ORDIN nr. 874 din 26 aprilie 2016 privind completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2.616/ANPD din 1 martie 2016 al Direcţiei generale drepturile persoanelor cu dizabilităţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din Ministerul Sănătăţii,
luând în considerare prevederile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:
Art. I
În anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 şi 885 bis din 27 decembrie 2007, cu modificările ulterioare, la capitolul 8 "Funcţiile pielii", după "Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcţiilor pielii'' se introduce "Evaluarea persoanelor cu sechele majore ale arsurilor complexe în vederea încadrării în grad de handicap", care are cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, serviciile de evaluare complexă a persoanelor adulte din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi comisiile judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

Ministrul sănătăţii,

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

ANEXĂ: Evaluarea persoanelor cu sechele majore ale arsurilor complexe în vederea încadrării în grad de handicap
(1)Evaluarea persoanelor cu sechele postarsură prin agenţi termici - flacără, substanţe inflamabile, contact cu solide sau lichide fierbinţi -, electrici, chimici, explozii sau radiaţii, asociate sau nu cu intoxicaţii prin inhalarea substanţelor rezultate în urma combustiei, în vederea încadrării în grad de handicap, se realizează particularizat în funcţie de:
- suprafaţa şi profunzimea arsurii: factori care determinată gravitatea leziunii;
- localizarea arsurii: pe faţă şi gât - risc de asfixie şi defecte estetice, cu puternic impact asupra psihicului; pe organele genitale - risc de infectare; pe extremităţi - incapacitate funcţională; pe mâini - insuficienţă funcţională şi estetică; arsurile părţii superioare a corpului sunt mai problematice, interesează zone vaste de ţesut tegumentar, generând îngrijiri speciale: leziuni respiratorii primare, de o gravitate deosebită, precum şi alte leziuni asociate;
- consecinţele secundare în plan psihologic, care determină tulburări psihice asociate (tulburare de stres posttraumatic, tulburare de anxietate generalizată, tulburări afective organice etc.);
- instalarea unor complicaţii majore pe aparate şi sisteme afectate secundar: deficienţe senzoriale, insuficienţă respiratorie, hepatică, renală;
- existenţa tulburărilor osteoarticulare, musculotendinoase sau/şi neurologice secundare de tip paretic/plegic, amputaţii;
- prezenţa unor stome definitive;
- asocierea unor tulburări ale funcţiilor mişcării cu cele somatice sau senzoriale;
- intensitatea tulburărilor de postură, locomoţie sau/şi gestualitate;
- limitarea prehensiunii şi manipulaţiei;
- deteriorarea capacităţii de autoservire şi autoîngrijire;
- necesitatea susţinerii în activităţile de autoîngrijire, pe durata terapiei complexe chirurgicale intraspitaliceşti sau ca urmare a realizării transplantului de piele.
(2)Sechelele cicatriciale postcombustionale majore la nivelul dermului şi hipodermului sunt reprezentate de deformări cicatriciale: cicatrici normotrofice, hipertrofice, atrofice şi cheloide; bride cicatriciale; redori cicatriciale; cicatrici ulcerate sau malignizate. Refracţiile cicatriciale sunt cel mai frecvent sechele postcombustionale, cauzate de contracţia ţesuturilor moi în urma vindecării plăgilor. Bridele cicatriciale se evidenţiază, de regulă, pe pliurile de flexie articulară sau în zonele cu exces cutanat: regiunile gâtului, axilară, poplitee, cubitală.
(3)Alte sechele majore sunt reprezentate de redori: 80% din redori sunt dermogene, iar 20% sunt cauzate de retracţii ale muşchilor, tendoanelor, ligamentelor şi capsulelor articulare.
(4)Următoarele scale pot orienta asupra gradului de funcţionalitate şi autonomie a persoanei cu sechele complexe postcombustionale, în corelaţie cu rezultatul evaluării complexe: scala universală de apreciere a cicatricilor (SUAC, 2006), scala de apreciere a gradului de impact al procesului cicatricial asupra calităţii vieţii pacientului (BSHS-R, 1994), scorul de apreciere a rezultatului final de tratament la membrul superior (UCLA, 1986), sistemul de apreciere a disfuncţiei membrului inferior (OBERG, 1994), care pot fi ataşate referatului de specialitate, în funcţie de structurile afectate.

