DECIZIE nr. 689 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pelntru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transmoldova - S.R.L. din Oneşti în Dosarul nr. 4.748/110/2012* al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 151D/2014 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 51/2006, precizând că nu există o suprapunere de competenţă între Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi Autoritatea Rutieră Română, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 şi ale altor acte normative de nivel inferior. Astfel, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice îşi desfăşoară activitatea pe trei paliere de competenţe, şi anume: reglementează, prin ordine, în serviciile de transport public local, autorizează operatorii de transport-competenţă care vine în completarea celei deţinute de Autoritatea Rutieră Română şi care vizează doar anumiţi operatori - şi controlează şi monitorizează domeniile în care acţionează. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012, apreciază că este inadmisibilă, întrucât textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 6 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.748/110/2012* Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) lit. g1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transmoldova - S.R.L. din Oneşti într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unor acte administrative, mai exact a unei note de control emise de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - Agenţia Teritorială Botoşani şi a unei adrese emise de aceeaşi autoritate.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că este nelegală şi ilogică includerea domeniului transportului public în competenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), în condiţiile în care acesta se afla deja sub autoritatea de reglementare a Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.). Apreciază că un domeniu de activitate - serviciu de utilitate publică - nu poate să intre în sfera a două autorităţi de reglementare cu aceleaşi competenţe. În opinia sa, competenţele A.N.R.S.C. sunt teoretice, fără aplicabilitate practică, nefiind decât un pretext pentru colectarea unei contribuţii injuste şi nelegale, cu referire la contribuţia de 0,1% stabilită prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 493/2009. Se susţine că art. 13 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 51/2006 contravine art. 56 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, întrucât elaborarea de metodologii, regulamente-cadru, acordarea de licenţe, monitorizarea şi controlul respectării de către operatori a legislaţiei în vigoare pentru acelaşi serviciu public de transport local revine A.R.R. încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 51/2006. Ca atare, nu poate fi instituită o dublă taxare, în favoarea a două autorităţi de reglementare, respectiv A.R.R. şi A.N.R.S.C.
6. În ce priveşte prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 prin care a fost modificat art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2007, susţine că este încălcat art. 45 din Constituţie, întrucât se creează un climat economic reglementat în mod incert şi contradictoriu, care include transportul judeţean în sfera de definire a transportului local, în condiţiile în care transportul local şi judeţean are reglementări diferite. Astfel, art. 3 pct. 46 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere reglementează transportul între localităţile unui judeţ ca fiind judeţean, şi nu local, în timp ce textul de lege criticat defineşte transportul între localităţile unui judeţ ca fiind local. Mai mult, la art. 3 pct. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 este definit transportul rutier local de persoane, cu excluderea transportului între localităţi din cadrul transportului local, cu excepţia localităţilor ce aparţin unei asociaţii de dezvoltare intracomunitară.
7. Tribunalul Bacău-Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că, în motivarea excepţiei, autorul acesteia tinde spre modificarea sau completarea textelor de lege. Consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiu care presupune respectarea condiţiilor legalităţii şi proporţionalităţii obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor. Observă, de asemenea, că autorul excepţiei este nemulţumit de modalitatea în care legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de serviciu public local.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 13 alin. (2) lit. g1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, şi cele ale art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012.
12. Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare. În prezent dispoziţiile de lege criticate se regăsesc, în aceeaşi variantă redacţională, la art. 13 alin. (2) lit. h) şi au următorul conţinut normativ:
"(2) A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru următoarele servicii de utilităţi publice: (...)
h) transport public local, conform competenţelor acordate prin legea specială".
13. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie, astfel cum este precizat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012. Prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 8/2012 modifică art. 4 alin. (1) lit. b), c) şi g) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate se referă la prevederile art. 4 alin. (1) lit. b), c) şi g) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 stabileşte că "Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (...)", printre condiţiile enumerate figurând cele descrise la lit. b), c) şi g). Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia critică doar instituirea condiţiei cuprinse la lit. b) din art. 4 alin. (1), la celelalte două condiţii nefăcând niciun fel de referire şi nici din argumentaţia prezentată neputându-se deduce existenţa vreunei critici privitoare la acestea.
14. Aşadar, Curtea va examina constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, potrivit cărora este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte, alături de alte condiţii, şi următoarea: "b) se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localităţile unui judeţ, în funcţie de tipul de transport stabilit potrivit legii. În cazul în care traseul transportului pe şină depăşeşte limita localităţii, acesta va fi considerat transport public local".
15. În concluzie, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, şi cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, al căror conţinut a fost reprodus mai sus.
16. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 45 "Libertatea economică" şi art. 56 "Contribuţii financiare".
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia critică pretinsa suprapunere de competenţe ale Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.) cu cele ale Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.) în ce priveşte reglementarea transportului public.
18. Analizând legislaţia incidenţă în materie, Curtea reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, republicată, atât A.N.R.S.C., cât şi A.R.R. au calitatea de autorităţi de reglementare. Textul conţine o precizare importantă, în sensul că prevederile legii care le recunoaşte această calitate se coroborează cu cele ale legilor speciale corespunzătoare fiecărui serviciu de utilităţi publice în parte.
