Document embed

DECIZIE nr. 5 din 16 martie 2015 privind examinarea sesizărilor formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 37.758/3/2013, şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 30.602/3/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1.528 din Codul civil, în corelare cu dispoziţiile art. 4, art. 33 alin. (1), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Dosar nr. 17/1/2014/HP/C

Lavinia Curelea	- preşedintele Secţiei I civile, preşedintele completului
Aurelia Rusu	- judecător la Secţia I civilă
Adina Georgeta Nicolae	- judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor
Alina Iuliana Ţuca	- judecător la Secţia I civilă
Simona Lala Cristescu	- judecător la Secţia I civilă
Andreia Liana Constanda	- judecător la Secţia I civilă
Paula C. Pantea	- judecător la Secţia I civilă
Carmen Elena Popoiag	- judecător la Secţia I civilă
Eugenia Puşcaşiu	- judecător la Secţia I civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 17/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 37.758/3/2013, şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 30.602/3/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1.528 din Codul civil, în corelare cu dispoziţiile art. 4, art. 33 alin. (1), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse: practică judiciară, punctul de vedere formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi raportul întocmit de judecătorul-raportor. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că au fost depuse puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

1.1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 37.758/3/2013, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu chestiunea de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă, anterior împlinirii termenelor instituite de acest din urmă text de lege, poate fi sesizată instanţa de judecată cu o cerere de soluţionare pe fond a notificării nerezolvate de entitatea deţinătoare sau această cerere este prematură.

De asemenea, s-a solicitat interpretarea dispoziţiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se aprecia dacă este sau nu prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor.

1.2. Ulterior, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a aceleiaşi instanţe a solicitat, prin încheierea din 2 decembrie 2014, dată în Dosarul nr. 30.602/3/2013, pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească, în aplicarea dispoziţiilor art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dacă termenele noi instituite prin aceste dispoziţii legale sunt deopotrivă incidente şi în ipoteza în care persoana notificatoare sesizează organul judiciar cu o acţiune directă, vizând soluţionarea pe fond a notificării, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior expirării termenelor prevăzute de dispoziţiile menţionate, respectiv dacă promovarea unei asemenea acţiuni poate fi temporar paralizată prin neexpirarea termenelor prevăzute de lege, prin respingerea ei ca prematură sau, dimpotrivă, neîmplinirea termenului din faza administrativă nu poate constitui un impediment pentru instanţa de judecată dea da o soluţie pe fondul cererii vizând acordarea măsurilor reparatorii.

2. Expunerea succintă a celor două procese în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept menţionate

2.1. Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, sub nr. 37.758/3/2013, reclamantele L.M.A. şi S.L. au chemat în judecată pe pârâtul municipiul Bucureşti, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună admiterea Notificării nr. 1.287 din 26 iulie 2011 vizând acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilul preluat abuziv de către stat, obligarea pârâtului să emită decizie de admitere în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 36 de luni prevăzut de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi să trimită dosarul administrativ, în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei, către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin Sentinţa nr. 608 din 23 aprilie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamante, a obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamantelor şi cu respectarea termenelor instituite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie motivată cu propunere de acordare de măsuri compensatorii prin puncte, conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi a respins ca neîntemeiat capătul 3 de cerere (întrucât obligaţia de transmitere a dosarului administrativ este expres prevăzută de lege, iar în cazul neîndeplinirii acesteia există alte mecanisme juridice de care reclamantele pot uza).

Pârâtul a declarat apel invocând prematuritatea cererii de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au instituit, pentru soluţionarea notificării, noi termene în sarcina unităţii deţinătoare, altele decât cel prevăzut iniţial prin art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă la data de 16 septembrie 2013, sub nr. 30.602/3/2013, reclamantul C.I.D. a chemat în judecată pe pârâtul municipiul Bucureşti, solicitând să se constate că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului indicat în acţiune, să fie soluţionate notificările depuse de autorii reclamantului în privinţa imobilului şi, ca atare, să se dispună restituirea în natură a bunului indicat.

