HOTĂRÂRE nr. 898 din 1 septembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 876/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 15 august 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La punctul 8, partea introductivă şi primul paragraf al literei a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"8. Sumele alocate şi virate fondurilor de garantare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt utilizate pentru:
a) constituirea plafonului de garantare, cu o expunere de până la 5 ori. Valoarea totală a garanţiilor care pot fi acordate în baza prevederilor Legii nr. 218/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu va putea depăşi de 5 ori suma primită, din care se vor deduce soldurile garanţiilor acordate;"
2.După punctul 8 se introduc două noi puncte, punctele 81 şi 82, cu următorul cuprins:
"81. Dobânzile aferente sumelor alocate sunt utilizate de fondurile de garantare după cum urmează:
a) dobânzile încasate de fondurile de garantare prin plasarea sumelor totale alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor fi utilizate, conform prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 218/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) în situaţiile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 218/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru reîntregirea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, afectate prin plata garanţiilor executate, fondurile de garantare vor solicita Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de maximum 15 zile de la data efectuării plăţii, sumele necesare, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la solicitare acesta să efectueze virarea sumelor respective.
82. _
a) Din dobânzile încasate de fondurile de garantare se acoperă şi comisioanele datorate fondurilor de garantare, conform prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
b)Nivelul comisioanelor de garantare prevăzute la lit. a) se aprobă anual, diferenţiat, în funcţie de tipul de credit şi de tipul de proiect, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale."
Art. II
Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor cap. VIII "Măsuri pentru facilitarea accesului la finanţarea acordată beneficiarilor din sectorul agricol şi alimentar" din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.619/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 5 ianuarie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 6, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
Sumele alocate şi virate fondurilor de garantare sunt utilizate, cu încadrarea în cerinţele Băncii Naţionale a României, pentru:"
2.După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:
"Art. 61
(1) Dobânzile încasate prin plasarea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor fi utilizate de fondurile de garantare potrivit prevederilor art. 50 şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia prevăzută la art. 55 din Legea nr. 329/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru reîntregirea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, afectate prin plata garanţiilor executate, fondurile de garantare vor solicita Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de maximum 15 zile de la data efectuării plăţii, sumele necesare, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la solicitare acesta să efectueze virarea sumelor respective."
Art. III
Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 28 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Sumele alocate sunt utilizate de fondurile de garantare pentru:
a) constituirea plafonului anual de garantare, cu o expunere de până la 5 ori a sumei încasate efectiv până la finele fiecărui an, din care se va deduce valoarea scrisorilor de garanţie deja acordate;
b) asumarea de angajamente prin acordarea de scrisori de garanţie în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru garantarea avansului menţionat în contractele de finanţare nerambursabilă/actele adiţionale încheiate cu beneficiarii măsurilor finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prevăzuţi la art. 3 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare."
2.După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:
"Art. 31
(1) Dobânzile încasate prin plasarea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor fi utilizate, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia prevăzută la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru reîntregirea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, afectate prin plata garanţiilor executate, fondurile de garantare vor solicita Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de maximum 15 zile de la data efectuării plăţii, sumele necesare, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la solicitare acesta să efectueze virarea sumelor respective."
3.La articolul 5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) La solicitarea entităţilor prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările ş: completările ulterioare, fondurile de garantare acordă scrisori de garanţie în favoarea APDRP, pe baza contractelor de finanţare nerambursabilă/actelor adiţionale încheiate cu APDRP şi a acordului de garantare prevăzut în anexa nr. 1.
(2) În cazul grupurilor de acţiune locală (GAL) şi organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI), scrisorile de garanţie în favoarea APDRP se acordă de către fondurile de garantare, pe baza contractelor şi acordului prevăzute la alin. (1), precum şi în baza biletului la ordin prevăzut la art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare."
4.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
Beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, vor transmite fondului de garantare, în vederea obţinerii unei scrisori de garanţie, solicitarea de acordare a scrisorii de garanţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2."
5.La articolul 7, după litera c) se introduc două noi litere, literele d) şi e), cu următorul cuprins:
"d) transmiterea biletului la ordin, prevăzut la art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de către reprezentantul legal al GAL, respectiv de directorul OUAI;
e) prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere a reprezentantului legal al GAL, respectiv a directorului OUAI, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7."
6.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10
Executarea scrisorilor de garanţie emise de fondul de garantare de către APDRP se va face în cazul în care beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu justifică valoarea avansului, cu încadrarea în termenul stipulat în contractele de finanţare nerambursabilă/actele adiţionale. Plata sumei solicitate de APDRP se face în mod irevocabil, la prima cerere însoţită de documentaţia justificativă."
7.La articolul 11, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) copia ordinului de plată (OP) cu care s-a virat avansul în contul beneficiarului prevăzut la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
.......................................................
c) documentul elaborat de APDRP prin care se stabileşte valoarea debitului ca urmare a oricăror nereguli conform contractului de finanţare nerambursabilă şi/sau copie a deciziei privind soluţionarea contestaţiei, întocmit în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, după caz."
8.Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 12
Plata sumei reprezentând valoarea, în cazul neexecutării obligaţiilor, sau diferenţa de valoare, în cazul executării parţiale a obligaţiilor, aferentă scrisorii de garanţie, comunicată prin cererea de executare de către APDRP, va fi efectuată de garant în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii de executare şi a documentelor justificative."
9.Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 13
Sumele rezultate din recuperarea creanţelor administrate de către fondurile de garantare în baza art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă venit neimpozabil pentru acestea şi reîntregesc sursa din care s-a efectuat plata garanţiilor executate."
10.Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 15
- Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."
11.Anexele nr. 1-6 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
12.După anexa nr. 6 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 7, al cărei cuprins este prevăzut în anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. IV
Modelul de tabel prin care fondurile de garantare comunică lunar Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la data de 10 a lunii curente, situaţia sumelor primite şi utilizate precum şi situaţia dobânzilor încasate din plasarea în depozite bancare/titluri de stat a sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în vederea întocmirii contului de execuţie pentru luna expirată şi transmiterii acestuia Ministerului Finanţelor Publice până la data de 15 a lunii curente, este cuprins în anexa nr. 8, care face parte integrată din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Daniel Chiţoiu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

