Document embed

DECIZIE nr. 133 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7), precum şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Popescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche în Dosarul nr. 67.310/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.143D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Gabriela Şerban (fostă Moflic) în Dosarul nr. 77/42/2013* al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.143D/2015 la Dosarul nr. 1.141D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele;

10. Prin Încheierea din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 67.310/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

11. Prin Încheierea din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 77/42/2013*, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Şerban Gabriela (fostă Moflic) într-o cauză având ca obiect cererea de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume reprezentând despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 9/1998.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 contravin principiului fundamental al neretroactivităţii legii, precum şi principiului liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Astfel, cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care includ şi etapa executării silite, trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material şi procedural în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Or, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, ale cărei dispoziţii se aplică retroactiv şi situaţiilor constituite sub imperiul legii vechi, dreptul actual se transformă într-un drept grevat de obligaţia de a se supune unor noi termene şi condiţii.

13. De asemenea consideră că, prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 în cadrul unui proces în curs, ce include şi etapa executării silite, se creează un impediment de natură să conducă la negarea dreptului de acces liber la justiţie al persoanei interesate, în vederea protejării drepturilor sale. Astfel, având în vedere faptul că, prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (4), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 se instituie condiţii şi termene noi în vederea realizării dreptului deja recunoscut şi câştigat în baza Legii nr. 290/2003, ce nu puteau fi în mod rezonabil previzibile la data demarării procedurii executării silite şi care, prin prisma conţinutului lor, astfel cum este reglementat de noua lege, tind la amânarea realizării dreptului, autorii excepţiei susţin încălcarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie, prin îngrădirea efectivă a exercitării acestui drept şi crearea unei situaţii de incertitudine a securităţii juridice. De asemenea sunt formulate critici din perspectiva termenului rezonabil, care este încălcat prin desele amânări în ceea ce priveşte plata despăgubirilor, la care au fost supuşi beneficiarii Legii nr. 290/2003.

14. Referitor la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, autorii susţin că noul termen instituit pentru executarea creanţei împotriva statului contravine art. 44 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 din Convenţie. Astfel, hotărârile emise în aplicarea Legii nr. 290/2003 au generat un drept de creanţă asupra statutului care beneficiază de protecţie constituţională, dând naştere unui "bun", în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii. În aceste condiţii, noul termen de 5 ani instituit prin art. 10 din Legea nr. 164/2014, în vederea eşalonării plăţii unei creanţe asupra statului nu corespunde cerinţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil care include şi faza executării silite, afectând, în acest sens, atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate. Mai susţin că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând situaţii discriminatorii între persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 290/2003, de vreme ce o parte din beneficiarii acestei legi au încasat deja despăgubirile stabilite, iar alte persoane urmează să se supună unor noi termene de eşalonare a plăţii, deşi hotărârile au fost emise în aceeaşi perioadă.

15. Totodată, prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, care stabilesc o limitare injustă în privinţa actualizării valorii creanţei, în contextul în care se instituie o nouă eşalonare a plăţii pe 5 ani, după mai multe eşalonări, amânări şi suspendări succesive, contravin art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.

16. Referitor la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 se susţine că suspendarea de drept a executării silite are natura unui impediment ce tinde la negarea dreptului la acces liber la justiţie şi, totodată, este susceptibilă să afecteze însăşi substanţa dreptului la un proces echitabil prin prisma termenului rezonabil de soluţionare. În lumina principiilor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se consideră că măsura instituită prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 nu este de natură să menţină un just echilibru între interesele debitorului - statul şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, întrucât titularul dreptului la despăgubiri suportă o sarcină excesivă şi disproporţionată.

17. De asemenea, suspendarea executării silite în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 echivalează cu intervenţia legislativă asupra unui proces în curs de soluţionare, ce tinde la negarea unor drepturi câştigate, şi reprezintă o imixtiune în exerciţiul puterii judecătoreşti, de natură să determine o limitare a prerogativelor legale.

