ORDIN nr. 1200 din 4 aprilie 2013 privind monitorizarea respectării normelor de conduită de către funcţionarii publici şi a implementării procedurilor disciplinare
Având în vedere:
- prevederile art. 22 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
- prevederile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 55 din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările şi completările ulterioare;
- necesitatea monitorizării indicatorilor relevanţi stabiliţi pentru măsurile preventive nr. 1 şi 5 din cuprinsul Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi indicatorii de evaluare, precum şi necesitatea îndeplinirii activităţilor prevăzute la măsura 1.1.5 din Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015;
- necesitatea îndeplinirii activităţilor prevăzute de condiţionalitatea nr. 4 I. "Prevenirea faptelor de corupţie", măsura 4 "Monitorizarea respectării normelor de conduită şi a standardelor etice în administraţia publică", etapa 4.2 "Stabilirea metodelor de colectare a informaţiilor relevante privind încălcarea normelor de etică de către funcţionarii publici din toate sectoarele, centralizarea acestora şi prezentarea lor într-un format unic" şi etapa 4.3 "Colectarea informaţiilor relevante privind măsurile luate pentru reducerea oportunităţilor de corupţie, precum şi evaluarea impactului acestora. Raportarea măsurilor luate pentru reducerea oportunităţilor de corupţie, precum şi a sancţiunilor luate împotriva funcţionarilor publici, în particular a celor din administraţia publică de la nivel local. Pregătirea şi diseminarea de către mass-media a datelor statistice, pe baza unor rapoarte semestriale", cuprinse în Planul de acţiune pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2007, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite prezentul ordin.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezentul ordin reglementează procesul de monitorizare de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, denumită în continuare Agenţia, a respectării normelor de conduită de către funcţionarii publici, precum şi a implementării procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
(2)În înţelesul prezentului ordin, procesul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se desfăşoară cu respectarea următoarelor etape:
a)reglementarea instrucţiunilor de completare, transmitere şi colectare periodică, în formate standard de raportare, a informaţiilor relevante privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi implementarea procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
b)stabilirea persoanelor responsabile din cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice, în condiţiile prezentului ordin;
c)completarea şi transmiterea de către persoanele responsabile a informaţiilor relevante privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi implementarea procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
d)colectarea periodică de către Agenţie, în formate standard de raportare, a informaţiilor relevante privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi implementarea procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
e)analiza informaţiilor şi elaborarea de către Agenţie a rapoartelor de monitorizare a respectării normelor de conduită de către funcţionarii publici şi a implementării procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
(3)Scopul prezentului ordin îl constituie asigurarea condiţiilor necesare îmbunătăţirii procesului de monitorizare şi evaluare a implementării normelor de conduită şi a efectelor procedurilor disciplinare în sistemul funcţiei publice, prin standardizarea procesului de raportare, în vederea facilitării prelucrării datelor şi a creşterii obiectivităţii şi calităţii procesului de analiză.
Art. 2
În înţelesul prezentului ordin, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)consilier de etică - funcţionarul public desemnat pentru consiliere etică de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în temeiul art. 21 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
b)Norme de conduită - normele de conduită profesională a funcţionarilor publici, reglementate prin Legea nr. 7/2004, republicată.
Art. 3
(1)Prezentul ordin se aplică următoarelor autorităţi şi instituţii publice:
a)autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală;
b)instituţiilor prefectului şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
c)autorităţilor administraţiei publice locale şi instituţiilor publice subordonate.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) îndeplinesc obligaţiile prevăzute de prezentul ordin prin consilierii de etică şi preşedinţii comisiilor de disciplină, potrivit responsabilităţilor exprese ale acestora prevăzute de prezentul ordin.
CAPITOLUL II: Formate standard de raportare. Termene şi instrucţiuni privind procesul de raportare
SECŢIUNEA 1: Formate standard de raportare
Art. 4
(1)Completarea şi colectarea informaţiilor privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici, precum şi a celor privind implementarea procedurilor disciplinare se fac în mod unitar, pe baza formatelor standard de raportare.
(2)Formatele standard de raportare cuprind indicatori de monitorizare specifici cu privire la respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici, respectiv la implementarea procedurilor disciplinare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice.
(3)Se aprobă formatul standard de raportare privind respectarea normelor de conduită, prevăzut în anexa nr. 1, denumit în continuare format standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1.
(4)Se aprobă formatul standard de raportare privind implementarea procedurilor disciplinare, prevăzut în anexa nr. 2, denumit în continuare formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2.
SECŢIUNEA 2: Obligaţii ale autorităţilor şi instituţiilor publice. Termene şi instrucţiuni privind procesul de raportare
Art. 5
(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de raportare a informaţiilor relevante privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi implementarea procedurilor disciplinare, în forma şi în conţinutul stabilite pentru formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
(2)Formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se completează cu respectarea instrucţiunilor prevăzute în prezentul ordin.
