HOTĂRÂRE nr. 276 din 9 aprilie 2014 pentru înfiinţarea sistemului privind protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase
Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.576/1989 al Consiliului,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta hotărâre defineşte termenii utilizaţi şi stabileşte autorităţile responsabile cu verificarea documentaţiei pentru obţinerea protecţiei indicaţiei geografice a băuturilor.
(2)Prevederile prezentei hotărâri se aplică băuturilor spirtoase, prevăzute în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.576/1989 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 39 din 13 februarie 2008.
Art. 2
În sensul prezentei hotărâri, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)certificarea băuturilor spirtoase - procedura prin care un organism de inspecţie şi certificare confirmă că produsul este autentic şi în conformitate cu dosarul tehnic;
b)organism de inspecţie şi certificare - entitate, în sensul art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, recunoscută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi acreditata în conformitate cu standardul SR EN 45011 sau cu standardul care îl înlocuieşte, SR EN 17065:2013 - Evaluarea conformităţii. Cerinţe pentru organisme care certifică produse, procese şi servicii;
c)dosarul tehnic - documentul care cuprinde date privind denumirea şi categoria băuturii spirtoase, inclusiv indicaţia geografică, descrierea băuturii spirtoase, definirea ariei geografice în cauză, descrierea metodei de obţinere a băuturii spirtoase, detalii care să justifice legătura cu mediul geografic sau cu originea geografică, numele şi adresa solicitantului şi se elaborează în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 110/2008;
d)cererea de înregistrare - documentaţia, elaborată în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008;
e)procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional - procedura prin care se acordă o perioadă delimitată în care orice persoană fizică sau juridică legitim interesată, stabilită în ţară, îşi poate declara opoziţia faţă de cererea de înregistrare;
f)înregistrarea indicaţiei geografice - data înregistrării în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 110/2008.
CAPITOLUL II: Verificarea cererii de înregistrare şi a conformităţii cu specificaţiile din dosarul tehnic
Art. 3
(1)Realitatea datelor cuprinse în cererea de înregistrare şi în dosarul tehnic se verifică şi se certifică de către organisme de inspecţie şi certificare a produselor agricole sau alimentare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 110/2008.
(2)Organismele de inspecţie şi certificare a produselor agricole sau alimentare trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 110/2008,
(3)Costurile aferente verificării şi certificării realităţii datelor cuprinse în cererea de înregistrare şi în dosarul tehnic, precum şi cele aferente controlului respectării dosarului tehnic sunt suportate de operatorii care fac obiectul controlului respectiv.
Art. 4
(1)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurala este autoritatea competentă cu atribuţii în verificarea documentaţiei pentru înregistrarea şi protecţia indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase.
(2)Procedura de verificare a documentaţiei pentru înregistrarea unei indicaţii geografice şi dobândirea protecţiei băuturilor spirtoase, procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional şi procedura de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(3)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă cu atribuţii în verificarea şi monitorizarea activităţii şi recunoaşterea organismelor de inspecţie şi certificare a băuturilor spirtoase.
(4)Regulamentul privind recunoaşterea organismelor de inspecţie şi certificare a băuturilor spirtoase şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şi certificare a băuturilor spirtoase ce au dobândit protecţia indicaţiilor geografice (I.G.) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Art. 5
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 283 din data de 17 aprilie 2014