulă de distribuţie:
a)
iniţial, cantitatea reţinută de la fiecare participant se determină prin împărţirea proporţională a cantităţii totale necesar a fi reţinută şi rotunjirea la număr întreg a valorilor obţinute;
b)
după calcularea diferenţei dintre cantitatea totală necesar a fi reţinută şi suma cantităţilor reţinute iniţial conform lit. a), aceasta se adună la cea mai mare dintre cantităţile reţinute iniţial.
SECŢIUNEA 4:
6.4 Etapa de raportare
Art. 59
(1)
După terminarea fiecărei runde de licitaţie care nu este rundă finală, OPCSU pune la dispoziţia fiecărui participant, prin intermediul platformei informatice a PCSU, următoarele informaţii:
a)
cantităţile proprii validate pentru fiecare produs de tranzacţionare la preţurile din runda respectivă;
b)
dacă este cazul, cantităţile proprii reţinute pentru fiecare produs de tranzacţionare şi preţurile de reţinere corespunzătoare acestora;
c)
dacă este cazul, cantităţile proprii libere aferente fiecărui produs de tranzacţionare, pentru care, în runda următoare, pot fi transmise oferte de vânzare;
d)
eligibilitatea proprie pentru runda următoare;
e)
informaţii privind intervalul în care se încadrează excedentul total de ofertă (calculat ca sumă a valorilor excedentului corespunzătoare fiecăruia dintre produsele tranzacţionate simultan);
f)
preţurile pentru runda următoare aferente fiecărui produs de tranzacţionare în parte.
(2)
După terminarea rundei în care condiţia de închidere a licitaţiei se îndeplineşte pentru toate produsele tranzacţionate simultan, OPCSU informează participanţii, prin intermediul platformei informatice a PCSU, că runda respectivă reprezintă runda finală a sesiunii, pune la dispoziţia fiecărui participant informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi declară licitaţia închisă.
CAPITOLUL VII:
Rezultatele licitaţiei
SECŢIUNEA 1:
7.1 Publicarea rezultatelor licitaţiei
Art. 60
După închiderea licitaţiei, OPCSU stabileşte participanţii la licitaţie câştigători şi publică, prin intermediul platformei informatice a PCSU, preţul de închidere a licitaţiei pentru fiecare produs de tranzacţionare.
Art. 61
În termen de maximum o zi lucrătoare de la data închiderii unei sesiuni de licitaţie, OPCSU publică pe website-ul propriu rezultatele licitaţiei, care trebuie să cuprindă cel puţin:
a)
produsele tranzacţionate;
b)
perioada de livrare;
c)
numărul de runde de licitaţie;
d)
numărul de participanţi la licitaţie;
e)
preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare produs de tranzacţionare;
f)
preţul de închidere a licitaţiei pentru fiecare produs de tranzacţionare;
g)
cantitatea totală selectată pentru vânzare aferentă fiecărui produs de tranzacţionare;
h)
numele participanţilor la licitaţie declaraţi câştigători.
SECŢIUNEA 2:
7.2 Bilateralizarea rezultatelor licitaţiei
Art. 62
(1)
După închiderea unei sesiuni de licitaţie, cantităţile selectate din ofertele vânzătorilor se alocă fiecărui cumpărător în conformitate cu algoritmul de bilateralizare prevăzut în procedura specifică elaborată de OPCSU şi avizată de ANRE.
(2)
OPCSU stabileşte cantităţile aferente tranzacţiilor bilaterale dintre fiecare cumpărător şi fiecare vânzător conform prevederilor alin. (1), precum şi valoarea totală a acestor tranzacţii (pe baza preţurilor de închidere a licitaţiei) şi le comunică părţilor implicate, cu cel puţin 9 zile lucrătoare înainte de începutul perioadei de livrare pentru care a fost organizată sesiunea de licitaţie.
(3)
Calculele de alocare prevăzute la alin. (1) se fac separat pentru fiecare produs de tranzacţionare.