(3)Autorităţilor şi instituţiilor publice le revine responsabilitatea corectitudinii informaţiilor completate în formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care se transmit Agenţiei.
Art. 6
(1)Raportul privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici se întocmeşte trimestrial, în formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1, de către consilierul de etică din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
(2)Raportul prevăzut la alin. (1) se aprobă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, se comunică funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi se transmite trimestrial Agenţiei, în primele 7 zile lucrătoare ale lunii imediat următoare sfârşitului fiecărui trimestru al anului.
(3)Raportul privind situaţia implementării procedurilor disciplinare se întocmeşte semestrial, în formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2, de către preşedintele comisiei de disciplină, se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi consilierului de etică şi se transmite Agenţiei de către consilierul de etică în primele 7 zile lucrătoare ale lunii imediat următoare sfârşitului fiecărui semestru al anului. Formatul standard de raportare completat în condiţiile prezentului alineat se transmite de consilierul de etică odată cu formatul standard de raportare prevăzut la alin. (1), completat pentru trimestrul al doilea şi, respectiv, al patrulea al anului.
Art. 7
(1)În vederea aplicării unitare de către autorităţile şi instituţiile publice a prevederilor art. 6, Agenţia publică pe portalul instituţiei modelul formatului standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1 şi modelul formatului standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2, în format Excel, la adresa http://www.anfp.gov.ro/, secţiunea "Materiale utile", subsecţiunea "Formate de raportare", cu 20 de zile calendaristice înainte de sfârşitul fiecărui trimestru, respectiv semestru.
(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să descarce, trimestrial şi, respectiv, semestrial, modelul celor două formate standard de raportare şi să le completeze în format Excel, cu respectarea condiţiilor tehnice de formatare şi de completare, pentru a permite prelucrarea automată a datelor.
(3)Fişierul tip. xls trimestrial, respectiv fişierele tip. xls semestriale completate în condiţiile prevăzute la alin. (2) se comunică Agenţiei numai în format electronic, ca ataşament al unui singur e-mail transmis de consilierul de etică din cadrul autorităţii sau instituţiei publice, cu respectarea prevederilor alin. (4).
(4)Transmiterea formatelor de raportare completate se face astfel:
a)prin comunicarea electronică la adresa de e-mail conduitacentrale@anfp.gov.ro de către autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală;
b)prin comunicarea electronică la adresa de e-mail conduitadeconcentrate@anfp.gov.ro de către instituţiile prefectului şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale în unităţile administrativ-teritoriale;
c)prin comunicarea electronică la adresa de e-mail conduitalocale@anfp.gov.ro de către autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice subordonate.
Art. 8
(1)Informaţiile cuprinse în formatele de raportare completate şi transmise în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (4) sunt centralizate şi prelucrate de Agenţie pe baza unor programe informatice.
(2)Pe baza programelor informatice folosite pentru centralizarea şi prelucrarea datelor, Agenţia poate decide invalidarea formatelor de raportare şi neintegrarea informaţiilor cuprinse în acestea, ca măsură procedurală specifică ce se aplică în situaţia neconformităţii cu regulile de completare. Invalidarea rapoartelor are loc în următoarele situaţii:
a)netransmiterea formatelor de raportare în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), respectiv alin. (3);
b)nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2);
c)nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3);
d)netransmiterea formatelor de raportare în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (4);
e)constatarea de către Agenţie a unor date nereale sau erori procedurale în completarea formatelor de raportare.
Art. 9
(1)Pe baza informaţiilor cuprinse în formatele de raportare trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi în formatele de raportare semestriale privind situaţia implementării procedurilor disciplinare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, Agenţia elaborează rapoarte semestriale, pe care le publică pe portalul instituţiei, după cum urmează:
a)în luna octombrie, pentru semestrul I al anului în curs;
b)în luna aprilie a anului următor, pentru semestrul II al anului precedent.
(2)Agenţia poate prezenta în cuprinsul rapoartelor semestriale prevăzute la alin. (1) şi lista instituţiilor şi autorităţilor publice care nu au transmis de două ori consecutiv formatele standard de raportare completate în condiţiile şi la termenele prevăzute în prezentul ordin.
SECŢIUNEA 3: Responsabilităţi specifice privind procesul de raportare
Art. 10
(1)Consilierii de etică sunt persoanele de contact în relaţia cu Agenţia şi au următoarele responsabilităţi:
a)completează trimestrial formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1;
b)transmit Agenţiei formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, în condiţiile şi la termenele reglementate.
(2)Preşedinţii comisiilor de disciplină constituite în temeiul prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele responsabilităţi:
a)completează semestrial, cu sprijinul secretarilor comisiilor de disciplină, formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2;
b)comunică formatul standard de raportate prevăzut la lit. a) completat conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi consilierului de etică, în condiţiile şi la termenele reglementate.
(3)Preşedinţii comisiilor de disciplină constituite în temeiul prevederilor art. 6, 7 şi 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele responsabilităţi:
a)completează semestrial, cu sprijinul secretarilor comisiilor de disciplină, formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2;
b)comunică formatul standard de raportate prevăzut la lit. a) completat consilierului de etică, în condiţiile şi la termenele reglementate.
