NORMĂ nr. 7 din 16 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 11/2007 privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii administrate privat şi administratorii acestora
Având în vedere prevederile art. 51 alin. (4)-(6) şi ale art. 105-110 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 26 martie 2014,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară emite următoarea normă:
Art. I
Norma nr. 11/2007 privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii administrate privat şi administratorii acestora, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 32/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 2 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
Prezenta normă reglementează procedura de acordare şi retragere a avizului auditorului financiar pentru fondurile de pensii administrate privat şi administratorii acestora."
2.La articolul 14 alineatul (2) litera f), după punctul (iii) se introduc două noi puncte, punctele (iv) şi (v), cu următorul cuprins:
"(iv)calculul şi evidenţa comisioanelor privind activitatea de marketing;
(v)calculul şi evidenţa veniturilor administratorului constituite conform art. 85 din Lege;"
3.La articolul 14 alineatul (3), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) o referire cu privire la respectarea prevederilor legale care vizează:
(i)calculul, convertirea şi evidenţa contribuţiilor individuale ale participanţilor la fondurile de pensii administrate privat;
(ii)calculul şi evidenţa comisionului constituit conform prevederilor art. 86 alin. (1) din Lege;
(iii)calculul şi evidenţa activelor fondurilor de pensii administrate privat, inclusiv a dividendelor de încasat;
(iv)calculul şi evidenţa operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate prin conturile fondului de pensii administrat privat;
(v)calculul şi evidenţa transferurilor participanţilor între fondurile de pensii administrate privat;
(vi)calculul şi evidenţa utilizării activului personal net al participantului la un fond de pensii privat, în caz de invaliditate şi în caz de deces;
(vii)calculul şi evidenţa provizioanelor tehnice constituite de administrator, categoriile de active admise să acopere provizioanele tehnice ale administratorului constituite de administrator, precum şi regulile de diversificare pentru activele admise să acopere provizioanele tehnice constituite de administrator;
(viii)calculul şi evidenţa garanţiei minime pentru fiecare participant al fondului de pensii private, prevăzute la art. 135 alin. (2) din Lege;"
4.Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV: Răspunderea juridică"
5.După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 22, cu următorul cuprins:
"Art. 22
Perioada de auditare a unui administrator, respectiv a unui fond de pensii administrat privat de către acelaşi auditor financiar este de maximum 5 ani."
Art. II
Prevederile prezentei norme se aplică începând cu raportul de audit aferent exerciţiului financiar 2014.
-****-

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Daniel Dăianu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 306 din data de 25 aprilie 2014