(4)
Valoarea totală a tranzacţiei dintre un cumpărător şi un vânzător se determină astfel:
unde:
Vt = valoarea totală a tranzacţiei dintre un cumpărător şi un vânzător [lei];
p
i
= preţul de închidere a licitaţiei pentru produsul de tranzacţionare i [lei/MWh];
Q
i
= cantitatea aferentă tranzacţiei bilaterale dintre cumpărător şi vânzător, pentru produsul de tranzacţionare i [MWh/h];
h
i
= numărul de intervale orare din perioada de livrare pentru care a fost organizată licitaţia, caracteristice produsului de tranzacţionare i [h].
SECŢIUNEA 3:
7.3 Încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pe baza rezultatelor licitaţiei
Art. 63
Participanţii la licitaţie declaraţi câştigători încheie cu FUI contracte de vânzare-cumpărare a cantităţilor stabilite şi comunicate de OPCSU conform prevederilor art. 62 alin. (2), pe întreaga perioadă de livrare pentru care a fost organizată licitaţia, la preţul de închidere a licitaţiei corespunzător fiecărui produs de tranzacţionare, publicat de OPCSU.
Art. 64
(1)
Contractele dintre fiecare cumpărător şi fiecare vânzător se încheie obligatoriu în maximum 5 zile lucrătoare de la transmiterea de către OPCSU a comunicărilor prevăzute la art. 62 alin. (2). FUI şi participanţii la licitaţie declaraţi câştigători trebuie să transmită la OPCSU dovada semnării acestor contracte.
(2)
OPCSU execută garanţia financiară depusă de un participant la licitaţie declarat câştigător dacă, în termenul specificat la alin. (1), acesta refuză încheierea unui/unor contract/contracte în condiţiile comunicate/publicate de OPCSU.
(3)
După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), partea care refuză încheierea unui contract în condiţiile comunicate/publicate de OPCSU trebuie să plătească o penalitate egală cu jumătate din valoarea totală a tranzacţiei (Vt) corespunzătoare respectivului contract, stabilită şi comunicată de OPCSU conform prevederilor art. 62 alin. (4).
(4)
În cazul în care un participant la licitaţie declarat câştigător refuză încheierea unui contract în condiţiile comunicate/publicate de OPCSU, acesta va plăti către OPCSU diferenţa pozitivă dintre penalitatea specificată la alin. (3) şi valoarea garanţiei financiare executate de OPCSU, în termenul prevăzut de Convenţia de participare la PCSU. OPCSU efectuează transferul sumei de bani corespunzătoare întregii penalităţi în contul celeilalte părţi.
(5)
În cazul în care un FUI refuză încheierea unui contract în condiţiile comunicate/publicate de OPCSU, acesta va plăti către OPCSU penalitatea specificată la alin. (3), în termenul prevăzut de Convenţia de participare la PCSU. OPCSU efectuează transferul acestei sume de bani în contul celeilalte părţi.
Art. 65
Contractele încheiate între părţi conform prevederilor art. 63 şi 64 au la bază Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacţionate pe PCSU, aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE.
CAPITOLUL VIII:
Proceduri speciale
SECŢIUNEA 1:
8.1 Diminuarea ofertelor de cumpărare şi cantităţilor aferente produselor de tranzacţionare pe parcursul unei sesiuni de licitaţie
Art. 66
(1)
OPCSU poate decide diminuarea ofertelor de cumpărare şi cererii aferente unui produs de tranzacţionare pe parcursul unei sesiuni de licitaţie în cazul în care, pentru respectivul produs, se înregistrează un excedent de ofertă sub valoarea 1,5 înainte de runda a 3-a a licitaţiei.
(2)
În situaţiile prevăzute la alin. (1), OPCSU stabileşte noua valoare a cererii astfel încât să rezulte un excedent de ofertă de 1,75, ţinând cont de limitarea prevăzută la alin. (3). Acelaşi procent de diminuare se aplică la toate ofertele de cumpărare corespunzătoare respectivului produs.