(4)La completarea formatului de raportare prevăzut la alin. (3) lit. a) se vor avea în vedere şi actele administrative privind sancţionarea disciplinară comunicate de autorităţi şi instituţii publice conform art. 50 alin. (5) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Compartimentele de resurse umane şi preşedinţii comisiilor de disciplină au obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului de etică datele şi informaţiile necesare pentru transmiterea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, în condiţiile şi la termenele reglementate.
SECŢIUNEA 4: Instrucţiuni privind completarea şi transmiterea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
Art. 11
Completarea şi transmiterea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se fac cu respectarea instrucţiunilor prevăzute de prezentul ordin.
Art. 12
(1)Formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sunt prestabilite în format electronic de către Agenţie, în fişiere de tip.xls pentru fiecare trimestru, respectiv semestru al anului.
(2)Trimestrele şi semestrele sunt corespunzătoare anului calendaristic, iar calculul acestora se face începând cu luna ianuarie a fiecărui an.
(3)Formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se completează doar în formatul electronic prestabilit de către Agenţie, fiind obligatorie descărcarea acestora, trimestrial, respectiv semestrial, de pe portalul http://www.anfp.gov.ro/, de la secţiunea "Materiale utile", subsecţiunea "Formate de raportare".
(4)Este interzisă folosirea altor formate de raportare decât cele prestabilite trimestrial/semestrial de către Agenţie şi postate pe site-ul instituţiei. Este interzisă modificarea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sau completarea acestora fără respectarea prezentului ordin, orice modificare făcând inutilizabilă centralizarea datelor.
(5)Formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 conţin tabele care se completează cu respectarea condiţiilor tehnice prestabilite, specifice modelului fiecărui format standard de raportare.
(6)Fiecare tabel în format Excel cuprins în formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 conţine rubrici albe, predefinite pentru completare în ceea ce priveşte proprietăţile caracterelor, putând fi completate cu cifre sau cu text.
(7)Fiecare rubrică predefinită în vederea completării afişează în momentul selectării un marcaj electronic care conţine îndrumări metodologice, cu referinţe către principalele dispoziţii de completare cuprinse în prezentul ordin.
(8)Este obligatorie completarea tuturor rubricilor. În situaţia în care nu există date exprimate în cifre, se înscrie în mod obligatoriu cifra zero. În situaţia în care nu există informaţii în format text, se înscrie în mod obligatoriu sintagma "Nu este cazul".
Art. 13
(1)În vederea identificării autorităţii sau instituţiei publice, a trimestrului, respectiv a semestrului şi anului pentru care se realizează raportarea, anterior transmiterii către Agenţie, fişierele Excel corespunzătoare formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se redenumesc de către fiecare consilier de etică după cum urmează:
a)formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1 completat de consilierii de etică se va redenumi "Anexa nr. 1, < Numele autorităţii/instituţiei publice > , < Trimestrul > , < Anul > ";
b)formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2 completat de persoanele prevăzute la art. 10 alin. (2) se va redenumi "Anexa nr. 2, < Numele autorităţii/instituţiei publice > , < Semestrul > , < Anul > ";
c)formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2 completat de persoanele prevăzute la art. 10 alin. (3) se va redenumi "Anexa nr. 2 < Numele comisiei de disciplină > , < Semestrul > , < Anul > ".
(2)Transmiterea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se face ca ataşament al unui singur e-mail, transmis de către consilierul de etică la următoarele adrese de e-mail:
a)conduitacentrale@anfp.gov.ro, pentru administraţia publică centrală, respectiv ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale;
b)conduitateritoriale@anfp.gov.ro, pentru administraţia publică teritorială, respectiv din cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
c)conduitalocale@anfp.gov.ro, pentru administraţia publică locală, respectiv pentru aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
(3)Subiectul aferent e-mailului prin care se transmit Agenţiei formatele standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se va defini obligatoriu după cum urmează: "Raportare < Numele autorităţii/instituţiei publice > , < Trimestrul/Semestrul > , < Anul > ".
(4)Trimestrul, respectiv semestrul se numerotează cu cifre romane, după caz, de la I la IV.
(5)Anul se scrie cu cifre arabe.
(6)Specificaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt obligatoriu de completat în forma reglementată, în vederea facilitării procesului de centralizare, prelucrare şi evidenţă a datelor la nivelul Agenţiei.
(7)Raportările transmise cu nerespectarea specificaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se invalidează.
(8)Sunt obligatorii completarea şi transmiterea formatelor standard de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 de către toate autorităţile şi instituţiile publice. În situaţia autorităţilor şi instituţiilor publice care nu au informaţii de raportat, rubricile vor fi completate conform art. 12 alin. (8).
SECŢIUNEA 5: Dispoziţii speciale privind completarea şi transmiterea formatului standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1
Art. 14
Formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1 este compus din 6 tabele în format Excel, denumite în concordanţă cu obiectul informaţiilor de raportat, şi 20 de rubrici formatate pentru completare.
Art. 15
Datele şi informaţiile completate în rubricile cuprinse în formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1 vizează strict perioada de timp aferentă trimestrului pentru care se efectuează raportarea.
Art. 16
La tabelul nr. I "Autoritatea/instituţia publică/consilierul de etică", rubrica nr. 1 cuprinde coordonatele autorităţii sau instituţiei publice raportoare şi coordonatele consilierului de etică, actualizate la zi, completându-se după cum urmează:
a)denumirea completă a autorităţii sau instituţiei publice. În cazul schimbării denumirii autorităţii sau instituţiei publice, în perioada de raportate, se va completa denumirea iniţială/denumirea nouă;
b)judeţul pe raza căruia este arondată autoritatea sau instituţia publică;
c)numărul total al funcţionarilor publici, actualizat până la data raportării, pe baza informaţiilor primite de la compartimentul de specialitate;
