DECIZIE nr. 13 din 12 noiembrie 2012 privind examinarea recursurilor în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă
Dosar nr. 14/2012

Livia Doina Stanciu

- preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea

- preşedintele Secţiei I civile

Ionel Barbă

- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Roxana Popa

- preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Corina Michaela Jîjîie

- preşedintele Secţiei penale

Constantin Brânzan

- judecător la Secţia a II-a civilă

-judecător - raportor

Marian Budă

- judecător la Secţia a II-a civilă

Elena Cârcei

- judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Chioseaua

- judecător la Secţia a II-a civilă

Mariana Cârstocea

- judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu

- judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache

- judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă

- judecător la Secţia a II-a civilă

Aurelia Motea

- judecător la Secţia a II-a civilă

Tatiana Gabriela Năstase

- judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor

- judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu

- judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar

- judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau

- judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Elena Popoiag

- judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş

- judecător la Secţia I civilă

Viorica Lungeanu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dragomir

- judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir

- judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 14/2012 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 3306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, şi ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a desemnat un reprezentat pentru susţinerea recursului în interesul legii, însă acesta nu a fost prezent.
La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că încheierile prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) sunt supuse căii de ataca recursului.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă".
2. Examenul jurisprudenţial
În urma verificărilor jurisprudenţei s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, instanţele statuând diferit în privinţa căii de atac ce poate fi exercitata împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit cambie, bilet la ordin şi cec.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
3.1. Unele instanţe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate pot fi atacate cu recurs.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de învestire pronunţată de judecătorie nu este supusă apelului, iar, conform art. 106 din acelaşi act normativ, aceleaşi norme sunt aplicabile şi biletului la ordin.
S-a arătat că normele anterior menţionate sunt derogatorii de la dreptul comun, cu referire la dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate fată de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.
Relativ la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conţinute în art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit dispoziţiilor art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.
În considerarea caracterului unitar al procedurii execuţionale cambiale, aceste instanţe au apreciat că încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conţinute de art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
3.2. Alte instanţe au statuat că Încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestora este inadmisibil, în lipsa unei prevederi normative exprese.
4. Opinia procurorului general
Exprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat că primul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera şi spiritul legii şi, în consecinţă, încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate pot fi atacate cu recurs, având în vedere următoarele argumente:
Potrivit art. 374 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 459/2006: „Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie."
De asemenea, prin art. 1 pct. 16 din Legea nr. 459/2006 s-a introdus în Codul de procedură civilă şi art. 3741, care prevede că: „înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie."
Prin Decizia în interesul legii nr, 4 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.
Considerentele formulate pe calea deciziei precedente şi principiile directoare ce se desprind din aceasta se regăsesc mutatis mutandis şi în problema de drept privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.
Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 1,3 şi 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din
Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, se învesteşte cu formulă executorie, iar încheierea de învestire nu este supusă apelului.
Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.
Totodată, aceeaşi reglementare se regăseşte si în privinţa cecului, fiind conţinută de art. 53 alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 8 si 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993.
S-a constatat astfel că dispoziţiile cuprinse în art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934' asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, integrându-se unei proceduri execuţionale cambiale lato sensu, privită ca un tot unitar, au un caracter special, derogator de la normele de drept comun conţinute în art. 3733 alin. V din Codul de procedură civilă, potrivit cărora -. „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestim cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac".