(3)
Diminuarea cererii aferente produsului de tranzacţionare în bandă se poate face cu maximum 35% din cererea iniţială.
SECŢIUNEA 2:
8.2 Suspendarea/Anularea unei sesiuni de licitaţie
Art. 67
OPCSU poate suspenda desfăşurarea unei sesiuni de licitaţie în următoarele situaţii:
a)
în cazurile în care licitaţia nu se închide până la ora 16; în acest caz, după terminarea rundei curente, licitaţia poate fi suspendată până a doua zi la ora 8,00;
b)
în cazul în care apar defecţiuni sau avarii care afectează funcţionarea platformei informatice a PCSU; în acest caz, licitaţia poate fi suspendată pentru maximum 24 de ore.
Art. 68
ANRE poate decide anularea unei sesiuni de licitaţie în următoarele situaţii:
a)
înainte de deschiderea licitaţiei, dacă, după primirea ofertelor indicative, se estimează că în prima rundă de licitaţie nu poate exista excedent de ofertă pentru produsul de tranzacţionare în bandă;
b)
pe parcursul desfăşurării licitaţiei sau după închiderea acesteia, dacă apar suspiciuni privind comportamente anticoncurenţiale sau încercări de manipulare a pieţei.
Art. 69
OPCSU decide anularea unei sesiuni de licitaţie în cazul în care, prin aplicarea prevederilor art. 66, valoarea cererii pentru produsul de tranzacţionare în bandă a fost redusă la limita minimă de 65% din cererea iniţială şi excedentul de ofertă a rămas sub valoarea 1,75.
Art. 70
OPCSU publică în cel mai scurt timp posibil anunţul de suspendare/anulare a unei sesiuni de licitaţie, pe website-ul propriu şi în platforma informatică a PCSU.
CAPITOLUL IX:
Atribuţii, drepturi şi obligaţii
SECŢIUNEA 1:
9.1 Atribuţiile operatorului pieţei centralizate pentru serviciul universal
Art. 71
OPCSU are următoarele atribuţii:
a)
elaborează, actualizează ori de câte ori este nevoie şi transmite pentru avizare la ANRE procedurile specifice şi documentele-cadru prevăzute de prezentul regulament;
b)
înregistrează titularii de licenţă la PCSU în termenele şi condiţiile prevăzute de Procedura de înregistrare şi de prezentul regulament;
c)
validează/invalidează ofertele de vânzare ale participanţilor la licitaţie conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice;
d)
stabileşte cantităţile retrase implicit, cantităţile validate, eligibilităţile, cantităţile reţinute şi preţurile de reţinere corespunzătoare acestora, conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice;
e)
anulează cantităţile retrase şi acceptă/respinge solicitările de transfer de cantitate între produse, conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice;
f)
stabileşte câştigătorii şi rezultatele finale ale sesiunilor de licitaţie organizate pe PCSU, comunică şi publică informaţiile/rezultatele aferente acestora, conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice;
g)
realizează bilateralizarea rezultatelor licitaţiilor conform prevederilor procedurii specifice;
h)
asigură reprezentantului ANRE desemnat ca observator accesul pe platforma informatică a PCSU, cu drepturi depline de vizualizare a datelor şi informaţiilor înregistrate în platformă;
i)
garantează confidenţialitatea datelor şi informaţiilor primite pe parcursul desfăşurării sesiunilor de licitaţie;
j)
suspendă/anulează o sesiune de licitaţie, diminuează ofertele de cumpărare şi cantităţile aferente produselor de tranzacţionare pe parcursul unei sesiuni de licitaţie, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament şi procedura specifică;
k)
execută garanţiile financiare de participare la licitaţie în condiţiile prevăzute de prezentul regulament şi procedura specifică;
l)
încasează şi efectuează transferul penalităţilor plătite conform prevederilor prezentului regulament şi Convenţiei de participare la PCSU;
m)
organizează sesiuni de instruire pentru participarea la licitaţii;
n)
elaborează rapoarte de monitorizare aferente fiecărei sesiuni de licitaţie şi le transmite la ANRE, în forma şi la termenele stabilite prin procedura operaţională specifică, avizată de ANRE;
o)
raportează către ANRE orice încălcare a prevederilor prezentului regulament, a procedurilor specifice şi a Convenţiei de participare la PCSU.
