ORDIN nr. 1072/C din 25 martie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind asistenţa religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a PenitenciarelorAvând în vedere dispoziţiile art. 29 din Constituţia României, republicată, art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu modificările ulterioare, şi ale art. 40 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu art. 189 şi 204 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite prezentul ordin.
Art. 1
Art. 2
(1)Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiţiei nr. 610/C/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 11 aprilie 2006.
-****-

Ministrul justiţiei,

Mona-Maria Pivniceru

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 187 din data de 3 aprilie 2013