18. De asemenea se susţine că eşalonarea plăţii de despăgubiri pentru anumită perioadă de timp, în condiţiile în care anterior, din anul 2007 şi până în anul 2013, o asemenea plată nu a fost efectuată, iar în perioada 2013-2014, plata a fost eşalonată şi suspendată, reprezintă o flagrantă încălcare a dreptului de proprietate. Mai mult, indexarea creanţei doar cu indicele de inflaţie, fără a se plăti penalităţi de întârziere sau dobândă fiscală încalcă dreptul de proprietate, de vreme ce, doar prin aplicarea indicelui de inflaţie, valoarea creanţei pe care o vor încasa beneficiarii până în anul 2020 va fi mult mai mică decât cea pe care aceştia erau îndreptăţiţi să o încaseze în anul 2008, dacă s-ar fi aplicat corect legea.

19. Totodată, autorii susţin că se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat prin faptul că se lipseşte de eficienţă fondul şi finalitatea actului de justiţie, respectiv fondul procesului şi executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti.

20. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate este invocată Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, pentru motivul că eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 10 ani încalcă dreptul de proprietate.

21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (4), art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este parţial întemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, ale cărei soluţie şi considerente se aplică şi în privinţa Legii nr. 164/2014. Instanţa judecătorească reţine că, prin această lege, au fost instituite noi termene de executare a obligaţiilor de plată. Termenul de 5 ani pare a fi rezonabil în raport cu nevoia de stabilitate financiară a bugetului de stat, însă, raportat la întârzierile notorii la plata titlurilor executorii, aceste întârzieri par a fi neconforme cu termenul rezonabil statuat de Curte în decizia mai sus arătată. Mai mult, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 164/2014, calitatea procesuală pasivă în orice acţiune intentată în executarea obligaţiilor de compensare instituite de Legea nr. 9/1998 şi Legea nr. 290/2003 o dobândeşte Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, orice executare silită începută împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ar rămâne fără obiect, deşi aceasta, fie este începută de o perioadă lungă de timp, fie titlul executoriu este emis de o perioadă semnificativă de timp, iar creditorii s-ar vedea în ipoteza în care ar trebui să înceapă un nou dosar de executare. Or, faţă de această situaţie, instanţa judecătorească apreciază că termenul rezonabil a fost deja depăşit. Mai mult, suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită afectează dreptul contestatorilor de a obţine dreptul urmărit, prin executare. Lipsa punerii în executare a acestei creanţe chiar de către entitatea care ar trebui să o protejeze - statul român - constituie o atingere adusă intereselor legitime ale respective/or persoane, transformând dreptul de creanţă într-unui iluzoriu şi lipsit de fundament.

22. În ceea ce priveşte invocarea retroactivităţii legii, instanţa judecătorească reţine că prin Legea nr. 164/2014 nu se afectează în mod direct efectele juridice produse de situaţiile juridice născute şi consumate în trecut, ci doar efectele juridice viitoare ale situaţiilor juridice născute în trecut. Cu alte cuvinte, neretroactivitatea efectelor legii civile nu exclude intervenţia legiuitorului într-o situaţie juridică ce are efecte pentru viitor, cât timp efectele legii civile nu se răsfrâng şi asupra perioadei dinaintea intrării ei în vigoare.