SECŢIUNEA 2:
9.2 Drepturile şi obligaţiile participanţilor la licitaţie
Art. 72
Participanţii la licitaţie au următoarele drepturi:
a)
să transmită oferte indicative, conform prevederilor prezentului regulament;
b)
să transmită oferte de vânzare în sesiunile de licitaţie organizate pe PCSU;
c)
să fie declaraţi câştigători dacă, la închiderea unei sesiuni de licitaţie, sunt selectate pentru vânzare cantităţi din ofertele lor;
d)
să aibă acces, prin platforma informatică a PCSU, la datele şi informaţiile proprii şi la comunicările cu caracter public referitoare la organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de licitaţie pe PCSU;
e)
să primească înapoi garanţia financiară depusă, dacă nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament pentru executarea ei;
f)
să încaseze penalitatea prevăzută de prezentul regulament şi de Convenţia de participare la PCSU, în cazul în care partenerul/partenerii din tranzacţiile bilaterale comunicate de OPCSU refuză încheierea contractului.
Art. 73
Participanţii la licitaţie au următoarele obligaţii:
a)
să respecte prevederile procedurilor elaborate de OPCSU conform prezentului regulament;
b)
să semneze Convenţia de participare la PCSU în termenul prevăzut de prezentul regulament şi să respecte prevederile acesteia;
c)
să depună garanţia financiară pentru fiecare sesiune de licitaţie la care doresc să participe;
d)
să păstreze confidenţialitatea informaţiilor pe care le-au obţinut prin participarea la PCSU;
e)
să menţină în funcţiune şi să utilizeze corect echipamentele care asigură accesul la platforma informatică a PCSU;
f)
să încheie cu FUI contracte de vânzare-cumpărare a cantităţilor transmise de OPCSU după închiderea fiecărei sesiuni de licitaţie în care sunt declaraţi câştigători, la preţurile de închidere a licitaţiei, pe întreaga perioadă de livrare pentru care a fost organizată licitaţia;
g)
să plătească penalitatea prevăzută de prezentul regulament şi de Convenţia de participare la PCSU, în cazul în care refuză încheierea unui contract conform tranzacţiilor bilaterale comunicate de OPCSU.
SECŢIUNEA 3:
9.3 Drepturile şi obligaţiile cumpărătorilor prin licitaţie
Art. 74
FUI, în calitate de cumpărători prin licitaţie, au următoarele drepturi:
a)
să primească toate datele şi informaţiile privind tranzacţiile bilaterale proprii stabilite de OPCSU, conform prevederilor prezentului regulament şi procedurii specifice;
b)
să încaseze penalitatea prevăzută de prezentul regulament şi de Convenţia de participare la PCSU, în cazul în care partenerul/partenerii din tranzacţiile bilaterale comunicate de OPCSU refuză încheierea contractului.
Art. 75
FUI, în calitate de cumpărători prin licitaţie, au următoarele obligaţii:
a)
să respecte prevederile procedurilor elaborate de OPCSU referitoare la organizarea şi funcţionarea PCSU;
b)
să transmită la ANRE, în termenele şi condiţiile stabilite prin prezentul regulament, profilarea orară a consumului aferent clienţilor deserviţi în regim de serviciu universal şi propunerile de oferte de cumpărare corespunzătoare produselor de tranzacţionare definite de ANRE;
c)
să semneze Convenţia de participare la PCSU în termenul prevăzut de prezentul regulament şi să respecte prevederile acesteia;
d)
să încheie cu participanţii la licitaţie declaraţi câştigători contracte de vânzare-cumpărare a cantităţilor transmise de OPGSU după închiderea fiecărei sesiuni de licitaţie, la preţurile de închidere a licitaţiei, pe întreaga perioadă de livrare pentru care a fost organizată licitaţia;
e)
să plătească penalitatea prevăzută de prezentul regulament şi de Convenţia de participare la PCSU, în cazul în care refuză încheierea unui contract conform tranzacţiilor bilaterale comunicate de OPCSU.