PARAMETRI FUNCŢIONALI

Examen chirurgie plastică şi reconstructivă, dermatologie, ortopedie, neurologie, oftalmologie, pneumologie, nefrologie, gastroenterologie şi hepatologie, în funcţie de organele afectate

După caz:

- examene radiografice, segment afectat;

- evaluări psihologice;

- testări biometrice;

- spirometrie, analiza gazelor sanguine;

- testarea mobilităţii articulare, scală de gradare a forţei musculare;

- indice de masă corporală;

- analize de laborator: hemoleucogramă, biochimie etc.;

- scale specifice cicatricilor deformante: SUAC, BSHS-R, UCLA, OBERG, completate de către

- medicii specialişti, ataşate referatelor de specialitate;

- scale de evaluare a autonomiei: ADL, IADL etc.

DEFICIENŢĂ MEDIE

HANDICAP MEDIU

- cicatrici deformante ale unui membru superior, cu redoare strânsă sau anchiloză de umăr şi cot, asociată sau nu cu tulburări neurologice, cu afectarea moderată a prehensiunii şi manipulaţiei;

- deformări, redori şi anchiloze de mâini bilateral;

- amputaţia policelui de la nivelul unei mâini, asociată cu cicatrici deformante, cu imposibilitatea realizării prehensiunii, cu păstrarea integrităţii funcţionale a membrului contralateral;

- afectare moderată a prehensiunii la nivelul ambelor mâini prin leziuni la nivelul degetelor II, III, IV şi V de tipul: anchilozelor articulare, amputaţiilor digitale parţiale, afectărilor tendoanelor flexoare şi extensoare cu deformări digitale (deget în butonieră, deget în gât de lebădă);

- asocierea de leziuni ale policelui şi a maximum două alte degete de la nivelul aceleiaşi mâini, ce determină o afectare moderată a prehensiunii, cu bride cicatriciale extinse la nivelul articulaţiei cotului sau umărului, care reduc mobilitatea (flexie/extensie, pronaţie/supinaţie, abducţie/ adducţie) membrului afectat cu până la 50% din amplitudinea fiziologică;

- cicatrici deformante ale membrelor inferioare, cu redoare strânsă sau anchiloză de gleznă, bilateral, sau redoare strânsă sau anchiloză de genunchi sau şold, unilateral;

- alte tulburări neurologice, amputaţii ale membrelor superioare sau inferioare, fără alte deficienţe asociate, conform încadrării de la capitolele respective.

Afectările osteoarticulare nu împiedică ortostatismul, dar deplasarea pe distanţe mari se realizează cu dificultate, necesitând dispozitive ortopedice pentru a preveni deteriorarea articulaţiilor supradiacente şi/sau controlaterale;

- cicatrici deformante, redori ale extremităţii cefalice şi/sau toracelui, cu afectarea uşoară/medie a funcţiei de respiraţie, fonaţie, masticaţie şi deglutiţie;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul feţei, dacă suprafaţa acestora depăşeşte 50% din suprafaţa feţei fără afectări funcţionale, asociate sau nu cu cicatrici postcombustionale localizate la nivelul scalpului, cu alopecie restantă ce depăşeşte 50% din suprafaţa scalpului;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul pleoapelor, ce determină modificări moderate ale ocluziei palpebrale, cu răsunet asupra funcţionalităţii oculare pe termen lung (obiectivate de medicul oftalmolog), ce necesită tratament chirurgical de corectare până la soluţionarea chirurgicală;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul regiunii nazale, cu afectare moderată a respiraţiei din cauza devierii cicatriciale a septului, precum şi a asimetriei narinare cicatriciale - leziuni ce necesită tratament chirurgical de corectare până la soluţionarea chirurgicală;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul buzelor, ce determină modificări moderate ale alimentaţiei, procesului de masticaţie, pronunţie, constând în limitarea deschiderii şi ocluzia incompletă, dar fără afectarea stării nutriţionale a pacientului - leziuni ce necesită tratament chirurgical de corectare până la soluţionarea chirurgicală;

- deficienţa medie vizuală, respiratorie, renală, hepatică, conform încadrării de la capitolele respective.