Prin Sentinţa nr. 184 din 13 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia prematurităţii şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca prematur formulată, instanţa reţinând în considerente faptul că, potrivit pretenţiei deduse judecăţii, se tinde la soluţionarea pe fond a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi că, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au fost acordate anumite termene unităţii deţinătoare pentru soluţionarea notificărilor, în speţă, termenul nefiind împlinit la data sesizării instanţei. Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul se află în situaţia de a fi îndeplinit un act de procedură care nesocoteşte termenul prohibitiv instituit de textul anterior menţionat, conduită care transformă actul într-unui prematur împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a arătat că nu poate fi sancţionat cu opunerea excepţiei prematurităţii întrucât, pe de o parte, imobilul se regăseşte în natură şi nu se pune problema acordării măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nu poate fi sancţionat pentru pasivitatea de care a dat dovadă intimatul.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

3.1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin încheierea civilă din data de 11 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 37.758/3/2013, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât, faţă de data declanşării litigiului, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de lămurirea chestiunii în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece prematuritatea operează ca o excepţie în calea analizei fondului, soluţionarea pe fond a cauzei depinzând de modul de soluţionare a acestei excepţii; problema de drept enunţată este nouă, din consultarea jurisprudenţei rezultând că asupra acestei chestiuni instanţa supremă nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

3.2. În termeni asemănători au fost tratate aspectele de admisibilitate şi de către celălalt titular al sesizării, respectiv Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.602/3/2013.

4. Punctele de vedere ale completurilor de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

4.1. Completul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a arătat că o asemenea cerere vizând soluţionarea pe fond a notificării de către instanţă înainte de împlinirea termenelor prevăzute de lege trebuie apreciată ca prematură deoarece, atât timp cât este reglementată o procedură prealabilă, extrajudiciară, de rezolvare a notificării, aceasta trebuie urmată, procedura judiciară fiind reglementată în etapa a doua de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără să poată suplini sau înlocui procedura administrativă anterioară.

De asemenea, în ceea ce priveşte solicitarea adresată instanţei de judecată de obligare a unităţii deţinătoare la soluţionarea notificării în momentul împlinirii termenelor prevăzute de lege, ea trebuie considerată tot prematură, întrucât instanţa nu poate sancţiona neexecutarea unei obligaţii anterior împlinirii termenelor, nefiind de conceput în acest sens o cerere "preventivă", câtă vreme o acţiune în justiţie poate avea ca temei doar încălcări actuale, deja săvârşite, ale unor obligaţii scadente, aşa cum rezultă din redactarea art. 1.528 din Codul civil.

4.2. Completul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti a apreciat, dimpotrivă, că termenele instituite prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot reprezenta un obstacol pentru instanţă în a da o soluţie pe fondul cererii de acordare a măsurilor reparatorii, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată era născut, sub imperiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un drept al părţii de a se adresa instanţei de judecată, pentru ca aceasta să soluţioneze pe fond notificarea. De asemenea, normele de drept tranzitoriu conţinute de art. 6 alin. (2) din Codul civil şi de Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, susţin această idee, deoarece consacră, în privinţa efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute, soluţia ultraactivităţii legii în vigoare la data naşterii situaţiei juridice.

Aceasta înseamnă că, la expirarea termenului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a născut dreptul persoanei care a formulat notificarea de a solicita instanţei examinarea acesteia pe fond. Or, acest drept, câştigat instantaneu de notificator, nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziţie legală ulterioară.

5. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

5.1. Intimatele - reclamante L.M.A. şi S.L., părţi în Dosarul nr. 37.758/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, au susţinut în scris că instanţa este îndreptăţită să soluţioneze pe fond notificarea aferentă unui dosar care era complet înainte de intrarea în vigoare a legii noi, atât timp cât respectă dreptul entităţii învestite de a emite decizia după expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

5.2. Apelantul-reclamant C.I.D., parte în Dosarul nr. 30.602/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a arătat că dispoziţiile art. 1.528 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că, în privinţa obligaţiei pe care o avea unitatea deţinătoare, aceasta poate fi realizată de către instanţa de judecată, fiind în acelaşi timp o obligaţie actuală, în condiţiile prerogativelor acordate prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, nefiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. A apreciat că admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii nu reprezintă în fapt decât o nouă modalitate de împiedicare a restituirii în natură a imobilului atunci când acest lucru mai este posibil.

