ORDIN nr. 4502 din 2 septembrie 2014 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
22/2007
pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007
privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
844/2002
privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
918/2013
privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6 din 26 iunie 2014 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada 24 martie-13 iunie 2014,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
185/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale
emite prezentul ordin.
Art. 1
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar", cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Şoimăreştilor nr. 29, sectorul 1, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", program "normal" şi "prelungit".
Art. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2014-2015.
Art. 3
(1)
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2)
În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti revine fondatorilor.
Art. 4
Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti.
Art. 5
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6
Asociaţia "Teddybar" din municipiul Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Teddybar" din municipiul Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 660 din data de 8 septembrie 2014