CAPITOLUL X:
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 76
(1)
Pentru organizarea primei sesiuni de licitaţie, termenele prevăzute în prezentul regulament se pot decala, conform comunicărilor transmise de ANRE prin fax sau e-mail.
(2)
În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la publicarea anunţului privind desfăşurarea primei sesiuni de licitaţie, FUI trebuie să semneze, în calitate de cumpărători prin licitaţie, Convenţia de participare la PCSU, conform Convenţiei-cadru elaborate de OPCSU şi avizate de ANRE.
Art. 77
(1)
OPCSU elaborează şi transmite pentru avizare la ANRE Convenţia-cadru de participare la PCSU, Procedura operaţională de desfăşurare a licitaţiilor simultane cu preţ descrescător şi, după caz, alte proceduri specifice, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Avizarea acestor documente se face după parcurgerea etapei de consultare publică.
(2)
Procedura de înregistrare, precum şi alte proceduri operaţionale corespunzătoare organizării şi funcţionării pieţelor centralizate administrate de operatorul pieţei de energie electrică vor fi actualizate/completate, după caz, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Art. 78
OPCSU publică rapoarte periodice referitoare la funcţionarea şi rezultatele pieţei centralizate pentru serviciul universal.
Art. 79
Supravegherea desfăşurării licitaţiilor simultane cu preţ descrescător se realizează de către ANRE. În acest scop, OPCSU va asigura reprezentantului ANRE desemnat ca observator accesul pe platforma informatică a PCSU, cu drepturi de vizualizare a tuturor datelor şi informaţiilor referitoare la participanţii la licitaţie, ofertele de vânzare transmise şi rezultatele înregistrate de aceştia în fiecare rundă a licitaţiei, cererea, preţul şi excedentul de ofertă pentru fiecare produs de tranzacţionare în fiecare rundă a licitaţiei şi rezultatele finale ale licitaţiei.
Art. 80
Succesiunea evenimentelor pe PCSU este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
-****-
ANEXĂ:
Succesiunea evenimentelor pe piaţa centralizată pentru serviciul universal
1.
Transmiterea prognozei FUI aferente SU la ANRE Z-35
3 zile
2.
Stabilirea numărului de produse de tranzacţionare la vârf şi a zilelor/intervalelor orare de livrare caracteristice acestora Z-32
3 zile
3.
Transmiterea ofertelor de cumpărare ale FUI către ANRE Z-29
o zi
4.
Publicarea anunţului privind desfăşurarea licitaţiei OPCSU Z-28
5 zile
5.
_
a)
Semnarea Convenţiei de participare la piaţa PCSU (maximum 5 zile de la anunţ) Z-23
b)
Depunerea garanţiilor financiare (maximum 5 zile de la anunţ) Z-23
c)
Transmiterea ofertelor indicative (maximum 5 zile de la anunţ) Z-23
4 zile
6.
Stabilirea produselor de tranzacţionare ANRE Z-19
două zile
7.
Publicarea specificaţiilor licitaţiei OPCSU Z-17
5 zile
8.
Deschiderea licitaţiei Z-12
o zi de la închiderea licitaţiei
9.
Publicarea rezultatelor licitaţiei OPCSU Z-11
două zile
10.
Stabilirea şi transmiterea cantităţilor aferente contractelor bilaterale dintre FUI şi participanţii la licitaţie declaraţi câştigători Z-9
5 zile
11.
Încheierea contractelor bilaterale de vânzare-cumpărare a energiei electrică Z-4
4 zile
12.
Prima zi de livrare Z.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 564 din data de 30 iulie 2014