6. Punctul de vedere al Ministerului Public

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 teza I, art. 33 alin. (1) şi (2), art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1.528 din Codul civil, sunt prematur formulate cererile de chemare în judecată, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin care, anterior împlinirii termenelor prevăzute de art. 33 alin. (1) din acest act normativ, persoanele care se consideră îndreptăţite solicită instanţelor de judecată să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi asupra restituirii în natură sau, după caz, acordării de măsuri reparatorii în echivalent. Consecutiv, a apreciat că este prematură şi cererea accesorie privind obligarea entităţilor învestite la emiterea deciziilor/ dispoziţiilor prin care să dispună restituirea în natură a imobilului sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, la împlinirea termenelor prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

7. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

7.1. Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul că acest gen de acţiuni promovate înainte de împlinirea termenelor instituite de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt premature

7.2. Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că astfel de acţiuni nu pot fi considerate premature, întrucât dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot anula persoanelor care au formulat notificări drepturile prevăzute şi născute sub imperiul legii vechi, iar, pe de altă parte, scopul adoptării Legii nr. 165/2013 a fost tocmai urgentarea finalizării procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv.

8. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a statuat, în numeroase decizii, asupra faptului că instituirea unei proceduri prealabile administrative nu este de natură să îngrădească eo ipso liberul acces la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată, hotărârea respectivei autorităţi fiind supusă controlului exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică de un "tribunal, în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale¹.

¹ În sensul potrivit căruia instituirea unei proceduri administrative prealabile, fără caracter jurisdicţional, nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, cât timp decizia poate fi atacată în faţa instanţei de judecată, a se vedea, de exemplu: Decizia Curţii Constituţionale nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012; Decizia Curţii Constituţionale nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010; Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010; Decizia Curţii Constituţionale nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010; Decizia Curţii Constituţionale nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008.

Mai mult, s-a apreciat de către instanţa de contencios constituţional că şi împrejurarea că "prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie, nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile". Aceasta, întrucât "liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă "².

² A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014.

Astfel, "imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un «tribunal» în sensul Convenţiei"³.

³ A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013.

Pe acest aspect, al liberului acces la justiţie şi al compatibilităţii lui cu instituirea unei proceduri prealabile, Curtea Constituţională s-a pronunţat încă din anul 1994, când prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie⁴ a statuat, cu valoare de principiu, că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, decongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi soluţionate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

⁴ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Pe de altă parte, s-a statuat că existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională - atunci când partea, deşi a făcut toate demersurile necesare, nu a primit niciun răspuns - şi care ar putea în cele din urmă să nege accesul la justiţie, încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Astfel, prevederea dreptului de acces la justiţie în condiţiile în care acesta poate fi obstrucţionat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuţie afectarea acestui drept sau chiar lipsirea sa de substanţă⁵.

⁵ A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007.

9. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că instituirea unei proceduri prealabile nu este incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenţie, dacă ea este supusă ulterior unui control judecătoresc⁶.

___

⁶ A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei.

Aceasta, întrucât drepturile şi libertăţile protejate de Convenţie nu sunt absolute, ele sunt susceptibile de derogări şi limitări.

Ca atare, şi dreptul de acces la un tribunal este susceptibil de unele limitări implicite sau explicite, întrucât, prin însăşi natura lui, el presupune o reglementare din partea statului, în cadrul marjei sale de apreciere, recunoscută de Convenţie⁷.

⁷ De exemplu, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţam în Cauza Gokler contra Regatului Unit al Marii Britanii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reluat ideea limitărilor implicite (paragraful 38) a dreptului de acces la un tribunal, sau Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane conta Regatului Unit al Marii Britanii (paragraful 57).

10. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunilor de drept sesizate, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul prematurităţii, atât în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată privind soluţionarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deţinătoare, cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ, cât şi referitor la cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor respective.

11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizărilor, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legale, având în vedere că sesizările pun în discuţie chestiuni de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii de drept material, în legătură cu soluţionarea fondului notificărilor de către instanţa de judecată, în condiţiile existenţei unor termene din procedura prealabilă, încă neepuizate la data sesizării instanţei şi, respectiv, posibilitatea obligării entităţii deţinătoare să rezolve notificarea la momentul la care vor fi îndeplinite termenele.

Prin urmare, de lămurirea chestiunilor de drept poate depinde soluţionarea cauzei pe fond deoarece, în funcţie de modalitatea de rezolvare, se poate da dezlegare fondului raporturilor juridice sau, dimpotrivă, judecăţii de fond i se poate opune excepţia prematurităţii, văzută ca impediment de fond.

Se constată, totodată, că sesizările s-au făcut de către completuri de judecată învestite cu soluţionarea pricinilor în ultimă instanţă, iar chestiunea de drept este nouă, fiind ocazionată de reglementări de dată recentă, asupra cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu constituie obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Dispoziţiile legale vizate de sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt următoarele:

- art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:

"(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.";

- art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare:

- "Art. 4. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- "Art. 33. - (1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- "Art. 34. - (1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţi Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- "Art. 35. - (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor ari. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

- art. 1.528 din Codul civil, privind executarea obligaţiei de a face, potrivit cărora:

- "Art. 1.528

(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.

(2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia ";

- art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, privind procedura prealabilă, conform cărora:

- "Art. 193

(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii."

În speţă, chestiunile de drept invocate de titularii celor două sesizări pun în discuţie în ce măsură instanţa se poate pronunţa pe fondul raporturilor juridice atunci când există reglementată o procedură prealabilă ale cărei termene nu au fost epuizate până la data învestirii instanţei şi, respectiv, în ce măsură se poate dispune obligarea entităţii notificate ca la împlinirea termenelor prevăzute de lege aceasta să soluţioneze fondul notificării.

I. În ceea ce priveşte solicitarea adresată instanţei, înainte de împlinirea termenelor prevăzute pentru procedura administrativă, de soluţionare pe fond a notificării nerezolvate de entitatea deţinătoare:

Se observă că reglementarea internă (art. 193 din Codul de procedură civilă), care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, atunci când aceasta este instituită în mod expres în anumite materii, nu contravine nici normelor constituţionale [art. 21 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (2) din Constituţia României]⁸ şi nici celor convenţionale, înscriindu-se, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european, în limitările permise exerciţiului dreptului de acces la o instanţă.

⁸ Potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, numai jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Referitor la împrejurarea că termenele reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au fost instituite la un interval de timp considerabil după împlinirea termenului iniţial, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie reţinut contextul adoptării acestui recent act normativ, determinat de pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi de necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat.

În acest sens, în acord cu îndrumările din Hotărârea-pilot vizând perfecţionarea cadrului legislativ, Legea nr. 165/2013 a fost adoptată pentru "finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România".

Tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care să impună unităţilor notificate soluţionarea sesizărilor, astfel încât pretenţiile să fie rezolvate în această fază prealabilă, fără să mai fie necesară, pe cât posibil, declanşarea procedurii judiciare⁹.

⁹ Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

Or, pe acest aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat, verificând conformitatea cu legea fundamentală a dispoziţiilor art. 33 alin. (1), coroborate cu art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim şi existând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia¹⁰.

¹⁰ Decizia Curţii Constituţionale nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mal 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 234 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 10 iulie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 396 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014.

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat, în jurisprudenţa care a urmat adoptării Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile la care s-a oprit legiuitorul român, arătând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii¹¹.

¹¹ Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119.

Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor¹² şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii¹³.

¹² Ibidem, paragraful 121.