Conflictul dintre legea specială anterioară şi legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală - specialia generalibus derogant -, iar O normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară.
Or, normele tranzitorii din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care art. 3733 alin. 11 a fost introdus în Codul de procedură civilă, nu cuprind nicio dispoziţie de abrogare expresă a normelor speciale contrare, conţinute în legile nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, dispoziţiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se aplica cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 373 alin. 11 din Codul de procedură civilă.
5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi
Prin Adresa nr. 1.066/25A din 25 mai 2012 Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a solicitat pronunţarea unei decizii în interesul legii în vederea soluţionării problemei de drept referitoare la posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, şi anume cambie, bilet la ordin şi cec.
Având în vedere că instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Galaţi au pronunţat soluţii divergente, în sensul că unele complete au considerat că încheierea prin care se învesteşte cu formulă executorie un titlu de credit este fără cale de atac, iar alte complete au apreciat că această încheiere poate fi atacată cu recurs, judecătorii Secţiei I Civile au precizat că împărtăşesc opinia potrivit căreia această încheiere nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în condiţiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
6. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit în cauză, conform art. 3306 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) este admisibilă calea de atac a recursului.
În motivarea acestei opinii, judecătorul raportor a reţinut că pentru soluţionarea problemei de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii trebuie avute în vedere mai multe
dispoziţii legale, din a căror analiză coroborată să se poată desluşi voinţa legiuitorului cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei căi de atac referitoare la soluţia de admitere a cererii privind învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, şi anume:
1. La data intrării ta vigoare, ta anul 1934, a legilor nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 4 şi 106 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, dispoziţiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de învestire a cambiei,
biletului la ordin şi cecului nu era supusă apelului, această dispoziţie fiind prevăzută expres în articolele precizate („încheierea de Investire nu este supusă apelului").
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934* asupra cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului, dispoziţiile celor două legi referitoare la exercitarea caii de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului au fost menţinute, în sensul că aceste încheieri nu sunt supuse apelului (potrivit art. IV şi, respectiv, art. IX).
Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 a fost aprobată prin Legea nr. 83/1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului, emise ta baza Legii nr. 58/1993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe, precum şi a contractării unor împrumuturi de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 14 octombrie 1994.
2. În sens contrar, dispoziţiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă stipulează în mod expres că hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului şi, în consecinţă, având în vedere că dispoziţiile art. 255 alin. 2 precizează că şi încheierile date de instanţă sunt considerate hotărâri judecătoreşti, este evident că voinţa legiuitorului este în sensul stabilirii căii de atac a recursului şi împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit.
S-a apreciat că această contradictorialitate este numai de formă, şi nu de fond, deoarece la data adoptării şi publicării Ordonanţei Guvernului nr. 11/1993, precum şi a Legii nr. 83/1994 erau ta vigoare dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, potrivit Legii nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi, în consecinţă, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul suprimării oricărei căi de atac, avea posibilitatea să prevadă expres acest aspect, însă din examinarea textelor precizate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că, menţinând dispoziţiile legilor nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 şi, respectiv, Legea nr. 83/1993, în sensul că încheierea de învestire nu este supusă apelului, legiuitorul a conferit numai posibilitatea atacării cu recurs a acestei încheieri.
Având în vedere că dispoziţiile precizate ale Ordonanţei Guvernului nr. 11/1993, validitate prin Legea nr. 83/1993, au fost legiferate când reglementările Codului de procedură civilă privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii erau în vigoare, este evident că legiuitorul avea posibilitatea să prevadă, în mod expres, că încheierea de învestire a unui titlu de credit nu este supusă niciunei căi de atac (apel sau recurs), însă, în lipsa unei precizări exprese în acest sens, este evident că legiuitorul a înţeles să excludă numai calea de atac a apelului, urmând ca împotriva acestei încheieri să se poată exercita calea de atac a recursului.
Un alt argument în favoarea tezei că legiuitorul îşi manifestă expres voinţa de a stabili că unele hotărâri sau încheieri sunt irevocabile, prin precizarea făcută în textele care reglementează anumite materii, este susţinut de următoarele dispoziţii legale, prezentate exemplificativ:
