ORDIN nr. 33 din 30 august 2012 privind instituirea unor reguli pe piaţa de echilibrare aplicabile producţiei de energie electrică ce beneficiază de sisteme de promovare
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi h) din Legea energiei electrice nr.
13/2007
, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 70 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.
123/2012
şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.
25/2004
pentru aprobarea Codului comercial al pieţei angro de energie electrică,
în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
1.428/2009
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei
emite următorul ordin:
Art. 1
(1)
Producătorii deţinători de centrale electrice eoliene dispecerizabile (CEED) participă la piaţa de echilibrare (PE) cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor aferente, conform prevederilor aplicabile în vigoare şi prevederilor prezentului ordin. Centrala electrică eoliană dispecerizabilă este asimilată cu unitatea dispecerizabilă (UD) în toate reglementările aplicabile, cu luarea în considerare a prevederilor prezentului ordin.
(2)
Oferta zilnică pentru cantitatea de energie de echilibrare disponibilă a producătorilor deţinători de CEED poate avea un preţ minim admis de 0,1 lei/MWh. Acelaşi preţ minim admis se aplică şi ofertei zilnice pentru cantitatea de energie de echilibrare disponibilă realizate de:
a)
UD care produc energie electrică din energie solară (UD-ES);
b)
UD de producere a energiei electrice în cogenerare de înaltă eficienţă, corespunzător capacităţii calificate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, pentru cogenerarea de înaltă eficienţă;
c)
UD de producere a energiei electrice din surse hidro declarate cu hidraulicitate ridicată în baza procedurii specifice întocmite de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. Bucureşti, în calitate de operator al PE (OPE);
d)
UD de producere a energiei electrice din sursă nucleară aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
(3)
Preţul minim admis al ofertei zilnice pe PE corespunzătoare UD care produc energie electrică din surse regenerabile de energie, altele decât cele menţionate la alin. (2), este de 5 lei/MWh.
(4)
Toate celelalte UD pot oferta pe PE un preţ minim de cel puţin 10 lei/MWh.
(5)
OPE oferă posibilitatea modificării notificărilor fizice de către toate părţile responsabile cu echilibrarea (PRE) cu minimum o oră înainte de intervalul de dispecerizare corespunzător primei modificări solicitate.
Art. 2
(1)
În ordinea de merit de creştere de putere OPE nu ia în considerare ofertele aferente CEED şi UD-ES. Reducerea de putere se efectuează conform ordinii de merit de reducere din PE, cu respectarea prevederilor din cadrul acestui articol.
(2)
După epuizarea tuturor posibilităţilor tehnice de reducere de putere (UD-urile termo se reduc, de regulă, la minim tehnic sau sunt oprite dacă este posibil) a UD ofertate la un preţ mai mare sau egal cu preţul minim admis precizat la art. 1 alin. (4), cu menţinerea nivelului de adecvanţă şi a celui de securitate a Sistemului energetic naţional (SEN), OTS dispune reducerea producţiei CEED şi UD-ES a căror producţie realizată momentan depăşeşte producţia notificată fizic. Reducerea de putere se face proporţional cu puterea instalată a fiecărei UD, în trepte de 20% din puterea instalată, rotunjite la multiplu de 10 MW, până la puterea notificată. Ultima treaptă de reducere până la puterea notificată poate fi mai mică de 10 MW.
(3)
Dacă, după luarea măsurilor precizate la alin. (2), producţia trebuie redusă în continuare pentru realizarea echilibrului producţie-consum, atunci OPE dispune reducerea de putere pentru UD care ofertează la preţul minim precizat la art. 1 alin. (3) şi, numai în ultimă instanţă, dispune reducerea de putere pentru UD care ofertează la preţul minim precizat la art. 1 alin. (2). Metoda de selectare a UD în cadrul aceleiaşi categorii de preţ minim de ofertă este similară celei prezentate la alin. (2): OPE dispune fiecărei UD o reducere de putere proporţională cu puterea instalată a fiecărei UD, în trepte de 20% din puterea instalată, rotunjite la multiplu de 10 MW, până la oprirea totală. Ultima treaptă de reducere până la oprirea totală poate fi mai mică de 10 MW.
