Document embed

DECIZIE nr. 763 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ion Banciu în Dosarul nr. 3.704/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 372D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă, iar părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus note prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 ca devenită inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 apreciază că se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată, făcând referire la considerentele ce au stat la baza Deciziei nr. 468 din 23 septembrie 2014. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 consideră că aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă, deoarece textul de lege criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză nefiind definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 6 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.704/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de intimatul-reclamant Ion Banciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei civile prin care a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea intimatului - reclamant o decizie reprezentând titlu de despăgubire aferent valorii rezultate din raportul de expertiză.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că art. 4 din Legea nr. 165/2013 este neconstituţional prin raportare la prevederile constituţionale indicate, deoarece se aplică şi cauzelor care se află în căile de atac, faze procesuale în care se critică hotărâri judecătoreşti pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, în speţă hotărârea fiind pronunţată la 3 septembrie 2012. Legea nr. 165/2013 nu conţine numai norme de procedură care să fie, eventual, de imediată aplicare, ci şi norme de drept substanţial care se reflectă asupra patrimoniului. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, drepturile autorului în calitate de cesionar al drepturilor litigioase urmează să fie diminuate la 15% din valoarea imobilului preluat în mod abuziv. Dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc o discriminare între persoanele care au obţinut până la data de 20 mai 2013 hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi persoanele care până la această dată au obţinut numai hotărâri judecătoreşti definitive.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 4 raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, deoarece legea dispune pentru viitor cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată în legătură cu care nu s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă. În privinţa termenelor instituite prin noua procedură a Legii nr. 165/2013 se observă că acestea au ca scop tocmai instituirea caracterului de previzibilitate cerut de Curtea Europeană prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Cu privire la încălcarea art. 44 din Legea fundamentală, Curtea observă că reclamantul nu deţine un bun, respectiv un drept asupra unor despăgubiri într-un anumit cuantum, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 din Constituţie se observă că situaţia-premisă este diferită în privinţa cesionarilor care au hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile considerate "bunuri" potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, faţă de cesionarii care au numai hotărâri definitive.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care termenele instituite se aplică proceselor aflate în curs de judecată în timp ce prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. Astfel, dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, situaţia fiind similară. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Legiuitorul a înţeles să reglementeze diferit situaţia cesionarilor faţă de categoria beneficiarilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 2945-22 decembrie 1989, ceea ce nu este de natură să instituie discriminări, deoarece aceştia nu se află în situaţii similare. În plus, textele de lege criticate dispun numai pentru viitor şi se aplică de la data intrării lor în vigoare unor situaţii juridice în curs de derulare. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 720 din 1 iunie 2010. Nu poate fi reţinută nici critica privind nesocotirea principiului egalităţii în faţa legii, deoarece situaţia generată de prevederile legale criticate nu este de natură a aduce atingere acestui principiu doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modalitatea de calcul al despăgubirilor în vederea emiterii titlului de despăgubire.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia şi reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. în realitate, Curtea observă, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepţiei, raportată la circumstanţele cauzei că obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2) - (4), art. 34 alin. (1) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): "În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. 41 alin. (5): "Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legii, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, aceasta a fost admisă, Curtea constatând că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât cauza se afla pe rolul instanţei la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar criticile de neconstituţionalitate vizează textele de lege criticate în interpretarea ce a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

15. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014 - deciziile anterioare de constatare a ne constituţionalităţii pot reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă.

16. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, sub aspectul încălcării dreptului de proprietate şi a principiului egalităţii, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, respectiv persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, persoanele anterior menţionate se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Însă, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. Opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. De altfel, caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau pe moştenitorii acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014).

17. De asemenea, Curtea observă că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite - plafonarea despăgubirii în ceea ce priveşte cesionarii.

18. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea sunt criticate prin prisma unei omisiuni de reglementare, în sensul că nu se referă şi la cesionarii de drepturi care au o hotărâre definitivă, aceştia fiind supuşi unei discriminări prin comparaţie cu cesionarii care au obţinut o hotărâre definitivă şi irevocabilă. În ceea ce priveşte diferenţa de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluţionat definitiv şi irevocabil anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi care beneficiază de prevederile art. 41 alin. (5) din actul normativ criticat, faţă de cesionarii care nu au obţinut încă o atare hotărâre, Curtea constată că aceasta derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi cesionarilor de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În legătură cu aspectul menţionat mai sus, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Având în vedere cele expuse, nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie cu privire la existenţa unei pretinse discriminări între cesionarii de drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014).

19. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Ion Banciu în Dosarul nr. 3.704/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 150 din data de 2 martie 2015