a) art. 573 din Codul de procedură civilă: „Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor prevăzute la art. 572 să se facă de îndată, fără somaţie
b) art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă stipulează expres că cererea formulată împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 se soluţionează prin încheiere irevocabilă;
c) art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă - încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac;
d) art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă -”Hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.
e) art. 3733 alin. V din Codul de procedură civilă „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac."
Astfel fiind, s-a apreciat că în situaţiile în care legiuitorul a considerat necesar instituirea unui regim derogatoriu de la regula generală potrivit căreia hotărârile (inclusiv încheierile) sunt supuse unei căi de atac (apel sau recurs) a prevăzut în mod expres acest fapt, precizând că, în anumite cazuri, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac sau este irevocabilă.
Reglementările din Codul de procedură civilă în temeiul cărora încheierea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie este supusă căii de atac a recursului, cu referire la art. 299 alin. 1 coroborat cu art. 255 alin. 2, au caracterul unei norme generale, iar reglementările din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, preluate şi în Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 şi, respectiv, Legea nr. 83/1993 au caracterul unei norme speciale şi, potrivit principiului specialia generalibus derogant, ar trebui să se aplice cu prioritate, însă, pe de altă parte, potrivit tot unui principiu de drept, ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dacă legiuitorul nu a precizat expres caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită a unui titlu de credit, ci a menţionat doar că încheierea nu este supusă apelului, per a contrario rezultă, fără putinţă de tăgadă, că voinţa legiuitorului este în sensul posibilităţii exercitării căii de atac a recursului împotriva acestei încheieri.
În raport cu considerentele expuse, s-a concluzionat ta sensul admisibilităţii exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit, însă pentru rigoarea, claritatea şi limitarea posibilităţilor de interpretare a unei dispoziţii legale s-a subliniat că era benefic dacă legiuitorul îşi exprima sintetic şi precis voinţa, în sensul de a se fi precizat că împotriva acestor încheieri se poate exercita numai calea de atac a recursului.
7. Înalta Curte
Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.
Problema de drept care se cere a fi soluţionată prin recursul ta interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, ta raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a titlurilor de credit (cambie, bilet la ordin şi cec). Dispoziţiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că „încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului", iar potrivit art. 106 din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.
În ceea ce priveşte cecul, aceeaşi reglementare este prevăzută prin dispoziţia art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, art. 3733 alin. V din Codul de procedură civilă stabileşte că „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac".
Din economia textelor legale precizate, rezultă că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, având în vedere următoarele considerente:
Art. 61 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, instituie caracterul de titlu executoriu pentru cambie, iar alin. 3 reglementează competenţa judecătoriei de a învesti cambia cu formula executorie. Acest din urmă alineat a format obiectul unui recurs în interesul legii soluţionat de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4/2009, obligatorie pentru instanţe, care a statuat că dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formula executorie pentru a fi puse în executare. Dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă stabileau la acea epocă, şi în prezent, că „înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără formulă executorie".
Prin urmare, prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, cărora prin decizia menţionată li s-a reţinut caracterul de normă specială în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, atunci când se impune, se completează cu norma generală din Codul de procedură civilă, care, în materia învestirii cu formula executorie este reprezentată de alin. 1 şi, respectiv, alin. 11 al art. 3733.
Este şi situaţia complinirii dispoziţiei alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, mai sus redate, cu prevederile art. 373*3 alin. 1 şi 11 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „încheierea prin care preşedintele instanţei respinge cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris [... ] poate fi atacată cu recurs de către creditor. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de ia pronunţare, pentru creditorul prezent, şi de la comunicare, pentru cel lipsă."
Conform alin. 11 al art. 3733 din Codul de procedură civilă „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac".
Aşadar, dreptul comun în materie de învestire cu formulă executorie instituie o unică şi exclusivă cale de atac pentru ipoteza respingerii cererii de învestire, recursul, iar, pentru exercitarea acestuia, un termen scurt, urgent, numai pentru
creditor, de 5 zile de la pronunţare, respectiv de la comunicare pentru creditorul lipsă.
Încheierea prin care se admite cererea de învestire nu este supusă niciunei căi de atac, conform dreptului comun execuţional.
