HOTĂRÂRE nr. 963 din 29 octombrie 2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Ro-NET - construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Ro-NET - construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale", cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut în anexă se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru Societatea Informaţională, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul pentru societatea informaţională,

Alexandru-Răzvan Cotovelea

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

ANEXĂ: CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Ro-NET - construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale"
Titular: Ministerul pentru Societatea Informaţională
Beneficiar: Ministerul pentru Societatea Informaţională
Amplasament: 783 localităţi
1.Indicatori tehnico-economici

1.1. Valoarea totală a investiţiei (iNV), inclusiv TVA, din aceasta:

 

377.838 mii lei

construcţii-montaj (C+M)

(în preţuri valabile ia 20 martie 2013; 1 Euro = 4,4719 lei)

 

287.725 mii lei

1.2. Eşalonarea investiţiei

  

Anul I

INV/

C+M

60.125 mii lei

33.437 mii lei

Anul II

INV/

C+M

317,713 mii lei

254.288 mii lei

1.3. Capacităţi:

  

- reţea fibră optică

 

4.843 km

- puncte locale de distribuţie

 

783 buc.

- piloni suport echipamente radio

 

4 buc.

- centre de management

 

2 buc.

- puncte de inserţie

 

519 buc.

1.4. Durata de realizare a investiţiei

 

15 luni

2.Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
3.Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru Societatea Informaţională, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 809 din data de 6 noiembrie 2014