DECIZIE nr. 116 din 5 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7.721/99/2012 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.587D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Vasile Mahu a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2.571/2012 din 13 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.721/99/2012, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Excepţia a fost invocată de instanţa de judecată, din oficiu, într-un dosar având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ-fiscal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ fiscal nu poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, fiind îngrădit dreptul său de acces la justiţie prin contestarea în faţa instanţei a actului vătămător în situaţia în care organul fiscal refuză expres soluţionarea contestaţiei administrative sau nu soluţionează această contestaţie în termenul legal de 30 de zile. În această situaţie, partea vătămată poate doar să solicite instanţei de contencios administrativ obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei administrative.
Dar, în acest caz, soluţionarea litigiului fiscal nu mai are loc într-un termen rezonabil şi într-o manieră echitabilă, ci se face în detrimentul intereselor procesuale ale contribuabilului şi în favoarea organului fiscal care, prin refuzul de soluţionare a cererii în termenul legal, împiedică accesul contribuabilului la instanţa de contencios administrativ şi soluţionarea litigiului fiscal într-un termen rezonabil.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004 şi Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii ce au următoarea redactare:
"(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o persoană publică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul fiscal, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a statuat că, având în vedere dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei.
Curtea a mai reţinut că în toate cazurile, ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal.
De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecătoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul său nr. 7.721/99/2012.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 272 din data de 15 mai 2013