DECIZIE nr. 578 din 29 septembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta, în Dosarul nr. 17.206/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 289D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014. În privinţa dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 84/1998, arată că autoarea excepţiei nu motivează pretinsa contrarietate a acestora cu prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia civilă nr. 476A din 26 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 17.206/3/2013*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Bucureşti prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că accesul liber la justiţie este încălcat prin faptul că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac. De asemenea, consideră că poate avea un proces echitabil numai dacă instanţa competentă va fi una specializată în domeniul proprietăţii intelectuale. În acest sens arată că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să judece orice cerere principală întemeiată pe interzicerea folosirii unei mărci sau a unui desen industrial de către un terţ conform dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, având în vedere dispoziţiile art. 88 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 potrivit cărora "Sentinţele Tribunalului Bucureşti pronunţate în cazurile prevăzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 şi 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare." Aşadar, declinarea competenţei este neconstituţională, deoarece legea nu prevede că judecătoriile sunt competente să judece cauze privind proprietatea intelectuală, legiuitorul lăsând această chestiune în seama legii speciale, respectiv Legea nr. 84/1998.
6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Imposibilitatea atacării hotărârii de declinare a competenţei în favoarea unei alte instanţe nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, cauza urmând a fi judecată de instanţa în favoarea căreia a fost declinată competenţa, accesul la justiţie fiind astfel asigurat.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul - raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014. În realitate, se observă că invocarea dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 84/1998 s-a făcut doar pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a sensului în care s-a invocat încălcarea art. 21 din Constituţie. Prin urmare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate numai dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent"
11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, şi Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, statuând că în materia excepţiei de necompetenţă legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.
13. Curtea a mai reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.
14. Curtea a constatat că, prin eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de declinare a competenţei judecării cauzei, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul dublului grad de jurisdicţie, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenţei nu vizează fondul cauzei.
15. Curtea a apreciat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.
16. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cele reţinute în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
18. În privinţa raportării de către autoarea excepţiei a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă la art. 88 din Legea nr. 84/1998, Curtea a apreciat că aceasta s-a făcut doar în vederea susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a sensului în care s-a invocat încălcarea art. 21 din Constituţie (paragraful 10). În această situaţie Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate şi nu prin raportare la un alt text de lege, astfel cum sugerează autorul excepţiei.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta în Dosarul nr. 17.206/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 848 din data de 16 noiembrie 2015