DECIZIE nr. 345 din 14 august 2013 privind revocarea unui membru al Plenului Consiliului Economic şi Social, reprezentant al societăţii civile
În temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Art. 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, se revocă din calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social domnul Ioan Cindrea, reprezentant al societăţii civile din partea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România - UNCJR.
Art. 2
Decizia prim-ministrului nr. 340/2013 privind numirea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 1 august 2013, se modifică în mod corespunzător.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Morar

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 516 din data de 14 august 2013