Document embed

DECIZIE nr. 256 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Hrimiuc, Dorina Hrimiuc şi Ana Hrimiuc în Dosarul nr. 15.126/94/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 199D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, autorul acesteia urmăreşte, în concret, modificarea normelor procesual penale în materia contestării hotărârilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, în sensul de a obţine şi pentru sine, în calitatea procesuală pe care o are de parte civilă, posibilitatea de a ataca o astfel de hotărâre, aşa încât, având în vedere aceste aspecte, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că excluderea părţii civile de la contestarea hotărârilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale este justificată, de vreme ce, pe de-o parte, aceste măsuri privesc dreptul la libertate al inculpatului, care este personal, iar, pe de altă parte, titular al acţiunii penale este Ministerul Public.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 153C/DL din data de 28 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.126/94/2014, Tribunalul Ilfov - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Hrimiuc, Dorina Hrimiuc şi Ana Hrimiuc într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de către aceştia împotriva Încheierii penale nr. 240 din data de 17 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Buftea, prin care s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea de prelungire a arestării preventive a inculpatului Cosmin Răzvan Mareş, iar, în temeiul art. 237 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 218 din acelaşi cod, s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că, prin raportare strict la art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţia inadmisibilităţii invocată de către inculpat cu privire la contestaţia formulată de către aceştia împotriva încheierii prin care s-a dispus cu privire la măsura arestării preventive este admisibilă, însă procesul penal are în vedere un cumul de norme penale de care trebuie să se ţină seama. Astfel, în conformitate cu art. 8 teza întâi din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, iar, conform art. 32 şi 33 din acelaşi cod, subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, aşa încât aceştia din urmă trebuie să aibă posibilitatea să se apere, or, în cazul de faţă, partea civilă nu are posibilitatea să se apere şi nu are acces la instanţă. În continuare, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât legiuitorul a omis să precizeze că şi alte persoane pot formula contestaţie împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, invocând dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), raportat la garanţiile procesuale şi la drepturile părţilor.

6. Tribunalul Ilfov - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin raportare la art. 16 din Constituţie, egalitatea în faţa legii se păstrează pentru toţi participanţii procesuali care au aceeaşi calitate procesuală, toţi inculpaţii putând face contestaţii, conform art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, fără nicio discriminare, şi, de asemenea, toate părţile civile neavând posibilitatea de a formula contestaţii, în temeiul aceloraşi prevederi legale, fără nicio discriminare. Totodată, raportat la dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, constată că orice persoană vătămată are acces la justiţie, deoarece, conform art. 374 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanţa de judecată are obligaţia de a pune în vedere persoanei vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, faptul că se poate constitui parte civilă în cauză, că poate cere administrarea de probe şi că, ulterior, poate să îşi majoreze sau să îşi restrângă pretenţiile civile formulate, că poate cere introducerea de părţi responsabile civilmente în cauză, conform art. 19-23 din Codul de procedură penală, şi, de asemenea, potrivit art. 25 şi art. 397 din acelaşi cod, instanţa penală este obligată să soluţioneze şi acţiunea civilă cu caracter alăturat acţiunii penale. Faptul că partea civilă nu poate formula contestaţie împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive nu "paralizează" accesul acesteia la instanţă, articolele din Codul de procedură penală, menţionate anterior, asigurând un acces eficient al părţii civile la instanţa penală. Arată totodată că, în această materie, legiuitorul a avut în vedere faptul că măsurile preventive tind să restrângă doar drepturile inculpatului, în niciun caz drepturile părţii civile. Aşadar, partea civilă nu are interesul, ca, în temeiul art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, să conteste o încheiere care nu îi afectează niciun drept material sau procesual.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală "Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale", care au următorul conţinut: "Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare."

11. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea de drepturi şi art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Codului de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă [art. 202 alin. (4) lit. a)-e)]. Măsurile preventive sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie starea de libertate a suspectului sau a inculpatului, concretizându-se în privarea acestuia de libertate, în cazul reţinerii, al arestării preventive şi al arestului la domiciliu, fie alte drepturi sau libertăţi fundamentale, în cazul controlului judiciar şi în cel al controlului judiciar pe cauţiune. Analizând, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, faptul că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie, implicit putând afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale.