ANEXA nr. 1:
(- Anexa nr. 1 la normele metodologice)
ACORD DE GARANTARE
CAPITOLUL 1:
1.Fondul de garantare, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. .............. nr. ......, sectorul ..............., înregistrat la Registrul Comerţului din Bucureşti sub nr. J40/.........., cod unic de înregistrare ..............., cont ..............., deschis la ..............., reprezentat prin director general ............... şi director ..............., în calitate de cesionar,
şi
2.Comuna/Oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ..............., cu sediul în localitatea ..............., satul ..............., judeţul ..............., tel. ......., fax ........, cod fiscal ..............., reprezentată de dl/dna ..............., reprezentant legal/director, în calitate de cedent
CAPITOLUL 2: Preambul
Întrucât prin solicitarea transmisă Fondului de garantare în baza prevederilorNormelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cedentul a solicitat şi Fondul de garantare a aprobat acordarea unei scrisori de garanţie de restituire a avansului în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în vederea garantării obligaţiilor de plată a avansului de 50%/20% din fondurile nerambursabile pentru implementarea proiectului necesar realizării investiţiei prevăzute în acesta, în cazul comunelor/oraşelor/ADI/ODP/OUAI, respectiv funcţionării, dobândirii de competenţe şi animării teritoriului în cazul GAL ............... în localitatea ..............., comuna ..............., judeţul ..............., în baza contractului de finanţare nerambursabilă nr. ......., astfel cum acestea au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. ......./........../Hotărârea Consiliului Director/Consiliului de Administraţie nr. ........, în cazul GAL/OUAI (anexată în copie).
Părţile convin semnarea prezentului acord.
CAPITOLUL 3: Obiectul acordului
În scopul garantării obligaţiilor asumate de Fondul de garantare prin scrisoarea de garanţie emisă în favoarea APDRP, cedentul este de acord să constituie în favoarea cesionarului o garanţie asupra sumelor aprobate anual prin bugetul de venituri şi cheltuieli al beneficiarului public şi care va fi executată în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi asupra oricăror sume prezente şi viitoare aflate în conturile grupurilor de acţiune locală sau organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
CAPITOLUL 4:
Art. 1: Constituirea garanţiei
1.1.Cedentul constituie în favoarea Fondului de garantare, în calitate de cesionar, o garanţie reală mobiliară având ca obiect sumele aprobate anual prin bugetul de venituri şi cheltuieli al beneficiarului public şi care va fi executată în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi asupra oricăror sume prezente şi viitoare aflate în conturile grupurilor de acţiune locală şi organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
1.2.Prezenta garanţie reală mobiliară se constituie în favoarea Fondului de garantare, în cazul în care acesta este executat de APDRP ca urmare a neonorării la scadenţă de către cedent a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare încheiat cu APDRP, recuperarea creanţei urmând a se face conform art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederilor normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.
1.3.Suma garantată prin prezentul acord de garanţie este de ............... lei.
Art. 2: Declaraţii, garanţii şi obligaţii ale cedentului
2.1.Prin semnarea prezentului acord, cedentul confirmă şi garantează că:
a)Fondul de garantare este cesionarul în favoarea căruia a fost constituită o garanţie pe sumele aprobate anual în bugetul cedentului, precum şi asupra oricăror sume prezente şi viitoare aflate în conturile grupurilor de acţiune locală şi organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii;
b)sumele aprobate anual în bugetul local nu fac obiectul niciunei executări silite pornite de alţi creditori ai cedentului, la data încheierii prezentului acord.
2.2.Cedentul se obligă:
a)să nu constituie, fără înştiinţarea prealabilă a Fondului, nicio altă garanţie asupra sumelor aprobate anual în buget, precum şi asupra oricăror sume prezente şi viitoare aflate în conturile grupurilor de acţiune locală şi organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii;
b)să transmită Fondului de garantare orice informaţie sau documente pe care Fondul de garantare le poate solicita în mod rezonabil în vederea exercitării în bune condiţii a drepturilor conferite lui prin prezentul acord şi să îndeplinească orice va fi necesar/cerut de lege pentru a menţine garanţia validă şi efectivă.
Art. 3: Executarea garanţiei
3.1.Cesionarul consimte ca executarea să se facă în baza prezentului acord, precum şi în cazul beneficiarilor publici, a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
3.2.Cesionarul are dreptul să declare ca fiind scadente în termen de 5 zile lucrătoare toate sumele datorate de cedent în contul scrisorii de garanţie plătite de cesionar către APDRP şi să încaseze aceste sume conform pct. 3.1.
3.3.În caz de neexecutare, cesionarul, în calitate de creditor, poate folosi orice mijloace conferite de lege pentru încasarea sumei de ............... lei.
Art. 4: Diverse
4.1.Prezentul acord de garantare este guvernat de legea română. Părţile convin ca orice dispută referitoare la acest acord să fie soluţionată de instanţa de judecată de la sediul Fondului de garantare din municipiul Bucureşti.
4.2.Cesionarul va înregistra, în termen de 15 zile de la data semnării, prezentul acord de garantare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (Arhiva), în favoarea sa, care să confere rang de prioritate garanţiei.
4.3.Orice cerere, autorizare sau notificare decurgând din prezentul acord va fi realizată în scris şi va putea fi remisă personal sau trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, socotindu-se primită, după caz, la data remiterii ori la data indicată pe "confirmarea de primire".
4.4.Prezentul acord constituie titlu de creanţă, conform legii.
Acest acord s-a încheiat în două exemplare originale, în limba română, câte un exemplar pentru fiecare parte.

