RAPORT nr. 4980 din 12 aprilie 2013 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Sectorului 3 Bucureşti
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 18-29 martie 2013 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Sectorului 3 Bucureşti pentru anul 2012.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat - Organizaţia Sectorului 3 Bucureşti au fost în sumă de 85.141,65 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 35.328,00 lei, din donaţii în sumă de 49.800,00 lei şi din venituri provenite din activităţi proprii în sumă de 13,65 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 224 din data de 18 aprilie 2013