d)numele şi prenumele consilierului de etică. În situaţia în care în perioada de raportare a fost desemnat un alt funcţionar public pentru consiliere etică, se vor completa numele şi prenumele consilierului de etică iniţial desemnat/numele şi prenumele noului consilier de etică;
e)departamentul în care îşi desfăşoară activitatea consilierul de etică;
f)cursuri de formare profesională urmate de către consilierul/consilierii de etică în perioada de raportare;
g)numărul de telefon la care poate fi contact consilierul de etică;
h)numărul de fax la care are acces consilierul de etică;
i)adresa e-mailului la care consilierul de etică poate primi corespondenţa referitoare la activitatea de raportare.
Art. 17
La tabelul nr. II "Activitatea de consiliere etică", rubrica nr. 2 "Nr. şedinţe de consultare" se completează cu numărul total al şedinţelor de consultare organizate de către consilierul de etică.
Art. 18
Rubrica nr. 3 "Nr. activităţi de formare în domeniul eticii" se completează cu numărul total al activităţilor de formare în domeniul eticii realizate la nivelul autorităţii/instituţiei publice.
Art. 19
Rubrica nr. 4 "Nr. funcţionari publici care au fost instruiţi prin intermediul acţiunilor de formare în domeniul normelor de conduită" se completează cu numărul total al funcţionarilor publici din cadrul autorităţii/instituţiei publice care au participat la sesiuni de formare în domeniul eticii şi normelor de conduită.
Art. 20
Rubricile nr. 5 şi 6 "Nr. funcţionari publici de conducere şi de execuţie care au solicitat consiliere etică" se completează cu numărul efectiv al funcţionarilor publici de conducere, respectiv de execuţie care au solicitat consiliere sau informaţii cu privire la respectarea normelor de conduită.
Art. 21
Rubrica nr. 7 "Nr. speţe care au constituit obiectul consilierii etice" se completează cu numărul situaţiilor în care solicitările funcţionarilor publici au avut ca obiect consilierea în ceea ce priveşte respectarea normelor de conduită.
Art. 22
Rubrica nr. 8 "Tipologii de dileme etice" se completează cu norma generală de conduită care a făcut obiectul consilierii etice. Rubrica se completează cu una sau mai multe dintre normele generale de conduită, reglementate la art. 5-19 din Legea nr. 7/2004, republicată.
Art. 23
Rubricile nr. 9 şi 10 "Nr. funcţionari publici de conducere şi de execuţie care au beneficiat de consiliere etică" se completează cu numărul funcţionarilor publici, defalcat pe funcţionari publici de conducere, respectiv funcţionari publici de execuţie, cărora consilierul de etică le-a acordat îndrumări în ceea ce priveşte respectarea normelor de conduită.
Art. 24
Rubrica nr. 11 "Modalităţile de acţiune ulterioară a funcţionarului public" se completează prin rezumarea modului în care funcţionarii publici care au beneficiat de consiliere etică s-au comportat ulterior în ceea ce priveşte aspectele consiliate, respectiv măsura în care funcţionarii publici au respectat sau nu normele de conduită referitor la care au solicitat consiliere.
Art. 25
Rubrica nr. 12 "Observaţii" se completează cu acele aspecte pe care consilierul de etică le-a remarcat cu ocazia îndeplinirii îndatoririlor sale.
Art. 26
La tabelul nr. III "Cauzele şi consecinţele nerespectării normelor de conduită la nivelul instituţiei sau autorităţii publice", rubrica nr. 13 "Cauzele nerespectării normelor de conduită" se completează cu informaţii referitoare la identificarea cauzelor concrete care au determinat, au favorizat ori au condus la nerespectarea normelor de conduită. Se completează cu o scurtă descriere obiectivă a acelor împrejurări care au favorizat sau determinat funcţionarul public să încalce dispoziţiile legale.
Art. 27
Rubrica nr. 14 "Consecinţele nerespectării normelor de conduită" cuprinde identificarea consecinţelor care pot fi asociate uneia sau mai multor cauze de nerespectare a normelor de conduită, indicate în rubrica nr. 13. Consecinţele sunt, de regulă, reprezentate de efectele juridice produse sau, după caz, de urmările negative ale faptei funcţionarului public. Consecinţele survin ulterior săvârşirii faptei şi sunt strâns legate de aceasta şi de cauza producerii ei.
Art. 28
În cuprinsul rubricilor nr. 13 şi 14 se completează şi cu informaţii privind:
a)identificarea situaţiilor în care asupra funcţionarului public au fost exercitate constrângeri sau ameninţări care l-au determinat să încalce dispoziţiile legale;
b)cazurile în care funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub presiunea factorului politic.
Art. 29
La tabelul nr. IV "Modalităţile de prevenire a încălcării normelor de conduită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice", rubrica nr. 15 se completează prin specificarea de către consilierul de etică a acelor măsuri, identificate şi implementate la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, care pot contribui la prevenirea încălcării normelor de conduită.
Art. 30
Se recomandă ca măsurile de prevenire a încălcării normelor de conduită să aibă la bază:
a)analize prealabile ale mediului organizaţional intern, precum şi asupra modului în care mediul intern şi extern autorităţii sau instituţiei publice poate influenţa conduita funcţionarilor publici;
b)previzionarea şi evaluarea riscurilor care pot apărea în activitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
c)identificarea domeniilor de activitate sau a activităţilor cu risc ridicat de expunere la vulnerabilităţi care ar putea conduce la încălcarea normelor de conduită sau la fapte mai grave de încălcare a legii;
d)identificarea factorilor care generează vulnerabilităţi sau care favorizează încălcarea normelor de conduită; studierea comportamentelor/atitudinilor/vulnerabilităţilor identificate atât la nivel individual, cât şi la nivelul autorităţii sau instituţiei publice, care pot conduce la încălcarea normelor de conduită;
e)măsuri manageriale şi administrative menite să contribuie la îmbunătăţirea climatului de lucru;
f)identificarea şi implementarea măsurilor de eliminare sau reducere a riscurilor care pot apărea în activitate şi care pot conduce la încălcarea normelor legale;
g)identificarea şi implementarea măsurilor de limitare a intervenţiei factorilor care generează vulnerabilităţi şi de apariţie a situaţiilor cu potenţial impact negativ asupra conduitei funcţionarilor publici.
Art. 31
Măsurile de prevenire trebuie să fie specifice şi adaptate situaţiilor susceptibile de nerespectare a normelor de conduită. Acestea trebuie să aibă un caracter preventiv prin implementarea lor înainte de a constata încălcări ale normelor legale.