CESIONAR

CEDENT

Fondul de garantare

Comuna/Oraşul/ADI/GAL/OUAI ...............

Preşedinte,

........................

Primar/Reprezentant legal/Director,

........................

Data semnării ....................

Data semnării ....................

Director,

........................

Responsabil economic,

........................

Data semnării ....................

Data semnării ....................

ANEXA nr. 2:
(- Anexa nr. 2 la normele metodologice)
SOLICITARE DE ACORDARE A SCRISORII DE GARANŢIE
1.Comuna/Oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ..............., având următoarele date de identificare: ..............., CUI ........,........, cod CAEN ............, sediul în localitatea .............., str. .............. nr. ......., judeţul ..............., telefon ........, fax ........ .
2.Reprezentanţii legali:

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Funcţia

Actul de numire sau de împuternicire

BI/CI, seria şi nr.

Codul numeric personal

      
      
      
vă rugăm să aprobaţi acordarea unei garanţii în valoare de ............... lei, destinată acoperirii sumei solicitate ca avans, conform prevederilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Contractul de finanţare nerambursabilă/Actul adiţional nr. ........ din data de ............., încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), destinat realizării următoarei investiţii/funcţionării GAL, ............... .
3.Data-limită de executare a proiectului conform contractului este ............... .
4.Valoarea scrisorii de garanţie este de ............... lei, reprezentând 110% din valoarea avansului în sumă de ............... lei.
5.Numărul de luni de valabilitate a scrisorii de garanţie (inclusiv luna acordării şi a expirării valabilităţii) este de ............... luni.
6.Data-limită a valabilităţii scrisorii de garanţie este ............... .
7.Comisionul de garantare în sumă de ............... lei s-a plătit integral conform OP anexat (în copie).
8.Beneficiarul scrisorii de garanţie: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cod fiscal: 13533790, localitatea: Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 43, sectorul 1, telefon: 021-402.27.50, fax: 021-315.67.79.
9.Investiţia se încadrează în măsura acreditată prin PNDR.
Valoarea totală a obiectivului de investiţie/cheltuieli de funcţionare GAL este: ............... (în cifre şi litere) lei.
Valoarea eligibilă a contractului de finanţare nerambursabilă este de: ............... (în cifre şi litere) lei.
10.Impozitele şi taxele locale sunt încasate prin (se completează numai în cazul beneficiarilor publici):
- unităţi proprii;
- alte unităţi.
11.Beneficiarul declară că are deschise la băncile comerciale conturi bancare.
Situaţia conturilor deschise la instituţiile de credit este următoarea:

Instituţia de credit

Nr. contului

  
  
  
12.Beneficiarul declară şi garantează Fondului de garantare că la data prezentei solicitări:
a)a adoptat în condiţiile prevăzute de lege hotărârea prin care a decis încheierea acordului de garantare în favoarea fondului de garantare privind sumele aprobate anual prin bugetul de venituri şi cheltuieli, în cazul beneficiarilor publici;
b)proiectul ce beneficiază de fonduri externe nerambursabile pentru care s-a semnat contractul de finanţare cu APDRP a fost cuprins în bugetul de venituri şi cheltuieli al beneficiarului public şi în anexele la acesta, potrivit prevederilor legale, precum şi documentele de înfiinţare şi funcţionare conform legii, în cazul GAL/OUAI;
c)în orice moment va menţine creanţele fondului de garantare cu rang de creanţă fiscală;
