HOTĂRÂRE nr. 453 din 28 mai 2014 privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale
În temeiul art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, împreună cu mijloacele fixe, din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Art. 2
Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3
Se aprobă modificarea şi completarea corespunzătoare a anexelor nr. 8 şi 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,

Silviu Predoiu

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale unor imobile din domeniul public al statului care se transmit din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul dobândirii/dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(în lei)

Descrierea tehnică

(pe scurt)

Adresa

97026

8.19.01

Clădire

 

Municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 9-11 şi 11A, sectorul 1

1889

1.441.233

97027

8.19.01

Clădire

 

Municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 9-11 şi 11A, sectorul 1

1889

316.782

97053

8.19.01

Teren

S = 3.147 mp

Municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 9-11 şi 11A, sectorul 1

1988

1.702.269,11

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 418 din data de 5 iunie 2014