Document embed

DECIZIE nr. 455 din 7 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corina Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 287D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 288D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Lovin în Dosarul nr. 776/32/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 337D/2013, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 347D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ardos Balogh Suzanne Rita în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 287D/2013, nr. 288D/2013, nr. 337D/2013 şi nr. 347D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 288D/2013, nr. 337D/2013 şi nr. 347D/2013 la Dosarul nr. 287D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 127 din 25 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 690/2/2013 [număr în format vechi 328/2013], Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Corina Ruxandra Popescu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Decizia nr. 1.199 din 4 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 776/32/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Lovin cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Încheierea din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 212/32/2013, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Florin Efstatiade cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 883R din 9 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Ardos Balogh Suzanne Rita cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată Împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedura penală - care prevăd că nu sunt supuse niciunei căi de atac soluţiile pronunţate de judecător, în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată - încalcă principiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi folosirea căilor de atac, precum şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală instituit de Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că art. 129 din Constituţie instituie dreptul părţilor la exercitarea, în condiţiile legii, a căilor de atac şi împuterniceşte pe legiuitor să stabilească numărul căilor de atac, termenele şi condiţiile de exercitare a acestora, precum şi instanţele competente, dar nu să decidă dacă există sau nu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă. Altfel, dacă s-ar permite legiuitorului să suprime absolut orice cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă, ar fi lipsit de orice conţinut dreptul constituţional la exercitarea căilor de atac. Consideră că acesta a fost raţionamentul utilizat de Curtea Constituţională, care a constatat neconstituţionalitatea altor două dispoziţii ale Legii nr. 202/2010 prin care se suprima orice cale de atac, şi anume în materie contravenţională [Decizia nr. 500/2012] şi în materie civilă, pentru procesele şi cererile de mică valoare [Decizia nr. 967/2012]. De asemenea, arată că, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, instanţele de fond care soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată nu-şi mai exercită rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând plângerile prin hotărâri definitive, fără a intra în cercetarea fondului. Lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Ca urmare, eliminarea căii de atac împotriva hotărârilor ce soluţionează pe fond plângerile împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată încalcă abrupt şi definitiv dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Potrivit art. 129 din Constituţie, folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii. Or, art. 126 alin. (2) din Constituţie prevede că legiuitorul stabileşte condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Prin urmare, exercitarea căilor de atac ţine de politica penală a statului, iar faptul că, dintr-un motiv sau altul, legiuitorul a dat posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti date în primă instanţă, după care a suprimat acest drept, nu reprezintă o încălcare a Constituţiei, ci este o opţiune de politică legislativă. Existenţa hotărârii definitive nu împiedică reluarea cercetărilor în cauză dacă se descoperă elemente noi care justifică continuarea cercetărilor Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exerciţiul acestuia să nu fie afectat de existenţa unor obstacole sau impedimente de drept sau de fapt, ce ar fi de natură să-i pună în discuţie însăşi exercitarea. Or, este evident, din acest punct de vedere, că legislaţia naţională asigură persoanei nemulţumite de soluţia adoptată de procuror posibilitatea clară şi concretă de a contesta în faţa unei instanţe de judecată actele efectuate de acesta.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale şi nici celor din convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, invocate de autorul excepţiei. În conformitate cu art. 129 din Constituţie, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 242/2011, nr. 753/2011, nr. 1.131/2011, nr. 1.181/2011, nr. 1.456/2011 şi nr. 97/2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 278¹ din Codul de procedură penală, accesul la justiţie este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaşte dreptul de a se adresa cu plângere instanţei de judecată, contestând legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală îşi găseşte aplicare numai atunci când obiectul judecăţii îi formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecăţii în cazul plângerii formulate potrivit art. 278¹ din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea şi temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul căruia "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară ". În ceea ce priveşte dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condiţiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege şi, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicţie fără să ţină seama de natura şi obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la caracterul echitabil al procedurii de judecată, acesta este asigurat atunci când părţile se bucură de un tratament egal din partea legiuitorului din perspectiva mijloacelor procedurale puse la dispoziţie pentru realizarea pretenţiilor sau, după caz, pentru exercitarea apărărilor lor. Întrucât dreptul la exercitarea căilor de atac se naşte în momentul pronunţării hotărârii supuse acestora, eliminarea unei căi de atac printr-o lege nouă ar aduce atingere caracterului echitabil al procesului dacă ar opera şi în cazul hotărârilor pronunţate anterior intrării sale în vigoare. Or, norma juridică a art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, deşi este de imediată aplicare, nu vizează procesele în care s-a pronunţat deja o hotărâre de primă instanţă, Pe de altă parte, ea urmăreşte un scop legitim, şi anume evitarea aglomerării excesive a instanţelor şi asigurarea celerităţii procedurii de judecată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În acest sens, arată că eliminarea căii de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În plus, argumentaţia reţinută de Curtea Constituţională în Decizia nr. 500/2012 nu poate fi aplicată prin analogie în materia plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întrucât, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin mai multe decizii, între care deciziile nr. 711/2012, nr. 1.019/2012, nr. 1.021/2012 şi nr. 1.072/2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit dispozitivului Sentinţei penale nr. 127 din 25 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278¹ alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, Corina Ruxandra Popescu, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Totodată, potrivit încheierii din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minor; şi de familie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 278¹ din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, Florin Efstatiade, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală. Având în vedere şi celelalte două acte de sesizare, precum şi faptul că prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 a fost modificat tocmai art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, îl care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

De asemenea, Curtea a reţinut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corina Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 690/2/2013 (număr în format vechi 328/2013) şi de Ardos Balogh Suzanne Rita în Dosarul nr. 3.273/3/2013 (număr în format vechi 1.040/2013), ambele dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Ionuţ Lovin în Dosarul nr. 776/32/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 212/32/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 45 din data de 20 ianuarie 2014