LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 2016 privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Prin prezenta lege se constituie un fond destinat plăţii drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2)Fondul este alimentat din sumele plătite cu titlu de despăgubire potrivit art. 2 şi 3 şi se utilizează pentru completarea sumelor plătite de la bugetul de stat, potrivit legii, persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3)Modul de constituire şi de administrare a fondului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2
(1)Persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a unor fapte care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală, producerea unor dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945 sunt obligate la plata unor prestaţii băneşti lunare, cu titlu de despăgubire.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică indiferent de forma de participare penală reţinută în sarcina persoanei condamnate.
(3)Hotărârea definitivă de condamnare se comunică de instanţa de executare Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 3
(1)Instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare, stabileşte durata pentru care se dispune plata despăgubirii, precum şi cuantumul lunar al despăgubirii.
(2)Durata pentru care se dispune plata despăgubirii nu poate fi mai mică de 5 ani.
(3)Cuantumul lunar al despăgubirii nu poate fi mai mic de 50% din venitul lunar net al persoanei condamnate şi nici mai mare de 75% din acest venit. Prin venit lunar net, în sensul prezentei legi, se înţelege venitul net provenit din pensii, salarii, chirii, drepturi de autor şi alte venituri lunare periodice.
(4)La stabilirea cuantumului lunar al despăgubirii şi a duratei, instanţa are în vedere criterii precum: fapta săvârşită, poziţia deţinută de persoana condamnată în aparatul de represiune al regimului totalitar comunist, amploarea activităţii acesteia, măsura în care, prin activitatea desfăşurată de aceasta, au fost lezate drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor.
Art. 4
În vederea garantării executării obligaţiei de plată a despăgubirii, luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra veniturilor prevăzute la art. 3 alin. (3) este obligatorie şi se dispune de către procuror ori, după caz, de instanţa de judecată, în condiţiile Codului de procedură penală.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 41 din data de 19 ianuarie 2016