Art. 32
Măsurile de prevenire a încălcării normelor de conduită pot viza:
a)acţiuni de conştientizare a funcţionarilor publici asupra riscurilor încălcării normelor de conduită;
b)acţiuni de informare, educare şi modificare a comportamentelor;
c)alte măsuri care sunt identificate şi considerate la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice adecvate pentru prevenirea apariţiei unor situaţii de încălcare a normelor de conduită.
Art. 33
Măsurile şi acţiunile prevăzute la art. 31 şi 32 nu sunt limitative. Autorităţile şi instituţiile publice pot identifica şi implementa şi alte măsuri pe care le consideră adecvate domeniului de competenţă şi activităţii.
Art. 34
La tabelul nr. V "Măsuri administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor de conduită", rubrica nr. 16 "Nr. măsuri administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor de conduită" se completează prin înscrierea numărului măsurilor administrative adoptate.
Art. 35
Rubrica nr. 17 "Enumerarea măsurilor administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor de conduită" se completează prin enumerarea de către consilierul de etică a acelor măsuri administrative implementate la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, care au fost adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor de conduită.
Art. 36
La tabelul nr. VI "Cazuri care au prezentat interes pentru opinia publică", rubrica nr. 18 "Nr. cazuri care au prezentat interes pentru opinia publică" se completează prin înscrierea numărului de cazuri care au prezentat interes pentru opinia publică.
Art. 37
Rubrica nr. 19 "Descrierea pe scurt a cazurilor care au prezentat interes pentru opinia publică" se completează prin identificarea faptei, a cauzelor şi consecinţelor produse.
Art. 38
Rubrica nr. 20 "Motivele pentru care cazurile au fost considerate ca prezentând interes pentru opinia publică" se completează prin indicarea modalităţii/contextului care a determinat apariţia interesului pentru opinia publică şi efectul creat.
Art. 39
Informaţiile cuprinse în rubricile nr. 2-20 se sintetizează de către consilierul de etică pe baza rezultatelor activităţii de consiliere etică, a analizei rapoartelor comisiei de disciplină şi a măsurilor administrative implementate la nivelul autorităţilor sau instituţiilor publice.
SECŢIUNEA 6: Dispoziţii speciale privind completarea şi transmiterea formatului standard prevăzut în anexa nr. 2
Art. 40
Formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2 este compus din două tabele principale şi 3 tabele secundare în format Excel, intitulate în concordanţă cu obiectul datelor şi informaţiilor de raportat, şi 50 de rubrici formatate pentru completare.
Art. 41
Datele şi informaţiile completate în rubricile cuprinse în formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2 se referă la perioada de timp aferentă semestrului pentru care se efectuează raportarea.
Art. 42
Formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 2 se completează cu datele şi informaţiile solicitate, obţinute în urma finalizării procedurilor de cercetare administrativă, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 43
La tabelul nr. I "Capacitatea de sesizare", rubrica nr. 1 "Nr. sesizări înregistrate în perioada de referinţă privind încălcări ale normelor legale şi ale normelor de conduită" se completează cu numărul total al sesizărilor înregistrate în ceea ce priveşte încălcarea normelor legale sau a normelor de conduită, în perioada de raportare.
Art. 44
Rubrica nr. 2 "Nr. sesizări în curs de soluţionare" se completează cu numărul total al sesizărilor în curs de soluţionare şi nefinalizate până la data raportării.
Art. 45
Rubrica nr. 3 "Nr. sesizări soluţionate" se completează cu numărul total al sesizărilor soluţionate în perioada de raportare.
Art. 46
(1)Rubricile nr. 4 şi 5 "Nr. funcţionari publici pentru care a fost sesizată comisia de disciplină" se completează prin indicarea numărului de funcţionari publici, defalcat pe categoria din care aceştia fac parte, de conducere, respectiv de execuţie, împotriva cărora a fost formulată o sesizare la comisia de disciplină, al cărei obiect a vizat nerespectarea normelor legale şi pentru care procedura de cercetare administrativă a fost finalizată în semestrul pentru care se face raportarea, în situaţia în care a fost întrunită una dintre următoarele condiţii:
a)cercetarea disciplinară s-a încheiat, comisia de disciplină a întocmit un raport prin care a propus o sancţiune disciplinară, iar persoana care are competenţa legală a aplicat acea sancţiune disciplinară sau o alta;
b)comisia de disciplină a pronunţat soluţia clasării sesizării;
c)au existat indicii că fapta săvârşită de către funcţionarul public poate angaja răspunderea penală şi comisia de disciplină a luat măsurile legale ce se impun în vederea sesizării organelor de cercetare penală.
(2)În aceste rubrici nu se înregistrează numărul de sesizări adresate comisie de disciplină, ci numărul de funcţionari publici împotriva cărora au fost formulate sesizări la comisia de disciplină.
(3)În situaţia în care mai multe sesizări au fost îndreptate împotriva unui singur funcţionar public, se menţionează un funcţionar public, şi nu mai multe sesizări.
Art. 47
Rubricile nr. 6 şi 7 "Nr. sesizări adresate comisiei de disciplină" se completează cu numărul sesizărilor înregistrate împotriva funcţionarilor publici, defalcat pe categoria din care aceştia fac parte, de conducere, respectiv de execuţie, pentru care s-a finalizat procedura de cercetare administrativă în semestrul pentru care se face raportarea.
Art. 48
Rubrica nr. 8 "Nr. sesizări adresate de către conducătorul instituţiei" se completează cu numărul de sesizări formulate de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 49
Rubrica nr. 9 "Nr. sesizări adresate de către conducătorul compartimentului în care este încadrat funcţionarul public" se completează cu numărul sesizărilor formulate de către conducătorul compartimentului în care acesta este încadrat.
Art. 50
Rubrica nr. 10 "Nr. sesizări adresate de către alţi funcţionari publici sau alte categorii de personal din instituţie" se completează cu numărul sesizărilor formulate de funcţionari publici, alţii decât cei înscrişi în categoriile precedente, sau de către alte categorii de personal din instituţie.
Art. 51
