HOTĂRÂRE nr. 247 din 15 mai 2013 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 30.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2013, pentru sprijinirea familiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţie de necesitate cauzată de incendiul produs într-un bloc de locuinţe din municipiul Huşi, judeţul Vaslui.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale

şi persoanelor vârstnice,

Georgeta Bratu,

secretar de stat

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXĂ:

Nr. crt.

Beneficiari

Adresa

Judeţul

Suma
- lei -

1.

Epure Bogdan Constantin

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R1, ap. 17

Vaslui

5.000

2.

Dogaru V. Laurenţiu

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R1, ap. 18

Vaslui

5.000

3.

Hîncu Constantin

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R1, ap. 19

Vaslui

5.000

4.

Chetran V. Tili

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R1, ap. 20

Vaslui

5.000

5.

Prodan Laurenţiu

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R2, ap. 17

Vaslui

5.000

6.

Clit Virginia

Municipiul Huşi, str. Fdt. Ştefan Ionescu nr. 2, sc. R2, ap. 18

Vaslui

5.000

TOTAL:

30.000

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 279 din data de 17 mai 2013