ORDIN nr. 5160 din 3 septembrie 2015 privind organizarea de programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă de către instituţiile de învăţământ superior acreditate
Având în vedere faptul că, în baza Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011
, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, instituţiile de învăţământ superior acreditate:
- sunt organizaţii furnizoare de educaţie care desfăşoară activităţi de învăţământ pe bază de programe de studii autorizate şi, după caz, acreditate, în condiţiile legii, de formare iniţială şi continuă de nivel universitar, conform prevederilor art. 114 alin. (3) din lege;
- au competenţa organizării programelor de studii, conform prevederilor art. 138 din lege şi a examenelor de finalizare a studiilor, conform art. 143 din lege;
- eliberează certificate de atestare a competenţelor profesionale la finalizarea programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională, conform prevederilor art. 173 alin. (6) din lege şi certificate de absolvire, la finalizarea programelor postuniversitare de perfecţionare, conform art. 173 alin. (7) din lege,
ştiind că un program de studii:
- reprezintă un grup de unităţi curriculare de predare, învăţare, cercetare, aplicaţii practice şi evaluare, planificate astfel încât să ducă la o calificare universitară certificată printr-o diplomă şi printr-un supliment de diplomă, iar concordanţa dintre curriculum şi calificarea oferită de program reprezintă un criteriu obligatoriu de evaluare a asigurării calităţii, conform prevederilor art. 137 alin. (3) din lege;
- funcţionează pe principiul calităţii, necesar pentru satisfacerea încrederii beneficiarilor direcţi şi indirecţi din societate, iar absolvirea acestuia conduce la calificări ce sunt atestate prin diplome, prin certificate şi prin alte acte de studii eliberate numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, conform prevederilor art. 120 alin. (1) din lege;
- concretizează oferta educaţională a unei organizaţii furnizoare de educaţie, instituţia de învăţământ fiind organizaţie furnizoare de educaţie, ce desfăşoară activităţi de învăţământ pe bază de programe legal autorizate/acreditate, de formare iniţială şi continuă, conform prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare,
cunoscând faptul că:
- facultatea este unitatea funcţională care elaborează şi gestionează programe de studii, aceasta putând include, în structura sa, unul sau mai multe departamente, şcoli doctorale, şcoli postuniversitare şi extensii universitare care sunt responsabile de organizarea programelor de studii pe tipuri şi cicluri de studii universitare, conform prevederilor art. 132 alin. (1) din lege;
- programele de studii postuniversitare includ: programe de studii postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă şi programe postuniversitare de perfecţionare, ce pot fi organizate de toate acele instituţii de învăţământ superior care au acreditate cel puţin programe de studii universitare de licenţă şi masterat, în domeniul ştiinţific respectiv, desfăşurarea acestora realizându-se în baza unui regulament propriu, aprobat de senatul universitar, conform prevederilor art. 173 alin. (2) din lege;
- au dreptul să participe la programe de studii postuniversitare absolvenţii care au cel puţin studii universitare cu diplomă de licenţă sau echivalentă, iar la programele postuniversitare de perfecţionare pot participa atât absolvenţi care deţin cel puţin diplomă de absolvire a învăţământului superior de scurtă durată, cât şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ori echivalentă, conform prevederilor art. 173 alin. (5) şi (5
1
) din lege,
având în vedere că în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.
