HOTĂRÂRE nr. 624 din 28 iulie 2015 pentru aprobarea criteriilor de selectare a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi unele măsuri de corelare legislativă şi al art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă criteriile de selectare a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Pentru selectarea la finanţare a obiectivelor de investiţii se va utiliza cel puţin unul dintre criteriile prevăzute în anexă.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ: CRITERIILE DE SELECTARE a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013
I.Repartizarea echilibrată a fondurilor de la bugetul de stat pe judeţe, destinate transferurilor pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din portofoliul unităţilor administrativ-teritoriale, utilizând cel puţin unul dintre următorii indicatori:
(1)datele demografice şi administrativ-teritoriale ale judeţelor, având în vedere:
a)ponderea numărului de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ din totalul numărului de unităţi administrativ-teritoriale de la nivel naţional;
b)ponderea populaţiei judeţului raportată la populaţia totală a ţării;
c)ponderea suprafeţei judeţului raportată la suprafaţa totală a ţării;
(2)capacitatea financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, având în vedere ponderea capacităţii unităţilor administrativ-teritoriale de a participa cu fonduri de la bugetul local pentru realizarea obiectivelor de investiţii;
(3)ponderea numărului de obiective de investiţii aflate în derulare de fiecare judeţ, având în vedere:
a)numărul de obiective de investiţii aflate în derulare de fiecare judeţ din totalul investiţilor aflate în derulare la nivel naţional;
b)necesarul de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate raportat la necesarul total de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate de la nivel naţional.
II.Încadrarea obiectivelor de investiţii în domeniile specifice pentru care există obligaţia conformării unor reglementări europene sau în domenii specifice prioritare
III.Stadiul fizic al realizării obiectivului de investiţii, începând cu stadiul fizic cel mai ridicat la data aplicării criteriului
IV.Data semnării contractului de furnizare/prestare de servicii/execuţie de lucrări, după caz
V.Populaţia deservită
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 604 din data de 10 august 2015