¹³ Ibidem. paragrafele 129 şi 131.

Ca atare, nu se poate susţine că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiţie şi nici că, în condiţiile neurmării procedurii prealabile, partea ar putea sesiza instanţa, întrucât dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege.

Raţiunea reglementării procedurii prealabile este dată, în general, de considerente vizând protecţia intereselor persoanelor, având ca scop instituirea unui cadru juridic care să facă posibilă restabilirea dreptului subiectiv pe cale administrativă, prin evitarea contenciosului judiciar.

Totodată, Curtea Constituţională a statuat că prematuritatea unei cereri nu poate rezulta dintr-o normă procesual-civilă ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece o astfel de dispoziţie ar avea caracter retroactiv, introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces la justiţie al unei persoane interesate încălcând dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie¹⁴.

¹⁴ A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, în măsura în care termenele prevăzute de art. 33 din aceeaşi lege s-ar aplica şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

A contrario, pentru ipoteza acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, partea trebuie să respecte toate condiţiile de formă, printre care şi cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.

Fiind vorba de o condiţie specială referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, în absenţa îndeplinirii ei, instanţa se află în situaţia unui fine de neprimire având drept consecinţă imposibilitatea analizării fondului pretenţiilor şi deci, respingerea acţiunii.

Partea trebuie să se supună, aşadar, condiţiilor de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de legea în vigoare la momentul sesizării instanţei, printre care se numără şi respectarea unei proceduri prealabile.

Pe acest aspect, Curtea Constituţională, verificând conformitatea art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu imperativele art. 15 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, în privinţa cauzelor ce urmează a fi înregistrate pe rolul instanţelor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a reţinut că nu poate fi vorba, în asemenea situaţii, de încălcarea principiului neretroactivităţii şi nici de cel al liberului acces la justiţie. Aceasta întrucât, pe de o parte, norma urmează să se aplice pentru viitor, iar pe de altă parte, textul nu împiedică, în sine, exercitarea liberului acces la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nerezolvate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora¹⁵.

___

¹⁵ Decizia Curţii Constituţionale nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014.

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă¹⁶.

___

¹⁶ Decizia Curţii Constituţionale nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012; Decizia Curţii Constituţionale nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012.

Ca atare, instituirea unor termene prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, înăuntrul cărora, în procedura prealabilă, entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor trebuie să dea răspuns acestora nu contravine nici liberului acces la justiţie, nici principiului neretroactivităţii legii civile.

Faţă de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instanţei înaintea împlinirii termenelor defipte de lege, întrucât nu are un drept actual, pretenţiei formulate în aceste condiţii opunându-i-se prematuritatea, ca impediment care nu permite cercetarea fondului pretenţiei.

Nu se poate susţine, aşa cum apreciază unul dintre titularii sesizării, că partea avea deja un drept născut, de a sesiza instanţa, decurgând din nesoluţionarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut iniţial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi valorificabil ca atare în prezent.

Partea avea, într-adevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să sesizeze instanţa, să pretindă şi să obţină soluţionarea pe fond a pretenţiei, aşa cum s-a statuat, de altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite nr. XX din 19 martie 2007¹⁷.

___

¹⁷ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007.

Având în vedere însă că nu şi-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, partea va trebui să se supună condiţiilor de fond şi de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanţa de judecată.

Dreptul de acces la un tribunal este, în esenţă, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil - pentru a se pune problema în ce măsură o lege ulterioară ar aduce atingere conţinutului său şi deci, astfel, ar retroactiva.

Este de principiu că actele procedurale (cum este şi cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă existente la data efectuării lor, nefiind vorba "de un drept câştigat anterior, de a sesiza instanţa", care ar fi astfel sustras noii reglementări (care, în caz de aplicare, ar fi retroactivă).

Legiuitorul a reglementat expres, prin dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34 din aceeaşi lege, posibilitatea persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

A contrario, sesizarea instanţei înaintea împlinirii acestor termene, instituite tocmai în ideea garantării unei celerităţi a procedurii, are caracter prematur.