129/2000
privind formarea profesională a adulţilor, republicată, denumită în continuare ordonanţă, formarea profesională a adulţilor:
- se realizează prin programe de formare profesională ce cuprind totalitatea activităţilor de pregătire teoretică şi/sau practică în vederea realizării obiectivelor de formare pentru acumularea de competenţe într-un anumit domeniu, conform prevederilor art. 13 din ordonanţă;
- este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, conform prevederilor art. 3 din ordonanţă;
- se organizează prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, conform prevederilor art. 8 alin. (3) din ordonanţă;
- se poate realiza, după caz, de către persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau privat, stabilite în România, în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, denumite în continuare furnizori de formare profesională, conform prevederilor art. 9 din ordonanţă;
- se organizează, în mod distinct, pe niveluri de pregătire, profesii, ocupaţii, meserii şi specializări, ţinându-se seama de nevoile angajatorilor, de competenţele de bază ale adulţilor, de cerinţele posturilor, de posibilităţile de promovare sau de încadrare în muncă, precum şi de cerinţele de pe piaţa muncii şi aspiraţiile adulţilor, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din ordonanţă;
- se poate realiza prin programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă, cu utilizarea sistemului de credite transferabile, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din ordonanţă,
luând în considerare faptul că:
- educaţia se referă la programele şi activităţile de formare academică sau profesională iniţială şi continuă, beneficiarii direcţi ai educaţiei fiind preşcolarii, elevii şi studenţii, precum şi persoanele adulte cuprinse într-o formă de educaţie, conform prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare;
- calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate, evaluarea acesteia constând în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizaţie furnizoare de educaţie şi programele acesteia îndeplinesc standardele şi standardele de referinţă, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare;
- educaţia permanentă reprezintă totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană pe parcursul vieţii, în contexte formale, nonformale şi informale, în scopul formării sau dezvoltării competenţelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială ori ocupaţională;
- învăţarea pe tot parcursul vieţii cuprinde educaţia timpurie, învăţământul preuniversitar, învăţământul superior, educaţia şi formarea profesională continuă a adulţilor, conform prevederilor art. 328 alin. (1) din lege;
- învăţarea pe tot parcursul vieţii se centrează pe formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie şi a competenţelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări, finalităţile principale ale acesteia vizând dezvoltarea plenară a persoanei şi dezvoltarea durabilă a societăţii, conform prevederilor art. 329 din lege;
- instituţiile sau organizaţiile în care se realizează învăţarea în contexte formale sunt: unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi superior, centre de educaţie şi formare profesională din subordinea ministerelor sau autorităţilor publice locale, furnizori publici şi privaţi de educaţie şi formare profesională autorizaţi/acreditaţi în condiţiile legii, organizaţii nonguvernamentale ori guvernamentale care oferă programe autorizate în condiţiile legii, angajatorii care oferă programe de formare profesională propriilor angajaţi, conform prevederilor art. 331 alin. (1) din lege,
constatând că principiile în formarea profesională a adulţilor, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din ordonanţă au în vedere asigurarea calităţii: ca parte integrantă a gestionării interne a instituţiilor de formare profesională a adulţilor, care include evaluarea regulată a instituţiilor, a programelor lor sau a sistemelor de asigurare internă a calităţii prin intermediul unor organisme externe de control şi cuprinde informaţii despre situaţii, aporturi, procese şi rezultate, punând în acelaşi timp accentul pe efecte şi pe rezultatele învăţării, prin coordonare la nivel naţional şi judeţean pentru a se asigura supravegherea, coerenţa, sinergia şi analiza întregului sistem ca un proces de cooperare care implică toate nivelurile şi sistemele de învăţământ şi de formare profesională şi toate părţile interesate la nivel naţional,
întrucât, conform ordonanţei:
- furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională, numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizaţia pentru desfăşurarea unor activităţi independente activităţi de formare profesională şi sunt autorizaţi în condiţiile legii, conform art. 21 alin. (1) din ordonanţă;
- programele postuniversitare de educaţie permanentă, furnizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate, precum şi alte programe de formare profesională a adulţilor de nivel universitar, organizate în învăţământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare şi acreditare academică, conform art. 21 alin. (2) din ordonanţă,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
26/2015
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice
emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)
Instituţiile de învăţământ superior acreditate pot fi furnizori de formare profesională pentru adulţi şi pot organiza programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă pentru adulţi, finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională, numai dacă sunt acreditate, în condiţiile legii.
(2)
Obiectivele formării profesionale a adulţilor, care se pot realiza prin programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă, sunt:
a)
pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creşterea competitivităţii forţei de muncă;
b)
actualizarea cunoştinţelor şi perfecţionarea pregătirii profesionale în ocupaţia de bază, precum şi în ocupaţii înrudite;
c)
schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică, de mobilitatea socială sau de modificări ale capacităţii de muncă;
d)
însuşirea unor cunoştinţe avansate, metode şi procedee moderne, necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
e)
promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii.
(3)
Acreditarea prevăzută la alin. (1) se realizează de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS.
(4)
Metodologia de acreditare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, la propunerea ARACIS.
