Document embed

DECIZIE nr. 307 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 845D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspund, pentru autorii excepţiei, avocat Andreea Dragomir, cu împuternicire depusă la dosar, şi pentru partea Agenţia Naţională pentru Integritate, consilier juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegaţie ataşată la dosar, lipsind partea Ministerul Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul autorilor acesteia susţine, în esenţă, următoarele: comisia de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, deşi exercită atribuţii jurisdicţionale specifice puterii judecătoreşti, nu este o instanţă în sensul art. 126 din Constituţie şi al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă, în realitate, o autoritate administrativă ce aparţine puterii executive. Prin urmare, este încălcat atât principiul puterii separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, cât şi art. 131 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Se mai arată că Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, prin care Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu prevederile constituţionale invocate a unor reglementări similare din Legea nr. 115/1996, referitoare la Comisia de cercetare a averilor, nu poate fi utilizată ca argument pentru respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de faţă, deoarece aceeaşi instanţă a pronunţat, la o dată ulterioară, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prevederi potrivit cărora activităţi de aceeaşi natură - jurisdicţională - ca a celor desfăşurate de Comisia de cercetare a averilor sunt trecute în competenţa unei alte autorităţi - Agenţia Naţională pentru Integritate. Prin urmare, prevalentă este această din urmă decizie a Curţii Constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate trebuie admisă în considerarea argumentelor pentru care a fost reţinută soluţia pronunţată cu acel prilej. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul părţii Agenţia Naţională pentru Integritate, având cuvântul asupra excepţiei, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În esenţă, arată că nici activitatea inspectorului de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Integritate, nici a Comisiei de cercetare a averilor instituită de Legea nr. 115/1996 nu încalcă principiile constituţionale cuprinse la art. 126 şi ale art. 131 din Constituţie. Legea nr. 304/2004 prevede, la art. 137 lit. c), că "Pe lângă instanţele judecătoreşti funcţionează, în condiţiile legii, următoarele structuri:

(...)

c) alte structuri înfiinţate prin lege specială", astfel că activitatea procurorului în cadrul Comisiei nu este una de cercetare penală, ci una de control, în acord cu legislaţia în vigoare. Comisia de cercetare a averilor este o asemenea structură care îndeplineşte activitatea de cercetare într-un anumit domeniu reglementat de legea specială şi de sesizare, după caz, a instanţei judecătoreşti, fără a fi un organ de jurisdicţie şi fără a reprezenta o autoritate administrativă înzestrată cu realizarea funcţiei executive a statului. Actul de sesizare a acestei comisii îl constituie raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, iar activitatea Comisiei de cercetare se finalizează cu o ordonanţă motivată prin care poate dispune trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel competente teritorial, clasarea cauzei sau, după caz, suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent. Pentru toate aceste considerente, expuse pe larg în notele scrise existente la dosarul cauzei, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, mai întâi, cu privire la criticile referitoare la statutul procurorului, nici în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici în cea a Curţii Constituţionale nu s-a statuat că procurorii sunt agenţi ai puterii executive, iar Constituţia nu interzice includerea acestora în diferite comisii sau structuri reglementate de lege. Comisia de cercetare a averilor este un organ de cercetare, şi nu organ de jurisdicţie sau instanţă specializată, rolul său fiind acela de sesizare a instanţelor judecătoreşti sau a parchetului, după caz. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcţionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare şi din centrele de reţinere şi arestare preventivă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcţionări a instanţelor pe durata desfăşurării activităţii acestor comisii prevede posibilitatea instituirii unor comisii mixte, alcătuite din judecători şi procurori, cu atribuţii de cercetare prealabilă în scopul sesizării instanţelor judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 3 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui raport de evaluare a averii întocmit în temeiul Legii nr. 176/2010.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că activitatea Comisiei de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, este o structură care aparţine puterii executive, deoarece nu poate fi plasată nici în cadrul puterii judecătoreşti şi nici în cadrul puterii legislative a statului. Astfel, această structură nu este o instanţă judecătorească, de vreme ce nu se regăseşte în enumerarea limitativă prevăzută la art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (2) Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii."