DEFICIENŢĂ ACCENTUATĂ

HANDICAP ACCENTUAT

- cicatrici deformante ale membrelor superioare, cu afectări articulare de umăr şi cot, bilaterale, cu reducerea mobilităţii cu până la 75% din amplitudinea fiziologică, cu limitarea severă a manipulaţiei;

- bride cicatriciale, afectări articulare localizate la nivelul articulaţiei cotului sau umărului, unilateral, care reduc mobilitatea (flexie/extensie, pronaţie/supinaţie, abducţie/adducţie) membrului afectat cu peste 90% din amplitudinea fiziologică;

- asociere de cicatrici deformante şi/sau afectări articulare ale unui membru superior cu cele ale unui membru inferior, care determină limitări severe atât ale gestualităţii şi manipulaţiei, cât şi ale locomoţiei, deplasarea realizându-se cu sprijin extern;

- cicatrici deformante ale membrelor inferioare, redoare strânsă, anchiloze sau artroze de genunchi sau şold bilaterale, care determină limitarea accentuată/severă a mobilităţii, necesitând sprijin extern pentru menţinerea ortostatismului, şi a deplasării şi o limitare parţială a capacităţii de autoservire şi autoîngrijire;

- amputaţia policelui de la nivelul ambelor mâini, asociată cu deformări sau amputaţii parţiale ale celorlalte degete, ce determină incapacitatea realizării prehensiunii bilateral;

- afectare severă a prehensiunii la nivelul ambelor mâini prin leziuni digitale multiple (minimum 3 degete), de tipul: anchilozelor articulare, amputaţiilor digitale parţiale, afectărilor tendoanelor flexoare şi extensoare cu deformările digitale (deget în butonieră, deget în gât de lebădă) şi cu limitarea mişcării în articulaţiile supradiacente;

- asocierea de leziuni ale tuturor degetelor de la nivelul aceleiaşi mâini (incluzând policele), ce determină o afectare severă a prehensiunii cu bride cicatricile şi afectări articulare localizate la nivelul articulaţiei cotului sau umărului, care reduc mobilitatea membrului afectat cu până la 75% din amplitudinea fiziologică;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul feţei, dacă suprafaţa acestora depăşeşte 75% din suprafaţa feţei, cu afectări funcţionale evidente (afectarea ocluziei palpebrale, a respiraţiei şi alimentaţiei), asociate sau nu cu cicatrici postcombustionale localizate la nivelul scalpului cu alopecie restantă, ce depăşeşte 75% din suprafaţa scalpului;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul pleoapelor, ce determină modificări severe ale ocluziei palpebrale, cu răsunet asupra funcţionalităţii oculare pe termen scurt, mediu şi lung (obiectivate de medicul oftalmolog), ce necesită tratament chirurgical de corectare până la soluţionarea chirurgicală;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul regiunii nazale, cu afectare severă a respiraţiei din cauza devierii cicatriciale a septului, precum şi a asimetriei narinare cicatriciale - leziuni ce implică efectuarea de intervenţii chirurgicale multiple până la soluţionarea chirurgicală;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul buzelor, care determină modificări severe ale proceselor de masticaţie, deglutiţie şi fonaţie, constând în limitarea deschiderii şi ocluzie incompletă, ce determină modificări ale statusului nutriţional al persoanei şi necesită tratament chirurgical de corectare până la soluţionarea chirurgicală;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul buzelor şi cavităţii bucale, incompatibile cu deglutiţia şi fonaţia, ce necesita intervenţii chirurgicale multiple; stome definitive;

- alte tulburări neurologice, amputaţii de membre superioare sau/şi inferioare, conform încadrării de la capitolele respective;

- deficienţă accentuată vizuală, respiratorie, renală, hepatică, conform încadrării de la capitolele respective.

