ORDIN nr. 2097 din 11 august 2015 pentru modificarea pct. 1 al cap. B din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu
Având în vedere prevederile art. 81 alin. (4) şi ale art. 228 alin. (2) şi (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. I
1.La anexa nr. 1, capitolul B din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 17 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1. Regimul de declarare derogatoriu aprobat îşi încetează valabilitatea:
a) la data aprobată pentru încetarea acestuia;
b) începând cu luna în care nu mai este îndeplinită oricare dintre condiţiile prevăzute la cap. A pct. 3;
c) începând cu luna în care, potrivit legii, în sarcina contribuabilului sunt instituite noi obligaţii declarative pentru impozite, taxe şi contribuţii datorate la bugetul de stat."
Art. II
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 634 din data de 20 august 2015