8. Funcţionarea acestei structuri pe lângă o curte de apel nu este de natură să-i confere caracterul de instanţă judecătorească, după cum nici parchetul de pe lângă curtea de apel nu este o instanţă judecătorească, iar în compunerea unei instanţe de judecată nu pot intra doi judecători şi un procuror, care adoptă împreună hotărâri. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, exercitarea unei atribuţii jurisdicţionale de către procurori reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. Prin deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996 şi nr. 259 din 24 septembrie 2002, Curtea a statuat că Ministerul Public, deşi face parte din autoritatea judecătorească, reprezintă o magistratură specială, procurorii desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, deci în calitate de agenţi ai puterii executive. De aceea, desfăşurarea de către un procuror a activităţii de cercetare în calitate de membru al acestei comisii contravine prevederilor art. 131 alin. (2) din Constituţie, respectiva activitate situându-se în afara unui parchet organizat conform legii.

9. Concluzionând asupra apartenenţei acestei comisii la puterea executivă a statului, autorii excepţiei susţin că activitatea sa este una administrativă, "mai precis una jurisdicţional-administrativă". Aceasta deoarece Comisia de cercetare a averilor, în cadrul activităţii de control pe care o desfăşoară, analizează legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, citează pe reprezentantul acesteia, persoanele controlate, precum şi orice alte persoane care pot da relaţii despre provenienţa bunurilor persoanei controlate, dispune expertize, efectuează cercetări locale. Deoarece procedura în faţa acestei comisii de cercetare este obligatorie, autorii excepţiei susţin că este nesocotit art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." Din această perspectivă, a calităţii comisiei de organ de jurisdicţie administrativă, este flagrant încălcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece membri ai puterii executive exercită funcţii ale puterii judecătoreşti, precum şi principiul statului de drept, cuprins la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 nu contravin normelor constituţionale invocate, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007. Comisia de cercetare a averilor constituită la nivelul curţii de apel nu este organ de jurisdicţie, nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, ci este un organ de cercetare şi de sesizare a instanţei de judecată. Prin urmare, nu se poate susţine că textele de lege criticate aduc atingere caracterului facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor administrative, astfel că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 21 alin. (4) din Constituţie.

13. De asemenea, se arată că prevederile art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie, invocate, nu conţin nicio restricţie în privinţa compunerii unei astfel de comisii, astfel că nu sunt nici acestea încălcate. În plus, atât judecătorii, cât şi procurorii sunt magistraţi supuşi obligaţiei de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit art. 124 şi art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură comisiei caracterul de organ independent şi imparţial.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, astfel cum titlul legii a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003 Textele de lege criticate au fost modificate, respectiv introduse prin art. 35 pct. 2 şi, respectiv, pct. 3, din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Acestea au următorul conţinut:

- Art. 10:

"(1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din:

a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte;

b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet.

(2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă şi de către aceleaşi persoane vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

(3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe."

- Art. 10¹: "Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare."

- Art. 10²:

"(1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat.

(2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu.

(3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.

(4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule."

- Art. 10³:

"Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul de dobândire a averii."

- Art. 10⁴:

"(1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată;

c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni.

(2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casape şi Justiţie ori organelor fiscale.

(3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă:

a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară;

b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală."

17. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), cu privire la principiul statului de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", art. 126 alin. (1) care stipulează că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) referitoare la rolul Ministerului Public.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

19. Dispoziţiile art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din lege, referitoare la înfiinţarea, compunerea, funcţionarea şi atribuţiile Comisiei de cercetare a averilor, precum şi procedura specifică efectuării lucrărilor sale, au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 115/1996 prin art. 35 pct. 2 şi, respectiv, pct. 3 din Legea nr. 176/2010. În forma sa iniţială, Legea nr. 115/1996 conţinea dispoziţii relativ asemănătoare, care prevedeau, de asemenea, existenţa Comisiei de cercetare a averilor pe lângă fiecare curte de apel, cu aceeaşi compunere şi având atribuţii şi procedură specifică asemănătoare. Astfel, actualul art. 10 din Legea nr. 115/1996 este identic, ca soluţie juridică, cu art. 8 din forma iniţială a legii, art. 10² corespunde fostului art. 12, art. 10³ preia soluţia juridică a fostului art. 13 alin. (1), iar actualul art. 10⁴ conservă, în esenţă, substanţa juridică a fostului art. 14. În concepţia originară a Legii nr. 115/1996, controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere era exercitat de către Comisia de cercetare a averilor, înfiinţată pe lângă fiecare curte de apel şi formată, ca şi în prezent, din doi judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel. Întrucât Agenţia Naţională de Integritate a fost înfiinţată abia ulterior, prin Legea nr. 144/2007, controlul averilor nu era declanşat ca în prezent, prin raportul de evaluare al Agenţiei, ci printr-o cerere de sesizare ce putea fi făcută de primul procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel sau conducătorul unităţii publice la care a funcţionat ori funcţiona cel a cărui avere era supusă cercetării, precum şi de către persoanele care erau supuse, potrivit art. 2 din lege, obligaţiei de declarare a averii şi cărora li s-au adus imputări publice cu privire la provenienţa averii deţinute.

20. Prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, Curtea a exercitat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 7, art. 8 alin. (1), art. 10, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 14 alin. (1), art. 18, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 115/1996. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) - care interesează în cauza de faţă -, texte care prevăd compunerea şi atribuţiile Comisiei de cercetare a averilor, Curtea a constatat că această comisie nu este un organ de jurisdicţie, nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, ci că este un organ de cercetare - aşa cum este şi denumit de lege - şi de sesizare a instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din lege. Curtea a mai reţinut că, această comisie nefiind o instanţă extraordinară, prevederile art. 126 alin. (5) din Constituţie nu au pertinenţă şi că, pe de altă parte, compunerea comisiei din judecători şi procurori nu contravine Constituţiei, deoarece aceasta nu cuprinde nicio restricţie în această privinţă. Curtea a mai arătat, totodată, că atât judecătorii, cât şi procurorii sunt magistraţi supuşi obligaţiei de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit art. 124 şi art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură caracterul comisiei de organ independent şi imparţial. Observând că toate actele comisiei sunt supuse controlului instanţei de judecată în condiţiile art. 16-20 din lege, Curtea a conchis că susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 11, art. 20 şi a art. 21 din Constituţie, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt neîntemeiate. Cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (3) şi ale art. 13 din lege, Curtea a constatat că acestea conţin norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt de competenţa legiuitorului. Astfel, cercetarea locală şi expertizele prevăzute la art. 12 alin. (3) din lege sunt mijloace de probă dispuse de comisia în componenţa căreia intră şi judecători, iar indisponibilizarea bunurilor reglementată de art. 13 alin. (2) constituie o măsură cu caracter provizoriu, inerentă existenţei dovezilor certe de dobândire ilicită a unor bunuri.

21. Ulterior pronunţării deciziei de mai sus a fost adoptată Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, ulterior republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care, odată cu intrarea sa în vigoare, a abrogat, prin art. 63 alin. (1) lit. a), dispoziţiile art. 8, art. 9, art. 12, art. 13 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, adică acele texte referitoare la Comisia de cercetare a averilor care, după cum s-a arătat la paragraful 19 din decizie, prezintă o corespondenţă semnificativă ca soluţie juridică cu art. 10 şi art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

22. Curtea Constituţională a analizat, pe calea controlului a posteriori, conformitatea cu Legea fundamentală a unor prevederi din Legea nr. 144/2007, concretizat prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Prin această decizie, Curtea, observând, mai întâi, că, potrivit legii examinate, controlul declarării averilor, declararea şi verificarea intereselor şi a incompatibilităţilor sunt activităţi exercitate de către o nouă instituţie - Agenţia Naţională de Integritate -, autoritate administrativă autonomă şi unică, cu personalitate juridică şi activitate permanentă, a reţinut, în esenţă, că anumite activităţi desfăşurate de inspectorii de integritate aveau caracter jurisdicţional, făcând referiri exacte la atribuţiile, procedura şi soluţiile pe care le poate adopta Agenţia în temeiul dispoziţiilor cap. I "Dispoziţii generale"(art. 1-9), art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor; a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 şi constatând, în final, neconstituţionalitatea acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

23. Dând curs obligaţiei sale constituţionale de punere de acord a textelor de lege declarate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, legiuitorul a prevăzut, la art. 35 pct. 2 şi 3 din noul act normativ în materie - Legea nr. 176/2010 - modificarea şi completarea Legii nr. 115/1996, în sensul reintroducerii Comisiei de cercetare pe lângă fiecare curte de apel, ca organ cu atribuţii de control al averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Deosebirile de substanţă dintre soluţia juridică iniţial prevăzută de Legea nr. 115/1996 şi cea reglementată ca urmare a adoptării Legii nr. 176/2010 constau în aceea că această comisie de cercetare este sesizată, pentru declanşarea controlului, prin raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (art. 10¹), precum şi în aceea că aceeaşi comisie nu mai poate dispune măsuri asigurătorii, vechiul art. 13 alin. (2)-(4) din Legea nr. 115/1996 fiind abrogat de Legea nr. 144/2007.

24. Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea constată că argumentele enunţate în Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, la care s-a făcut referire la paragraful 20, îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în cauza de faţă. Susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora, în concursul dintre această decizie şi Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, ar trebui să prevaleze ultima, deoarece este de dată mai recentă, nu poate fi reţinut, deoarece ultima decizie vizează atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, reglementate de Legea nr. 176/2010, iar nu Comisia de cercetare a averilor astfel cum este ea instituită prin Legea nr. 115/1996. De altfel, prin aceeaşi decizie, pe care autorii excepţiei o consideră aplicabilă în speţă, Curtea Constituţională a făcut referiri pozitive cu privire la existenţa, în precedent, a Comisiei de cercetare, în antiteză cu soluţia exercitării aceluiaşi tip de control de către Agenţia Naţională de Integritate: "În acelaşi sens, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007, competenţa de constatare a existenţei unei diferenţe vădite între bunurile şi valorile declarate sau deţinute şi bunurile şi valorile ce puteau fi dobândite din veniturile legal realizate aparţinea «comisiei de cercetare», un organ colegial, format din judecători şi procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici."

25. În motivarea excepţiei, autorii acesteia au invocat nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (4), art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Constituţie, susţinând, în esenţă, că, prin natura atribuţiilor şi a procedurii specifice, Comisia de cercetare este, în realitate, un organ al puterii executive cu atribuţii jurisdicţionale.

26. Faţă de aceste susţineri, Curtea reiterează cele reţinute prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, în sensul că această comisie nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu "spune dreptul" (juris dictio), nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu afecte jurisdicţionale specifice. În plus, Curtea arată că rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativă autonomă care are, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declaraţii, solicitarea de informaţii autorităţilor publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instanţe judecătoreşti, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui Comisiei de cercetare caracter jurisdicţional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparţialităţii şi contradictorialităţii sub imperiul cărora trebuie să se desfăşoare orice activitate de cercetare, alături de garanţia ce decurge din însăşi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători şi un procuror.

27. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea observă că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", iar, conform art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ulterioară revizuirii din 2003 a Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, o garanţie suplimentară a respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii în desfăşurarea activităţii judiciare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011 şi, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.

28. Revenind la procedura specifică activităţii de cercetare desfăşurate de comisie în acord cu prevederile legale criticate, Curtea reţine, în continuare, că această comisie hotărăşte cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, şi pronunţă o ordonanţă motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că provenienţa bunurilor este justificată, fie suspendă controlul şi trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unor infracţiuni. Curtea constată, aşadar, că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele pronunţate de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, Comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanţe motivate" - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă.

29. În final, instanţa judecătorească, fiind sesizată potrivit art. 10⁴ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi administrând, dacă părţile o cer, probe noi, constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun este sau nu justificată şi va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanţa judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, iar în cazul în care constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului. Sentinţa secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

30. În considerarea celor arătate mai sus, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Procedura desfăşurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat "ordonanţă motivată" ce constituie, după caz, actul de sesizare a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente, nu prezintă elemente de natură a imprima comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicţii speciale administrative. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, jurisdicţie administrativă specială semnifică "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale". Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004) că "jurisdicţiile speciale administrative" reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta.

31. Or, aşa cum s-a arătat şi la paragraful 20, 26 şi 27 din decizie, Comisia de cercetare a averilor este un organ colegial, compus din doi judecători şi un procuror, o structură înfiinţată pe lângă fiecare curte de apel, având rolul de cercetare prealabilă a celor sesizate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, fără a fi ea însăşi o "autoritate administrativă" sau să funcţioneze pe lângă o astfel de autoritate şi care să soluţioneze un "conflict" - adică să spună dreptul - printr-un act administrativ-jurisdicţional, Totodată, activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfăşoară în prealabil celei din faţa instanţei judecătoreşti competente, şi nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situaţia de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceasta nu înseamnă însă că este încălcat caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, aşa cum consideră autorii excepţiei, ci că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, a instituirii prin lege a unei astfel de jurisdicţii.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 şi ale art. 10¹-10⁴ din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 579 din data de 4 august 2014