Rubrica nr. 11 "Nr. sesizări adresate de către beneficiari ai serviciului public" se completează cu numărul sesizărilor formulate de către cetăţeni sau alţi beneficiari ai serviciului public oferit de către autoritatea sau instituţia publică.
Art. 52
Rubrica nr. 12 "Nr. sesizări adresate de către avertizorul în interesul public" se completează cu numărul sesizărilor formulate de către avertizorul în interes public, astfel cum este definit la art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.
Art. 53
Tabelul nr. II "Modalitatea de finalizare a procedurilor disciplinare" se completează avându-se în vedere sesizările pentru care a fost aplicată funcţionarilor publici o sancţiune disciplinară sau, după caz, a fost aplicată soluţia clasării ori sesizarea organelor de cercetare penală în cursul semestrului pentru care se face raportarea.
Art. 54
Rubrica nr. 13 "Motivele sesizărilor" se completează prin indicarea obiectului şi a principalelor motive pe baza cărora autorii sesizărilor le-au formulat. Informaţiile pot fi sintetizate de către consilierul de etică pe baza rapoartelor întocmite de comisia de disciplină.
Art. 55
Rubrica nr. 14 "Durata cercetării administrative" se completează prin selectarea uneia dintre perioadele prestabilite. Rubrica este preformatată de către Agenţie cu 4 perioade de referinţă: "1-3 luni", "4-6 luni", "7-9 luni", "10-12 luni", cu încadrarea în termenele maxime prevăzute de art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 56
Rubrica nr. 15 "Nr. funcţionari publici în cazul cărora s-a propus clasarea sesizării" se completează cu numărul cazurilor în care comisia de disciplină a dispus clasarea sesizării.
Art. 57
Rubrica nr. 16 "Normele juridice încălcate" se completează cu textul/textele legale încălcate, cu precizarea articolului, alineatului şi a actului normativ în vigoare încălcat.
Art. 58
Tabelul nr. II.1 "Număr şi tipuri de sancţiuni propuse de către comisia de disciplină" se completează cu numărul de sancţiuni disciplinare propuse de comisia de disciplină, defalcat pe tipuri de sancţiuni şi categorii de funcţionari publici. Fac obiectul raportării numai propunerile înaintate de comisia de disciplină persoanei care are competenţa legală de a aplica sancţiunea disciplinară, care s-au finalizat prin emiterea actului administrativ de sancţionare în semestrul pentru care se face raportarea.
Art. 59
Rubricile nr. 17 şi 18 "Nr. funcţionari publici care au săvârşit în mod repetat abateri disciplinare" se completează cu numărul funcţionarilor publici pentru care s-a dispus în mai multe rânduri aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
Art. 60
Rubricile nr. 19 şi 20 "Nr. mustrări scrise" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost propuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 61
Rubricile nr. 21 şi 22 "Nr. diminuări salariale" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost propuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 62
Rubricile nr. 23 şi 24 "Nr. suspendări ale dreptului la avansare sau promovare" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost propuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 63
Rubricile nr. 25 şi 26 "Nr. retrogradări" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost propuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 64
Rubricile nr. 27 şi 28 "Nr. destituiri" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost propuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 65
Tabelul nr. II.2 "Număr şi tipuri de sancţiuni dispuse de către persoana care are competenţa legală de aplicare" reflectă numărul şi tipul sancţiunilor disciplinare aplicate de persoana care are competenţa legală de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Art. 66
Rubrica nr. 29 "Motivele aplicării unei sancţiuni diferite" se completează prin sintetizarea motivelor care au determinat persoana care are competenţa legală de a aplica o altă sancţiune decât cea propusă de către comisia de disciplină şi care are obligaţia de a motiva această decizie.
Art. 67
Rubricile nr. 30 şi 31 "Nr. mustrări scrise" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost dispuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 68
Rubricile nr. 32 şi 33 "Nr. diminuări salariale" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost dispuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 69
Rubricile nr. 34 şi 35 "Nr. suspendări ale dreptului la avansare sau promovare" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost dispuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 70
Rubricile nr. 36 şi 37 "Nr. retrogradări" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost dispuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 71
Rubricile nr. 38 şi 39 "Nr. destituiri" se completează cu numărul sancţiunilor disciplinare de acest fel care au fost dispuse în semestrul pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 72
La tabelul nr. II.3 "Organele de cercetare penală şi instanţele de judecată", rubricile nr. 40 şi 41 "Nr. cazuri în care au fost sesizate organele de cercetare penală" se completează cu numărul de cazuri în care fapta a fost sesizată ca infracţiune sau pentru care au existat indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public poate angaja răspunderea penală şi în care comisia de disciplină a luat măsurile legale ce se impun în vederea sesizării organelor de cercetare penală, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 73
Rubrica nr. 42 "Fapte sesizate ca infracţiuni" se completează pe scurt cu fapta sesizată, considerată a întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.
Art. 74
Rubrica nr. 43 "Nr. cazuri în care s-a dispus condamnarea penală prin hotărâre judecătorească definitivă" se completează cu informaţiile care reflectă cazurile respective, astfel cum rezultă pe baza hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în semestrul pentru care se face raportarea.
Art. 75
Rubrica nr. 44 "Încadrarea juridică a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea penală" se completează cu identificarea articolului din Codul penal, prevăzut în hotărârea definitivă de condamnare, şi cu pedeapsa aplicată care se regăseşte în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.
Art. 76
Rubrica nr. 45 "Alte decizii" se completează cu măsura dispusă, alta decât una dintre cele prevăzute în rubricile 43 şi 44.
Art. 77