13. Curtea reţine că scopul pentru care pot fi dispuse măsurile preventive este reglementat în art. 202 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală şi rezidă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia". Totodată, cu valoare de principiu, art. 9 alin. (2) din Codul de procedură penală statuează asupra caracterului excepţional pe care trebuie să îl aibă măsurile preventive în procesul penal raportat la regula instituită în alin. (1) al aceluiaşi articol, potrivit căreia în cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate şi siguranţă.

14. În continuare, Curtea reţine că legiuitorul actual a realizat o sistematizare a procedurilor în materia măsurilor preventive în titlul V - "Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale", capitolul I, secţiunea 1, art. 203 alin. (5) stabilind expres natura cauzelor ce fac obiectul reglementării, respectiv cereri, propuneri, plângeri, contestaţii; natura hotărârii ce se pronunţă - încheiere motivată; caracterul şedinţei de judecată şi al şedinţei de pronunţare - cameră de consiliu. În continuare, art. 204 şi 205 din Codul de procedură penală reglementează, în mod expres, regimul juridic al căii de atac (contestaţie) împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv judecătorul de cameră preliminară dispun asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară, fiind prevăzute: titularii contestaţiei, termenul de declarare, competenţa funcţională şi materială [art. 204 alin. (1), (2), art. 205 alin. (1) şi (2)], caracterul nesuspensiv de executare [art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3)], termenul de soluţionare [art. 204 alin. (4) şi (5), art. 205 alin. (4) şi (5)], garanţiile procesuale [prezenţa părţilor, a procurorului, asistenţa juridică - art. 204 alin. (6)-(9), art. 205 alin. (6)-(9)]; soluţiile ce se pot pronunţa [art. 204 alin. (10)-(12), art. 205 alin. (10)].

15. Totodată, analizând prevederile art. 203 alin. (5) raportat la art. 204 şi 205 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea reglementează controlul judiciar imediat, realizat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv judecătorul de cameră preliminară, de la instanţa ierarhic superioară, asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive dispuse, prin încheiere, în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura camerei preliminare, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv judecătorul de cameră preliminară, mijlocul procedural pus la îndemâna inculpatului, respectiv a procurorului fiind contestaţia formulată în termen de 48 de ore de la pronunţarea sau, după caz, de la comunicarea încheierii.

16. În continuare, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică normele procesual penale ale art. 204 alin. (1) din perspectiva omisiunii legiuitorului de a reglementa şi pentru partea civilă din procesul penal calitatea de titular al dreptului de a exercita calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale.

17. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine, în primul rând, că legiuitorul a reglementat calitatea de titular al dreptului de a exercita calea de atac, în această materie, doar pentru inculpat şi procuror, având în vedere caracterul contestaţiei, în această materie, de cale de atac pentru proceduri urgente şi hotărâri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, Curtea constată că, în procedura soluţionării contestaţiei, reglementată de art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, deci nu se soluţionează latura penală şi nici latura civilă a cauzei, aşa încât faptul că partea civilă din procesul penal nu are calitatea de titular al dreptului de a exercita contestaţia în această materie este justificat de caracterul special al procedurii, legiuitorul urmărind să asigure, prin aceasta, controlul judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta libertatea individuală ori alte drepturi şi libertăţi fundamentale ale inculpatului.

18. Totodată, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat calitatea de titular al dreptului de a exercita calea de atac, în această materie, doar pentru inculpat şi procuror, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie care fac referire la existenţa unui drept, a unei libertăţi sau a unui "interes legitim" al persoanei, ca o condiţie esenţială pentru a avea acces la justiţie. De asemenea, art. 129 din Constituţie stipulează că "părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, raţiunea pentru care legiuitorul nu a reglementat calitatea de titular al dreptului la contestaţie, în această materie, şi pentru partea civilă este aceea că această parte din procesul penal nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestaţiei prin care, astfel cum s-a arătat, se asigură controlul judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale inculpatului. Cât priveşte partea civilă, Curtea reţine că acesteia nu îi este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. De altfel, din analiza art. 85 alin. (1) raportat la art. 81 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul procedură penală rezultă dreptul părţii civile de a propune, în cursul judecăţii, administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii atât asupra laturii penale, cât şi asupra laturii civile a procesului, precum şi dreptul de a formula orice alte cereri care contribuie la soluţionarea laturii penale şi/sau a laturii civile a cauzei, însă în limitele calităţii sale procesuale şi ale interesului său legitim, precum şi în condiţiile prescrise de lege. Totodată, partea civilă are dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României. Informaţiile privind stadiul urmăririi penale trebuie să se refere, în esenţă, la principalele acte procesuale dispuse, respectiv începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea unor măsuri asigurătorii, de siguranţă sau preventive, stadiul temporal al administrării mijloacelor de probă. Curtea reţine că partea civilă, care participă în calitate de persoană vătămată în aceeaşi cauză, are dreptul de a fi informată cu privire la punerea inculpatului în libertate în orice mod, în cazul în care inculpatul este privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. De asemenea, legiuitorul, prin normele procesual penale ale art. 409 alin. (1) lit. c) a stabilit printre titularii dreptului la apel şi partea civilă care poate formula apel împotriva hotărârilor nedefinitive, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă a procesului, devoluând, prin apelul ei, fondul cauzei.