d)nu au fost iniţiate şi nu sunt în curs proceduri judiciare, popriri (asupra conturilor sale deschise la trezorerie, în care încasează veniturile proprii, şi/sau asupra conturilor sale deschise la instituţiile de credit) împotriva sa, care pot afecta capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contractul de finanţare nerambursabilă încheiat cu APDRP;
e)viza de control financiar preventiv, în cazul beneficiarilor publici, aplicată pe prezenta solicitare de către conducătorul compartimentului desemnat potrivit legii şi regulamentelor interne să exercite controlul financiar preventiv la nivelul beneficiarului atestă fără rezerve că toate condiţiile prealabile, necesare pentru semnarea solicitării şi a acordului de garantare, au fost îndeplinite.
13.La prezenta solicitare se anexează următoarele documente însoţite de un opis:
13.1.hotărârea beneficiarului privind aprobarea valorii de investiţie a proiectului, după caz (în copie);
13.2.hotărârea de aprobare a beneficiarului privind solicitarea scrisorii de garanţie din partea Fondului de garantare (în copie);
13.3.contractul de finanţare nerambursabilă încheiat cu APDRP şi actele adiţionale aferente, inclusiv bugetul indicativ şi declaraţia de eşalonare a depunerii cererilor de plată (în copie);
13.4.avizul favorabil al APDRP asupra procedurii de achiziţie prioritar majoritară, în cazul investiţiilor (în copie);
13.5.proiecţia bugetului local, în cazul beneficiarilor publici, pentru perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie, care să includă restituirea avansului solicitat şi plata comisionului aferent scrisorii de garanţie, detalierea veniturilor şi cheltuielilor totale pe fiecare an al perioadei de valabilitate a scrisorii de garanţie, conform clasificaţiei economice;
13.6.certificat de înregistrare fiscală emis de DGFP, după caz;
13.7.certificat de atestare fiscală privind situaţia achitării obligaţiilor către bugetul consolidat al statului sau a plăţii obligaţiilor sociale, după caz;
13.8.copie de pe actele de identitate (BI/CI) ale reprezentanţilor legali/director/responsabil economic;
13.9.copie de pe hotărârea instanţei judecătoreşti de numire a reprezentanţilor legali sau copie de pe numirea conducătorului GAL/director OUAI, după caz;
13.10.hotărârea beneficiarului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli (în copie);
13.11.contul în care s-a solicitat APDRP virarea avansului este deschis la trezorerie cu nr. ...........;
13.12.acordul de garantare, în două exemplare originale semnate de reprezentanţii legali ai beneficiarului, în calitate de cedent;
13.13.în cazul GAL/OUAI, biletul la ordin stipulat fără protest cu scadenţa la vedere, de valoare egală cu suma garantată, emis în nume propriu de reprezentantul legal al asociaţiei/directorul organizaţiei sau federaţiei, în favoarea fondurilor de garantare, de valoare egală cu valoarea scrisorii de garanţie.
13.14.declaraţie pe propria răspundere semnată de reprezentanţii legali ai GAL/OUAI, conform anexei nr. 7 la Normele metodologice.
Prin prezenta solicitare de acordare a scrisorii de garanţie, subsemnatul/a ..........., în calitate de reprezentant legal al comunei/oraşului/ADI/GAL/director OUAI ..........., numit în baza ..............., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale cu privire la pedepsirea pentru fals în înscrisuri oficiale şi în declaraţii, că mă oblig să respect prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a emiterii de către Fondul de Garantare ............. a scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului.