Rubricile nr. 46 şi 47 "Nr. de sancţiuni disciplinare contestate în instanţă" se completează cu numărul de sancţiuni disciplinare care au fost contestate în instanţă şi pentru care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă în perioada pentru care se face raportarea, defalcat pe categorii de funcţionari publici de conducere, respectiv de execuţie.
Art. 78
Rubrica nr. 48 "Nr. de hotărâri pronunţate de instanţă prin care s-a menţinut sancţiunea disciplinară iniţială" se completează cu numărul de hotărâri definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de judecată în perioada de raportare, prin care instanţa de judecată a menţinut sancţiunea disciplinară iniţială.
Art. 79
Rubrica nr. 49 "Nr. de hotărâri pronunţate de instanţă prin care instanţa a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare decât cea iniţială" se completează cu numărul de hotărâri definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de judecată în perioada de raportare, prin care instanţa de judecată a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare decât cea iniţială.
Art. 80
Rubrica nr. 50 "Nr. de hotărâri pronunţate de instanţă prin care instanţa a anulat sancţiunea disciplinară dispusă iniţial" se completează cu numărul de hotărâri definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de judecată în perioada de raportare, prin care instanţa de judecată a dispus anularea sancţiunii disciplinare dispuse iniţial.
CAPITOLUL III: Reguli şi responsabilităţi privind evaluarea şi îmbunătăţirea procesului de implementare
Art. 81
(1)Evaluarea şi îmbunătăţirea procesului de implementare a prezentului ordin se realizează după cum urmează:
a)la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, pe baza analizelor interne, a concluziilor rezultate pe baza acestora şi a soluţiilor considerate adecvate pentru creşterea calităţii implementării prezentului ordin;
b)la nivelul Agenţiei, pe baza analizei generale a procesului de monitorizare desfăşurat în condiţiile prezentului ordin.
(2)Pentru asigurarea calităţii procesului de monitorizare, Agenţia poate posta pe portalul instituţiei la adresa http://www.anfp.gov.ro/, secţiunea "Materiale utile", subsecţiunea "Formate de raportare", următoarele:
a)unele modele cu caracter exemplificativ privind completarea unor rubrici cuprinse în tabelele din formatele standard de raportare prevăzute de anexele nr. 1 şi 2, în scopul facilitării înţelegerii şi aplicării prezentului ordin;
b)recomandări privind îmbunătăţirea procesului de raportare sau, după caz, de eliminare/diminuare a erorilor de raportare, pe baza analizelor periodice pe care Agenţia le efectuează cu privire la aplicarea prezentului ordin şi la desfăşurarea procesului de implementare.
(3)Persoanelor prevăzute la art. 10 care au responsabilităţi în implementarea prezentului ordin le revine obligaţia de a consulta trimestrial, respectiv semestrial, anterior completării şi transmiterii anexelor nr. 1 şi 2, portalul Agenţiei la adresa http://www.anfp.gov.ro/, secţiunea "Materiale utile", subsecţiunea "Formate de raportare", în vederea informării lor cu privire la măsurile de natura celor prevăzute la alin. (2).
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 82
Agenţia recomandă consiliilor judeţene să acorde sprijinul necesar primăriilor comunelor care nu au acces la mijloacele de comunicare informatică, la cererea acestora, în vederea comunicării electronice a formatelor de raportare, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. c).
Art. 83
(1)În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 7/2004, republicată, precum şi pentru a se asigura consolidarea rolului instituţional al consilierului de etică, Agenţia recomandă autorităţilor şi instituţiilor publice următoarele:
a)desemnarea consilierului de etică să se facă, de regulă, din cadrul compartimentului de resurse umane;
b)calitatea de consilier de etică să nu fie atribuită conducătorului compartimentului de resurse umane;
c)persoana desemnată consilier de etică să nu fie membru al comisiei de disciplină;
d)atribuţiile funcţionarului public desemnat consilier de etică să fie revizuite astfel încât atribuţiile corespunzătoare calităţii de consilier de etică să aibă o pondere proporţională cu importanţa şi volumul activităţii de consiliere etică şi de monitorizare a respectării normelor de conduită în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice;
e)să sprijine activitatea consilierului de etică;
f)să asigure condiţiile necesare participării consilierului de etică la programe de perfecţionare profesională având tematici precum etică, conduită şi integritate, măsuri anticorupţie şi comunicare;
g)să asigure condiţiile necesare participării consilierului de etică la dezbaterile şi evenimentele organizate de Agenţie în vederea dezvoltării reţelei consilierilor de etică.
(2)Tematicile programelor de perfecţionare profesională prevăzute la alin. (1) lit. f) sunt considerate de Agenţie domenii prioritare de instruire a consilierilor de etică.
(3)Tematicile programelor de perfecţionare profesională prevăzute la alin. (1) lit. f) nu sunt limitative. Autorităţile şi instituţiile publice pot identifica şi alte tematici pentru perfecţionarea profesională a consilierilor de etică, în raport cu necesităţile de instruire ale acestora identificate în cadrul procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de oferta disponibilă a furnizorilor de formare profesională.
Art. 84
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu care revin consilierilor de etică, în ceea ce priveşte consilierea etică, completarea şi transmiterea formatelor de raportare în condiţiile şi în termenele reglementate prin prezentul ordin, constituie abatere disciplinară în temeiul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 85
Prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (2), formatul standard de raportare prevăzut în anexa nr. 1, pentru trimestrul I al anului 2013, se completează şi se transmite, cu respectarea prevederilor prezentului ordin, în primele 7 zile lucrătoare ale lunii mai 2013.
Art. 86
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 4.500/2008 pentru stabilirea unui cadru unitar privind metodele de completare şi transmitere a datelor şi informaţiilor referitoare la respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici şi la implementarea procedurilor disciplinare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 7 mai 2008, cu modificările ulterioare.
Art. 87
- Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 88
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,

