DECIZIE nr. 475 din 23 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Iuliu Corneştean în Dosarul nr. 2.032/100/2012 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 417D/2014.
2. La apelul nominal, lipsesc autorul excepţiei şi părţile Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin încheierea din 25 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.032/100/2012, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şl siguranţă naţională.
5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iuliu Corneştean cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât supun unui tratament juridic identic persoane aflate în situaţii diferite. Astfel, arată că persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi cele care au lucrat în alte condiţii au fost supuse unor riscuri şi unui grad de solicitare diferit pe perioada desfăşurării activităţii profesionale, astfel încât se impunea să se facă o diferenţă de tratament juridic în ceea ce priveşte majorarea punctajului pensiei între aceste categorii de persoane.
7. În acest sens, aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, Jocurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare", în timp ce Jocurile de muncă şi activităţile cu alte condiţii sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii-captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie."
8. Situaţia diferită în care se află aceste persoane a generat un tratament juridic justificat diferit, deosebire care se regăseşte inclusiv în reglementarea actuală a art. 3 alin. (3) lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr, 1/2011, referitoare la valorificarea ca stagiu de cotizare a perioadelor suplimentare la vechimea în muncă sau în serviciu realizată în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă. Astfel, se acordă 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă şi 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă. Or, arată autorul excepţiei, textul de lege criticat, în mod contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu mai păstrează această diferenţă de tratament
9. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.
10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor stabilesc un regim juridic diferit între persoanele care au lucrat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă. Faptul că dispoziţiile legale criticate stabilesc că beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii, precum şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, cu acelaşi procent de 50%, stabilit pentru toate situaţiile, nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat in jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, atâta vreme cât acest procent se aplică unor punctaje lunare realizate în perioada care se calculează diferenţiat, ţinându-se cont de munca desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, dispoziţii potrivit cărora: "Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează: [... ]
b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele in care au desfăşurat activităţi in locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii."
14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, dar şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea generală a discriminării.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 14 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 prevede majorarea punctajelor lunare realizate de persoanele care au lucrat în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în grupele I şi a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale ori alte condiţii, după data de 1 aprilie 2001. Astfel, pentru persoanele care au lucrat în grupa a II-a şi în condiţii deosebite, se prevede o majorare a punctajului cu 25%, în timp ce pentru persoanele care au lucrat în grupa I, în condiţii speciale ori în alte condiţii, se prevede o majorare a punctajului cu 50%.
16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii speciale şi cele care au desfăşurat activitatea în alte condiţii nu se află în aceeaşi situaţie, sens în care a invocat dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 849 din 29 decembrie 2001, dar şi dispoziţiile art. 3 alin (3) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. Prin urmare, consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, care presupune ca în situaţii identice să se aplice un tratament juridic identic, dar justifică, în egală măsură, instituirea unui tratament juridic diferenţiat pentru persoane aflate în situaţii diferite.
17. Examinând această critică, Curtea reţine că, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, art. 47 alin. (2) din Constituţie acordă în exclusivitate legiuitorului atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a dreptului la pensie, inclusiv modalităţile de calcul a cuantumului său. în acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007.
18. Această libertate de care se bucură legiuitorul în reglementarea dreptului la pensie este limitată însă de obligaţia ca dispoziţiile de lege adoptate să fie în deplin acord cu toate celelalte prevederi ale Constituţiei, aşa cum este şi art. 16, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
19. Referitor la principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că acesta presupune aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situaţii similare. Pe de altă parte însă, acest principiu nu exclude instituirea unui tratament juridic diferenţiat persoanelor aflate în situaţii diferite.
20. În acest sens, prin Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a statuat că "legiuitorul este în drept, în considerarea unor situaţii deosebite, să adopte, prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socioprofesionale. Tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii socioprofesionale, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări, în sensul interzis de art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci se justifică, obiectiv şi rezonabil, prin situaţia diferită în care se află acele categorii de cetăţeni."
21. Cu toate acestea, Curtea, prin Decizia nr 648 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 562 din 8 august 2012, a precizat că existenţa unor situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impune în anumite cazuri instituirea unui tratament diferenţiat, în deplin acord cu principiul constituţional amintit.
22. În ceea ce priveşte situaţia persoanelor care au lucrat în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în condiţii speciale şi în alte condiţii, Curtea constată, în acord cu cele reţinute prin Decizia nr 792 din 27 septembrie 2012, publicaţia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 21 noiembrie 2012, că "între categoriile de locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, speciale şi cele încadrate în «alte condiţii» există o deosebire dată de gradul diferit de risc pentru sănătate şi nivelul de solicitare al celui care desfăşoară astfel de activităţi." Prin urmare, se impune un tratament juridic diferit sub aspectul acordării dreptului la pensie.
23. În acelaşi timp însă, Curtea constată că, deşi sub aspectul majorării punctajului lunar dispoziţiile de lege criticate instituie un tratament juridic uniform între persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi cele care au lucrat în alte condiţii, nu aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte beneficiul acordării unor perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu în condiţiile art. 3 alin. (3) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. Astfel, "Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează: [... ]
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă;
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă,
aşa cum sunt reglementate în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute, până la 31 decembrie 2010, de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate., cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare."
24. Prin urmare, având în vedere ansamblul reglementării privind condiţiile de pensionare ale persoanelor care au lucrat în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în condiţii speciale şi în alte condiţii, Curtea constată că tratamentul juridic aplicabil acestei categorii de persoane este diferit de cel aplicabil persoanelor care au lucrat în condiţii speciale, astfel că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei privind instituirea unui tratament juridic identic pentru persoane aflate în situaţii diferite.
25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliu Corneştean în Dosarul nr. 2.032/100/2012 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 lit. b) şi c) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 789 din data de 29 octombrie 2014