(4)
OPE controlează modul în care UD respectă dispoziţia de dispecer; reducerea de putere pentru CEED şi pentru UD-ES trebuie realizată astfel încât puterea produsă momentan să nu fie mai mare decât cea până la care s-a dispus reducerea.
(5)
Pentru energia electrică redusă prin dispoziţie de dispecer decontarea se face conform regulilor PE, producătorul neavând dreptul să ceară despăgubiri pentru eventualele certificate verzi pierdute.
(6)
OPE publică pe pagina sa de web o informare referitoare la motivele reducerii puterii pe PE în urma dispoziţiei de dispecer, în cazul CEED sau UD-ES. Această informare va cuprinde, pe lângă motivul reducerii, puterea redusă, numele producătorului şi locaţia UD respective.
Art. 3
(1)
Pentru fiecare UD/consum dispecerizabil (CD), preţurile din ofertele zilnice pe PE se limitează astfel:
a)
diferenţa dintre cel mai mare preţ din oferta zilnică pe perioada unei zile de livrare şi cel mai mic preţ din oferta zilnică pe perioada aceleiaşi zile de livrare este de maximum 150 lei/MWh, cu excepţia UD de producere a energiei electrice în cogenerare de înaltă eficienţă;
b)
cel mai mare preţ din oferta zilnică pe PE corespunzătoare reglajului de creştere de putere se limitează superior la 450 lei/MWh, pe fiecare interval de dispecerizare.
(2)
În momentul primirii fiecărei oferte zilnice, OPE verifică respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (1) şi informează participantul la PE referitor la acceptarea sau respingerea ei.
(3)
Oferta zilnică respinsă iniţial care nu este corectată în limita de timp reglementată este respinsă definitiv şi este tratată ca în situaţia în care nu ar fi fost trimisă.
Art. 4
(1)
În situaţia în care OPE constată că pe parcursul ultimelor 3 luni de zile un producător a realizat mai mult de 40% din volumul tranzacţiilor pe un tip de reglaj şi sens, OPE publică în termen de 30 de zile de la finele intervalului analizat ofertele şi tranzacţiile acestuia din PE, pe pagina de web a OPE, într-un format descărcabil şi uşor de analizat.
(2)
OPE continuă să publice ofertele şi tranzacţiile menţionate la alin. (1) timp de 3 luni consecutive, până când volumul tranzacţiilor realizate de producător scade sub 40% din volumul total al tranzacţiilor înregistrate pentru respectivul tip de reglaj şi sens.
Art. 5
(1)
În termen de două luni de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. Bucureşti:
a)
actualizează procedurile de verificare a ofertelor pentru respectarea cerinţelor prevăzute la art. 1 şi 3 şi le transmite ANRE pentru avizare;
b)
întocmeşte procedura precizată la art. 1 alin. (2) lit. c) şi o transmite ANRE pentru avizare.
(2)
În termen de 3 luni de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. Bucureşti asigură punerea în aplicare a prevederilor acestuia.
Art. 6
(1)
Participanţii la piaţa de energie electrică, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. Bucureşti şi Societatea Comercială "Operatorul Pieţei de Energie Electrică" - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2)
Producătorii deţinători ai unor UD de producere a energiei electrice calificate de ANRE pentru cogenerarea de înaltă eficienţă transmit lunar ANRE cantităţile de energie termică livrate în cogenerare, pentru verificarea corectitudinii ofertării acestora în baza prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b).
Art. 7
Dispoziţia de dispecer de reducere de putere este obligatorie pentru toate tipurile de UD, inclusiv pentru CEED şi UD-ES; încălcarea ei constituie abatere de la disciplina de dispecer şi se sancţionează ca atare.
Art. 8
Departamentele de specialitate din cadrul ANRE urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 9
(1)
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui ANRE nr.
33/2006
privind reguli de ofertare pe piaţa de echilibrare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 27 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare.
-****-
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileţ
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 633 din data de 4 septembrie 2012