În situaţia asocierii a două sau mai multe deficienţe, dintre care una este un handicap fizic, pentru perioade limitate, până la corecţia terapeutică a acestor deficite, încadrarea în grad de handicap se poate stabili la un grad superior.

DEFICIENŢA GRAVĂ

HANDICAP GRAV

- cicatrici deformante generalizate sau/şi afectări musculotendinoase ale membrelor inferioare şi superioare sau/şi ale articulaţiilor mari - şold, genunchi -, bilateral, în stadiul sever, în cursul terapiei de reabilitare sau neoperabile sau cu complicaţii tardive postoperatorii, în afara resurselor terapeutice, care determină limitarea totală a ortostatismului şi locomoţiei, necesitând fotoliu rulant pentru deplasarea în interiorul sau exteriorul locuinţei sau imobilizare totală şi sprijin din partea altei persoane pentru autoservire şi autoîngrijire;

- amputaţia tuturor degetelor de la ambele mâini, asociate cu bride cicatriciale şi afectări articulare, la orice nivel al membrelor superioare;

- amputaţia unui membru superior la orice nivel, asociată cu limitarea totală de prehensiune şi manipulaţie la membrul controlateral;

- alte tulburări neurologice, amputaţii, care generează o deficienţă funcţională gravă, conform încadrării de la capitolele respective;

- sechele cicatriciale postcombustionale care reduc capacitatea pulmonară totală, persoana necesitând dispozitive medicale externe de tip OLD;

- cicatrici postcombustionale localizate la nivelul feţei, care afectează sever ocluzia palpebrală, cu leziuni conjunctivale, corneene sau ale altor structuri ale ochiului, exprimate prin pierderea acuităţii vizuale, obiectivate prin consult oftalmologie.

Stabilirea deficienţei grave vizuale, respiratorii, renale, hepatice se realizează conform încadrării de la capitolele respective.

În funcţie de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav, cu asistent personal, în situaţia în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi necesită sprijin permanent, sau grav fără asistent personal, atunci când necesită sprijin parţial pentru activităţile cotidiene.

1.Scala de apreciere a gradului de impact al procesului cicatricial asupra calităţii vieţii pacientului - BSHS-R (Revised Burn-Specific Health Scale)

Indice BSHS-R

extrem

pronunţat

moderat

puţin

absent

Pierderea abilităţii funcţionale de lucru

0

1

2

3

4

Pierderea capacităţii de lucru

0

1

2

3

4

Pierderea aspectului corpului

0

1

2

3

4

Relaţionarea interpersonală

0

1

2

3

4

Activitatea interpersonală

0

1

2

3

4

Termorecepţia

0

1

2

3

4

Organizarea tratamentului

0

1

2

3

4

Aprecierea gradului de impact al procesului cicatricial asupra calităţii vieţii pacientului BSMS-R:
0-7 puncte - impact extrem în calitatea vieţii (grav);
8-15 puncte - calitatea vieţii sever pierdută (accentuat);
16-21 de puncte - calitatea vieţii pierdută moderat (mediu);
22-28 de puncte - calitatea vieţii neschimbată.
2.Scorul de apreciere a rezultatului final - UCLA (UCLA end-result score)

Categorie

Puncte

Durere (maximal 10 puncte)

Durere pronunţată, permanentă, cupată cu analgezice puternice

1

Durere periodică, la efort, cupată cu analgezice

2

Durere moderată, permanentă, cupată cu preparate salicilate

4

Durere moderată, la efort, cupată cu preparate salicilate

6

Durere uşoară, periodică

8

Fără durere

10

Activitate zilnică (maximal 10 puncte)