Comuna/Oraşul/ADI/GAL/OUAI ...............

 

Data semnării ...............

Primar/Reprezentant legal/Director,

...............

Data semnării ...............

Responsabil economic,

...............

ANEXA nr. 3:
(- Anexa nr. 3 la normele metodologice)
FONDUL ...............
Către: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP
SCRISOARE DE GARANŢIE pentru restituirea avansului nr. ......../...........
Referitor la: Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ......../...........
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu solicitarea comunei/oraşului/ADI/ODP/GAL/OUAI ..............., reprezentată de ............... în calitate de ..............., Fondul ............... acordă o garanţie irevocabilă, în valoare de ............... lei, reprezentând 110% din valoarea avansului de ............... lei, în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu sediul în str. Ştirbei Vodă nr. 43, sectorul 1, municipiul Bucureşti, telefon: 021-4022750, fax: 021-3156779, e-mail: cabinet@apdrp.ro, http://www.apdrp.ro/, cod fiscal 13533790, pentru restituirea avansului prevăzut în Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ........ din data de ........../Actul adiţional nr. ........ din data de ..............., încheiat cu APDRP, necesar realizării investiţiei prevăzute în acesta, respectiv funcţionării, dobândirii de competenţe şi animării teritoriului în cazul GAL, din fonduri FEADR.
Prin prezenta scrisoare de garanţie ne obligăm în mod irevocabil să plătim în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii scrise de executare a prezentei scrisori de garanţie, orice sumă până la concurenţa valorii care reprezintă maximum 110% din valoarea avansului acordat, la prima cerere de executare, care decurge din neîndeplinirea obligaţiilor ce revin contractantului, referitoare la utilizarea şi justificarea avansului, aşa cum sunt acestea prevăzute în contractul de finanţare menţionat mai sus, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în legislaţia în vigoare. Plata scrisorii de garanţie se va face de către Fond în termenul menţionat, fără nicio altă formalitate suplimentară faţă de cele prevăzute mai sus, din partea APDRP.
Cererea de executare a prezentei scrisori de garanţie din partea APDRP trebuie să fie adresată Fondului ............... care a emis prezenta scrisoare de garanţie şi trebuie să fie însoţită de copiile documentelor de plată cu care a fost virat avansul către beneficiar, documentele justificative din care să rezulte neîndeplinirea obligaţiilor ce revin contractantului, privind utilizarea şi justificarea avansului, aşa cum sunt acestea prevăzute în contractul de finanţare menţionat mai sus, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi copia documentului elaborat de APDRP, prin care se stabileşte valoarea debitului ca urmare a oricăror nereguli conform contractului de finanţare nerambursabilă.
Prezenta scrisoare de garanţie intră în vigoare la data emiterii acesteia, astăzi, ..........., şi va produce efecte numai după ce comuna/oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ............ a primit avansul prevăzut în prezenta scrisoare de garanţie în contul deschis la Trezoreria Statului/instituţii financiar bancare, după caz.
Garanţia emisă de Fondul ............... este valabilă până la data de ............ şi expiră automat şi în întregime în cazul în care cererea de executare din partea APDRP nu este transmisă în scris, până cel târziu la data menţionată mai sus, indiferent dacă prezenta scrisoare de garanţie este sau nu restituită. Odată expirată, această scrisoare de garanţie devine nulă şi fără obiect şi nicio cerere de executare primită după această dată nu va mai fi onorată.
În cazul în care beneficiarul prezentei scrisori de garanţie va solicita APDRP prelungirea duratei de execuţie menţionate în contractul de finanţare, Fondul se obligă ca la cererea acestuia să emită notificarea de prelungire a scrisorii de garanţie acordate.
Garanţia îşi va înceta valabilitatea şi înainte de data din scrisoarea de garanţie sau din notificarea de prelungire a scrisorii de garanţie, în cazul în care APDRP notifică Fondului de garantare în scris că documentele justificative prezentate de comuna/oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ............ confirmă utilizarea avansului în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care Fondul de garantare nu va plăti către APDRP suma menţionată în cererea de executare în termen de 15 zile lucrătoare, APDRP va percepe acestuia majorări de întârziere calculate conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
