Document embed

DECIZIE nr. 797 din 17 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel-Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronie.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru Ciobăniţă în Dosarul nr. 1.308/232/2014 al Judecătoriei Găeşti şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.321D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.308/232/2014, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru Ciobăniţă cu prilejul soluţionării unei cauze civile în care a solicitat anularea încheierii de suspendare a executării silite a unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, suspendare având ca temei dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 21 şi 16 din Constituţie. Astfel, arată că prin Sentinţa civilă nr. 3.138 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.717/120/2012, s-a dispus obligarea Unităţii Administrativ Teritoriale Crângurile şi a Consiliului Local Crângurile la plata unor sume reprezentând diferenţa de la salariul de bază şi diferenţa pentru sporurile legale neacordate conform treptei de salarizare corespunzătoare funcţiei de conducere exercitate în cadrul Primăriei Crângurile. Executarea acestor sume a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Or, consideră că dispoziţiile acestui text de lege nu îi sunt aplicabile şi consideră că sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc în mod neechivoc domeniul de aplicare, astfel încât să nu mai permită confuzia între drepturile salariale suplimentare, a căror executare este supusă suspendării, şi drepturile salariale neacordate de angajator în mod abuziv, aşa cum sunt cele pe care le-a solicitat, şi a căror executare consideră că nu poate fi suspendată.

6. Autorul excepţiei mai susţine că se află într-o situaţie comparabilă cu cea reţinută de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, în sensul că persoanelor care au câştigat în instanţă drepturi salariale ca urmare a concedierii nelegale sau netemeinice nu li se aplică dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care sunt asemănătoare celor ale art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

7. Judecătoria Găeşti consideră că "se impune verificarea de către instanţa de contencios constituţional dacă textul satisface cerinţa de previzibilitate. În raport de claritatea întinderii aplicabilităţii sale, în scopul asigurării destinatarilor normei protecţia adecvată împotriva arbitrariului." De asemenea, arată că instanţa de contencios constituţional urmează să verifice dacă prevederile sunt neconstituţionale în măsura în care dispoziţiile privind eşalonarea se aplică situaţiilor juridice generate de existenţa unui comportament abuziv al angajatorului.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textul de lege nu stabileşte clar domeniul de aplicare, nu pot fi acceptate, deoarece caracterul general al normei are semnificaţia unei aplicări generale conform principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

10. Preşedinţii celor două Camere şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013. Curtea constată că aceste dispoziţii de lege şi-au încetat aplicarea la o dată anterioară sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, urmează să analizeze constituţionalitatea textelor de lege criticate, aşa cum a fost sesizată. Dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au următoarea redactare: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2014, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)."

13. Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, respectiv la accesul liber la justiţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc eşalonarea pe o perioadă de cinci ani a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2014. Aceste dispoziţii de lege nu au mai constituit obiect al analizei de constituţionalitate, însă Curtea constată că soluţii legislative asemănătoare au fost cuprinse şi în alte acte normative, unele dintre acestea fiind supuse analizei de constituţionalitate.

Astfel, prima reglementare privind eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titlurile executorii s-a făcut prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008. Eşalonarea se întindea pe o perioadă de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, Curtea Constituţională a constatat că art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 era contrar prevederilor art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţie.

15. Ulterior acestui act normativ, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011, dispoziţiile art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, şi dispoziţiile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 decembrie 2012, au prevăzut, de asemenea, eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, în anul 2012, respectiv în anul 2013. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, reţinând, în esenţă, că acestea au în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. În acelaşi timp, Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, şi Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013.

16. Aşa cum s-a reţinut mai sus, dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, conţin o soluţie legislativă asemănătoare celei conţinute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, singura diferenţă constituind-o data la care au devenit executorii hotărârile judecătoreşti de acordare a unor drepturi salariale - perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2014 - şi perioada de eşalonare. Aşa fiind, Curtea apreciază că cele reţinute cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt valabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

17. Spre deosebire însă de criticile cărora Curtea le-a răspuns prin deciziile mai sus amintite, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, susţinând că sfera de aplicare a acestora nu ar fi clară, precisă, şi invocă în acest sens cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 iulie 2011. Prin această decizie, Curtea a făcut o precizare cu privire la sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, arătând că, deşi acestea "nu fac diferenţa explicită între drepturile salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti definitive şi executorii în cazul salariaţilor din instituţiile publice care au obţinut o majorare sau o completare a acestor drepturi, prin care li s-au acordat anumite sporuri, prime etc. la salariul stabilit prin contractul individual de muncă, şi drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă, se poate reţine că întinderea de aplicare a acesteia, aşa cum de altfel reiese şi din titlul său, este circumscrisă la hotărâri judecătoreşti prin care au fost acordate drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar şi nu la hotărâri judecătoreşti prin care instituţiile publice sunt obligate la plata unor sume de bani în favoarea salariaţilor ca urmare a concedierilor efectuate în mod netemeinic sau nelegal." În acelaşi sens, Curtea a reţinut că "una este situaţia în care anumite categorii de salariaţi au sesizat instanţele judecătoreşti pentru a obţine aplicarea unor dispoziţii legale prin care să obţină o majorare a drepturilor salariale, majorare care le-a fost refuzată de angajator tocmai pe motivul că acele dispoziţii legale nu se aplică, şi alta este situaţia în care un salariat a sesizat instanţa pentru ca aceasta să constate concedierea sa nelegală şi să dispună revenirea la situaţia anterioară, prin urmare să restabilească ordinea de drept încălcată.

