ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 20 noiembrie 2013 privind unele reglementări referitoare la cadrul financiar pentru Fondul de participare JEREMIE
Având în vedere:
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 371 din 27 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- potrivit regulamentelor de mai sus, la sfârşitul anului 2013 Comisia Europeană decomite automat sumele aferente anului respectiv pentru care statul membru nu a cerut rambursarea până la 31 decembrie 2013. Sumele plătite către Fondul de participare JEREMIE constituie cheltuieli eligibile în cadrul Programului operaţional "Creşterea competitivităţii economice", iar achitarea şi declararea acestora către CE până la sfârşitul anului 2013 contribuie la reducerea riscului de dezangajare de fonduri din acest program operaţional.
Se impune implementarea de urgenţă a unor reglementări privind plăţile în euro reprezentând contribuţia României către Fondul de participare JEREMIE, administrat de Fondul European de Investiţii, în vederea implementării proiectelor susţinute din instrumentul financiar JEREMIE în cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" şi, implicit, a creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale în România.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte unele reglementări privind cadrul financiar general pentru efectuarea plăţilor de către Guvernul României către Fondul de participare JEREMIE, în vederea asigurării accesului la finanţarea pentru IMM-uri, din sumele alocate temporar din venituri din privatizare Ministerului Economiei de către Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Ministerul Finanţelor Publice, prin Autoritatea de certificare şi plată, va efectua, în baza Acordului de finanţare, plata sumelor convenite în tranşe până la concurenţa sumei de 150 milioane euro, în contul bancar deschis de Fondul European de Investiţii.
Art. 3
Sumele prevăzute la art. 2 reprezintă cheltuieli eligibile din fondurile Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", realizate în vederea implementării domeniului major de intervenţie 1.2 "Accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare" din cadrul axei prioritare 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient".
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul economiei,

Andrei Dominic Gerea

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 729 din data de 27 noiembrie 2013