Art. 2
(1)
Programele de studii postuniversitare de educaţie permanentă se organizează:
a)
în cadrul facultăţilor, pentru domeniile/specializările acreditate, în baza unui regulament propriu, aprobat de senatul universitar, în condiţiile legii.
b)
pe module şi se finalizează, după susţinerea testului de evaluare, cu certificat de absolvire, însoţit de suplimentul descriptiv, model Europass, cu menţionarea competenţelor profesionale dobândite, cuantificate în credite transferabile.
(2)
Organizarea de programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă se fundamentează pe standarde ocupaţionale pentru educaţie şi formare profesională, realizate, în condiţiile legii, şi se acreditează la ARACIS.
(3)
Programele de studii postuniversitare de educaţie permanentă pot utiliza creditele transferabile
Art. 3
(1)
Programele de studii postuniversitare de educaţie permanentă:
a)
sunt programe de nivel 6, conform Hotărârii Guvernului nr.
918/2013
privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare;
b)
se pot organiza numai în domeniile de studii universitare existente potrivit legii;
c)
se bazează pe competenţele ocupaţionale solicitate la nivel european (de exemplu: portalul European Skills and Competences - ESCO) şi se adresează ocupaţiilor prevăzute în nomenclatorul Clasificarea ocupaţiilor din România - COR.
(2)
Programele de studii postuniversitare de educaţie permanentă pot fi:
a)
de perfecţionare, care conduc la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, în acelaşi domeniu de licenţă;
b)
de specializare, care conduc la dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări ori la dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, din aceeaşi ramură de ştiinţă, sau la dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi;
c)
de iniţiere, care reprezintă iniţierea într-un nou domeniu fundamental cu/fără dobândirea uneia sau mai multor competenţe specifice unei calificări conform standardului ocupaţional pentru educaţie şi formare din domeniul respectiv.
Art. 4
(1)
Au dreptul să participe la formare profesională prin programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă atât absolvenţii învăţământului superior de scurtă durată cu diplomă de absolvire, cât şi absolvenţii învăţământului superior cu diplomă de licenţă ori echivalentă.
(2)
Participanţii la programele postuniversitare de educaţie permanentă au calitatea de cursanţi.
Art. 5
Modelul certificatului de absolvire pentru programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă organizate de către instituţiile de învăţământ superior se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6
(1)
Durata minimă a programelor postuniversitare de educaţie permanentă se cuantifică în credite de studii transferabile, astfel:
a)
se poate aloca 1 (unu) credit de studii transferabil pentru 25 (douăzeci şi cinci) ore de activitate didactică şi de pregătire individuală;
b)
durata unui program postuniversitar de educaţie permanentă, care vizează dobândirea competenţelor aferente unui întreg standard ocupaţional pentru educaţie şi formare de nivel 6 - Cadrul naţional al calificărilor, nu poate fi mai mică de 15 (cincisprezece) credite de studii transferabile, respectiv 180 (o sută optzeci) de ore didactice.
(2)
Planurile de învăţământ ale programelor postuniversitare de educaţie permanentă trebuie să conţină ore de curs, seminar şi activităţi practice/de laborator/de proiectare.
Art. 7
(1)
Instituţiile de învăţământ acreditate, în calitate de furnizori de formare profesională pentru adulţi, organizatoare de programe de studii postuniversitare de educaţie permanentă au obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale pentru Calificări (ANC) toate informaţiile referitoare la aceste programe de studii, pentru înscrierea în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), respectiv în Registrul Naţional al Absolvenţilor (RNA), registre gestionate de ANC conform prevederilor legale în vigoare.
(2)
Informaţiile prevăzute la alin. (1), transmise către ANC, conţin cel puţin următoarele elemente:
a)
denumirea programului;
b)
tipul programului;
c)
calificarea/profesia/ocupaţia aferentă conform programului/standardului ocupaţional pentru educaţie şi formare profesională;
d)
competenţele dobândite, după caz, şi ocupaţiile din piaţa muncii cărora li se adresează programul;
e)
locul unde se desfăşoară programul;
f)
durata programului;
g)
lista cursanţilor/absolvenţilor: nume, prenume, CNP/codul cursantului în registrul universităţi.
Art. 8
Autoritatea Naţională pentru Calificări, Direcţia generală învăţământ universitar, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi instituţiile de învăţământ superior, în calitate de furnizori de formare profesională, au obligaţia de a pune în aplicare prevederile prezentului ordin.
Art. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 804 din data de 29 octombrie 2015