ORDIN nr. 575 din 25 aprilie 2016 privind modificarea Ghidului solicitantului pentru Programul operaţional "Asistenţă tehnică" 2014-2020, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr.
2.805/2015
În baza art. 9 pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr.
398/2015
pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013,
În temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
43/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul fondurilor europene
emite următorul ordin:
Art. I
Ghidul solicitantului pentru Programul operaţional "Asistenţă tehnică" 2014-2020, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr.
2.805/2015
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 şi 768 bis din 15 octombrie 2015, se modifică după cum urmează:
1.
La secţiunea II "Eligibilitatea solicitanţilor, activităţilor şi cheltuielilor", subsecţiunea II.2 "Eligibilitatea solicitanţilor şi activităţilor pe fiecare tip de acţiune" se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
2.
Anexa nr. 12 - Decizia de finanţare se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.
3.
Anexa nr. 13 - Contractul de finanţare se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezentul ordin.
4.
Tabelul 6.3 "Bugetul pe surse de finanţare şi categorie de intervenţie" din anexa nr. 14a - Cererea de finanţare se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezentul ordin.
Art. II
Pentru proiectele depuse, beneficiarii vor transmite Autorităţii de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, tabelul 6.3 "Bugetul pe surse de finanţare şi categorie de intervenţie" revizuit conform formularului din anexa nr. 4 la prezentul ordin, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal sau persoana împuternicită de către acesta.
Art. III
- Anexele nr. 1-4
*)
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul fondurilor europene,
Carmen Aura Răducu
____
*)
Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 352 din data de 9 mai 2016