În cazul în care APDRP primeşte contestaţii aferente ultimei tranşe de plată de la beneficiarul Contractului de finanţare pentru care a fost emisa prezenta scrisoare de garanţie, după înştiinţarea Fondului de către APDRP termenul de plată al cererii de executare se suspendă până la soluţionarea contestaţiei.
Fondul ...............
Director general (Preşedinte),
Director,
Avizat
Director,
Avizat
ANEXA nr. 4:
(- Anexa nr. 4 la normele metodologice)
CERERE DE EXECUTARE a scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului
Către: Fondul...............
Referitor la: Scrisoarea de garanţie pentru restituirea avansului, emisă de dumneavoastră în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP, privind obligaţiile (denumirea beneficiarului) în baza Contractului de finanţare C ..........., cu modificările şi completările ulterioare
În baza Scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului nr. ......../data ..........., emisă de dumneavoastră (denumirea fondului), vă transmitem solicitarea noastră pentru plata sumei de (Se va completa în cifre şi în litere.) ............... lei, reprezentând 110% din valoarea avansului acordat şi nejustificat sau justificat parţial, conform prevederilor art. 20 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care fondul de garantare nu va plăti către APDRP suma menţionată la paragraful precedent în termen de 15 zile lucrătoare, de la data primirii cererii de executare şi a documentelor justificative, APDRP va percepe majorări de întârziere calculate conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Pentru a asigura drepturile APDRP în baza Scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului nr. ........./data ..........., vă solicităm să efectuaţi plata sumei menţionate mai sus în maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii de către dumneavoastră (denumirea fondului) a Cererii de executare a scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului şi a documentelor justificative. Motivele care stau la baza executării Scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului nr. ........./data ............ sunt:
a).............................;
b)............................ .
Ataşăm prezentei Scrisoarea de garanţie pentru restituirea avansului nr. ......... din data ............., emisă de Fondul ..............., în original, precum şi copiile următoarelor documente justificative:
a)documentul de plată cu care APDRP a virat avansul în contul beneficiarului;
b)documentele justificative elaborate de APDRP, din care să rezulte neîndeplinirea obligaţiilor ce revin contractantului privind utilizarea şi justificarea avansului, aşa cum sunt acestea prevăzute în contractul de finanţare, cu modificările şi completările ulterioare;
c)documentul elaborat de APDRP, prin care se stabileşte valoarea debitului ca urmare a oricăror nereguli conform contractului de finanţare nerambursabilă.
Suma finală datorată va fi plătită în contul APDRP nr. ............., deschis la ............... .
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
Director general,
........................
ANEXA nr. 5:
(- Anexa nr. 5 la normele metodologice)
FONDUL ...............
Către: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP
NOTIFICARE de prelungire a scrisorii de garanţie de restituire a avansului nr. ..........
Ref. Contract de finanţare nr. ..........
Scrisoarea de garanţie de restituire a avansului în valoare de ..........., emisă de Fond în favoarea APDRP, pentru beneficiar comuna/oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ............, la data de ............, cu nr. ......., cu termen de valabilitate până la data de .............., pentru restituirea avansului prevăzut în Contractul de finanţare nerambursabilă nr. ........ din data de ............/Actul adiţional nr. ....... din data de ............., îşi prelungeşte valabilitatea până la data de ............ .
Prezenta notificare este valabilă numai în condiţiile în care termenul final de execuţie prevăzut în contractul de finanţare (termenul de depunere al ultimei tranşe de plată, la care se adaugă 90 de zile de efectuare a plăţii) nu depăşeşte perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie, aşa cum a fost acesta prelungit prin prezenta notificare.
Prezenta notificare face parte integrantă din Scrisoarea de garanţie de restituire a avansului nr. ......... .
Director general,
........................
Director,
........................
Consilier juridic,
........................
ANEXA nr. 6:
(- Anexa nr. 6 la normele metodologice)
CERERE de prelungire a valabilităţii scrisorii de garanţie
1.Comuna/Oraşul/ADI/ODP/GAL/OUAI ..............., având următoarele date de identificare: ..............., CUI .........,........., cod CAEN ..........., sediul în localitatea .............., str. .............. nr. ......, judeţul ..............., telefon ........, fax ........ .
2.Reprezentanţii legali:

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Funcţia

Actul de numire sau de împuternicire

BI/CI, seria şi nr.

Codul numeric personal

      
      
      
vă rugăm să aprobaţi prelungirea valabilităţii Scrisorii de garanţie nr. ......../........... până la data de .............. .
3.Data-limită de executare a proiectului conform contractului este ............... .
4.Valoarea scrisorii de garanţie este de .............. lei, reprezentând 110% din valoarea avansului în sumă de ............... lei.
5.Data-limită a valabilităţii iniţiale a scrisorii de garanţie este ............... .
6.Numărul de luni de valabilitate pentru care se solicită prelungire este de .............. .
7.Data-limită nouă a valabilităţii scrisorii de garanţie este ............... .
8.Comisionul de garantare aferent prelungirii Scrisorii de garanţie nr. ......../...........în sumă de ............. lei s-a plătit integral conform OP anexat (în copie).
9.Beneficiarul scrisorii de garanţie: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cod fiscal: 13533790, localitatea: municipiul Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 43, sectorul 1, telefon: 021-402.27.50, fax: 021-315.67.79.
10.Beneficiarul declară şi garantează fondului de garantare că la data prezentei cereri:
10.1.nu au fost iniţiate şi nu sunt în curs proceduri judiciare, popriri (asupra conturilor sale deschise la trezorerie, în care încasează veniturile proprii, şi/sau asupra conturilor sale deschise la instituţiile de credit) împotriva sa care pot afecta capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin contractul de finanţare nerambursabilă încheiat cu APDRP;
10.2.viza de control financiar preventiv, în cazul beneficiarilor publici, aplicată pe prezenta cerere de către conducătorul compartimentului desemnat potrivit legii şi regulamentelor interne să exercite controlul financiar preventiv la nivelul beneficiarului atestă fără rezerve că toate condiţiile prealabile, necesare pentru semnarea solicitării şi a acordului de garantare, au fost îndeplinite.
11.La prezenta solicitare se anexează următoarele documente însoţite de un opis:
11.1.hotărârea de aprobare a beneficiarului privind solicitarea prelungirii scrisorii de garanţie din partea Fondului de garantare (în copie);
11.2.nota explicativă înregistrată la APDRP prin care beneficiarul solicită aprobarea prelungirii duratei de execuţie a contractului de finanţare prin act adiţional şi răspunsul APDRP;
11.3.ultimul act adiţional încheiat între autoritatea contractantă şi beneficiar, în baza căruia sunt modificate şi completate prevederile contractului de finanţare;
11.4.proiecţia bugetului local, în cazul beneficiarilor publici, pentru perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie care să includă restituirea avansului solicitat şi plata comisionului aferent scrisorii de garanţie, detalierea veniturilor şi cheltuielilor totale pe fiecare an al perioadei de valabilitate a scrisorii de garanţie, conform clasificaţiei economice;
11.5.copie de pe actele de identitate (BI/CI) ale reprezentanţilor legali;
11.6.copie de pe hotărârea instanţei judecătoreşti de numire a reprezentanţilor legali, după caz.
Prin prezenta cerere de prelungire a valabilităţii Scrisorii de garanţie nr. ...../........., subsemnatul/a, ........., în calitate de reprezentant legal al comunei/oraşului/ADI/GAL/director al OUAI ............., numit în baza ..............., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale cu privire la pedepsirea pentru fals în înscrisuri oficiale şi în declaraţii, că mă oblig să respect prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a emiterii de către fondul de garantare ........... a scrisorii de garanţie pentru restituirea avansului.

