ORDIN nr. 25 din 28 martie 2014 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013
Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. I
Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 august 2013, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 37 va avea următorul cuprins:
"Art. 37
(1) Ofertele iniţiatoare propuse în vederea tranzacţionării pe PCBCV conţin următoarele elemente:
a) numărul de CV, care poate să fie fix sau variabil într-un interval definit, cu precizarea valorii minime şi maxime;
b) preţul propus prin ofertă, în lei/CV, care diferă în funcţie de tipul acesteia:
(i)preţ minim - în cazul licitaţiilor organizate pentru oferte de vânzare publicate;
(ii)preţ maxim - în cazul licitaţiilor organizate pentru oferte de cumpărare publicate;
c) perioada de valabilitate a CBCV.
(2) Preţul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate să fie fix pe toată perioada de valabilitate a CBCV sau poate să fie exprimat printr-o formulă de calcul care conţine exclusiv termeni determinaţi ori determinabili pe baza unor date publice, cu explicarea fiecărui termen.
(3) În cazul în care. pe perioada de valabilitate a CBCV, în urma aplicării formulei de calcul menţionată la alin. (2) preţul CV nu rezultă în limitele legal stabilite, în vigoare la data facturării, preţul de tranzacţionare a CV este egal cu limita legală care ar fi fost depăşită."
Art. II
Participanţii la piaţa de certificate verzi şi Societatea Comercială "Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM" - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 247 din data de 7 aprilie 2014