ORDIN nr. 1994 din 27 decembrie 2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit"
În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 34 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă modelul şi conţinutul formularului (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit", cod 14.13.03.13, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2
Instrucţiunile de completare a formularului precizat la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3
Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare ale formularului precizat la art. 1 sunt prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 4
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Şerban Pop

ANEXA nr. 1:

Notificare
privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit

I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI

DENUMIRE/ NUME, PRENUME

 

COD DE IDENTIFICARE FISCALĂ

             

DOMICILIUL FISCAL

JUDEŢ

 

SECTOR

 

LOCALITATE

 

STRADA

 

NR

 

BLOC

 

SC

 

ET.

 

AP.

 

COD POŞTAL

 

TELEFON

 

FAX

 

E-MAIL

 

II. DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI

DENUMIRE/NUME, PRENUME

 

COD DE IDENTIFICARE FISCALĂ

             

III. În temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările completările ulterioare

|_| Optez pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate trimestriale, începând cu anul fiscal ________*).

|_| Renunţ la opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate trimestriale, începând cu anul fiscal ________.

Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele înscrise în acest formular sunt corecte şi complete

Numele persoanei care face declaraţia

 

Funcţia

 

Ştampila

Semnătura

 
 

Se completează de personalul organului fiscal

Organ fiscal

 

Număr de înregistrare

 

Data înregistrare

  

/

  

/

    

Numele persoanei care a verificat

 
*) Opţiunea este valabila pentru cel puţin 2 ani consecutivi.
Nr. de operator de date cu caracter personal 1067
Cod 14.13.03.13.
ANEXA nr. 2: INSTRUCŢIUNI de completare a formularului (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit"
Formularul (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit" se utilizează de către contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, pentru efectuarea opţiunii de aplicare a sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, respectiv pentru renunţarea la această opţiune.
Formularul (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit" se depune la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se solicită aplicarea sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, respectiv a anului fiscal pentru care se renunţă la opţiunea de aplicare a acestui sistem.
Opţiunea efectuată pentru aplicarea sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi.
Formularul se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect toate datele prevăzute:
- un exemplar, semnat şi ştampilat conform legii, se depune la unitatea fiscală, direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată;
- un exemplar se păstrează de către contribuabil.
Completarea formularului se face astfel:
- Secţiunea "I: Date de identificare a contribuabilului"
Caseta "Denumire/Nume, prenume" se completează cu denumirea contribuabilului plătitor de impozit pe profit.
Caseta "Cod de identificare fiscală" se completează cu codul de identificare fiscală atribuit contribuabilului, potrivit legii.
Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.
Caseta "Domiciliul fiscal" se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului.
- Secţiunea "II. Date de identificare a împuternicitului"
Caseta "Denumire/Nume, prenume" se completează cu denumirea/numele, prenumele împuternicitului desemnat de contribuabil, potrivit legii.
Caseta "Cod de identificare fiscală" se completează cu codul de identificare fiscală atribuit împuternicitului, pentru activitatea proprie.
Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.
- Secţiunea III se completează bifând, după caz, caseta corespunzătoare:
a)exprimării opţiunii de aplicare a sistemului anual de declarare şi de plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate trimestriale, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Opţiunea efectuată pentru aplicarea sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi;
b)renunţării la opţiunea de aplicare a sistemului anual de declarare şi de plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate trimestriale, şi solicitării aplicării sistemului de declarare şi plată trimestrială a impozitului pe profit, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
ANEXA nr. 3: Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare ale formularului (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit"
1.Denumire: (012) "Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit"
2.Cod: 14.13.03.13
3.Format; A4/t1
4.Caracteristici de tipărire:
- pe o singură faţă;
- se poate utiliza echipament informatic pentru editare.
5.U.M.: set (două file)
6.Se difuzează gratuit.
7.Se utilizează la comunicarea opţiunii privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit.
8.Se întocmeşte în două exemplare de contribuabil/împuternicit/reprezentant legal.
9.Circulă:
- originalul la organul fiscal;
- copia la contribuabil.
10.Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 9 din data de 7 ianuarie 2013