19. Art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, stabileşte că A.R.R. este autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul de transport public local şi, potrivit competenţelor acordate de prezenta lege şi de legea specială, are anumite atribuţii specifice: elaborează metodologii şi regulamente-cadru pentru transportul public de persoane; acordă licenţe de transport; monitorizează şi controlează respectarea de către operatori a legislaţiei în vigoare privind transporturile rutiere, respectiv a condiţiilor impuse prin licenţele de transport.
20. În ce priveşte acordarea licenţelor de transport, această atribuţie este explicitată prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, republicată. Astfel, textul prevede că acordarea licenţelor pentru furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice intră în sfera de competenţă a autorităţilor de reglementare competente. Conform lit. c) a art. 38 alin. (1), A.R.R. acordă licenţe pentru serviciul prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, adică pentru transportul public local.
21. Curtea constată că atribuţiile A.N.R.S.C. sunt distincte de cele ale A.R.R. Astfel, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, prevede că A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru o serie de servicii de utilităţi publice, la lit. h), criticată în cauza de faţă, figurând "transport public local, conform competenţelor acordate prin legea specială".
22. De asemenea, art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege stabileşte că, potrivit competenţelor acordate prin prezenta lege, A.N.R.S.C. eliberează licenţe, elaborează metodologii şi regulamente-cadru pentru domeniul serviciilor de utilităţi publice din sfera sa de reglementare şi pentru piaţa acestor servicii şi monitorizează modul de respectare şi implementare a legislaţiei aplicabile acestor servicii.
23. Sub aspectul criticat de autorul excepţiei, Curtea observă că acordarea licenţelor pentru furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice intră, conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/2006, republicată, în sfera de competenţă a autorităţilor de reglementare competente, A.N.R.S.C. fiind competentă pentru serviciile menţionate la art. 1 alin. (2) lit. a), b), c), e), f) şi g), respectiv alimentarea cu apă; canalizarea şi epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; salubrizarea localităţilor; iluminatul public; administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi altele asemenea. Acordarea de licenţe pentru transportul public local este atribuită în mod expres prin lege în competenţa A.R.R. Din interpretarea coroborată a tuturor acestor prevederi de lege, rezultă că A.N.R.S.C. şi A.R.R. exercită atribuţii strict individualizate, neexistând suprapuneri în niciun domeniu.
24. O altă critică formulată de autoarea excepţiei vizează contribuţia de 0,1% din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. sau din fondurile băneşti alocate de autorităţile administraţiei publice locale pentru desfăşurarea acestor activităţi, prevăzută la art. 1 lit. a) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 493/2009 privind modul de achitare a contribuţiei de 0,1% fixate prin Hotărârea Guvernului nr. 671/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Se susţine că această contribuţie s-ar plăti de două ori, către A.N.R.S.C. şi către A.R.R., ceea ce ar contraveni prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale.
25. Textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu vizează însă o asemenea obligaţie, ci se referă generic la atribuţiile celor două autorităţi menţionate. Autoarea excepţiei este nemulţumită, în realitate, de modalitatea concretă de aplicare a legii, constând în obligaţia sa de a achita aceeaşi contribuţie către două autorităţi diferite. Or clarificarea acestui aspect revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului.
26. De asemenea, autoarea excepţiei formulează şi o critică referitoare la definiţia transportului local, pe motiv că acesta ar fi definit în mod diferit în două acte normative distincte, ceea ce ar fi de natură să nesocotească art. 45 din Constituţie, întrucât s-ar crea un climat economic reglementat în mod incert şi contradictoriu. În acest sens, se arată că art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2007 include transportul judeţean în sfera de definire a transportului local, în condiţiile în care transportul local şi judeţean au reglementări diferite. Precizează că art. 3 pct. 46 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, defineşte transportul rutier judeţean ca fiind acel transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, fără a depăşi teritoriul judeţului respectiv. În schimb, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 prevede că este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localităţile unui judeţ, în funcţie de tipul de transport stabilit potrivit legii.
27. Analizând aceste susţineri, Curtea observă că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi cea de la lit. b), criticată în cauza de faţă, care stabileşte că se efectuează numai pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, în cazul transportului local, sau numai între localităţile unui judeţ, în cazul transportului judeţean.
28. Curtea observă că, într-adevăr, potrivit art. 3 pct. 46 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, transportul rutier judeţean se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, fără a depăşi teritoriul judeţului respectiv. În acelaşi timp, pct. 48 al aceluiaşi articol precizează că prin transport rutier local de persoane se înţelege transportul rutier public de persoane prin servicii regulate care se efectuează în interiorul unei localităţi, dar şi în limitele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitare. Or art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, defineşte asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ca fiind structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice. De vreme ce art. 3 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează organizarea, sub aspect administrativ, a teritoriului României în comune, oraşe şi judeţe, rezultă că asociaţiile de dezvoltare intercomunitare pot îngloba mai multe judeţe, astfel că, din această perspectivă, nu se poate reţine existenţa unei neclarităţi a textului de lege criticat care să conducă la încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie care garantează libertatea economică.
29. Curtea observă, de altfel, că autoarea excepţiei îşi motivează critica de neconstituţionalitate prin compararea soluţiilor legislative consacrate de textele de lege menţionate. Or în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014.
30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Transmoldova - S.R.L. din Oneşti în Dosarul nr. 4.748/110/2012* al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 95 din data de 5 februarie 2015