Eugen Coifan

ANEXA nr. 1:
RAPORT privind respectarea normelor de conduită

I. AUTORITATEA/INSTITUŢIA PUBLICĂ/CONSILIERUL DE ETICĂ

 

1

Denumirea instituţiei/autorităţii publice

 

Judeţul

 

Nr. total de funcţionari publici

 

Numele şi prenumele consilierului de etică

 

Departamentul

 

Cursuri de formare urmate de consilierul de etică

 

Nr. de telefon

 

Nr. de fax

 

E-mail

 

II. ACTIVITATEA DE CONSILIERE ETICĂ

Nr. şedinţe de consultare

Nr. activităţi de formare în domeniul eticii

Nr. funcţionari publici care au fost instruiţi prin intermediul acţiunilor de formare în domeniul normelor de conduită

Nr. funcţionari publici care au solicitat consiliere etică

Speţe care au constituit obiectul consilierii etice

Nr. funcţionari publici care au beneficiat de consiliere etică

Modalităţile de acţiune ulterioară a funcţionarului public

Observaţii

De conducere

De execuţie

Nr. speţe

Tipologii de dileme etice

De conducere

De execuţie

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

           

III. CAUZELE ŞI CONSECINŢELE NERESPECTĂRII NORMELOR DE CONDUITĂ LA NIVELUL INSTITUŢIEI SAU AUTORITĂŢII PUBLICE

Cauzele nerespectării normelor de conduită

Consecinţele nerespectării normelor de conduită

13

14

  
 

IV. MODALITĂŢILE DE PREVENIRE A ÎNCĂLCĂRII NORMELOR DE CONDUITĂ ÎN CADRUL AUTORITĂŢII SAU INSTITUŢIEI PUBLICE

15

 
 

V. MĂSURI ADMINISTRATIVE ADOPTATE PENTRU ÎNLĂTURAREA CAUZELOR SAU CIRCUMSTANŢELOR CARE AU FAVORIZAT ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE CONDUITĂ

Nr. măsuri adoptate

Enumerarea măsurilor adoptate

16

17

  

VI. CAZURI CARE AU PREZENTAT INTERES PENTRU OPINIA PUBLICĂ

Nr. cazuri

Descrierea pe scurt a cazurilor

Motivele pentru care cazurile au fost considerate ca prezentând interes pentru opinia publică

18

19

20

   
ANEXA nr. 2:
RAPORT privind situaţia implementării procedurilor disciplinare

I. CAPACITATEA DE SESIZARE

Nr. sesizări înregistrate în perioada de referinţă privind încălcări ale normelor de conduită

Nr. sesizări în curs de soluţionare

Nr. sesizări soluţionate

Nr. funcţionari publici pentru care a fost sesizată comisia de disciplină

Nr. sesizări adresate comisiei de disciplină

Nr. sesizări adresate de către:

De conducere

De execuţie

Pentru funcţionari publici de conducere

Pentru funcţionari publici de execuţie

Conducătorul instituţiei

Conducătorul compartimentului în care este încadrat funcţionarul public

Alţi funcţionari publici sau alte categorii de

personal din instituţie

Beneficiari ai serviciului public

Avertizorul în interes public

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

            

II. MODALITATEA DE FINALIZARE A PROCEDURILOR DISCIPLINARE

Motivele sesizărilor

Durata cercetării administrative

Nr. funcţionari publici în cazul cărora s-a propus clasarea sesizării

Normele juridice încălcate

13

14

15

16

    

II.1. NUMĂR ŞI TIPURI DE SANCŢIUNI PROPUSE DE CĂTRE COMISIA DE DISCIPLINĂ

Nr. funcţionari publici care au săvârşit în mod repetat abateri disciplinare

Nr. mustrări scrise

Nr. diminuări salariale

Nr. suspendări ale dreptului la avansare sau promovare

Nr. retrogradări

Nr. destituiri

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

            
            
            
            

II.2. NUMĂR ŞI TIPURI DE SANCŢIUNI DISPUSE DE CĂTRE PERSOANA CARE ARE COMPETENŢA LEGALĂ DE APLICARE

Motivele aplicării unei sancţiuni diferite

Nr. mustrări scrise

Nr. diminuări salariale

Nr. suspendări ale dreptului la avansare/promovare

Nr. retrogradări

Nr. destituiri

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

De conducere

De execuţie

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

           

II.3. ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ ŞI INSTANŢELE DE JUDECATĂ

Cazuri în care au fost sesizate organele de cercetare penală

Decizia organelor de cercetare penală/instanţelor de judecată

Soluţii ale instanţelor de judecată pronunţate în cazurile contestării actului administrativ de sancţionare

Nr. cazuri

Fapte sesizate ca infracţiuni

Nr. cazuri în care s-a dispus condamnarea penală prin hotărâre judecătorească definitivă

Încadrarea juridică a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea penală

Alte decizii

Nr. de sancţiuni disciplinare contestate în instanţă

Număr de hotărâri pronunţate de instanţă

De conducere

De execuţie

Aplicate funcţionarilor publici de conducere

Aplicate funcţionarilor publici de execuţie

Prin care s-a menţinut sancţiunea disciplinară iniţială

Prin care instanţa a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare decât cea iniţială

Prin care instanţa a anulat sancţiunea disciplinară dispusă iniţial

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

           
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 207 din data de 11 aprilie 2013