Document embed

DECIZIE nr. 183 din 26 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Sofica Istrate în Dosarul nr. 2.169/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.142D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei a transmis un înscris prin care solicită admiterea acesteia. De asemenea, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii. Precizând că acţiunea în justiţie din această cauză a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate privind caracterul retroactiv al dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege, consideră că nu pot fi reţinute, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că textul de lege examinat recunoaşte dreptul la despăgubiri consacrat de legile reparatorii şi vizează situaţii juridice în curs de constituire, deci este de imediată aplicare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.169/89/2013, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Sofica Istrate într-o cauză civilă, formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, având ca obiect obligarea autorităţilor publice competente de a emite titlul de plată pentru o anumită sumă, reprezentând măsuri reparatorii în echivalent acordate pentru un imobil imposibil de restituit în natură, suma fiind prestabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în care a fost efectuată o expertiză evaluatorie asupra respectivului imobil.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că încalcă dreptul de proprietate, consacrat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prevăd un termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, în care deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor în numerar. În condiţiile în care legea examinată impune termene excesiv de mari, se creează o povară disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietăţii şi care nu poate fi justificată prin motive de utilitate publică.

7. Prevederile art. 34 alin. (1) din actul normativ criticat, prin reglementarea termenului de 60 de luni pentru soluţionarea dosarelor de despăgubire de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, nu corespund cerinţei "termenului rezonabil" în care trebuie să fie soluţionată o cauză, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Aceeaşi obligaţie ce incumbă autorităţilor statale este încălcată şi prin art. 41 alin. (1) din lege, având în vedere, pe de o parte, că plata sumelor de bani acordate cu titlul de despăgubiri se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, şi că, pe de altă parte, nesoluţionarea dosarului de despăgubire până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 se datorează conduitei nelegale a autorităţii publice competente.

8. Tribunalul Vaslui - Secţia civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin accesului liber la justiţie, sens în care sunt indicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 111 şi nr. 122 din 6 martie 2014, nr. 188 din 3 aprilie 2014 şi nr. 231 din 15 aprilie 2014.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În ce priveşte dispoziţiile legale criticate cuprinse la art. 34, Curtea va reţine ca obiect al controlului de constituţionalitate doar alin. (1) al art. 34, având în vedere că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire al autoarei excepţiei se afla înregistrat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi că alin. (2) al art. 34 se referă la dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 31 alin. (1): "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.";

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. 41 alin. (1) şi (4): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(...)

Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.".

13. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate normele cuprinse la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, texte referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, raportat şi la circumstanţele specifice litigiului, Curtea reţine că în favoarea autoarei excepţiei a fost emisă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o decizie reprezentând titlul de despăgubire. Prin urmare, nefiind vorba despre o decizie de compensare prin puncte, emisă sub imperiul Legii nr. 165/2013, Curtea constată lipsa de incidenţă a prevederilor art. 31 alin. (1) din lege, potrivit cărora "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar." Evident, situaţia de faţă nu se poate încadra nici în ipoteza art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege, deoarece, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire în cauză nu era înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre soluţionare, ci, dimpotrivă, fusese deja soluţionat printr-o decizie din anul 2009 emisă de această autoritate, decizie ce reprezintă titlul de despăgubire. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să fie respinsă ca inadmisibilă, acestea neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

15. Întrucât în cauză urmează să fie emis titlul de plată, Curtea reţine incidenţa prevederilor art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013, în sensul că plata se va face de către Ministerul Finanţelor Publice, suma fiind integral achitată în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, astfel încât cuantumul unei tranşe să nu fie mai mic de 5.000 lei. În ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei vizând nesocotirea principiului neretroactivităţii, a dreptului de proprietate, precum şi a cerinţei de rezonabilitate a termenului în care, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie să fie soluţionată o cauză, Curtea constată că astfel de critici au mai fost analizate în jurisprudenţa sa, un exemplu relevant fiind reprezentat de Decizia nr. 696 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 11 februarie 2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

16. Curtea a reţinut, cu acel prilej, că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată - art. 41 alin. (1) - nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs de constituire, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Curtea a mai arătat că nu se poate susţine nici generarea unei stări de discriminare, deoarece beneficiarii unui titlu de despăgubire care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente în privinţa modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Stabilind că titlurile de plată emise pentru sume de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii noi se vor executa în natură, prin plata unor tranşe anuale egale, iar nu prin modalitatea compensării prin puncte instituită de legea nouă, reglementarea legală criticată este în deplină concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

17. În privinţa pretinsei încălcări a dreptului de proprietate, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligaţii, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menţionat că, prin această modalitate de executare a creanţei, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în acelaşi sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

18. Curtea a mai constatat, pentru aceleaşi argumente, că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Stabilirea condiţiilor, termenelor şi modalităţilor concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparaţie intră în sfera marjei de apreciere pe care statele membre ale Convenţiei o au la dispoziţie, acestea putând lua în considerare posibilităţile financiare ale bugetului de stat într-un anumit context socio-politic, atât timp cât prin aceasta nu sunt afectate drepturile vizate, în substanţa lor. Or, reglementarea unui termen de 5 ani este rezonabil în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea menţinerii unui just echilibru între interesul general constând în stabilitatea bugetară a statului şi interesul individual.

19. Întrucât în cauză nu au intervenit elemente de noutate, care să determine modificarea jurisprudenţei sale, Curtea constată că cele reţinute prin Decizia nr. 696 din 27 noiembrie 2014, îşi menţin valabilitatea.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Sofica Istrate în Dosarul nr. 2169/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 395 din data de 5 iunie 2015