II. În privinţa celeilalte chestiuni de drept, referitoare la solicitarea persoanei îndreptăţite, adresată instanţei de judecată, ca în aplicarea art. 1.528 din Codul civil, raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, să oblige entitatea deţinătoare să soluţioneze notificarea la momentul împlinirii termenelor instituite legal, sunt argumente similare cu cele menţionate anterior, care susţin prematuritatea cererii.

În cadrul unei asemenea acţiuni nu se poate justifica un drept actual, câtă vreme acesta este afectat de condiţia îndeplinirii unei proceduri prealabile, iar pe de altă parte, nu se poate anticipa şi nici specula asupra conduitei entităţii deţinătoare la momentul împlinirii termenelor defipte de lege. Ar fi vorba, în asemenea situaţii, doar despre un "proces preventiv", care nu sancţionează drepturi prezente.

Or, funcţia şi atribuţiile instanţei constau în stingerea litigiilor şi nu în anticiparea unor eventuale litigii căci, în felul acesta, rolul instanţelor s-ar aglomera prin aşa-numite acţiuni preventive, care ar afecta celeritatea soluţionării celorlalte pricini referitoare la dezlegarea unor raporturi litigioase concrete.

Ca atare, nu există un drept la acţiune pentru protecţia unui drept subiectiv care nu este actual, decât în situaţiile anume prevăzute de lege - cum sunt cele reglementate de art. 34 din Codul de procedură civilă, cărora nu li se subsumează însă, cererea privind executarea unei obligaţii din procedura prealabilă sesizării instanţei.

În doctrina de drept procesual civil s-a subliniat că, dacă la punerea în mişcare a acţiunii, obligaţia nu a devenit exigibilă, pârâtul poate invoca prematuritatea cererii şi poate solicita respingerea ei, chiar dacă termenul ar fi foarte apropiat sau condiţia ar fi pe punctul de a se împlini. Dar dacă, în momentul în care se pune problema prematurităţii, obligaţia a devenit exigibilă, cererea reclamantului nu ar mai putea fi respinsă ca prematură.

De altfel, dispoziţiile art. 1.528 din Codul civil, invocate ca temei pentru a obţine obligarea intimatului ca la termen să îşi îndeplinească obligaţia de soluţionare a notificării, impun ca o condiţie prealabilă înştiinţarea debitorului fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.

În situaţia obligaţiilor cu termen, punerea în întârziere (prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată) nu este posibilă înainte de împlinirea acestuia, iar, în speţă, termenele care trebuie să se împlinească înainte de a exista posibilitatea creditorului să îşi exercite dreptul sunt chiar cele instituite în procedura prealabilă.

În concluzie, acţiunii adresate instanţei de judecată, înainte de împlinirea termenelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la soluţionarea pe fond a notificării adresate entităţii deţinătoare, i se opune excepţia de prematuritate, partea neprevalându-se de un drept actual faţă de neexpirarea termenelor din procedura prealabilă.

De asemenea, acelaşi impediment al prematurităţii se opune analizei fondului cererii, constând în obligarea entităţii deţinătoare ca la împlinirea termenelor prevăzute de legea specială, aceasta să emită dispoziţie/decizie de soluţionare a notificării, întrucât partea nu are dreptul născut la momentul învestirii instanţei, iar funcţia jurisdicţională a instanţei constă în a da dezlegare unor raporturi litigioase concrete, iar nu unora ipotetice (care s-ar putea ivi dacă la momentul împlinirii termenelor, debitorul obligaţiei de a face nu ar da curs acestora).

Bineînţeles, în ipoteza în care termenele se împlinesc pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare, instanţa nu poate considera, dintr-o formalitate excesivă că, dat fiind faptul că ele nu erau împlinite la data sesizării, cererea este prematură, ci va putea trece la analiza fondului pretenţiilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 37.758/3/2013 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 30.602/3/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluţionarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deţinătoare, cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor respective.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE,

LAVINIA CURELEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 272 din data de 23 aprilie 2015