ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 15 mai 2013 privind reglementarea unor măsuri financiare
Având în vedere:
- volumul mare al cererilor pentru autorizarea contractării unor împrumuturi de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pentru achitarea arieratelor înregistrate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, care nu au putut fi aprobate din cauza atingerii limitei sumei aprobate prin acte normative în vigoare;
- necesitatea deblocării activităţii furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de recuperat de la autorităţile administraţiei publice locale sume ce reprezintă arierate;
- prevederile Acordului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, referitoare la reducerea arieratelor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii urgente şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
(1)Limita sumei prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2013, se majorează cu suma de 120.000,00 mii lei.
(2)Suma prevăzută la alin. (1) se asigură de Ministerul Finanţelor Publice din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent în valută deschis la Banca Naţională a României, prin efectuarea operaţiunii de schimb valutar al echivalentului în euro al sumei de 120.000,00 mii lei, determinat pe baza cursului Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării.
(3)Suma prevăzută la alin. (1) se alocă pentru acoperirea cererilor de împrumut depuse în termenul legal, cu parcurgerea succesivă a următoarelor etape:
a)maximum 10.000,00 mii lei pentru fiecare cerere de împrumut;
b)în cazul cererilor de împrumut a căror valoare depăşeşte suma de 10.000,00 mii lei pentru valoarea care depăşeşte această sumă se aplică principiul pro rata la suma rămasă disponibilă după aprobarea cererilor prevăzute la lit. a).
Art. 2
Prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv.
Art. 3
Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, până la sfârşitul anului 2013, prin hotărâre a Guvernului, sume şi pentru plata arieratelor înregistrate de spitalele din subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 274 din data de 15 mai 2013