ORDIN nr. 73 din 19 iulie 2016 privind aprobarea Protocolului încheiat între Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Ministerul Tineretului şi Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
În conformitate cu:
- anexa nr. 3/39 din Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015 privind aprobarea programelor proprii desfăşurate de către Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989;
- prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,
În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,
secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 emite prezentul ordin.
Art. 1
Prin prezentul ordin se aprobă Protocolul încheiat între Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Ministerul Tineretului şi Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,

Adrian Sanda

ANEXĂ: PROTOCOL privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

NR. 8.612 DIN 19 iulie 2016

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAŞTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1989

NR. 18/7.995 din 19 iulie 2016

Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare S.S.R.M., cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp B, etajul 3, tel.: 021.3198626, fax 021.3198628, CUI 4266499, cont RO03TREZ23A680100570201X deschis la ATCPMB, reprezentat prin domnul Adrian Sanda - secretar de stat,
şi
Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, tel.: 021.3076417, fax: 021.3076418, CUI 26604620, cont IBAN RO24TREZ7005003XXX004585, reprezentat prin doamna Elisabeta Lipă - ministru, au convenit următoarele:
Art. 1
(1)În vacanţa şcolară şi universitară din vara anului 2016, cele două părţi vor colabora pentru realizarea programului de trimitere în centrele de agrement, respectiv bazele turistice proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului (în cazul preşcolarilor şi elevilor) sau în locaţiile private acreditate de Ministerul Tineretului şi Sportului în cazul studenţilor care urmează la zi cursurile universitare şi de maşter în instituţiile de învăţământ superior acreditate, conform legii.
(2)Beneficiarii acestui program sunt preşcolari, elevi, studenţi ai căror părinţi deţin certificate doveditoare a calităţii de revoluţionar eliberate în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Vârsta maximă a beneficiarilor acestui program pentru participare în tabără este de 26 de ani.
Art. 2
(1)Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare Direcţii, va pune la dispoziţia S.S.R.M. ofertele centrelor de agrement, respectiv a bazelor turistice din administrarea Ministrului Tineretului şi Sportului.
(2)Pentru a selecta centrul de agrement respectiv baza turistică, perioada şi oferta de preţ, părinţii beneficiarilor sau asociaţiile de revoluţionari - organizatori de grupuri se vor prezenta pentru informare la Direcţii. Rezervarea locurilor în tabăra se face direct de către S.S.R.M.
Art. 3
(1)S.S.R.M. va asigura finanţarea cheltuielilor legate de cazarea şi masa copiilor prevăzuţi la art. 1, în baza Legii bugetului de "stat pe anul 2016 nr. 339/2015, achitând contravaloarea cheltuielilor prilejuite de serviciile acordate de tabără, direct, prestatorilor de servicii (Direcţii sau operatori economici privaţi acreditaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 1).
(2)Centralizarea, corespondenţa şi asigurarea finanţării cheltuielilor prilejuite de cazarea şi masa participanţilor se vor asigura de către Compartimentul buget al S.S.R.M, astfel încât plata către direcţiile/operatorii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 1 să se realizeze în maximum 15 zile calendaristice de la finalizarea taberei.
(3)Pentru efectuarea plăţilor, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/operatorii economici trebuie să aibă conturi deschise la Trezoreria Statului.
Art. 4
(1)Direcţiile/Operatorii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus vor transmite la S.S.R.M, în maximum 10 zile de la prestarea serviciului de cazare şi masă, factura detaliată a cheltuielilor (preţ cazare, preţ masă), însoţită de xerocopia avizului din partea S.S.R.M. şi de tabelul cu persoanele avizate de S.S.R.M., confirmate de către reprezentantul legal al prestatorului de servicii (nume, prenume, calitate, semnătura şi ştampila unităţii) şi de către însoţitorul/însoţitorii legal/legali al/ai grupului (reprezentant - conducător/conducători grup din partea asociaţiilor de revoluţionari sau cadre didactice), avizaţi pentru participarea în tabără de către S.S.R.M. (nume, prenume, BI/CI, semnătura, calitate) că au participat efectiv la tabără.
(2)Factura va fi însoţită şi de xerocopia contractului încheiat între prestatorul de servicii (Direcţiile, respectiv operatorul economic privat, în a căror locaţii s-au desfăşurat taberele) şi S.S.R.M.
Art. 5
Direcţiile răspund de primirea grupurilor în cazul în care taberele se desfăşoară în centrele de agrement, respectiv bazele turistice proprii Ministerului Tineretului şi Sportului.
Art. 6
(1)Ministerul Tineretului şi Sportului va publica pe site-ul propriu lista operatorilor economici acreditaţi şi tarifele practicate de aceştia.
(2)Direcţiile prin care se vor face rezervările vor solicita ofertele de preţ de la direcţiile care primesc beneficiarii programului şi le vor pune la dispoziţia părinţilor sau asociaţiilor de revoluţionari.
Art. 7
Sumele reprezentând valoarea serviciilor prestate de tabere în favoarea copiilor prevăzuţi la art. 1 sunt suportate din bugetul S.S.R.M., aprobat pe anul 2016 în cuantum de până la 600 lei/copil/sejur tabără/cazare şi masă, pe serie de 6-7 zile.
Art. 8
Numărul maxim de copii care vor beneficia de prezentul protocol este de 340.
Art. 9
Sumele facturate de către Direcţii/operatorii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus se vor vira de către S.S.R.M. în termen de 15 zile de la finalizarea taberei, conform cu factura şi documentele prevăzute la art. 4, în conturile deschise la Trezoreria Statului şi comunicate de către aceştia.
Art. 10
Pentru copiii care nu au avizul S.S.R.M. şi care beneficiază de serviciile de tabără, cheltuielile nu vor fi decontate de către S.S.R.M. şi se suportă de către părinţii acestora sau de către organizatorii de grup.
Art. 11
În cazul în care părinţii/organizatorii de grup optează pentru o tabără care presupune cheltuieli mai mari decât subvenţia de până la 600 lei/copil/sejur/cazare şi masă (6-7 zile) suportată de S.S.R.M., aceştia vor plăti diferenţa.
Art. 12
Orice modificare a prezentului protocol se va face cu acordul ambelor părţi.
Art. 13
Neînţelegerile dintre părţi se vor rezolva pe cale amiabilă, în caz contrar, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente.
Art. 14
Prezentul protocol se încheie în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Art. 15
Prezentul protocol se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
-****-

p. Ministrul tineretului şi sportului,

Andrei Popescu,

secretar de stat

Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor

luptătorilor împotriva regimului comunist

instaurat în Romania în perioada 1945-1989,

Adrian Sanda,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 648 din data de 24 august 2016