Comuna/Oraşul/ADI/GAL/OUAI ...............

 

Data semnării ...............

Primar/Reprezentant legal/Director,

...............

Data semnării ...............

Responsabil economic,

...............

ANEXA nr. 7:
(- Anexa nr. 7 la normele metodologice)
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
1.Date de identificare a beneficiarului GAL/OUAI
Denumirea beneficiarului: ...............
Adresa (domiciliul sau sediul social) ..............., cod poştal .............
Telefon ............... Fax ...............
E-mail ...............
Data înregistrării beneficiarului (pentru GAL/OUAI) ...............
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...............
Codul de identificare fiscală ...............
Contul/Conturile deschise în numele beneficiarului, valabile la data Declaraţiei ...............
2.GAL/OUAI ............... nu desfăşoară şi nici nu va desfăşura pe toată perioada finanţării din PNDR activităţi generatoare de venituri din activităţi directe.
3.Date de identificare a reprezentantului legal al GAL/directorului OUAI:
Subsemnatul(a), ..............., identificat(ă) cu B.I./C.I. seria ...... nr. ..........., eliberat(ă) de ........... la data de .........., cu domiciliul în localitatea ..............., str. ............. nr. ...., bl. ....., sc. ....., ap. ....., sectorul/judeţul ..............., funcţia ..............., în calitate de reprezentant legal al GAL/OUAI ..............., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere la pct. 1 şi 2 sunt corecte şi complete.
Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
Numele ...............
Funcţia ................
Semnătura autorizată* şi ştampila solicitantului ...............
Data semnării ...............
*Declaraţia va fi semnată de reprezentantul legal al entităţii.
ANEXA nr. 8:
A.Sume alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fondurilor de garantare la data de ...............
- lei -

Nr. crt.

Denumirea indicatorului

Total fonduri, din care:

Legea nr. 218/2005

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009

Legea nr. 329/2009

0

1

2

3

4

5

1.

Sold disponibil la data de ...........

    

2.

Fond alocat de MADR în luna ............

    

3.

Total sume (3 = 1+2)

    

4.

Garanţii executate în luna ............

    

5.

Creanţe încasate

    

6.

Disponibil la data de ........... (5=3-4)

    
B.Situaţia dobânzilor încasate din plasarea în depozite bancare/titluri de stat a sumelor alocate de MADR pe luna ...............
- lei -

Nr. crt.

Denumirea indicatorului

Total dobânzi, din care:

Legea nr. 218/2005

Total dobânzi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 + Legea nr. 329/2009

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009

Legea nr. 329/2009

0

1

2

3

4

5

6

1.

Sold disponibil din dobânzi la data de ............

     

2.

Total încasări în luna ........, din care:

     

2.1.

Dobânzi încasate

     

2.2.

Creanţe încasate

     

3.

Total disponibil din dobânzi (3=1+2)

     

4.

Total plăţi în luna .........., din care:

     

4.1.

Garanţii executate

     

4.2.

Comisioane de garantare încasate pentru fermieri privaţi

     

4.3.

Creanţe încasate

     

5.

Disponibil la data de .......... (5 = 3-4)

     
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 639 din data de 7 septembrie 2012