INSTRUCŢIUNI nr. 1 din 15 mai 2013 pentru modificarea Instrucţiunii nr. 6/2011 privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiari de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 116/2011
Art. I
Instrucţiunea nr. 6/2011 privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 116/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2012, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"- Art. 2
(1) Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de CNVM, respectiv societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, case de compensare şi operatori de piaţă/sistem, denumite în continuare entităţi, au obligaţia pentru exerciţiile financiare ale anilor 2011, 2012 şi 2013 de a întocmi, în scop informativ, în termen de 180 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, un al doilea set de situaţii financiare anuale în conformitate cu Standardele internaţionale de raportare financiară, obţinute prin retratarea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare anuale întocmite în baza evidenţei contabile organizate potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de CNVM."
Art. II
Prezenta instrucţiune intră în vigoare la data publicării acesteia şi a ordinului de aprobare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se publică în Buletinul şi pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară la adresa: www.cnvmr.ro.
-****-

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Dan Radu Ruşanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 297 din data de 24 mai 2013