RAPORT nr. 9641 din 20 mai 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Maramureş
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16-20 martie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Maramureş pentru anul 2014.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Maramureş au totalizat 24.240,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 17.240,00 lei şi din donaţii în sumă de 7.000,00 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 457 din data de 25 iunie 2015