Ca atare, este greşit a identifica dreptul comun în dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, deoarece această dispoziţie legală este plasată în Codul de procedură civilă în cartea a II-a „Procedura contencioasă", titlul V „Căile extraordinare de atac", care reglementează procedura ce se finalizează prin obţinerea unei hotărâri judecătoreşti ce poate deveni sau nu titlu executoriu în condiţiile legii, constituind drept comun pentru procedura contencioasă, în timp ce materia învestirii cu formula executorie este plasată în cartea a V-a „Despre executarea silită", o etapă procesuală distinctă, ale cărei dispoziţii se constituie în normă de drept comun în materie de executare silită, astfel cum a statuat şi Decizia în interesul legii nr. 4/2009.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, deci sistemul căilor de atac reglementat pentru faza contencioasă a procesului civil, se caracterizează prin termene lungi şi laxe, incompatibile şi în contradicţie cu principiile care definesc şi particularizează faza executării silite, caracterizată, de principiu, prin imprimarea unei promptitudini şi celerităţi pe care le reclamă finalitatea procedurii execuţionale, în special când executarea are ca obiect titlurile de credit, pentru raţiuni ce ţin de formalismul acestora, şi care se reflectă în termenele scurte ale căilor de atac, dacă sunt reglementate, regula fiind lipsa acestora.
Acolo unde legiuitorul codului de procedură civilă a dorit să se aplice prevederile şi regulile din cartea a II-a, a dispus expres aceasta, ca, de exemplu, prin art. 402 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă relativ la contestaţia la executare, astfel: „Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă se aplică in mod corespunzător".
Cum ultima modificare a dispoziţiei art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, a fost făcută de Legea nr. 11/1993, iar dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă au fost introduse ulterior, prin art. i pct. 67 din Legea nr. 219/2005, prevederea acesteia „încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului" trebuie transpusă în sistemul căilor de atac reglementat de dreptul comun în materia învestirilor cu formula executorie, cu care se completează, reprezentat de art. 3731, iar nu de art. 299 din Codul de procedură civilă, sistem care instituie ca unică şi exclusivă cale de atac recursul, dar numai pentru ipoteza respingerii cererii de învestire.
Prin urmare, apelul la care referă alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, semnificând, în acest context normativ mai sus evocat, recurs, încheierea de învestire a titlurilor de credit în speţă nu este supusă recursului.
Aplicarea dispoziţiei art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a dispoziţiei art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în forma complinită cu norma de drept comun reprezentată de art. 3731 alin. 11 din Codul de procedură civilă este confirmată de noua reglementare a Codului de procedură civilă în vigoare din februarie 2013.
Astfel, caracterul de titlu executoriu al titlurilor de credit este reglementat de art. 638 alin. (1) pct. 3 din noul Cod de procedură civilă: „Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie", iar art. 640 din acelaşi cod stabileşte: „Cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială".
Îndeplinirea condiţiilor este verificată de instanţa de executare conform art. 665 din noul Cod de procedură civilă, în termen de 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare silită, deci, în cadrul procedurii încuviinţării silite, finalizată printr-o încheiere care, în caz de admitere, nu este supusă niciunei căi de atac, iar, în caz de respingere, poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
Se impune şi observaţia că noul Cod de procedură civilă nu mai reglementează procedura învestirii cu formula executorie, renunţând la aceasta din raţiuni de celeritate a executării silite, principiu al executării silite consacrat expres de noul Cod de procedură civilă prin art. 626: „Statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit."
Cum art. 10 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2012 privind Codul de procedură civilă, normă tranzitorie, stabileşte că „Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formula executorie a unor hotărâri judecătoreşti sau a altui înscris, acestea vor fi puse în executare, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, fără a fi necesară învestirea cu formula executorie", rezultă că efectele prezentei decizii date în interesul legii încetează începând cu luna februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, când, astfel, devine caducă şi Decizia nr. 4/2009, pronunţată tot în interesul legii, în sensul necesităţii învestirii cu formula executorie a titlurilor executorii, bilet la ordin, cambie şi cec, precum şi considerentele acesteia, executorialitatea titlurilor de credit fiind reglementată prin chiar noul Cod de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte va admite recursul în interesul legii şi va statua în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 373- alin. V din Codul de procedură civilă, în sensul că încheierile prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit pe care le reglementează nu sunt supuse căii de atac a recursului,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

în numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, stabileşte că:
Încheierile prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) nu sunt supuse căii de atac a recursului.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Prim-magistrat-asistent,

Aneta Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 129 din data de 11 martie 2013