23. Referitor la invocarea art. 16 din Constituţie, instanţa judecătorească consideră că, prin efectul Legii nr. 164/2014, s-a instituit un regim care este de natură să aducă atingere dreptului cetăţenilor la egalitate în faţa legii. Este notoriu aspectul că există un număr ridicat de persoane, titulare ale dreptului de a obţine compensaţii în virtutea legilor arătate mai sus. De asemenea, prin efectul hotărârilor judecătoreşti, un număr semnificativ de persoane şi-au executat creanţa, datorită diligenţelor lor în exercitarea căilor legale de atac. Însă o categorie semnificativă de persoane a aşteptat executarea voluntară a titlului executoriu de către stat, statul prezumându-se a proteja drepturile şi interesele cetăţenilor. Astfel, cât timp o categorie de persoane îndrituite să beneficieze de compensaţii şi-au executat creanţele, o altă categorie de persoane va trebui să aştepte împlinirea termenelor instituite de Legea nr. 164/2014, ceea ce creează prejudicii semnificative şi injuste în raport cu alte categorii de persoane care au beneficiat la timp de drepturile lor băneşti.

24. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că modalitatea de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost prevăzută prin art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014 nu este de natură a aduce atingere dreptului constituţional ocrotit de art. 44 alin. (1). Instanţa apreciază că măsurile adoptate prin Legea nr. 164/2014 au drept scop crearea unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidenţa acesteia. O astfel de măsură nu încalcă prin ea însăşi principiile statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu condiţia să se păstreze un just echilibru între interesele statului şi cele ale reclamanţilor. Mai mult, Constituţia prevede că dreptul de proprietate privată poate cunoaşte limite stabilite prin lege. De asemenea, instanţa apreciază că prevederile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, care nu este absolut. Acesta poate implica restricţii admise implicit, deoarece se referă, prin chiar natura sa, la o reglementare din partea statului. Elaborând o asemenea reglementare, statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă restricţiile, astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot afecta însăşi substanţa dreptului cetăţeanului de a se adresa justiţiei. În speţă, însă, modalitatea de eşalonare a plăţii nu aduce atingere substanţei dreptului de proprietate şi, prin urmare, nici dreptului de acces la justiţie. Cu privire la Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, instanţa judecătorească reţine că, prin decizia anterior menţionată, Curtea a sancţionat ca neconstituţional caracterul nerezonabil al termenului expres prevăzut, de 10 ani de eşalonare a plăţilor, termen ce nu este prevăzut de art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) din Legea nr. 164/2014.

25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

26. Guvernul, în Dosarul nr. 1.141D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că normele de procedură criticate se aplică numai pentru viitor şi nu retroactiv. Cu privire la pretinsa critică de neconstituţionalitate a art. 10 prin raportare la art. 44 din Constituţie, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, menţionează că problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, iar Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd măsuri de eşalonare. De asemenea, relevante în aceasta cauză sunt şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a apreciat că "Plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii" (Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 235). În plus, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. În raport cu prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie menţionează că dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor.

27. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care precizează că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche, cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite, şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legislativă de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, precum şi suspendarea oricărei proceduri de executare silită invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi arată că normele de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze, diferit, modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. De asemenea, în aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legiuitorul poate să instituie noi modalităţi de plată a despăgubirilor, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat. Consideră că noile dispoziţii care conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, sunt justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă beneficiarilor nici dreptul la plata despăgubirilor şi nici accesul liber la justiţie, ci instituie aplicarea unui nou sistem de eşalonare a plăţilor.

28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul, în Dosarul nr. 1.143D/2015, nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, până la data întocmirii prezentului raport.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, punctul de vedere al Guvernului în Dosarul nr. 1.141D/2015, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7), precum şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";

- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. [...]

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. [...]

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.";

- Art. 11 alin. (3): "Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."

31. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ari. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind dreptul la respectarea bunurilor.

32. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

33. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

34. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).

35. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

36. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

37. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

38. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

39. De asemenea, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

40. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, citată mai sus, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

42. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Beringhi, Gheorghe Cantorianu şi Maria Ureche în Dosarul nr. 67.310/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi de Constantin Dicu, Sorin Dicu, Radian Dicu, Stelică Samoveanu, Maria Doina Siclovan şi Şerban Gabriela (fostă Moflic) în Dosarul nr. 77/42/2013* al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (3), (4) şi (7) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 372 din data de 16 mai 2016