Impotenţă funcţională totală

1

Mişcări uşoare

2

Lucrul uşor prin casă

4

Deservire de sine stătătoare

6

Limitare neînsemnată

8

Nelimitată

10

Satisfacţia pacientului (maximal 5 puncte)

Nemulţumit şi agravare

0

Mulţumit şi ameliorare

5

Volumul mişcărilor (maximal 5 puncte)

< 30°

0

30° - 45°

1

45° - 90°

2

90° - 120°

3

120° - 150°

4

> 150°

5

Aprecierea puterii musculare (maximal 5 puncte)

Obişnuită

5

Bună

4

Relativ scăzută

3

Scăzută considerabil

2

Rigiditate musculară

1

Incapacitate musculară

0

Punctajul maximal este de 35 de puncte, un scor de peste 27 de puncte semnificând un rezultat satisfăcător al funcţionalităţii persoanei.
3.Sistemul de apreciere a disfuncţiei membrului inferior-OBERG

Indice

Puncte

0

1

2

3

4

Flexia femurului

> 100°

85-95°

70-80°

50-65°

< 50°

Deficit de extensie

0

10°

15°

> 15°

Abducţia femurului

> 15°

15°

10°

Adducţia femurului

> 15°

15°

10°

Flexia gambei

> 115°

100-115°

85-95°

70-80°

< 65°

Deficit de extensie

0

10°

15°

> 15°

Ridicarea din poziţia semişezândă

> 25 cm

16-24 cm

10-15 cm

5-9 cm

< 5 cm

Ridicare/Aşezare

35 cm

40 cm

45 cm

50 cm

> 55 cm

Înălţimea treptei

45 cm

40 cm

25 cm

17 cm

< 10 cm

Staţionare picior

40-60 sec.

25-39 sec.

15-24 sec.

5-14 sec.

< 5 sec.

Ridicare scări

independent

monosuport

suport dublu

suport suplimentar

nu poate

Deplasare (m/sec.)

> 1,4

1-1,3

0,7-0,9

0,5-0,6

< 0,5

Ajutor

fără

2 cârje

mergător

cărucior

nu merge

Conduce transport

fără limite

autocamion

autoturism

pasager

special

Lucrul în casă

fără limite

cu durere

limitat

nu lucrează

nu poate

Activitate zilnică

fără limite

lucrează şezând

ajutor periodic

ajutor permanent

ajutor în toate

Hobby

fără limite

cu durere

50%

limitat sever

limitat complet

Durere

fără

efort

repaus

efort şi repaus

permanent

4.Scală universală de apreciere a cicatricilor (SUAC)

Indice

Puncte

0

1

2

3

4

5

Pigmentare

normal

hipopigmentare

pigmentare

hiperpigmentare

-

-

Vascularizare

normal

roz

roşu

purpuriu

-

-

Flexibilitate

normală

flexibilă

moderat flexibilă

ferm

bride cicatriciale

redoare

Grosime

plată

0-2 mm

2-5 mm

> 5 mm

-

-

Relieful suprafeţei

netedă

25% reliefată

50% reliefată

75% reliefată

100% iregulară

-

Ulcerare

absentă

regenerare

persistentă

progresivă

-

-

Temperatură

identică

scăzută

> 0,5°C

> 1°C

-

-

Prurit, parestezie

absentă

periodic, nepronunţat

permanent, moderat

permanent pronunţat

-

-

Progresare

absentă

nepronunţată

moderată

pronunţată

-

-

Sensibilitate

obişnuită

mărită

scăzută

absentă

-

-

Aprecierea gradului de manifestare a procesului cicatricial conform SUAC:
0-10 puncte - proces cicatricial nepronunţat;
11-20 de puncte - proces cicatricial moderat pronunţat;
21-38 de puncte - proces cicatricial sever.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 376 din data de 17 mai 2016