HOTĂRÂRE nr. 64 din 3 decembrie 2014 privind încuviinţarea arestării preventive a unui deputat
În temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată, ale art. 24 din Legea nr.
96/2006
privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.
8/1994
, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
Camera Deputaţilor
adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Camera Deputaţilor încuviinţează arestarea preventivă a domnului deputat Marko Attila-Gabor în Dosarul nr. 393/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 decembrie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 879 din data de 3 decembrie 2014