18. În prima situaţie este vorba de obţinerea unor drepturi de natură salarială care nu au fost acordate prin procedura normală şi nu este cazul a distinge motivele pentru care angajatorii - instituţii publice - nu au acordat aceste drepturi, iar drepturile astfel obţinute grevează bugetul public fără ca Guvernul să aibă posibilitatea să angajeze cheltuieli de natură salarială prin bugetul de stat.

19. Doar pentru această stare de lucruri Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, prin care a eşalonat acordarea acestor drepturi cuprinse în hotărâri judecătoreşti pe o perioadă de timp care să poată fi susţinută de resursele financiare ale bugetului."

20. În argumentarea sa, Curtea a invocat şi istoricul legislativ în materie, amintind că "prima eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei. Ulterior acestui act normativ a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ce reglementează eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar." Prin urmare, a conchis că, "ţinând cont de intenţia legiuitorului, este evident că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu vizează ipoteza art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ci ipoteza unor drepturi salariale suplimentare obţinute prin legi speciale." În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Curtea a precizat că "miza litigiului (a se vedea şi definiţia dată procesului civil în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009) este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societăţii, întrucât se pune în discuţie chiar stabilitatea sa economică, în timp ce pentru creditorii statului, respectiv personalul bugetar plătit din fonduri publice, miza constă în recuperarea unor suplimente la salariul/indemnizaţia/solda de bază, care, deci, nu afectează dreptul constituţional la salariu."

21. Altfel spus, deşi dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se referă fără nicio deosebire la "sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar", Curtea, prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, având în vedere contextul în care au fost adoptate aceste dispoziţii de lege, precum şi istoricul legislativ în materie, a apreciat că sunt avute în vedere numai situaţiile când hotărârile judecătoreşti devenite definite şi executorii îndeplinesc următoarele condiţii:

- Se referă la drepturi salariale care constituie o "majorare sau o completare" sub forma unor sporuri, prime etc.

- Aceste drepturi au fost prevăzute de legi speciale.

- Acordarea acestor drepturi a fost refuzată de angajator, considerând că dispoziţiile legale invocate nu sunt aplicabile.

- Aceste drepturi au fost acordate pe cale judecătorească.

- Numărul mare al hotărârilor judecătoreşti care au ca obiect aceste drepturi salariale suplimentare nu a fost anticipat sub aspectul cheltuielilor bugetare, reprezentând un efort financiar major.

22. Din contră, Curtea a considerat că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu sunt aplicabile atunci când hotărârile judecătoreşti restabilesc ordinea de drept încălcată şi obligă instituţiile publice la plata unor drepturi ce decurg din contractul individual de muncă, mai exact elementele salariale de bază care definesc raportul de muncă.

23. Desigur, pentru a analiza aplicabilitatea dispoziţiilor de lege care constituie obiect al controlului de constituţionalitate este necesar să fie avut în vedere raţionamentul Curţii de departajare între hotărârile judecătoreşti de acordare a unor drepturi salariale de bază ori suplimentare, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2011. Astfel, deşi prin decizia amintită s-a referit la restabilirea ordinii de drept încălcate şi plata unor drepturi ce decurg din contractul individual de muncă-întrucât acestea erau drepturile solicitate în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate -, cele reţinute sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi situaţiei restabilirii ordinii de drept încălcate şi plăţii unor drepturi salariale ce decurg dintr-un act administrativ de numire, aşa cum este cazul funcţionarilor publici, din a căror categorie face parte autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

24. De asemenea, urmărind considerentele reţinute prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2015, Curtea apreciază că dispoziţiile privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti se referă la majorări sau completări ale drepturilor salariale sub forma unor sporuri, prime etc., fără a viza drepturile salariale de bază cu toate consecinţele ce decurg din acestea.

25. Prin urmare, Curtea apreciază că aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintă probleme de aplicare a legii, ce revin competenţei instanţei de judecată, iar nu celei a instanţei de contencios constituţional.

26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru Ciobăniţă în Dosarul nr. 1.308/232/2014 al Judecătoriei Găeşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 118 din data de 16 februarie 2016