19. Curtea reţine că singurii care pot justifica un drept, respectiv un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestaţiei, în această materie, sunt inculpatul, de vreme ce dispunerea unei măsuri preventive cu privire la acesta constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale individuale ori a altor drepturi şi libertăţi fundamentale, şi procurorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 131 alin. (1) potrivit căruia, "în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", acesta din urmă având în cadrul procesului penal atât atribuţia de a supraveghea şi efectua urmărirea penală [potrivit art. 55 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], cât şi de a formula şi exercita contestaţiile şi căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti [art. 55 alin. (3) lit. f) din acelaşi cod].

20. Prin urmare, de vreme ce partea civilă nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se dispune în cursul urmăririi penale cu privire la măsurile preventive, Curtea nu poate reţine că prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie.

21. Totodată, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat calitatea de titular al dreptului de a formula contestaţie în această materie atât pentru inculpat, cât şi pentru procuror, în virtutea respectării echităţii procedurii, prevăzută de textul de lege criticat, potrivit căreia în urmărirea penală trebuie să existe o egalitate a armelor între apărare şi acuzare. De altfel, şi instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că, dacă este vorba despre o privare de libertate, se impune o dezbatere în contradictoriu, cu respectarea principiului egalităţii armelor între procuror şi persoana deţinută (Hotărârea din 21 octombrie 1986, pronunţată în Cauza Sanchez-Reisse împotriva Elveţiei, paragraful 51, Hotărârea din 12 decembrie 1991, pronunţată în Cauza Toth împotriva Austriei, paragraful 84, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kampanis împotriva Greciei, paragraful 47 şi Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Wloch împotriva Poloniei, paragraful 126, Hotărârea din 17 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Catal împotriva Turciei, paragraful 32).

22. De altfel, este competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate acestea, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie făcând referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Aşadar, stabilirea căilor de atac şi a încheierilor care sunt supuse acestora este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului, şi se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiţiei.

23. În plus, Curtea constată că, deşi contestaţia este o cale de atac nou introdusă de legiuitor, soluţia legislativă anterioară, reglementată în art. 140³ din Codul de procedură penală de la 1968, cât priveşte calea de atac a recursului împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive, era identică, din perspectiva titularilor dreptului de a formula recurs, aceasta stabilind că "Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă."

24. Cât priveşte invocarea de către autorii excepţiei a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea nu poate reţine o inegalitate de tratament în ceea ce priveşte accesul la calea de atac a contestaţiei împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, între inculpat şi procuror, pe de o parte, şi partea civilă, pe de altă parte, chiar dacă toţi aceşti participanţi la procesul penal au aceeaşi calitate, de părţi, de vreme ce această din urmă parte, astfel cum am arătat, nu justifică apărarea unor interese legitime specifice într-o astfel de procedură. Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât se impune aplicarea unui tratament juridic diferit dacă situaţia de fapt nu este identică. Astfel, trebuie avută în vedere poziţia procesuală diferită a inculpatului, respectiv a procurorului şi a părţii civile şi deci situaţiile juridice diferite în care aceştia se găsesc în procedura căii de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, fără însă ca, în acest mod, să fie afectată egalitatea participanţilor la procesul penal. De altfel, textul de lege criticat nu afectează cu nimic dreptul părţii civile din procesul penal, prevăzut de art. 85 alin. (1) raportat la art. 81 din Codul de procedură penală, de a formula orice alte cereri care ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Hrimiuc, Dorina Hrimiuc şi Ana Hrimiuc în Dosarul nr. 15.126/94/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, şi constată că dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 328 din data de 14 mai 2015