DECIZIE nr. 69 din 21 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Rhaiem Khaled în Dosarul nr. 4.572/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.438D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu motivează pretinsa neconstituţionalitate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, textele de lege criticate necontravenind textelor convenţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5.494 din 3 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.572/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Rhaiem Khaled într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României, a interdicţiei de intrare în România instituită în privinţa sa pentru o perioadă de 6 luni, precum şi a cererii de prelungire a dreptului de şedere în scop de studii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că îndepărtarea, într-un termen de 15 zile, de pe teritoriul României a unui străin aflat în România în scop de studii, pentru motivul că nu şi-a prelungit dreptul de şedere din pricina faptului că a fost în imposibilitate temporară de a-şi achita taxa de studii, contravine art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece un asemenea motiv nu se înscrie în niciuna din ipotezele limitativ prevăzute de textul convenţional menţionat. Mai arată că nici instanţa nu are libertate de apreciere asupra caracterului necesar într-un stat democratic al măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României. Precizează că, în această situaţie, străinul aflat la studii în România, obligat să părăsească ţara pentru motivul neachitării taxei de studii, îşi vede încălcat dreptul la viaţă privată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul acesteia. Observă, totodată, că, de fapt, nu se ridică aspecte de constituţionalitate, ci de rezolvare a unor situaţii practice de aplicare a legii. Faptul că reclamantul nu a solicitat prelungirea dreptului de şedere deoarece familia sa nu i-a transmis sumele necesare achitării taxei de studii din cauza dificultăţilor economice şi a imposibilităţii de a transmite bani prin circuitul bancar nu pot constitui motivări în susţinerea unor aspecte de constituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, fiind pe deplin justificată obligaţia respectării de către străini a regulilor speciale ce constituie regimul şederii lor în România, având în vedere necesitatea oricărui stat de a controla fenomenul migraţiei. De asemenea, arată că străinii care doresc să îşi împlinească aspiraţiile intelectuale în România au obligaţia să îşi finalizeze studiile în intervalul de timp care le-a fost acordat sau, după caz, a fost prelungit dreptul de şedere în scop de studii în România.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:
- Art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii):
"(1) Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere, astfel:
a) în cazul studenţilor sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:
(...)
(ii) dovedesc că şi-au achitat taxele de studii";
- Art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i):
"(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formaţiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuţi la art. 81 alin. (1) sunt obligaţi să părăsească teritoriul României.
(...)
(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit, astfel:
a) în termen de 15 zile, pentru:
(i) străinul care a fost depistat fără drept de şedere". În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la condiţiile în care este permis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie raportate la art. 20 din Constituţie privitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în motivarea criticilor de neconstituţionalitate, autorul acesteia nu face decât să afirme pretinsa neconcordanţă dintre textele de lege ce formează obiectul excepţiei şi prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi de familie raportat la art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. În sprijinul acestei susţineri nu aduce, însă, niciun argument de natură constituţională, ci tinde să justifice imposibilitatea plăţii taxei de studii care a condus la refuzul prelungirii dreptului de şedere. Or, aprecierea măsurii în care anumite împrejurări de fapt corespund exigenţelor impuse în scopul respectării şi asigurării exerciţiului liber al drepturilor fundamentale prin Constituţie sau prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale intră în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului.
În plus, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind nemotivată şi, deci, inadmisibilă, şi prin prisma dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care impun cerinţa motivării sesizărilor. În jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că simpla menţionare a unor texte din Legea fundamentală, fără a se putea deduce în mod rezonabil în ce constă contrarietatea dintre acestea şi textele ce fac obiectul excepţiei, nu poate fi considerată ca o veritabilă motivare a acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Rhaiem Khaled în Dosarul nr. 4.572/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 155 din data de 22 martie 2013